licitaţii oare?

Nu de putine ori m-am intrebat cit de lipsiti de scrupule pot fi unii experti incit sa fixeze valoarea unui tablou in functie de viata personala a pictorului si nu de calitatea artistica a muncii lui.

Tablourile pictate in perioadele de crize nervoase, de nebunie, in momentele  premergatoare unui divort sau al unei despartiri sau cele ce au cumva legatura cu un eveniment scandalos sau cu un act reprobabil din biografia artistului, sunt automat cotate la preturi foarte mari, umflate cu pompa.

Nu sunt atit de naiva incit  sa confund o casa de licitatie cu o organizatie caritabila si sunt perfect de acord ca trebuie sa fie o institutie aducatoare de profit, insa nu pot accepta gradul de decadere ce a ajuns sa domine piata tranzactiilor operelor de arta.
In fine, sa nu dam vina doar pe ei, caci daca nu ar fi existat puzderia de VIP-uri ivite din neantul ignorantei, gata sa ofere milioane pentru o semnatura, fie chiar si pentru o schita facuta pe dosul unei cutii de pantofi calcata in picioare, nu s-ar fi ajuns la acest circ la care suntem martori astazi.

Ce sa mai vorbesc de felul in care sunt cotate lucrarile unor pictorite – sotiile sau iubitele unor artisti celebri?!
Am destule exemple. Acum ma voi limita la cazul Gabrielei Münter.

E un lucru de-a dreptul penibil felul in care, pe la inceputul anilor ’80, i s-au vindut tablourile prin diverse case de licitatii „onorabile”.

Tot ceea ce pictase sau schitase in perioada in care a trait alaturi de Kandinsky primea automat un pret mare, iar la licitatie, pretul propus era deseori depasit.
Ceea ce pictase insa dupa despartirea de Kandinsky, sau din perioada traita alaturi de Johannes Eichner, era cotat la preturi incredibil de mici.
Amatorii de arta americani au avut astfel sansa sa-i cumpere acuarele si picturi in ulei la preturi sub 2000$.
In America, la acest pret se vind doar lucrarile unor pictori neconsacrati.

Atunci cind au inceput sa apara primele voci contestare, in special cele ale gruparilor feministe, casele de licitatii au motivat cotatiile scazute ale unor lucrari afirmind ca tablourile pictate dupa despartirea de Kandinsky nu au stralucirea celor pictate in perioada Murnau.

Cine vrea sa creada, nu are decit! 

Dar inainte de a lua de buna afirmatiile  nu strica sa ne informam singuri. Sa cautam picturile facute dupa despartirea de Kandinsky si sa le comparam cu cele anterioare.
Din curiozitate am facut acest lucru si ca dovada voi aduce citeva tablouri.

Cita lipsa de bun simt si pervertire a onoarei profesionale doar pentru a incasa un comision si a aduce profituri unei institutii, caci, nu era nici un secret faptul ca asa-zisii colectionari ( milionari peste noapte) doreau sa achizitioneze picturi din perioada in care Gabriele fusese iubita lui Kandinsky nu companioana unui oarecare Johannes Eichner – neinsemnat critic de arta.

Casele de licitatii isi regleaza respiratia dupa cererea pietii, altfel cum ne putem explica că, si la noi, tablourile pictorilor autohtoni se vind dupa moda zilei?

Primul tabloul din blog, intitulat Der Blaue Sea, a fost pictat in 1934 si a fost inspirat de o calatorie de vacanta facuta impreuna cu Eichner.
Frumusetea electrizanta a culorilor si luminozitatea lor intunecata indeamna la reverie si visare.

Urmatorul tablou e cunoscut sub numele  Mic dejun cu vrabii.  Cumparat la un pret foarte mic, acest tablou e considerat la ora actuala ca fiind unul din cele mai reusite ale pictoritei germane.
A fost realizat  intre anii 1933-1934, adica perioada in care ea, pe linie afectiva, se rupe definitiv de Wassily Kandinsky. E anul in care il iarta pentru toata suferinta pricinuita.

Breakfast of the Birds(1934)
National Museum of Women in the Arts
Dar nici urmatorul peisaj inzapezit, de un albastru linistitor, nu e cu nimic mai prejos de peisajele pictate in perioada de la Murnau, atunci cind iernile erau mai frumoase deoarece in fiecare dimineata simtea pe obraz rasuflarea celui pe care il iubea.
Dupa ani si ani Gabriele Munter are din nou curajul sa picteze scene din Murnau, cum este si aceasta finisata in 1946, adica la doi ani dupa moartea lui Kandinsky.

Urmele lasate de sănii, umbra ce bareaza drumul, zapada viscolita si lipita pe scoarta copacilor in directia in care a batut vintul, dar si amestecul alb-albastru, aseaza opera Gabrielei Munter intr-o noua  lumina.

Desi lucrarea nu are prea multe din atributele expresionismului, si desi la o prima analiza pare foarte comuna, totusi ii simt vibratiile.

Simt linistea amplificata de zapada ce absoarbe sunetele … doar linistea  pe care ea a dorit-o atit.

Anunțuri

Kandinsky prin ochii Gabrielei Münter

Despre felul in care Wassily Kandinsky a vazut-o pe Gabriele Munter am vorbit aici.
Dar oare cum l-a vazut Gabriele pe cel cu care avea sa fie alaturi mai multi ani de viata?
Litografia pe fond inchis de la inceputul blogului mi s-a parut inspirata si foarte eleganta, de aceea am si ales-o  :)
Kandinsky la pian … pictorul indragostit de muzica culorilor si de culoarea muzicii.
Intr-un post precedent spuneam ca in timpul liceului Kandinsky a luat lectii de muzica si ca, dupa aceea, isi facuse un obicei in a frecventa salile de concerte.
Clipele libere  si le petrecea cintind la pian si la violoncel in cautarea acelei complementaritati  a culorii inaccesibila ochiului la un prim contact vizual, a acelei  rezonante mute pe care prelungirea senzatiei indusa de o culoare anume, sau de un manunchi de culori, o poate genera ulterior in starea de vis sau de veghe.
Umbra lui Kandinsky, lumina ce cade piezis pe partitura, glastra cu flori, lampa cu abajur si pianul … iata citeva elemente ce compun o scena incarcata de lirism.
Gabriele fusese unica spectatoare a concertelor date de Wassily in mica si cocheta vila de la Murnau.
In acest portret, tot o litografie,  Gabriele il reda pe acel Kandinsky – omul sigur pe el, omul de care ea se indragostise in pofida tuturor barierelor impuse de morala, cel ce parea a fi jumatatea ei … si chiar fusese.

Pipa ii confera un plus de distinctie iar Gabriele a exploatat la maximum acest ‘element’ si in fotografiile captate ulterior.

Putina lume cunoaste faptul ca, inainte de a se intilni cu Kandinsky, Gabriele Munter a facut  o calatorie in America pentru a-si vizita rudele stabilite acolo.
Din acea calatorie s-au pastrat o serie de fotografii ce demonstreaza calitatile ei de peisagista :)

Dar si momente din calatoriile cu Wassily prin Europa si nordul Africii, scene din studioul de pictura din Munchen si clipele linistite de la Murnau au fost imortalizate de catre neobosita Gabriele.
Expozitia deschisa pe perioada 18 septembrie 2009 – 13 ianuarie 2010  la Muzeul Guggenheim din New York prezinta in premiera fotografii captate atit de Gabriele Munter cit si de Wassily Kandinsky. 

Gabriele Münter and Vasily Kandinsky, 1902–14: A Life in Photographs

Ea isi va pune in practica talentul de artist fotograf avindu-l ca model pe Kandinsky. Sa vedem citeva mostre.

In aceasta prima fotografie ne priveste un un chip tinar; pictorul insa avea in jur de patruzeci de ani :)

 

Trasaturile usor orientale, ochii in special, au o explicatie foarte precisa.
Strabunica din partea tatalui provenea dintr-o familie de mongoli, dupa unele surse o familie de aristocrati mongoli.
Tatal lui Kandinsky se naste in Kyakhta, un mic orasel siberian la granita cu China.
Avind o stare materiala buna, el fiind negustor engrosist de ceai, isi permite luxul de a calatori frecvent in Europa.
In 1869 proaspata familie Kandinsky se stabileste la Florenta. Aici, copilul de trei ani Wassily va merge la gradinita alaturi de copii provenind din familii cu diverse radacini etnice si religioase.
In 1871 situatia financiara a tatalui se inrautateste si in cele din urma se vad nevoiti sa se intoarca in Rusia.
Ca domiciliu, Silvestrovich Kandinsky alege orasul Odessa.

Acest port la Marea Neagra aflat pe ruta comerciala dintre Rusia tarista si Occident oferea mai multe oportunitati de afaceri.
Imediat ce se stabilesc la Odessa, mama lui Kandinsky cere divortul.
Actul despartirii a decurs pasnic iar ea a ramas in relatii cordiale cu fostul sot si a cautat, atit cit a fost posibil, sa mentina apropierea fata de primul copil – Wassily, in ciuda faptului ca urmau sa mai vie inca patru  copii din cea de a doua casatorie.

Din punct de vedere material lui Kandinsky nu i-a lipsit nimic.
Frecventa o scoala buna, lua lectii de pictura si muzica, isi facea vacantele la Moscova  sau prin statiunile frecventate de protipendata rusa …

Urmeaza perioada studiilor universitare.
Fostii colegi de facultate isi aminteau  de camasile de matase, costumele sobre din stofa englezeasca – bine croite si mereu calcate, de pantofii de piele si paltoanele de casmir ce il scoteau in evidenta pe tinarul venit de la Odessa si care, fiind fluent in germana, era mereu cu citiva pasi inaintea lor caci putea citi fara nici o greutate tratatele si cursurile scrise in limba lui Goethe ce umpleau bibliotecile universitatii.
Isi aminteau de acea eleganta emanata de bunastarea de generatii a familiei, acel bun gust veritabil, usor de recunoscut in comparatie cu kitschul sclipitor al parvenitilor (deseori confundat insa cu eleganta).

La acea data marea majoritate a cursurilor universitare nu erau traduse.  La sfirsitul secolului al XIX-lea, cel ce nu cunostea franceza sau germana era de fapt un om mort pe tarim intelectual.
Wassily Kandinsky cunostea foarte bine limba germana deoarece bunica din partea mamei fusese nemtoaica ( de undeva din tinuturile baltice) iar in copilarie, pina ca familia sa se destrame, el a vorbit acasa doar limba germana.
De fapt si de drept germana e limba materna a lui Kandinsky caci aproape tot ceea ce a scris el, a scris in germana, nu in rusa.

Insa Kandinsky, prin apartenenta la cultura, a fost si a ramas intotdeauna un rus … pina la ultima picatura de singe.
Folclorul slav dar si marii scriitori rusi i-au insotit copilaria, adolescenta, exilul, maturitatea …
Atunci cind a cunoscut-o pe Gabriele Munter a explodat in el dorul de Rusia.
Rusia Mama … asa se intituleaza seria de picturi inspirata de folclorul rus, de vechile povesti si epopei slave dar si de amintirile propriei copilarii.
Gabriele a trezit in el demonul ascuns al dorintei de (com)uniune totala si l-a inspirat intr-un ritm exponential facindu-l sa treaca in citeva luni granite pe care ani de-a rindul nu reusise sa le treaca.
Cel ce fusese catalogat  doar un colorist ceva mai bun decit media  se va transforma in altcineva.
Cineva ce purta in el germenele teoriei picturii abstracte.
Analizam fotografiile facute de Gabriele, cit si cele facute de altii,  si remarcam faptul ca in aproape toate ne intimpina profilul unui om aranjat, imbracat cu haine sobre, de ceremonie, cu un chip usor de tinut minte.
In aceasta imagine, printre putinele de acest gen, Gabriele l-a surprins pe Wassily Kandinsky intr-o postura inedita , sapind gradina  de la Murnau.
… nu-i lipsea pipa si buna dispozitie :)
Ultima fotografie e facuta tot de Gabriele si tot in vila de la Murnau.
Pictorul isi lasase barba si mustata. Citiva ani de zile nu va renunta la ele.
E foarte bine dispus … iar felul in care ride ma enerveaza !
De prin carti si de pe net am reusit sa adun in jur de treizeci de fotografii cu Kandinsky : de la fotografia lipita pe diploma universitara la cea facuta cu putin timp inainte de a muri.
Ce transformare uluitoare  a aurei personale in ciuda faptului ca trasaturilor faciale nu au suferit modificari extrem de abrupte.
In viitor voi posta fotografia mea preferata, facuta ( nu stiu de cine) la un concert la care a mers insotit de Gabriele Munter.

preţul nerenunţării

In anul 1913  mama lui Kandinsky soseste in Germania pentru a-si vizita fiul.
Cu aceasta ocazie Gabriele Munter ii face un reusit portret, din pacate extrem de putin mediatizat.
Cauza ar putea constitui-o si faptul ca lucrarea se afla la Princeton University Art Gallery, nu la un muzeu public de renume.

O femeie in virsta, cu un aer oarecum sever si foarte stapina pe sine, ne priveste prin ochi cenusii-albastri.
Cred ca a intimidat-o putin pe pictorita, caci pictorita nu era o femeie oarecare ci persoana cu care fiul ei isi impartea de un deceniu viata.

Wassily Kandinsky nu si-a pictat niciodata mama sau pe altcineva de sex feminin din familie. Nu le-a pictat nici macar pe cele doua sotii legitime : prima ( Anna Chimyakina) inainte de relatia cu Gabriele, cea de a doua (Nina Andreevskaya) dupa despartirea de dinsa.

Singura femeie pictata de Kandinsky o repezinta Gabriele Munter – „sotia neligitima”,  cum au numit-o criticii de arta germani.

Acestui amanunt i s-a dat interpretari multiple de catre psihologi. Ei au cautat sa-l inteleaga pe pictor prin prisma relatiilor avute cu mama si cu cele trei femei importante din viata   personala : Anna, Gabriele si Nina.

Nu e usor de patruns in universul interior al unui om.
Cert e ca, intotdeauna, radacinile ultime se infing in solul magic al copilariei. De acolo isi trage seva dulce sau amara fiecare din noi.

La Kandinsky lucrurile sunt putin mai complicate.
Mama sa, Lidia Ivanovna Tikheeva, divorteaza de tatal lui Kandinsky pe vremea cind copilul Wassily avea doar patru ani.
Initiativa divortului i-a apartinut mamei. La scurt timp ea se recasatoreste cu un alt barbat cu care va avea inca patru copii.
Invatatoare de meserie, aceasta femeie pe care insusi Wassily o considera foarte ciudata, nu-l abandoneaza definitiv pe copilul din primul mariaj.
Ea va pastra relatii amicale cu tatal lui Kandinsky si isi va vizita frecvent fiul in casa in care cei doi, tata si fiu, locuiau impreuna.
Uneori il va lua la ea, in casa noului sot si al fratilor vitregi.

Desi Kandinsky afirmase ca a avut o copilarie fericita si ca s-a bucurat de dragostea ambilor parinti, totusi, in unele scrisori adresate Gabrielei in perioada in care relatia lor era doar una platonica, recunostea faptul ca tristetea  il incoltea deseori.

“I was often sad. I sought something, I was missing something, I wanted something unconditional. And it seemed to me impossible ever to find what was missing. At that time I called the state of mind ‘the feeling of paradise lost.’”
October 11, 1903

Acel ceva ce ii lipsea il reprezenta  dragoste neconditionata si totala pe care nu a avut-o niciodata.

Mama lui Kandinsky isi impartea afectiunea intre toti copiii. Kandinsky era constient ca primeste doar o felie.
Aici trebuie cautata cheia care sa descuie misterioasa caseta a sufletului pictorului.

Toata viata Kandinsky a simtit nevoia acuta sa aiba linga el o femeie care sa i se supuna in intregime, sa-i daruiasca total orice, sa-i acorde incredere neconditionata, dragoste neconditionata, admiratie neconditionata …
Lipsa acestor caracteristici il va indeparta de prima sotie, Anna, iar mai apoi de Gabriele Munter.

La inceputul relatiei, Gabriele – studenta timorata dar foarte talentata,  reprezentase  idealul lui Kandinky. El traia extazul unui Pygmalion ce o modela pe Galatea.
Apoi insa, ucenica isi cauta un drum propriu in arta, isi cauta libertatea de exprimare si stilul care sa o defineasca.

Aceste cautari sunt interpretate de Kandinky ca pe o tradare.
Nu e vorba de invidie sau de ideea unei superioritati a spiritului de creatie masculin asupra celui feminin, cum am vazut ca si-au dat cu parerea unii critici.

Kandinsky dorea ca Gabriele sa-i apartina in intregime, cu sufletul in primul rind, nu doar cu trupul. Uniunea la care visa el era in primul rind o uniune spirituala care sa duca la intregirea sferei.

Fisura ce va genera ruptura apare in momentul in care Wassily realizeaza faptul ca dragostea Gabrielei nu este neconditionata si totala.
Gabriele se indeparta de acel model ideal pe care si-l construise inca din copilarie : femeie care sa-i acorde toata existenta ei si in afara de el, sau un scop insuflat de el,  sa nu aiba altceva pe care sa-si axeze viata.

Kandinsky nu a avut taria sufleteasca sa accepte ca sa fie impartit iar Gabriele nu sesiza faptul ca boala lui Kandinsky avea un singur remediu : renuntarea la propriile idealuri.
Dar daca si-ar fi dat seama oare ar fi renuntat?
E foarte greu de spus.
Unele femei, cum ar fi Jo Nivison (sotia lui Edward Hopper) sau  Marianne von Werefkin, au ales renuntarea. Mai bine zis au ales sinuciderea artistica. 
Altele insa nu.

Cine stie la ce se gindea Gabriele Munter in momentul in care ii facea portretul Lidiei Ivanovna Tikheevaincit a reusit sa o surprinda atit de bine …

durerea nu are o singură culoare

Ce culoare are durerea?
Durerea nu are o singura culoare.

Atunci cind lucrurile nu merg cum trebuie, sau mai bine zis atunci cind raul se transforma in mai rau, toate culorile curcubeului isi dau mina ca sa-ti arate cit de neagra poate fi viata.
Dar viata nu e ceea ce se vede in momentele critice, atunci cind cea mai simpla problema nu-si gaseste raspuns sau cind absurdul celei mai absurde situatii ti se pare normal.

Gabriele Munter ajunsese in acel punct critic.
Stockholm a reprezentat orasul rupturii definitive, caci dupa aceea legatura dintre ea si Kandinsky a fost practic intrerupta.

Privind prima pictura am sentimentul ca pictorita isi deplinge tineretea pierduta linga un om ce i-a calcat in picioare sentimentele si a aruncat-o in hăul uitarii asa cum arunci ceva de care vrei sa scapi pentru totdeauna.

In tara natala Kandinsky ia totul de la capat alaturi de Nina Andreevskaya, cu care se casatoreste in 1917. Voi reveni asupra acestui episod.
Gabriele Munter ramine singura. O perioada locuieste la Copenhaga, in Danemarca, dupa care se reintoarce in Germania.

Meditation a fost pictat in 1917.
Sa fie oare vorba doar de meditatie?
Nu cred.
Starea depresiva a femeii din tablou e evidenta … molipsitoare chiar.
Tristetea s-a risipit in aer si s-a amestecat cu lumina crepusculara din camera.

 

La ce medita Gabriele?
La faptul ca-si dorea copii ( pe care i-a avut doar sub forma unor imagini pictate de ea insasi), un partener care sa-i ofere iubire si protectie, un camin linistit la Murnau sau Munchen, posibilitatea de a-si expune tablourile, calatorii, concerte, spectacole de teatru, duminici in compania prietenilor, drumetii prin imprejurimi cu familia, …

Imi inchipui ca medita si la sirul de greseli facute in ultimii ani.
E imposibil ca o femeie sa nu-si de-a seama cind o relatie nu merge sau cind e implicata intr-o legatura fara viitor.
Ceea ce i-a lipsit Gabrielei a fost puterea de a se rupe de Kandinsky.

Citeam diverse biografii in care autorii au insistat pe latura violenta a pictorului rus, care, de nenumarate ori, a gonit-o pe Gabriele … ca apoi tot el sa mearga dupa dinsa si sa o aduca inapoi.
Un alt amanunt ce mi-a atras atentia se refera  la gelozia artistica manifestata de Kandinsky.

„He praised her natural talent and innate vision and encouraged her to try this or that method or medium. But he was not above pettiness, reacting jealously if she wrote of interest in another artist’s work (Picasso’s, for example).”

Pe de alta parte citeam ca in sejurul din Franta i s-a oferit Gabrielei ocazia sa expuna niste tablouri.
Kandinsky si-a dat peste cap planurile de calatorie si s-a ocupat personal de detaliile legate de partea legala si financiara a respectivului eveniment. Dar asta se intimpla la inceputul povestii.

In ce masura e vinovat Kandinsky? …  in ce masura Gabriele?
E greu de spus … e imposibil de spus.

Legatura lor a fost in primul rind o legatura bazata pe anumite afinitati artistice, nu una bazata pe atractie fizica (zic psihologii ce au analizat de aproape relatia). In astfel de legaturi rupturile au (ne)sansa sa fie definitive, zic tot ei … desi eu personal ma cam indoiesc ca ar fi asa.

Timpul trecea si ea suferea  sperind totusi ca intr-o zi Kandinsky se va reintoarce.

Adevarat ca in 1921 Kandinsky paraseste Rusia si se reintoarce in Germania , unde, un an mai tirziu, va  prelua postul de profesor la respectabila scoala Bauhaus.
Aceasta scoala avangardista infiintata de Walter Gropius a functionat pe rind in trei orase : Weimar, Dessau si Berlin.
Il insotea noua lui sotie, (dupa unele surse biografice) mai tinara decit dinsul cu douazeci si sapte de ani ( desi Nina nu a prezentat niciodata acte care sa-i dovedeasca identitatea si virsta  :) ).

In 1921 Kandinsky  angajeaza un avocat care sa-i recupereze „bunurile” din vila de la Murnau : in primul rind tablourile, dar si unele obiecte personale.
Se zice ca  de abia in acel moment Gabriele Munter a aflat de casatoria fostului ei mentor si tovaras de viata.

Socul psihic a fost atit de puternic incit pur si simplu si-a pierdut mintile.
Refuză sa-i inapoieze tablourile si ii trimite la rindul ei o scrisoare in care il invinuieste de toate pacatele,  cerindu-i totodata sa recunoasca public faptul ca a mintit-o si ca e un om lipsit de onoare.

Iata ce-i raspunde Wassily Kandinsky:

„I do not want to deny my guilt. But it does not consist in the failure of our marriage to work out, that our life together was a constant torture for both of us. We are both guilty of that, insofar as a person can be guilty for possessing a particular type of character or another. At any rate, a marriage can only last when both parties consider it possible and desire it. My guilt consists of having broken my promise to marry you legally. And for that I am more than sorry… Because I -deliberately or not deliberately- have broken my word, therefore, it is my sincere attention at least to meet your wishes in material concerns as much as I am able… Hate on my part is out of the question.You brought much pain into my life, but are yourself unhappy enough that I could not have any hard feelings toward you. I wish you would not also hate me”.

Vassily Kandinsky, registered letter 22 July, 1922
Acum inteleg cu adevarat cit de mult a incercat pictorita ca prin culori luminoase si vibrante sa neutralizeze negreala evenimentelor ce i-au involburat viata.
Die letze Schnauferlzug a fost pictat in 1923, la un an dupa ce a aflat de casatoria lui Kandinsky … la un an dupa scrisoarea primita de la el.
Pe mine acest tablou ma duce cu gindul la albastrul pur al tablourilor pictate de van Gogh in perioada de apogeu a crizelor.
… spre deosebire de nebunul olandez cu parul roscat, Gabriele Munter a reusit sa se vindece prin culoare.

bombasta Stockholm

In momentul in care am inceput sa caut amanunte despre despartirea ce a survenit intre Kandinsky si Gabriele Münter am fost de-a dreptul ametita de datele contradictorii si neconcordantele descoperite prin diverse articole.
Nu stiam pe cine sa cred.

M-am hotarit sa caut. Singurul lucru ce ma putea convinge o reprezentau dovezile. Ele nu au incetat sa apara.

O varianta foarte des circulata pe net spune ca la putin timp dupa ce ei doi s-au refugiat in Elvetia, ca urmare a izbucnirii primului razboi mondial, Kandinsky a fost nevoit sa se reintoarca in Rusia.
„Povestea”  multiplicata pe web suna cam asa : s-au despartit in 1914 si de atunci nu s-au mai vazut niciodata. Ba mai mult, se afirma ca desi Gabriele i-a scris in nenumarate rinduri, el  nu i-a raspuns nici macar o singura data, deoarece in 1917 avea sa se casatoreasca cu Nina Andreevkaya si putin il mai interesa episodul Münter .

Total fals.
Gabriele ii scrie lui Wassily. Scrisorile ajung cu bine. El ii raspunde si stabilesc sa se intilneasca intr-o tara neutra : Suedia.
Realitatea e urmatoarea : in 1915 Gabriele Münter pleaca la Stockholm unde se vede cu Kandinsky. Dovada sta tabloul cu care am deschis blogul : Woman in Stockholm (Future) pictat in 1917.
Deci iata inca un tablou executat  in perioada  in care se spune ca ea nu a mai pus mina pe pensule : despartirea de Kandinsky  (1914) – intilnirea cu Eichner (1928).
Din acea perioada dateaza si lucrarea Street in Stockholm (May Evening in Stockholm) (1916).

Kandinsky ramine mai mult timp pe pamint scandinav. Tabloul din urmatoarea imagine, vindut  pe 5 februarie 2008 la casa de licitatie Christies, a fost pictat atunci.

 

Aceasta lucrare intitulata Aquarell für Poul Bjerre reprezinta un cadou facut prietenului sau, Dr. Bjerre, un psihiatru ce l-a introdus in mediile elitiste ale societatii suedeze.
De retinut faptul ca respectivul doctor scrisese o carte foarte interesanta :  The Healing Power of Dreams.

Revin la Gabriele Münter.
Intilnirea lor nu a rezolvat nimic.

Kandinsky o va intilni pe viitoarea lui sotie in Rusia, imediat la intoarcerea din sejurul prelungit din Suedia, deci e inutil sa se spuna ca intilnirea cu Gabriele nu a ajuns la nici un rezultat datorita Ninei.

Anterior  afirmasem ca relatia lor ajunsese intr-un punct mort cu mult timp inainte de separarea propriuzisa. Iata de ce am intitulat acest post bombasta Stockholm.

Ma intreb ce spera ea de la un om ca Wassily Kandinsky care inca din 1911 devenise din nou liber. Devenise liber deoarece prima lui sotie ceruse divortul si il obtinuse.
In trei ani de zile, adica din 1911 si pina in 1914, ar fi avut tot timpul sa se casatoreasca cu Gabriele, daca ar fi avut intentia …

Sunt convinsa ca durerea Gabrielei Münter a inceput cu prima zi in care a aflat ca cel ce ii promisese ca o va lua de sotie era  liber sa-i indeplineasca asteptarile si sa-si respecte promisiunea  … insa nu o facea.

Iata ce marturisea  ea in Confession and Accusation,  text scris intre anii 1925-1928 :
„I allowed myself to be lied to and cheated out of my life …  And now I think that even what I gained from him as an artist was only half only a small quarter nothing complete, no totality.”