Dragoste sau ură ?
Depinde cum privești, din ce unghi privești, cât timp privești și cu ce dispoziție sufletească privești.
Azi, în prima mea postare din anul întâi după Covid, cred că una din cele mai potrivite idei e cea rostită de Aldous Huxleype 20 martie 1962 la Universitatea Berkeley, Berkeley Language Center.
” There will be, in the next generation or so, a pharmacological method of making people love their servitude, and producing dictatorship without tears, so to speak, producing a kind of painless concentration camp for entire societies, so that people will in fact have their liberties taken away from them, but will rather enjoy it, because they will be distracted from any desire to rebel by propaganda or brainwashing, or brainwashing enhanced by pharmacological methods. And this seems to be the final revolution.”
„Va exista, în cursul generației următoare sau nu foarte departe de aceasta, o metodă farmacologică de a-i face pe oameni să-și iubească robia, creând dictaturi fără lacrimi, ca să spunem așa, și producând un fel de lagăre de concentrare nedureroase pentru societăți întregi, astfel încât oamenilor le vor fi luate libertățile, dar le va plăcea, fiindcă vor fi distrași de la orice dorință de a se răscula, prin propagandă sau spălarea creierelor, sau prin spălarea creierelor îmbunătățită prin metode farmacologice. Și aceasta pare să fie ultima revoluție!”
Oameni buni, noi nu am fost făcuți să trăim veșnic pe acest pământ !
În primul rând vreau să mulțumesc tuturor celor care vor avea curiozitatea, dar mai ales răbdarea, de a citi până la sfârșit această postare ;)
Din start trebuie să spun că în viața mea nu am fost la vreun pelerinaj religios, la moaște sau evenimente religioase de amploare, nici la slujbe religioase nu particip, nu cotizez nicăieri iar în biserici intru din când în când, adică atunci când simt nevoia.
Provin dintr-o familie mixtă, catolică și ortodoxă, soțul meu e iranian, oareșcum musulman șhiit, nepracticant, asta pentru că provine dintr-o familie de sufiști ce nu respectă canoanele stricte și anacronice ale islamului, de aceea poate părea cumva nefiresc faptul că mă revoltă decizia autorităților de a îngrădi pelerinajul la Sf Parascheva în Iași sau Sf Dumitru în București.
Am înțeles că nici la Corbeanca nu au fost lăsați să între la slujba de târnosire oamenii care nu puteau dovedi cu acte de identitate ca ar fi locuitori ai localității.
Mi se pare ireal faptul că la șapte decenii după Stalin să se ajungă la astfel de măsuri extreme, nejustificate nici măcar medical dacă e să le punem în balanță cu alegerile sau călătoriile cu metroul la orele de vârf, iar populația să se supună cu atâta nepăsare și ușurință.
Deși nu îl prea diger pe Mirel Curea trebuie să recunosc că am rămas puțin surprinsă de corectitudinea informațiilor din ancheta jurnalistică centrată pe „speța Raed Arafat” pe care a prezentat-o pe 7 octombrie.
Câteva din acele informații le aveam și eu, cu mulți ani în urmă, altele însă, cum ar fi cea a discursului lui Wargha Enayati – fondatorului filialei din România a cultului Baha’i – alături de Klaus Iohannis la ambasada Germaniei m-a luat cu totul prin surprindere.
Greșita însă e rostogolirea în mass-media românească a ideii că acest cult ar fi o sectă a islamului, căci nu e deloc. Religia Bahaia fost fondată în Iran în sec al XIX-lea , pe atunci Persia, și încă de la începuturi adepții ei au fost persecutați, ceva mai puțin însă în timpul dinastiei Pahlavi detronată prin revoluția islamică din 1979.
Eu am auzit pentru prima dată acest nume, Baha’i, de la Doamna cu pechinez.
Ea mi-a povestit că în Haifa există un templu foarte frumos în care se adună adepții lui Baha’ullah, fondatorul religiei Baha’i.
Pe atunci aveam vreo zece unsprezece ani și nici prin somn nu-mi trecea gândul că într-o zi voi ajunge să trăiesc în țara fondatorului acestei religii.
Informații suplimentare despre cultul/religia Baha’i le puteți citi aici.
Vreau însă să punctez un aspect important. Pentru prima dată în istorie, în documentele religiei Baha’i, s-a emis ipoteza și dorința înființării unui guvern mondial, globalist, care să conducă pe principii unice întreaga omenire.
Recomand o carte pentru cei interesați de această fațetă a problemei : https://www.amazon.com/Bahai-Globalisation-RENNER-STUDIES-RELIGIONS/dp/8779341098
Revin însă la subiectul Arafat, unul din subiectele fierbinți ale perioadei COVID.
De la un personaj adulat pentru care au ieșit mii de români în stradă, cu o cotă de popularitate peste cea a președintelui României și a BOR-ului, s-a transformat într-un personaj hulit căruia i se cere acum capul.
Un lucru e cert pentru mine : Arafat nu a făcut nimic de unul singur, căci nu e vreun țar autocrat sau dictator din America Latină a anilor ’60.
Tot ce s-a făcut, s-a restricționat, s-a achiziționat, s-a distribuit, s-a mituit și s-a mazilit, s-a făcut cu acordul multora. Deci cumva împreună.
Mirel Curea aduce în discuție faptul că cei mai importanți oameni din conducerea statului român nu sunt de religie ortodoxă.
Îi dă drept exemplu pe Klaus Iohannis – luteran, Ludovic Orban – unitarian (un cult ce nu recunoaște Sf Treime), Ionel Dancă – catolic și Raed Arafat – născut într-o familie musulmană dar care apoi a devenit, cel puțin, simpatizant al cultului Baha’i.
Dar în posturi politice importante din România se află mulți alții de confesiuni religioase neoprotestante, aleși prin vot, membri ai mai multor partide.
Enumăr aici doar pe cei mai cunoscuți care îmi vin acum în minte dar, fiecare în parte, poate face o minianchetă cu ajutorul detectivului Google ;)
Ben Oni Ardelean (PNL Timișoara) – pastor baptist, Vicepreședinte al Camerei Deputaților
Robert Ionatan Sighiartău (PNL Bistrița) – penticostal
Gabriel Beniamin Leș (PSD Bistrița) – penticostal – fost Ministru al Apărării
Mihai Neamțu (PMP Arad via PNL) – simpatizant penticostal
Gheorghe Flutur (PNL Suceava via PLD, PDL) – simpatizant adventist de ziua a șaptea
Vasile Siegfried Mureșan – la origine evreu ashkenazi ( khazar) dar a cărui mamă a devenit, oare de ce, afiliată a FDGR
Traian Igaș (PNL Sibiu via PD , PDL) – adventist de ziua a șaptea ( sâmbătar), fost Ministru de Interne
Ioan Deneș (PSD Bistrița) – penticostal, senator
Gheorghe Falcă (PNL Arad via PDL) – membru al Organizației religioase Biserica Ekklesia, europarlamentar
Se mai pot căuta informații despre Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Ilie Bolojan, Eduard Hellvig, Vasile Blaga, Bogdan Olteanu, Ioan Avram Mureșan, Nicolae Robu, etc.
Dar oare ce ar trebui să facem ? Să ne întoarcem din nou la departajarea oamenilor pe criterii legate de etnicitate sau credințe religioase ?
Iată dar articolul preluat de aici.
Am ales să îl redau astfel pe blog deoarece e singura modalitate, după ce am reușit să scot toate reclamele și anunțurile acelea extrem de enervante, de a-l face citibil și ușor de urmărit.
”””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””””
Dar cine sunt aceste autorități care ne comandă? Contează etnia sau credința lor? Cunoscutul jurnalist Mirel Curea, prim redactor șef adjunct la Evenimentul Zilei, a avansat o posibilă teorie în acest sens. Într-o postare intitulată „Un taliban în bătătura Bisericii Catolice din România” acesta scrie: „Nu doar mie mi s-a părut dubios faptul că, de când cu pandemia asta, nu a existat set de măsuri de combatere care să nu înceapă cu cele care priveau restrângerea activităților Bisericii, ale preoților, cu ținutul credincioșilor cât mai la distanță de toate cele sfinte. Cu efecte majore, desigur, asupra Bisericii Ortodoxe, cel mai numeros reprezentată în populația țării. Recunosc, nu m-am gândit că ar putea fi o chestie dirijată, țintită, caracterizată de ură și cu un pronunțat caracter de persecuție.
M-am lămurit că așa stau lucrurile ziele trecute, când un membru al Executivului mi-a spus că totul pleacă de la Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului Ludovic Orban, cu rang de ministru și purtător de cuvânt al guvernului. Printr-un stil agresiv, marcat de un permanent tupeu amenințător, Dancă s-a impus ca un soi de Premier II, iar când se iau în discuție măsurile pe timp de pandemie, omul nu se lasă până când ele nu strivesc în primul rând activitățile Bisericii și ale credincioșilor.
La început, unii membri ai Cabinetului i se mai opuneau, dar când au văzut că are acordul tacit, total, al premierului Orban, au renunțat de frică. Momentul care a lămurit deșănțarea cu care Dancă se manifestă împotriva Bisericii, a fost acela în care s-a luat de ministrul de interne Marcel Vela, pentru că purta o cruciuliță ortodoxă la vedere. Cuminte, Marcel Vela s-a executat, a pitit cruciulița. De ce face toate astea și de ce se manifestă bolșevic, atunci când aude de credința neamului? Păi, să vedem cine este personajul.
Ionel Dancă provine dintr-o familie catolică din zona Neamț și are doi frați mai mult decât respectabili, preoți romano-catolici cu cariere remarcabile. Primul, pr. Wilhelm Dancă, este profesor, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București și membru corespondent al Academiei Române, al doilea, pr. Adrian Dancă, este redactor al postului Radio Vatican. Cele mai serioase surse din interiorul Bisericii Romano-Catolice, ba chiar și surse BOR, îi indică pe cei doi frați Dancă, preoții, a fi oameni de o cultură și de o finețe excepționale. Începem astfel să înțelegem faptul că în cazul lui Ionel Dancă, este foarte posibil să avem de a face cu un taliban orbit de fanatism, așa cum găsim din nefericire prin toate dependințele sordide ale tuturor cultelor religioase, pe de o parte, iar pe de alta, să fie vorba despre un mezin puternic complexat de statura celor doi excepționali frați mai mari. Dacă cei doi preoți din familia Dancă au ales să-și exprime vocația religioasă în cel mai elevat mod cu putință, se pare că nu de același lucru este capabil și fratele lor mai mic.
Mai este cazul să arăt cât rău poate face credincioșilor catolici și Bisericii Roman-Catolice un asemenea comportament în măsură să afecteze prin persecuție milioane de credincioși ortodocși? Dacă nici premierul Ludovic Orban, apartenent al Bisericii Unitariene, și nici Klaus Iohannis, președintele României și al „tuturor românilor”, apartenent al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, nu reușesc să stopeze personajul, poate reușesc să o facă frații săi, cei doi preoți Dancă, sau chiar mai-marii din Bisericii Romano-Catolice din România.Oricine, dar să-l oprească cineva!” (vedeți și Video mai jos).
Dacă așa este, este grav. Din CV-ul „talibanului” catolic mai aflăm că acesta a fost consilier de stat pentru proiecte speciale de dezvoltare economică la Cancelaria premierului Cioloș și consilier de comunicare și relații publice în cadrul aceleiași Cancelarii, anterior fiind consilier al USR pe probleme economice și de comunicare.
Când apare „Bahá’u’lláh”
Mirel Curea trece în revistă trei dintre artizanii direcți ai măsurilor – dovedite ilegale și abuzive – care au ținut închiși românii în case de Paști și acum îi țin departe de Sfânta Parascheva. Ca-n bancurile cu Bulă sau, de ce nu, ca-n Miorița, unul e sas reformat, altul maghiar unitarian și al treilea „taliban” catolic. Dar „comandantul acțiunii”, palestinianul Raed Arafat, se înscrie, evident, cu brio în acest cadru. La el e chiar puțin mai complicat. Deși în numeroase interviuri susține că e doar musulman, în toată presa, la nivelul ziariștilor, se spune că Arafat este și adept al sectei Baha’i. Cu câțiva ani în urmă, prezentatoarea Andreea Berecleanu îi ura public ceva pe limba lui Baubaulah:
„Multumesc, Raed Arafat! – Binecuvântat este locul, și casa, și satul, și orașul, și inima, și muntele, și adăpostul, și peștera, și valea, și țara, și marea, și insula, și poiana unde Numele Domnului a fost pomenit și unde Dumnezeu a fost preamărit. – Bahá’u’lláh (rugaciune Baha’i)”
Dar ce e Baha’i-ul ăsta, pe scurt? O sectă, cu sediul central în Haifa, Israel, care susține desființarea tuturor religiilor și unirea lor într-una singură, Bahaistă, dar și desființarea tuturor granițelor. Bahaiștii susțin chiar și o singură limbă – vedeți curentul Esperanto – și, normal, un singur Guvern Mondial (foto mai jos). Bahaiștii sunt bine organizați în întreaga lume iar în Iran, de unde ar fi izvorât cultul, sunt interziși și pedepsiți în principal pentru că serviciile speciale iraniene consideră secta o rețea de informații a MOSSAD-ului, după cum scrie chiar Jerusalem Post. La noi, Arafat este prieten din perioada studenției cu unul dintre cei mai vocali și bogați bahaiști din România, Wargha Enayati, iranian venit din Germania pe la noi, chiar în perioada regimului comunist. ActiveNews l-a descoperit pe Raed Arafat într-o fotografie din tinerețe alături de adepții cultului Baha’i din Cluj (foto).
Enayati este fondatorul rețelei de spitale Regina Maria, considerată de către sectanți un fel de ocrotitoare a bahaiștilor. De ce a venit în România? O spune chiar el: „Cauza a fost credința Bahai. În perioada respectivă Bahaii din Europa de Vest încercau să intre mai mult în țările de după Cortina de fier. S-a ivit așadar această oportunitate pentru mine și am zis, dacă asta trebuie să facem, hai să facem”, spune Enayati cu privire la venirea în România. Tot el recunoaște că, potrivit dosarului său de la CNSAS, „în decembrie 1988 am fost clasificat ca potențial contraspionaj vest-germanic” (Life). Anul trecut, Wargha Enayati vorbea ca invitat special, alături de președintele Klaus Iohannis, la Ambasada Germaniei din București, de Ziua Unității Germane, 3 octombrie (foto mai jos).
Fundația Inovații Sociale Regina Maria a familiei Enayati poartă ca siglă simbolul Baha’i, steaua cu nouă colțuri. Chiar recent, pe 24 septembrie, Raed Arafat a petrecut la un eveniment cu familia lui Wargha Enayati la într-un restaurant, fără mască, după cum a publicat cel din urmă pe Facebook (foto mai jos). Desigur, este treaba lor ce fac acasă, la restaurant, la bisericile sau la templele lor. Dar nu este puțin anormal că dau decizii care încalcă drepturile a milioane de credincioși cu a căror credință nu numai că nu au nimic în comun, ba chiar dimpotrivă, după cum arată și Mirel Curea, asupra căreia au accese de talibanism?
Concluzia: Demiterea talibanilor anti-ortodocși sau firescul pas înapoi care s-ar cuveni făcut personal de către ei este degeaba a se cere demnitarilor unui sistem fără morală. Așadar, ne alăturăm Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Patriarhiei Române și cerem, la rândul nostru: Respectați-ne drepturile! Lăsați credincioșii să vină la Sfânta Parascheva!
Alte fotografii de familiei:
Surse Foto: Internet și Contul de Facebook al lui Wargha Enayati.
După cum vă spuneam și în postările anterioare eu sunt o persoană care circulă destul de des cu mijloacele de transport în comun și umblă aiurea prin locuri diverse.
Așa am ocazia să văd multe, să aud multe și chiar să asist la scene desprinse parcă din filme suprarealiste.
Azi m-am hotărât să povestesc câteva episoade amuzante.
Primul episod s-a întâmplat într-o zi caniculară de vară prin 2016.
În autobuz s-a urcat un grup gălăgios, două femei cu basmale pe cap legate la spate și doi bărbați, toți patru trecuți de cincizeci de ani.
Erau mai negricioși la față, o culoare pe care ți-o dă soarele după multe ore de lucru în câmp, la gradină sau în livadă.
Discutau despre unul și despre altul, despre cunoștințe plecate peste hotare, despre copiii acelor rude și consăteni, ce meserii au, pe unde trăiesc, cu cine s-au căsătorit … tot felul de astfel de chestiuni.
Încercam să nu le dau atenție dar pentru că dialogau pe un ton ridicat mi-a fost imposibil să nu le urmăresc conversația. Așa mi-am dat seama că erau dintr-un sat din Ialomița.
La un moment dat una dintre femei povestea despre fiul unei rude care a ajuns inginer.
– Ce fel de inginer? Cu ce se ocupă? – a întrebat bărbatul ce stătea pe scaun chiar lângă dânsa.
– Păi cu ce să se ocupe? Cu „ingiena”, a răspuns prompt și candid femeia.
Lumea din autobuz a râs pe ascuns sau a zâmbit cumva superior.
Probabil și eu am reacționat la fel uluită de faptul că acea femeie nu cunoștea semnificația cuvântului.
Nu peste mult timp avea să vină în fruntea guvernului Viorica Dăncilă cu ale ei gafe devenite celebre.
Episodul doi s-a petrecut în Piața Obor, într-o zi de toamnă, la taraba unei femei care vindea legume.
Eu căutam vinete românești, din acelea mici și tari în formă de pară, căci doream să le pun la murat după o rețetă iraniană.
Am umblat toată piața și nu am găsit pe nimeni să vândă ceea ce aveam nevoie.
Trecând a nu știu câta oară printre tarabele din piața acoperită am zărit pe o masă un mic morman de culoare închisă.
Nu prea văd bine la distanță așa că m-am apropiat și mare mi-a fost bucuria să constat că mai rămăseseră exact cinci vinete … negre cu pielea lucioasă ca a unui delfin în apă ;)
Am întrebat-o cât costă și dacă mai are și altele în afară de acestea.
Mi-a spus prețul dar m-a atenționat cu privire la cantitate : – Am decât astea cinci. Dacă le vreți vi le dau.
Eu în loc să le plătesc și să-mi văd de treabă mă trezesc că-i răspund :
– Corect e să se spună „nu le am decât pe astea cinci”.
Dânsa s-a uitat mirată la mine și mi-a răspuns zeflemitor.
– Cum adică să spun că nu am când le am. Nu le vezi cucoană ?!
Și în timp ce polemiza cu mine a trântit o palmă sănătoasă peste una din vinete de au sărit și celelalte patru pe tarabă ca niște mingi.
– Uite, sunt cinci. Decât astea cinci le am. Cinci … cinci ani am umblat și eu la școală.
M-am declarat învinsă ;)
În timpul asta o doamnă foarte în vârstă a asistat la conversație.
După ce am plătit și am pus prețioasele legume în sacoșă a venit lângă mine cu o față zâmbitoare.
– Să nu fiți supărată. Femeia era într-o logică a ei. Îi e greu să înțeleagă cum să folosească negația pentru un obiect pe care îl are în fața ochilor.
Acum e mult mai bine dar să fi auzit cum se vorbea în București în urmă cu vreo cincizeci de ani, pe vremea când am făcut facultatea.
Eu sunt bănățeancă, a mărturisit doamna, și mi-a luat destul timp să mă obișnuiesc cu dezacordurile gramaticale.
Aveam să descopăr mai apoi un slujitor al școlii care în campania electorală spunea : „Situaţia mea este un pic deosebită, fiindcă eu chiar am antecedente în sistemul educaţional, am fost dascăl de fizică timp de 15 ani, am condus un inspectorat şcolar timp de trei ani şi acuma sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României.”
Și tot de la el am aflat că : „Este greu sa astepti de la un profesor de liceu sa performeze exceptional”.
Între timp domnul președinte a învățat semnificația cuvântului „politruc” dar nu a reușit să „performeze excepțional”.
Episodul trei s-a petrecut după ridicarea stării de urgență.
Pentru că nu se putea merge nicăieri, nu aveau loc nici un fel de evenimente culturale, pentru că nu aveam cum să-mi calmez setea de ceva nou, mi-a venit ideea să mă apuc din nou de căutarea de bijuterii și mici obiecte vintage la târgul de la Muzeul Țăranului Român și prin diverse alte târguri vintage și de vechituri.
Activitatea asta de căutare, de scormonire prin mormane de gablonzuri, cărți poștale vechi, alămuri și sticlărie, îmi dă senzația că sunt un fel de arheolog urban și, nu de puține ori, mi-a adus surprize extrem de plăcute.
Așa că, într-o zi oarecare cu soare orbitor, mă plimbam printr-un astfel de târg.
Nu căutam ceva anume ci doar încercam să mă lămuresc cam ce se vinde acolo.
M-am oprit la o masă unde erau expuse diverse obiecte din argint … argint de diverse calități, funcție de procentul de argint din aliaj, marcate corespunzător dar, spre surprinderea mea, tipul respectiv le vindea ca și cum ar fi fost confecționate din același tip de aliaj.
Lângă mine s-a oprit o fată atrasă de un inel cu câteva pietricele sclipitoare.
L-a luat în palmă și căuta să vadă unde este marcat.
Mulți se uită doar ca să identifice marcajul și nu sunt atenți la ce scrie efectiv în acel marcaj.
Tipului nu i-a prea plăcut insistența cu care se uita fata la inel.
– E un aliaj de slabă calitate, i-am zis eu pe un ton scăzut pentru a nu atrage atenția proprietarului respectivelor bijuterii.
Fata s-a uitat cumva complice la mine apoi l-a întrebat.
– Ce pietre sunt astea? – Zefire. E un inel cu zefire. Dar nu cred că știți ce sunt alea, a răspuns plin de sine bărbatul.
La faza asta nu am mai putut rezista și am izbucnit amândouă în râs.
Pun pariu că tipul nu a înțeles de ce râdem noi.
Peste câteva săptămâni onor doamna Anisie, din cea mai înaltă poziție a Ministerului Învățământului, avea să lanseze pe piața mediatică pepsiglasul.
Ce mi-s „zefirele „… ce mi-e „pepsiglasul” ?
Noi să fim sănătoși și să „performăm excepțional” ;)
Nu mi-am dorit ca revenirea pe blog să se producă prin această postare atât de departe de universul artistic prin care călătoresc, virtual, de ani și ani de zile.
Dar sunt niște lucruri pe care doresc să le spun.
Ca să înlătur orice dubii în ceea ce privește echidistanța față de subiect trebuie să punctez din start că nu am copii.
Lucrurile fiind lămurite să purced la treabă.
Cu ani de zile înainte ca acest SARS COV 2 să atace omenirea urmăream la televiziunea iraniană un program, o dezbatere, un fel de masă rotundă cu diverși invitați.
Dar oare ce poți urmări la o televiziune dintr-o țară condusă de un regim teocratic în care mass-media e supusă frecvent cenzurii ?
Poți afla multe lucruri nedezbătute în mass-media apuseană, poți face cunoștință cu puncte de vedere inedite, ciudate sau chiar total inacceptabile într-o societate democratică.
La acea discuție unul din cei prezenți susținea o teorie atipică, nu știu dacă aș putea numi-o conspiraționistă, prin care căuta să demonstreze ideea că Europa merge într-o direcție greșită, debusolată, fără un sistem de valori tradiționale, deoarece foarte mulți lideri și politicieni influenți nu au copii biologici sau copii înfiați și, prin urmare, fiind ultima verigă într-un lanț uman nu le pasă ce se va întâmpla cu generațiile următoare.
Ideea era că legile și libertățile promovate de ei nu duc la consolidarea democrației, așa cum s-ar crede, ci la o destructurare a societății și o derivă umană pe plan personal pentru foarte mulți europeni.
Aici se aduceau în discuție o parte din liderii importanți fără copii ai celor mai dezvoltate state și se încerca un fel de extrapolare a ideii că s-ar fi creat un așa zis club al politicienilor fără copii care se sprijină unii pe alții în promovarea ideilor comune.
Mi-am amintit de acea emisiune în contextul în care se dezbate foarte mult problema începerii anului școlar și al măsurilor restrictive impuse de autorități.
Am căutat pe net oamenii politici care nu au copii și am încercat, atât cât am putut, să înțeleg adevărul sau minciuna din spatele acelor afirmații de la emisiunea vizionată cu mai mulți ani în urmă.
Iată personajele politice descoperite :
1- Angela Merkel – cancelarul Germaniei, cea mai puternică economie europeană
2- Theresa May – fost PM al Marii Britanii
3- Mark Rutte – PM Olanda
4- Elio di Rupo – PM Belgia, gay
5- Emmanuel Macron – PM Franța
6- Paolo Gentiloni – fost PM al Italiei
7- Nikola Sturgeon – PM Scoția
8 – Sebastian Kurz – Cancelar al Austriei
9 – Xavier Bettel – PM Luxemburg, gay
10 – Jean Claude Juncker – fost președinte al Comisiei Europene
11- Leo Varadkar – PM Irlanda, gay
12 – Stefan Löfven – PM Suedia
13 – Ana Brnabić – PM Serbia, lesbiană
14 – Shinzo Abe – PM Japonia
Șefii guvernelor celor mai puternice economii europene și al celor mai importante țări de pe vechiul continent nu au crescut copii.
Și România urmează trendul european.
1 – Klaus Johannis
2 – Dacian Cioloș
3 – Dan Barna
Nu vreau nicidecum să induc ideea că persoanele fără copii nu ar avea empatie, departe de mine gândul ăsta cu atât mai mult cu cât fac parte din categoria mai sus menționată, dar vreau să spun că eu cred cu tărie în instincte … deci și în instinctul matern și cel patern.
Dacă mie îmi ia ceva timp să mă dumiresc dacă o lege ce îi vizează pe copii este corectă, sau dacă este în detrimentul lor, trecând prin filtrul gândirii informațiile auzite/citite … un părinte realizează în foarte scurt timp, uneori instantaneu, pericolele ascunse în spatele acestor legi, dispoziții, regulamente și obligații. Asta în cazul în care nu este îndoctrinat politic sau spălat pe creier.
Pentru mine e evident faptul că asistam la o anormalitate pe plan politic pentru că persoanele menționate în postarea de azi conduc destinele a peste 70% din populația Uniunii Europene, deci, implicit, viitorul copiilor europeni.
