::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Chiar aș vrea să știu ce scrie în această broșură publicată în anul 2010 ;)
https://www.amazon.fr/Romanian-Muslims-Hayssam-Mehmet-Niyazi/dp/115741544X
Arhive pe categorii: neclasificate
analiză profundă … în tramvai ;)
Grzegorz Chudy – The Airtram over Kłodnica River
După cum spuneam în postarea anterioară, și repet afirmația aici, folosesc des mijloacele de transport în comun.
De cele mai multe ori am adevărate revelații privindu-i pe călători, asistând la dialogurile lor sau implicându-mă eu însămi în diverse conversații ;)
O zi oarecare din perioada stării de urgență când Orban anunța cu emfază că guvernul va lua măsuri cu privire la relansarea economică.
La distanță de un rând în fața mea doi pensionari, în picioare, conversau cu o doamnă de vârsta a treia așezată pe scaun.
Toți trei aveau vârste apropiate și, nu știu de ce, îi percepeam ca pe vechi colegi de munca undeva într-un birou de contabilitate, la fisc, la bancă sau într-un minister.
Cei doi bărbați, trecuți de șaptezeci de ani, cu siluete încă atletice, îmbrăcați în nuanțe de crem și alb, dezbăteau intens problemele economice.
Urmărindu-le conversația îmi dădeam seama că toți trei erau bine informați, aveau un limbaj elevat, aduceau argumente logice și aveau o bună doză de umor.
La un moment dat unul din cei doi bărbați în vârstă a spus următoarele :
Un popor care-și miroase ciorapii înainte de a-i pune la spălat nu poate fi decimat cu ușurință de corona virus sau orice alt virus.
O societate în care vatmanii coboară din tramvai și schimbă macazul cu levierul nu așteaptă ajutoare financiare din partea lui Orban, a lui Câțu sau a oricărui Păcălici din guvernul României.
Oamenii ăștia nu vor decât să fie lăsați să muncească, să-și trăiască viața, să facă ei ce știu că ar fi mai bine de făcut.
E scris în gena noastră să putem depăși crizele, să ne asigurăm subzistența, mai mult sau mai puțin în spiritul legii, să putem ieși la liman fără să ne milogim la un guvern impotent.
Cine spunea că nu se poate mai rău decât Veorica ?
Se poate … uită-te la ieșirile publice ale doamnei Anisie, rușine celor ce au propus-o pentru postul de Ministru al Învățământului, sau ale Violetei Alexandru care, înclin să cred că e o persoană cu bune intenții, dar care e făcută praf chiar de colegii din guvern și din parlament.
Așa nu se mai poate … să fim conduși la nesfârșit de oameni politici decuplați de la realitate !
Bugiverca
Alessandro Sanquirico – Portret
Muzeul Colecțiilor de Artă, București
………………………………………………………………………………………………..
Povestesc acum o întâmplare petrecută doar cu câteva ore în urmă.
Sunt o persoană care utilizează frecvent mijloacele de transport în comun, fapt ce îmi îmbunătățește abilitățile psihologice, lingvistice și percepția asupra realității.
Luasem tramvaiul 21 din zona Obor spre a mă întoarce în centru.
M-am bucurat deoarece erau puțini călători și m-am așezat pe un scaun imediat lângă ușă.
La stația următoare s-a suit un călător mai în vârstă cu fața transpirată și părul ciufulit, în contrast puternic cu cămașa albastră impecabil călcată.
Mi-a atras atenția geanta sport din pânză cadrilată purtată în bandulieră. Geanta avea ceva feminin în designul ei simplu, nesofisticat.
A făcut câțiva pași nesiguri apoi s-a așezat pe scaun exact în spatele meu.
Am simțit un vag miros de alcool și m-am întrebat în gând dacă îl folosise ca dezinfectant pe exterior sau pe interior.
Aveam să mă conving în puțin timp că era vorba de impregnație etilică, termen învățat de la celebrul profiler FBI din cazul Caracal.
Bătrânul bombănea ceva dar din cauza zgomotului făcut de tramvai nu înțelegeam nici un cuvânt.
După un minut sau două am reușit să aud silabele ritmate. Bugiuverca, Bugiverca …
Tramvaiul își continua drumul și la intervale inegale de timp bătrânul repeta sacadat același unic cuvânt : Bugiverca.
Mă întrebam din ce limbă e cuvântul și ce ar putea să însemne.
La un moment dat, fără să mă gândesc prea mult, m-am întors și l-am întrebat ce înseamnă Bugiverca.
Cu limba împleticită a încercat să spună ceva dar nu a izbutit din prima.
Și-a adunat forțele privindu-mă mirat.
A reușit în final să spună : o femeie, o .. , a urmat un cuvânt greu inteligibil, parcă munteancă.
O muntenegreancă, a continuat bătrânul, o muntenegreancă pe care am iubit-o ca nebunul. Ea m-a adus în halul ăsta.
De peste douăzeci de ani vreau să o uit și nu pot.
Am rămas fără cuvinte nu atât datorită dialogului inedit cât faptului că pe măsură ce vorbea efectul alcoolului pur și simplu dispărea.
Tot drumul până acasă m-am gândit la întâmplarea asta.
Doream să aflu mai mult așa că, în compania unei cești de cafea, m-am avântat pe Internet.
Surpriza de abia acum vine.
Nu am găsit exact cuvântul bugiuverca/bugiverca dar am descoperit unul asemănător, bujavercă – cu etimologie necunoscută, cel mai probabil o exprimare în argou – care înseamnă vagin.
Am mai descoperit și altceva interesant. Un citat dintr-un text publicat cu multe decenii în urmă.
„Lăsata secului! Mamă cum se bătea halviţa şi cum se dădeau câinii în tarbacă prin Dealul Spirii, prin Mecetul turcesc, prin Raion, prin Jarcaleţ, prin Bujaverca şi mai ales prin Duşumea!”
( Bucureştiul interbelic -1935. Articole despre capitală apărute în săptămânalul „Realitatea ilustrată”, 1935)
Apoi, brusc, mi-am adus aminte de un tablou pe care l-am fotografiat în 2013 la Muzeul Colecțiilor de Artă din București.
Nu știu din ce cotlon ascuns al minții a țâșnit la suprafață portretul acelei fete cu batic roșu și bani de aur pe frunte.
În timp ce fotografiam cineva din muzeu îmi spunea că portretul reprezintă cel mai probabil o fată din Muntenegru … o montenegrină.
Ciudat cum de s-a produs acest scurtcircuit informațional salvator.
Așa am reușit să o vizualizez cumva pe muntenegreanca pe care o mai iubea încă bătrânul din tramvai.
loterie grea
Postarea de azi se încadrează la rubrica „descoperiri de vacanță”.
Întâmplarea a făcut să descopăr pe youtube o melodie cântată într-un pub.
Am fost curioasă să aflu mai multe despre autor și așa am aflat că versurile îi aparțin lui Radu Pietreanu și că tot el, împreună cu Mihai Napu, sunt cei care s-au aventurat în a le interpreta.
O înregistrare superioară din punct de vedere tehnic o puteți asculta în continuare dar, țin să precizez, îmi place mai mult cum sună melodia cântată live în pub ;)
(de pe albumul ”Nevasta si Amanta”)
Să mai aștept că poate-ai să te naști cândva
Sau să stau drept uitarea când mă va-mpușca
Să trag la sorți între durere și extaz
Sau să sparg porți fugind din tristul Alcatraz
Să-ti fac pe plac purtând culori de curcubeu
Sau să mă-mbrac în doliul sufletului meu
Să mai plutesc pe valul ce mi te va da
Sau să zâmbesc în timp ce mă voi scufunda
Să fac popas la umbra unor ochi mai răi
Sau să mă las târât spre iad de pașii tăi
Sa zbor hai-hui pe cerul propriului delir
Sau să mă-ncui în niște porți de cimitir
Și-ai să mă vezi purtând coroana mea de foc
Și-ai să trișezi si n-ai să mă mai vezi deloc
Sau ai să joci la o ruletă undeva
Și-ai să mă rogi să pun ca miză viața mea
S-adorm zâmbind s-ascult cum lemne-n foc trosnesc
Sau să colind la uși ce nu mă mai primesc
Să te desmierd, prințesă-ntr-un castel banal
Sau să te pierd într-un război fără final
Am de ales dacă să tremur sau să strig
Dacă să ies în drumul tău cu foc sau frig
Și mult prea des aceste întrebări mă dor
Am de ales, să te mai caut sau să mor
Motto :
Loterie grea, cum să te aleg
Jumătatea mea, un calvar întreg
Arșiță sau frig, jumatatea mea
Pierdere, câștig, loterie grea
gând răzleț de Sânziene
imagine – Osnan Tzadok
După o anumită vârstă, toți oamenii au impresia că au naufragiat, că și-au ratat viața, că au trăit o viață idioată, absurdă – o viață care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viața altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înșine și nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viața noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.
(Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene )
