meditații pe seama unui tablou

Émile Charles Hippolyte Vernet-Lecomte – Frumusețe Orientală (1869)

Émile Charles Hippolyte Vernet-Lecomte (1821–1900) a fost un pictor francez orientalist destul de cunoscut în epoca sa mai ales că provenea dintr-o familie de artiști ai șevaletului.
Navigând pe net am descoperit un portret ce s-a vândut la casa de licitații Dorotheum din Viena contra sumei de 36900 Euro, aproximativ de două ori decât cea propusă ca start în licitație.
Până aici nimic deosebit. Numai că titlul tabloului nu se potrivește cu personajul.
Mie personal, și am convingerea că și altora li se va părea că e vorba de o fată îmbrăcată în costum popular românesc. Motivele geometrice de pe cămașă, coloristica lor, motivele de pe fotă, ba chiar și podoabele de la gât mă trimit undeva în spațiul mioritic.

Ceea ce mă deranjează e că specialiștii respectivei case de licitație – cu o activitate neîntreruptă din 1707 și sucursale la Roma, Praga, Munchen, Dusseldorf, Bruxelles și Londra –  dau explicații inacceptabil de incomplete. Acești experți ar fi putut ca măcar în treacăt să pomenească ceva despre vestimentația fetei.
Ei presupun că respectivul tablou a fost pictat la Cairo deoarece se cunoaște faptul că pictorul francez a călătorit în Levant pe la inceputul anilor 1860.
Levant …
E evident faptul că nu avem de a face cu o fată îmbrăcată în haine orientale, în sensul definit de dicționare, și că ea provine, dacă nu din spațiul românesc, cel puțin din zona balcanică.
Pe de altă parte mă îndoiesc de faptul că pictorul nu ar fi știut locația în care și-a găsit modelul ;)
Acest tablou a fost expus pentru prima oară la Salonul din 1863 și reprezintă prima lucrare din seria picturilor orientaliste ce avea să-l consacre mai târziu.

Analizând portretul mi-am adus aminte de o ipoteză … cum că beduinii din triburile Jebalieh/Gebalieh ar fi de origine valahă. Există izvoare istorice care atestă faptul că împăratul Iustinian ar fi adus valahi pentru a păzi Mânăstirea Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai.
Teorii, legende, date istorice, ipoteze … le puteți citi în detaliu accesând următoarele linkuri.

http://adevaruldespredaci.ro/2014/12/articole/
…
http://www.egiptul.ro/gebalieh.php
…
Pentru a nu cădea în păcatul unor teorii fanteziste propagate în blogosfera de limbă română am căutat și înformații din alte surse … care se reduc la cele citate în articolele pomenite mai sus.

Mi-am amintit însă de o pictură postată prin 2012 pe care am intitulat-o Beduinul cu ochi albaștri ;)

Acestea fiind spuse vă las să meditați pe seama subiectului.

Free website hit counter

René Gruau … cover girl

 

Sfârșitul anilor ’80 a implementat definitiv în mentalul colectiv noțiunea de „cover girl”.
Încet încet, încă de prin anii ’70, ilustrațiile de pe coperțile revistelor de modă și al celor pentru femei au început să fie înlocuite de fotografiile top-modelelor iar acest fapt a declanșat o veritabilă nebunie în rândul adolescentelor care-și doreau să semene până în cele mai mici detalii cu idolii lor.
*

*

René Gruau a fost unul din cei ce s-au opus ideii ca revista L’Officiel să renunțe la ilustrațiile de modă de pe copertă în favoarea fotografiilor modelelor feminine ce se afirmau din ce în ce mai mult în lumea și industria modei.
*

*

După o perioadă de declin a ilustrațiilor de modă s-a constatat în ultimul deceniu un veritabil reviriment dictat se pare de schimbarea de mentalitate a consumatoarelor de fashion design.
Se crede că desenele animate, manga, animele și emoji, jocurile pe internet și apetitul pentru diversele aplicații de pe telefoanele mobile au redeschis gustul tinerilor pentru grafică și ilustrații artistice.
*

*

Dar ilustrațiile au pătruns și în alte domenii cum ar fi cel al coperților pentru CD-uri și albume muzicale, al afișelor de teatru și concerte, panourile publicitare, campaniile de promovare ale unor concepte legate de mediul înconjurător, sănătate publică, piață imobilioară, împrumuturi bancare, expoziții de carte, evenimente culturale …

 

*

Din fericire ilustratorii de modă nu numai că nu au dispărut dar o nouă generație supertalentată își lasă amprenta estetică pe hainele, încălțămintea și accesoriile visate de tinerii și mai puțin tinerii consumatori. Ei se numără printre cei care ne formează gustul și dictează trendul pe piața modei.
Mie îmi plac în mod deosebit Mats Gustafson,  Katharine Asher, Nuno Da Costa, Esther Bayer, Malika Favre și Ekaterina Koroleva – despre care am vorbit deja.
*

*

Îi am în vizor însă și pe Florian Nicolle, Christian David Moore, Fiona Fernandez, Kelly Smith, Sophie Griotto, Jacqueline Bissett …
*

*

René Gruau afirma că și-a găsit de multe ori inspirația în picturile lui Toulouse Lautrec și Pierre Bonnard.
Analizându-i multitudinea de ilustrații am descoperit și influențe din stampele japoneze, operele lui Degas și Manet, mozaicurile romane ….
*

 

În fiecare ilustrație artistul se străduiește să reinventeze femeia … și cred că reușește cu brio.

 

 

Sper ca aceste ilustrații realizate de-a lungul timpului de Gruau pentru coperțile unor prestigioase publicații să ajute în formarea unei imagini vizavi de potențialul său creator și puterea sa de transpunere imagistică.

 

*

În mod intenționat am lăsat pentru final ilustrația care-mi place cel mai mult … căci o consider o mică bijueterie artistică.
*

Free website hit counter

René Gruau … le pouvoir du rouge et noir

 

René Gruau – Le Sofa Rouge (1984)

 

« Une robe réussie est celle qui a la netteté et l’aplomb d’un Gruau. »
~ Christian Lacroix ~

 

René Gruau – Femme gantée et rouge à lèvres (1996)

 

Cu câteva zile în urmă am început să recitesc câteva reviste de modă pe care le-am cumpărat în vremuri ce acum mi se par preistorice. Imediat dupa ’89 au început să apară pe piața românească primele numere ale unor celebre publicații de fashion design, mai toate în limba franceză, fapt ce nu avea decât să mă bucure.
*

René Gruau – Grand Robe de Soiree (1980)
*

Acum răsfoiesc cu nostalgie, dar și un dram de tristețe, acele numere din Marie France, L’Officiel, Vogue, Femme Actuelle, Prima, Elle, Depeche Mode, Le Nouvelle Observateur … cumpărate în perioada 1990-94 și redescopăr cu admirație o lume a modei care păstra încă o legătură bine definită cu pictura, cu arta în general.
Societatea de consum, sau mai bine zis consumismul ridicat la rang de religie, a făcut să se schimbe totul.
Moda evoluează azi într-un ritm alert dar … mai există totuși mari creatori ce lucrează pentru mari case de modă sau branduri celebre care nu se lasă învinși de prostul gust, prost gust ce se vinde bine deoarece e promovat de cei ce au ca unic scop obținerea de profituri cât mai mari cu investiții cât mai mici.

 

René Gruau pour Yves Saint Laurent

 

Mă uimește faptul că-mi amintesc atât de bine acele pagini cu modele vestimentare fluide, interioare radiind personalitate, recenzii de cărți, reclame de parfumuri, ceasuri și bijuterii, dar și de țigări sau vinuri cu nume muzicale.
Am impresia că nu le-am uitat niciodată … nu le-am uitat pentru că ele au constituit un fel de primă iubire, un fel de punte de legătură directă cu lumea occidentală.
Pe mine paginile scrise, revistele și ziarele, mă ancorează mai mult de un subiect decât televiziunea.

…

René Gruau – Fashion and Advertising (1989) – Palais Galliera, Paris

 

Recitind acele pagini am simțit dorința de a vorbi despre  René Gruau.
Risc să afirm că René Gruau a reprezentat pentru moda franceză ceea ce Leonardo da Vinci a reprezentat pentru Renașterea italiană.

René Gruau (1909 – 2004 ) a devenit sinonim cu eleganța, glamourul, chicul parizian, bunul gust, distincția, feminitatea și naturalețea veșmintelor.

De-a lungul timpului René Gruau a influențat în mod constant moda și tendințele ei în ciuda faptului că el însuși nu a lansat pe piață colecții vestimentare.
*

 René Gruau – Filex Gants
*

Dar cine a fost de fapt René Gruau ?
E o întrebare la care voi încerca să răspund cât pot eu de concis.

Pe adevăratul său nume Renato Zavagli-Ricciardelli delle Caminate, René Gruau a fost fiul unui conte italian și al unei franțuzoaice dintr-o familie aristocratică pariziană.
După divorțul părinților el va rămâne alături de mama lui în Franța și va începe să-și dedice timpul artei. Inițial a dorit să devină arhitect dar a abandonat această idee după ce a descoperit lumea modei.
La vârsta de paisprezece ani reușeste să vândă primele ilustrații pentru publicția Lidel din Milano.
Va renunța la numele de familie al tatălui în favoarea numelui de familie al mamei și va începe să se ocupe la modul serios de ilustrații.
El e cunoscut în primul rând ca ilustrator de reviste de modă dar trebuie menționat faptul că în același timp a creat superbe afișe pentru filme artistice și pentru diverse campanii publicitare. Deci a fost și grafician dar și pictor.

 

René Gruau – Tango (1990)

René Gruau a desenat pentru multe publicații … Vogue, Femina, Marie-Claire, L’Officiel, L’Album Du Figaro, Elle, Harper’s Bazaar, Flair, Madame Figaro, L’Officiel de la Couture, Plaisir de France, Silhouettes …
Dânsul s-a opus ideii de a pune pe coperta revistei L’Officiel fotografii cu manechine în locul ilustrațiilor realizate de ilustratorii de mare talent – colaboratori ai renumitelor case de modă – afirmând că prin această decizie va scădea nivelul artistic a ceea ce ar fi trebuit să însemne o atare publicație … adica un melanj de artă și marketing menit să educe gustul cititorilor, nu doar să-i facă să cumpere orice produs   mai bine promovat.
*

René Gruau – Vogue (The Red Coat – 1950)

 

In cele opt decenii de activitate René Gruau a colaborat cu extrem de multi creatori de moda, stiliști și branduri la modă. Aș aminti câteva nume : Pierre Balmain, Christian Dior, Jacques Fath, Balenciaga, Elsa Schiaparelli, Rochas, Lanvin, Elizabeth Arden, Yves Saint Laurent,  Hubert de Givenchy, Coco Chanel (1937), Jean Patou (1938), Madeleine Vionnet (1938), Van Cleef&Arpels, Laura Biagiotti …
*

René Gruau – International Textiles (1954) – cover

 

A fost vârful de lance al unor campanii de promovare pentru Dior, Air France, Martini, ceasurile Omega, impermeabile Blizzand sau pantofii Ortalion.
*

René Gruau – Unpublished Advertisement for Bemberg (cca 1980)
*

Să nu uit să amintesc despre emblematicele afișe desenate pentru Moulin Rouge, Lido și cazinoul din Paris și, nici că se putea să trec cu vederea, afișele de promovare a două filme de aur ale cinematografiei universale : La Dolce Vita (1959) a lui Fellini și French Cancan a lui Jean Renoir.

 

 

René Gruau pour Dior

 

Pentru postarea de azi am ales în exclusivitate crochiuri și ilustrații în roșu și negru deoarece aceste două culori atât de îndrăgite de excepționalul ilustrator franco-italian reprezintă într-o formă simplistă și condensată esența spiritului vestimentar franțuzesc.
*

René Gruau  – Vogue (1984)

 

Doresc să scriu mai mult despre Gruau, să-i aduc în prim plan acele creații pe care le-am îndrăgit și care deseori m-au inspirat în mod direct sau mi-au imprimat la nivel subliminal direcții de estetică vestimentară pe care nu le-am abandonat niciodată în ciuda faptului că Moda e foarte schimbătoare.

Free website hit counter

fetița cu pisică

 

Charles Chaplin, Fetița cu pisică (cca 1890-91)
(ulei pe pânză, achiziție 1970)
Muzeul Național de Artă, București
*

Cu câteva zile în urmă am revizitat (pentru a câta oară ? ) Muzeul Național de Artă din București.

Vizita a fost neașteptată, deoarece nu mi-am propus să-l vizitez, iar imboldul de a revedea tablourile cred că s-a datorat copacilor pe jumătate desfrunziți de pe Calea Victoriei, parfumului Toamnei ce se strecura printre mașinile din parcare cu parbrize în care se oglindea cerul și prin pletele fetelor grăbite ce alunecau pur și simplu pe trotuarele pictate cu frunze galben oranj.
Starea aceea de frumos ce plutea în aer își cerea împlinirea într-un loc precum Muzeul de Artă.

Fiecare vizită mă face să înțeleg că m-am schimbat căci la fiecare nouă vizită atenția mi se deplasează spre altceva, un nou subiect, un nou pictor sau un alt curent, sau, de ce nu, o altă paletă coloristica.
Am descoperit că am trecut superficial peste tablouri care meritau un dram de atenție în plus.
Aici aș include și următorul tablou.

Cândva am lansat secțiunea Dubluri în care aduceam în prim plan pictori cu nume ceva mai ciudate … nu ar fi rău să o continui

http://blogu.lu/exergy/index.php/category/dubluri/

 

*

Charles Chaplin (1825-1891) reprezintă un astfel de nume.
Surpriza propusă azi constă într-o operă de artă realizată de acest pictor pe jumătate britanic pe jumătate francez ce se află în galeria de artă europeană a muzeului și căreia, recunosc, nu i-am acordat cuvenita atenție în vizitele mele anterioare poate și datorită faptului că am o oarecare alergie la pisici ;)
Pictorul a realizat mai multe variante ale fetiței cu pisică dar aceasta de la muzeul din București îmi lasă impresia că ar fi cea mai reușită.
(varianta1, varianta 2, varianta3 )

Diafana Fetiță cu pisică m-a privit cumva mustrător și mi-a indus o undă de vinovăție.

Free website hit counter

flăcări, funingine, fum

Acum când incredibila desfășurare a evenimentelor de la Colectiv și-a pus definitiv amprenta pe societatea românească, caut să neg în mintea mea termeni precum hazard, coincidențe, fatalitate, ori să-i redefinesc cumva.

În acele zile îmi apărea obsesiv în fața ochilor o lucrare de-a lui Wolfgang Paalen, intitulată Fumage, pe care o folosisem cu ani în urmă într-o postare.
*

 

Fumage reprezintă o tehnică picturală inedită în care culorile și pensulele sunt înlocuite de o candelă sau șuvițe subțiri de fum. Dali a folosit și el această tehnică pe care denumit-o ”sfumato”, adică afumare.
*

*
Căutând ceva am dat peste altceva …
L-am descoperit astfel pe Steve (Steven) Spazuk, un pictor francez stabilit în Canada care realizeaza tablouri utilizând flacăra lumânărilor, fumul dar și funinginea sau scrumul pe care le aplică cu ajutorul penelor.

 

*

Artistul ”pictează” cu predilecție păsări, femei, portrete de mari dimensiuni, și, mai recent, lucrări abstracte.
Trupurile femeilor amintesc deseori de fuioarele de fum însă au totodată acea aură de senzualitate pe care o iradiază ființele vii.
*

Păsările lui Spazuk mă duc cu gândul la fotograful Masahisa Fukase dar și la stampele japoneze. E o legătură pe care creierul meu a făcut-o instantaneu, ca pe un lucru absolut normal, fără să am nevoie de un timp de introspecție și decantare a gândurilor generate de imagini.
Deci te las în compania acestor câtorva lucrări de artă care bănuiesc că îți vor plăcea la modul acela firesc imposibil și inutil de prins în serbede cuvinte.
*

*

„Fuck all your wicked corruption
It’s been there since our inception, but we couldn’t see
All the times we’ve felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we’ve been locked away
And there was nothing left to say
Until today

We’re not numbers we’re free, we’re so alive
And the day we give in is the day we die.”

*

Free website hit counter