cu mocănița prin regatul păpădiilor

Această postare îi este dedicată Zinnaidei … știe ea de ce ;)

Mocănița s-a pus în mișcare și peisajele au început să se deruleze unul după altul.
Pajiști cu păpădii aurii și garduri fragile din șipci de lemn apăreau la fiecare curbură. De abia aveam timp să prind în obiectiv ceea ce-mi captase atenția, dar, nu de puține ori, zdruncinăturile vagonului pe linia cu ecartament îngust de o vârstă venerabilă îmi strica toată munca.

Cu toate astea, atât cât am reușit să pozez de pe platforma din spate, ținându-mă în echilibru după niște legi bizare descoperite pe moment, poate da o imagine a traseului parcurs.
Am ales doar câteva fotografii. Printre ele și una cu muncitorii forestieri care lucrau de zor pentru replantarea pădurii. Ceea ce se vede în imaginea de mai jos, de-a lungul câtorva zeci de metri paraleli cu calea ferată, reprezintă o pepinieră de conifere.

Am văzut și am fotografiat porțiuni defrișate ce aveau un aspect de chelie pe panta împădurită. Nu vreau să le pun pe blog pentru a nu-i întrista pe cei ce intră aici.

Pomii fructiferi abia înfloriți de prin curțile și livezile sătenilor ieșeau imediat în evidență pe fundalul întunecat al pădurilor de brazi.

Nu a pentru prima oară când admir geometria gardurilor care delimitează fânețele ;)

Locomotiva cu aburi gâfâia în timp ce urca muntele spre Argel. Locomotiva înfierbântată la deal … pârâul cu apă rece la vale ;)

Păpădiile galbene s-au transformat în acest sfârșit de primăvară într-o adevărată carte de vizită pentru zona montană a Moldoviței. Ele dau culoare și energie cătunelor răsfirate de-a lungul văilor.

Sus pe munte pădurea de conifere e regină dar, mai jos, pe firul pâraielor ce brodează fundul văilor, poți vedea pâlcuri de foioase sau copaci înalți în grupuri răzlețe cu frunzișul de un verde argintiu, sau verde crud, strălucind efectiv în lumina soarelui.

Free website hit counter

curajul de a-ți trăi după bunul plac viața

Jean Baptiste van der Hulst – Prințesa Mariana a Țărilor de Jos 
Muzeul din Nysa, Polonia

……………………………………………………………………………………………………………
Navigam pe un sit cu portrete de regine, prințese, marchize, contese, ducese, baronese și tot felul de personaje din aristocrația medievală în speranța că voi descoperi un tablou cu chipul unei domnițe din Moldova, sau poate din Valahia, pentru a continua seria postărilor axate pe această temă, căci, incredibil, sunt cititori care mi-au cerut asta.
Am și cititori care îmi cer să mai scriu despre pictorii iranieni și despre arta persană.
Mă bucur sincer că mai există persoane interesate de arta, nu doar de politică, can-canuri, diete și produse cosmetice.

Deci spuneam că navigam … navigam printre crinoline, mătăsuri, catifele, broderii migăloase, coroane, evantaie, egrete, mănuși, șiraguri de perle, bijuterii cu diamante și alte pietre prețioase, blănuri scumpe, decolteuri generoase, talii de viespe, priviri languroase sau încruntate, draperii din brocart, jilțuri impunătoare, zâmbete, îngrijorări, secrete și parfumul unor epoci apuse.
În acest periplu atenția mi-a fost atrasă de un chip ce se abătea de la tipologie și o vestimentație lejeră, atipică pentru o aristocrată.
O rochie simplă din cașmir albastru, de influență orientală, cu o bordură lată în partea de jos lucrată in tehnica patchwork, plus niște flori prinse ștrengărește în păr, nu mi se părea a fi o ținută tocmai obișnuită pentru o prințesă.
Între timp citisem numele doamnei în albastru : Prințesa Marianne a Olandei.
Am salvat pictura căci îmi plăcuse personajul.
Mai spre miezul nopții, între două buletine de știri la TV, am intrat pe net pentru a mă lămuri referitor la prințesa recent descoperită.

Waw … de o mie de ori waw ;)
Acum că i-am citit biografia portretul îmi place și mai mult ;)

Iată câteva spicuiri din Wikipedia :

”Prințesa Marianne a Olandei, Prințesă de Orange-Nassau (Wilhelmina Frederika Louise Charlotte Marianne; 9 mai 1810 – 29 mai 1883), a fost membră a Casei de Orange-Nassau, prin naștere Prințesă a Olandei iar prin căsătorie Prințesă  a Prusiei.
La Haga la 14 septembrie 1830, Marianne s-a căsătorit cu vărul ei primar Prințul Albert al Prusiei, al patrulea fiu al fratelui mamei sale, regele Frederick William al III-lea al Prusiei.

În 1845 și-a părăsit soțul necredincios și a început să trăiască cu iubitul ei, fostul vizitiu Johannes van Rossum. La 28 martie 1849, Marianne și Albert al Prusiei au divorțat oficial. Șapte luni mai târziu (30 octombrie) la Cefalù, Sicilia, ea a născut singurul copil al lui van Rossum, un fiu numit Johannes Wilhelm von Reinhartshausen. După acest lucru, curțile de la Haga și Berlin au întrerupt orice contact cu ea. Marianne, Johannes și fiul lor au trăit următorii ani în Italia și Erbach.

În 1855 Marianne a cumpărat „Schloss Reinhartshausen” din Erbach din care a făcut un centru cultural al Rinului. O parte a Schloss-ului a devenit muzeu cunoscut astăzi drept Festsäle. Schloss a fost întotdeauna vibrant, cu mulți oaspeți și Marianne a încurajat tinerii artiști, oferindu-le cazare.
180 de picturi, 110 desene și mai multe sculpturi pot fi găsite acolo și astăzi.

În ziua de Crăciun a anului 1861, fiul ei Johannes Wilhelm a murit de pneumonie la Reinhartshausen la vârsta de 12 ani. În onoarea lui, Marianne a donat 60.000 de guldeni localnicilor din Erbacher pentru o bucată de pământ pentru construirea unei bisericii. Biserica a fost construită iar Johannes a fost îngropat sub altarul acesteia. Biserica, numită după Johannes, este biserica protestantă de astăzi din Erbach.

Doisprezece ani mai târziu, la 10 mai 1873, Johannes van Rossum, partenerul pentru aproape 30 de ani al Mariannei a murit la vârsta de 64 de ani. A fost înmormântat alături de fiul său. Marianne i-a supraviețuit 10 ani și a murit la Schloss Reinhartshausen, la douăsprezece zile după aniversarea a 73 de ani. A fost înmormântată alături de Johannes van Rossum ți de fiul lor.

Fiul ei cel mare, Prințul Albert al Prusiei a moștenit Schloss Reinhartshausen. În 1940, nepotul ei, Prințul Frederick Heinrich al Prusiei – fiul lui Albert – a moștenit proprietatea. Astăzi Schloss Reinhartshausen este hotel de cinci stele.”

Portretul se află expus într-un muzeu din Nysa (Neisse în germană), un oraș din voievodatul Opole care e situat în partea de sud-vest a Poloniei, mai bine zis în regiunea istorică Silezia Inferioară.
În Polonia acest tablou e cunoscut sub numele de Marianna Orańska. În limba română i s-ar putea spune simplu Mariana de Orania.

Autorul portretului e pictorul flamand Jean Baptiste van der Hulst, un artist mai puțin cunoscut care a pictat cu precădere exponenți ai aristocrației olandeze.

Acestea fiind punctate vreau să zic că mă bucur mult că, după multă vreme, am scris din nou o postare dedicată unei picturi.
Și mă bucur că am făcut-o azi. Azi … ziua echinocțiului de primăvară ;)

Free website hit counter

o muză nu moare niciodată

Unde poți întâlni mai ușor o muză dacă nu pe o insulă, iar dacă acea insulă aparține meleagurile grecești întâlnirea e și mai incitantă.

Cam așa a început povestea dintre Leonard Cohen și Marianne Ihlen. Se întâmpla demult, prin anii ’60, când insula Hydra a devenit mai mult decât casă pentru cei doi protagoniști ai poveștii.

Tânăra norvegiancă nascută în 1935 dorea să devină actriță însă părinții s-au opus. Fiind o fire rebelă și independentă ea fuge de acasă.
Îl întâlnește pe scriitorul Axel Jensen, cu care se va căsători, și împreună, în 1958, vor pleca din Țara Fiordurilor într-un loc mult mai cald, insula Hydra din Grecia.

Vor trăi aici câțiva ani de efervescență creatoare și din iubirea lor se va naște un băiat. Dar povestea se va termina atunci când soțul o va părăsi pentru o altă femeie luând cu el și copilul.
La scurt timp se va muta împreună cu Leonard Cohen, un compozitor și cântăreț canadian ca mulți alții ce-și petreceau vacanțele pe insulă în căutarea succesului și inspirației creatoare.

Întâlnirea lor a fost emblematică.
Tânăra muză blondă cu ochi albaștri i-a inspirat multe melodii de pe cele două albume lansate în perioada următoare : Songs of Leonard Cohen (1967) și Songs from a room (1969).
Cele mai reprezentative rămân totuși So long Marianne, Bird on the wire și Hey, that’s no way to say goodby.
Pe coperta albumului lansat în 1969 o vedem pe Marriane la mașina de scris din modesta cameră în care locuiau pe insula Hydra, închiriată cu doar 14$ pe lună ;)
”So long Marianne ” s-a vrut un cântec de despărțire … dar acest cântec i-a ținut cumva împreună, ca un liant din sunete și cuvinte cu proprietăți magice.

Ei se vor despărți, Marianne căsătorindu-se în 1975 cu Jan Stang … o uniune ce a durat peste treizeci de ani, și părea că povestea se sfârșise prea dintr-o dată.

Leonard Cohen a compus multe melodii memorabile, și-a trăit viața alături de multe femei frumoase cu personalități puternice, a devenit un artist de succes, apoi chiar un idol, iar în final și-a găsit liniștea sufletească în credința Zen (în fond o sectă desprinsă din religia budistă)
Interesant că și Marianne, spre sfârșitul vieții, a devenit adepta Buddhismului Tibetan.
O altă legătură spirituală comună o va reprezenta desenul, pictura, redarea unui sentiment prin linii și culori …

Dar să ajung la lucrul cel mai important.

Bolnavă de leucemie Marianne își aștepta împăcată sfârșitul.
O bună prietenă a luat legătura cu Leonard Cohen, deși Marianne trăia într-o totală discreție la care ținea foarte mult, și i-a spus care e realitatea.

Această ultimă scrisoare pentru muza sa din tinerețe a mișcat atunci milioane de oameni.

„Well Marianne, it’s come to this time when we are really so old and our bodies are falling apart and I think I will follow you very soon. Know that I am so close behind you that if you stretch out your hand, I think you can reach mine.

And you know that I’ve always loved you for your beauty and for your wisdom, but I don’t need to say anything more about that because you know all about that. But now, I just want to wish you a very good journey.

Goodbye old friend. Endless love, see you down the road.”

 ” Ei bine, Marianne, am ajuns la vârsta la care suntem atât de bătrâni și corpurile noastre cedează și cred că te voi urma foarte curând. Să știi că sunt atât de aproape în urma ta încât dacă îți întinzi mâna, mă poți atinge. Știi că te-am iubit mereu pentru frumusețea și înțelepciunea ta, dar nu trebuie să mai spun ceva pe tema asta, pentru că știi deja. Acum vreau să-ți urez călătorie plăcută. La revedere, prietenă dragă. Dragoste nemărginită, ne vom vedea pe drum”.

Marianne va muri pe 28 iulie 2016, la doar câteva zile după primirea scrisorii.
Leonard Cohen, așa cum bine a presimțit, a urmat-o câteva luni mai târziu, mai exact pe 7 noiembrie în același an.

Free website hit counter

graffiti de București

Navigând prin arhiva mea de fotografii am descoperit câteva ce mi-au adus aminte de o postare de-a Zinnaidei și, în secunda doi, m-am decis să le pun pe blog.
Fotografiile au fost fâcute în apopiere de Parcul Grădina Icoanei într-o zi însorită de septembrie.
Recunosc că m-au luat prin surprindere culorile calde, vii, ce acopereau forme geometrice ce-mi aminteau de lucrările unor artiști contemporani precum Keith Haring sau Jean-Michel Basquiat.

Pe moment m-am gândit că poate respectivele picturi au fost realizate de Smear, celebru graffer român stabilit în SUA, pe numele său adevărat Cristian Gheorghiu, dar imediat am alungat din minte ideea deoarece am realizat faptul că maniera de execuție e cu totul alta.

Arta stradala (Street Art) și arta urbană (Urban Art) reprezintă forme de manifestare artistică ce nu se limitează doar la Graffiti.

Graffito (din italiană graffito, derivat din sgraffiare = a zgâria), la plural graffiti este un termen din arheologie care desemnează o inscripție sau un desen executat fie cu pigmenți de culoare roșie, fie prin zgâriere, descoperite pe monumentele antice.

 

Wikipedia oferă explicații de bază pentru a înțelege fenomenul în ansamblu însă pentru a pătrunde esența, amploarea și scopul fenomenului Graffiti ar trebui să studiem în profunzime în ce fel anumite concepte  sunt acceptate sau respinse de pătura tânără a societății din țările capitaliste dezvoltate (SUA, Germania, Suedia, Marea Britanie, Franța, Italia, Danemarca, Norvegia, Belgia, Austria, Elveția, Olanda, Japonia, Coreea) a celor guvernate de regimuri comuniste (ex China) și teocratice (ex Iran) sau a societăților interrasiale din țările latino-americane.

Revin la zidurile frumos colorate de pe strada Arthur Verona din București.
Le-am privit cu atenție în căutarea mesajelor vădit exprimate, dar și a celor cvazi-subliminale, și am încercat să le analizez prin prisma persoanei care eram eu la cincisprezece sau douăzeci de ani.
Nu știu dacă temerara mea acțiune a fost una reușită dar cel puțin m-am străduit să mă rup de realitatea imediată și să evadez într-o lume pe care de vreo două decenii am lăsat-o în urmă și pe care o pot regăsi doar în amintiri la fel de luminoase și vibrante ca aceste lucrări de artă stradală realizate de artiști ale căror nume, din păcate, nu le cunosc.

Free website hit counter

început de noiembrie

Drept nou punct de pornire pe WordPress am ales versurile poetului suedez Tomas Tranströmer …

 

Conexiune

Priveşte copacul cenuşiu. Cerul a curs
prin fibrele lui jos, în pământ –
un nor sfrijit e tot ce rămâne după ce
pământul a băut. Spaţiul cosmic furat
se învârteşte în împletitura de rădăcini, se răsuceşte
şi devine verdeaţă. – Scurtele clipe
de libertate urcă din noi, trec învolburate
prin sângele zeiţelor Parce şi o pornesc mai departe.
Espresso
Cafeaua neagră la un restaurant-grădină
cu scaune şi mese pestriţe ca insectele.
Distilări preţioase
umplute cu aceeaşi tărie ca Da şi Nu.
Ea este adusă din cafeneaua întunecoasă
şi se uită în soare fără să clipească.
În lumina zilei un punct de negru binefăcător
care se varsă repede într-un client livid.
E asemeni picăturilor de profunzime neagră
pe care uneori sufletul le distilatează
şi care dau un ghiont binefăcător: Pleacă!
Îndemn să deschizi ochii.
 

Free website hit counter