nume și iar nume ;)

Ce spune oare numele nostru de familie despre noi ?
Ideea aceasta mi-a revenit în minte simultan cu alte amintiri despre Iași, amintiri ce mi-au invadat confortul cotidian cu câteva zile în urmă.

Pentru prima oară am remarcat că pe lista fetelor cazate în căminul studențesc unele nume se repeta sau au anumite particularitâți semantice.
Apoi a venit lista colegilor de an, a profesorilor și a studenților de la alte facultăți pe care îi cunoșteam la cantină, bibliotecă sau discotecă.
Fiind dintotdeauna fascinată de cuvinte nu mi-a fost deloc greu să descopăr particularitățile numelor de familie specifice zonei Moldovei si Bucovinei.

Sunt nume interesante, unele ceva mai greu de pronunțat, și ușor de identificat printre celelalte mii de nume românești.
Cele mai vizibile sunt cele construite cu ajutorul prefixului „a”, prefix ce indică apartenența.
Aș putea să le despart în două grupe : o grupă axată pe numele mamei și o alta axată pe ocupația mamei sau pe starea ei civilă/statusul social.

În prima subgrupă intră aceste nume: Amariei, Acatrinei, Aelenei/Ailenii, Asmărăndiței, Adochiței, Airinei/Airinii, Aștefanei, Aioanei, Avarvarei, Afrusinei/Afrusinii, Afloarei, Avictoriței, Asaftei, Astoichiței, Abogdăniței …
De aici se pot deduce numele de botez preferate de moldoveni : Maria, Catrina, Elena, Smaranda/Smărăndița, Dochia/Dochița, Ștefana, Ioana, Varvara, Frusina, Floarea, Victoria/Victorița, Safta, Stoichița, Bogdana/Bogdănița …

Numele din cea de-a doua subgrupă sunt și mai interesante : Avădanei, Acălugăriței (? ;) ), Adomniței, Amorăriței, Acojocăriței, Apreotesei/Apreutesii, Adăscăliței, Avătămăniței, Acrâșmăriței, Aolăriței, Aciubotăriței, Avornicesei, Apescăriței, Achelăriței, Aspătăriței, etc.

A doua mare grupă este compusă din numele de familie care ne dezvăluie meseria tatălui, ca de exemplu : Olaru, Ciubotaru/Ciubotariu, Herghelegiu, Rotaru/Rotariu, Cojocaru, Stuparu, Bodnaru/Bodnariu, Blănaru, Fântânaru, Scriparu/Scripcariu, Potcovaru, Fieraru/Fierariu, Trăistaru/Trăistariu, Dogaru, Răchieru, Prisăcaru/Prisecariu, Harbuzaru, Bordeianu, etc.

O a treia grupă este compusă din numele de familie terminate in „chi „… această terminație fiind specifică zonei Moldovei.
Iată și câteva exemple : Manolachi, Condurachi, Păvălachi, Ursachi, Postolachi, Mandachi, Spirachi, Agachi, etc.

A patra grupă e compusă din numele de familie ce țin cumva de domeniul culinar : Plămădeală, Plăcintă, Chiroșcă. Păsat, Fetecău, Chișleac/Chișleag, Pâinedulce, Pearjă, Gălușcă, Chișcă, Chiseliță, etc.

Alte nume de familie pe care le-am întâlnit în zona Moldovei ar fi : Bejenaru/Bejenariu, Țurcanu. Bălan, Cușmă, …

La examenul de admitere la facultate am fost împărțiți în mai multe săli de examen, în ordine alfabetică.
Pe una din listele lipită pe o ușă am descoperit un nume atipic : Napoleon Chișleac.
În toate cele trei zile de examen am încercat să îl cunosc pe posesorul acestui nume, mânată fiind de curiozitate.
Din păcate respectivul concurent nu s-a prezentat la examenul de admitere.
Am aflat apoi că toți colegii lui de sală s-au angrenat în jocuri de imaginație încercând să-l creioneze pe acest Napoleon moldovean  :)

Postarea de azi nu se vrea un studiu de antroponimie. Nicidecum.
Este doar o rememorare a unei perioade trăită din plin în capitala Moldovei.

Aș mai dori să spun ceva.
Prefer numele si prenumele foarte scurte, dacă se poate dintr-o singură silabă fiecare.
Numele meu de familie, anterior căsătoriei și mai ales după aceea, a dat destulă bătaie de cap celor ce au trebuit să-l noteze undeva sau să îl pronunțe.
Am avut parte de nume de familie complicate … dar nu mai complicate decât numele de domnișoară al bunicii mele. Un nume imposibil de pronunțat chiar și de către polonezi deoarece conținea patru consoane consecutive ;)

cugetări persane

imagine – Aydin Aghdashloo

 

Cugetări Persane … așa se numește cartea din care am spicuit câteva proverbe.
Pe vremea când am cumpărat-o nici prin cap să-mi treacă că într-o zi voi ajunge să trăiesc pe acele meleaguri.
Volumul despre care fac vorbire a fost publicat în 1983 în colecția Cogito a editurii Albatros.

E o carte foarte interesanta în ceea ce privește editarea deoarece nu este paginată. Paginile cărții nu sunt numerotate !
Proverbele, zicătorile, cugetările marilor poeți și filozofi persani sunt numerotate de la 1 la 4553, respectându-se o ordine alfabetică  a subiectelor.
Eu însă le-am ales aleatoriu răsfoind cartea aseară.

În ulcior va plescăi ceea ce în el se află.
Ritmul e în mâna toboșarului.
Pisica neagră cu săpun nu se albește.
Orbul vede totul în casa lui.
Durerile de dinți și datoriile sînt totuna – ori îi scoți, ori le plătești, doar atunci te liniștești.
Trântorul și pe Allah îl scoate din răbdări.
Nevasta te face om dar și ticălos.
Iubirea și urșilor le sucește capul.
La război un pas costă o sută de ani.
Grâu e pretutindeni dar brutar bun doar ici-colo.
Întâi înțelege-te cu starostele, apoi jefuiește satul.
Oamenii mărunți greșesc, cei de seamă iartă.
Copilăria e vremea când se învață cartea și respectul.
Oricât ai spune ”halva-halva” în gură dulce nu se face.
La ea acasă femeia are drepturile regelui Solomon.
Și la moara tatălui tău respectă rândul.
Iertarea e mai grea decât păcatul însuși.
Cine nu știe cânta la surlă suflă unde nu trebuie.
Vesel sau amărât … tot trebuie să trăiești.

mesajul de dimineață

Takashi Okada – Black Bird

Acum că a trecut toată nebunia cu referendumul, boicotul, intoxicările și manipulările media ori din spațiul online, m-am gândit să povestesc o întâmplare personală.

Cu ani în urmă activam pe forumul Hanu Ancuței (odihnească-se în pace), loc unde încercam să scriu în limba română pentru a nu uita regulile gramaticale dar și pentru a-mi reaminti clipe mai deosebite din viața mea.
Ani buni de zile am trăit într-un spațiu geografic în care eram singura vorbitoare nativă de limbă română și deși acasă vorbeam cu soțul meu doar românește, acest lucru nu era suficient.
Așa că scriam tot felul de texte în jurnalul deschis acolo  – poezii, proză scurtă, impresii de călătorie însoțite de imagini – și participam la discuțiile pe diferite subiecte ce mă interesau – istorie, lingvistică, psihologie, artă, știință & tehnică chiar… mai puțin politică, sport, turism, muzică, filme, etc
Pe atunci scriam mai mult și, am convingerea că, ceva mai bine.
Miile de kilometri distanță de casă îmi amplificau inspirația, acuitatea sentimentelor și nevoia de a spune în cuvinte puține cât mai mult din ceea ce gândeam, trăiam sau retrăiam.

Faptul că nu am ascuns faptul că locuiesc în Iran îmi aducea aproape zilnic tot felul de mesaje … persoane curioase să afle cum e cu adevărat să trăiești într-o țară atât de hulită, mesaje cu jigniri voalate, mesaje admirative din partea iubitorilor de literatură, mesaje cu ”cereri” prin care mi se propunea, dacă e posibil, să scriu despre un subiect anume.

Într-o dimineață am găsit în căsuța de mesaje câteva cuvinte din partea unui forumist mai neconvențional.
Din ceea ce postase pe forum – iar eu știu să pun cap la cap toate informațțile ce-mi trec prin mână și să adaug liantul intuitiv pentru a obține profilul interlocutorului virtual – știam că locuia undeva pe continentul nord-american, că lucra la o multinațională, că făcea deplasări frecvente, că avea o cultură foarte bună și că, cel mai neobișnuit element al profilului său, era gay.
Nu ascunsese niciodată acest lucru, ba chiar își povestea viața amoroasă cu amănunte pe care nu cred că în lipsa libertății și anonimatului oferit de spațiul virtual ar fi avut curajul să le povestească anturajului hetero din viața reală.

După cum spuneam, într-o dimineață m-am trezit cu un mesaj din partea lui.
Îmi spunea că-i place mult cum scriu, că de la o lună la alta scriu mai bine si că a ajuns cumva dependent de textele din jurnal și că atunci când se întoarce seara de la birou intră imediat pe Han curios să vadă ce am mai scris.
Mesajul se încheia cu o propoziție scurtă : Păcat că ești femeie !

În primele secunde n-am putut înțelege dacă scopul lui a fost acela al unei lovituri din umbră sau nu.
Am râs și am închis calculatorul nemaiputând să mă concentrez pentru a scrie ceva.
Am zis să trec peste moment, așa cum trecusem peste multe altele, dar se pare că nu era chiar așa ușor.
Efectul cuvintelor l-am simțit spre sfârșitul zilei, așa cum simți durerea unei lovituri de abia după un timp. Pe moment ai impresia că nu s-a întâmplat ceva grav dar, după câteva ore, locul se învinețește și începe să te doară.

Nu știam cum să reacționez.
Puteam să-i răspund printr-un mesaj ironic, sau chiar înțepător, căci pe atunci aveam toate cuvintele la mine … dar acesta nu mi se părea a fi cel mai indicat lucru.
Puteam să nu-i răspund deloc … dar parcă nu mă lasa inima să-i ignor cuvintele.
Oscilam între aceste două posibilități fără a mă putea hotărî ce să fac și cum să fac.
Dar, după cum bine se știe, întotdeauna noaptea e un sfetnic bun.

În următoarea dimineață am tastat mesajul meu. O singură propoziție. O propoziție ce s-a scris de la sine:  Mă simt bine în pielea mea de femeie.

Mi-a răspuns în timp real.
”Touché. Spre deosebire de mine care nu mă simt.”

Nu i-am mai răspuns. Nici el nu mi-a mai trimis alte mesaje.
Nu știu dacă îmi mai citea textele din jurnal și dacă a scăpat de dependența mărturisită. Știu însă că m-a făcut să înțeleg un lucru. Că sufletul lui nu se simțea bine în corpul dăruit la naștere.

 

Sânzieneeee …

premiere

Ziua de 31 mai o pot considera ziua premierelor :)

Prima dintre premiere se referă la shaorma deoarece, daca mă credeți, am mâncat pentru prima oara acest controversat produs culinar. Știu că e greu de crezut dar așa e !

Undeva în apropiere de Parcul Cișmigiu am zărit o mică shormerie și, inexplicabil, am luat hotărârea să încerc una cu pui.
Băiatului care servea acolo i-am zis că e prima oară când voi mânca așa ceva. Cred că dacă i-aș fi spus că vin de pe Marte sau Pluto nu s-ar fi uitat atât de mirat la mine.
M-a întrebat dacă o vreau dulce sau picantă. I-am zis că picantă.
Apoi m-a întrebat cu ce o vreau.  An analizat ingredientele expuse dar nu eram capabilă să fac o alegere coerentă.
M-a salvat tot el zicându-mi că o să facă o shaorma cum știe el mai bine.
Nu pot spune că a fost rea … dar nici rupere de nori nu a fost.
Urmează ca în viitor să beau o cafea la Starbucks :)

M-am îndreptat apoi către stația de autobuz cu gândul să merg în piață pentru niște căpșuni și cireșe.
La vreo doi metri mai încolo am remarcat un tip cu alură scandinavă … înalt, blond roșcat, cu barbă, sportiv …
Ceea ce mi-a atras atenția nu a fost persoana în sine cât ceea ce fâcea.
Respectivul vorbea la telefon, dacă mă pot exprima așa, într-un mod ciudat. Spun ciudat deoarece el comunica prin limbajul surdo-muților în timp ce telefonul era pus pe capota unei mașini parcată în imediața vecinătate a stației de autobuz.
A fost pentru prima dată când am văzut o astfel de tele-comunicare și, sinceră să fiu, nici prin cap nu mi-a trecut ce servicii valoroase pot oferi diversele aplicații persoanelor cu probleme de auz.

A treia premieră s-a produs în piața la taraba de unde am cumpărat cireșele.
Un băiat blond cu tricou alb trona în mijlocul tarabei cu cireșe roșii ca mărgeanul. Ceea ce m-a făcut să zâmbesc a fost faptul că respectivul folosea un făraș pentru a pune cireșele în sacoșele de plastic.
Sper că nu era fărașul lui de acasă ci unul nou cumpărat de undeva din apropiere ;)