Ziua de 31 mai o pot considera ziua premierelor :)
Prima dintre premiere se referă la shaorma deoarece, daca mă credeți, am mâncat pentru prima oara acest controversat produs culinar. Știu că e greu de crezut dar așa e !
Undeva în apropiere de Parcul Cișmigiu am zărit o mică shormerie și, inexplicabil, am luat hotărârea să încerc una cu pui.
Băiatului care servea acolo i-am zis că e prima oară când voi mânca așa ceva. Cred că dacă i-aș fi spus că vin de pe Marte sau Pluto nu s-ar fi uitat atât de mirat la mine.
M-a întrebat dacă o vreau dulce sau picantă. I-am zis că picantă.
Apoi m-a întrebat cu ce o vreau. An analizat ingredientele expuse dar nu eram capabilă să fac o alegere coerentă.
M-a salvat tot el zicându-mi că o să facă o shaorma cum știe el mai bine.
Nu pot spune că a fost rea … dar nici rupere de nori nu a fost.
Urmează ca în viitor să beau o cafea la Starbucks :)
M-am îndreptat apoi către stația de autobuz cu gândul să merg în piață pentru niște căpșuni și cireșe.
La vreo doi metri mai încolo am remarcat un tip cu alură scandinavă … înalt, blond roșcat, cu barbă, sportiv …
Ceea ce mi-a atras atenția nu a fost persoana în sine cât ceea ce fâcea.
Respectivul vorbea la telefon, dacă mă pot exprima așa, într-un mod ciudat. Spun ciudat deoarece el comunica prin limbajul surdo-muților în timp ce telefonul era pus pe capota unei mașini parcată în imediața vecinătate a stației de autobuz.
A fost pentru prima dată când am văzut o astfel de tele-comunicare și, sinceră să fiu, nici prin cap nu mi-a trecut ce servicii valoroase pot oferi diversele aplicații persoanelor cu probleme de auz.
A treia premieră s-a produs în piața la taraba de unde am cumpărat cireșele.
Un băiat blond cu tricou alb trona în mijlocul tarabei cu cireșe roșii ca mărgeanul. Ceea ce m-a făcut să zâmbesc a fost faptul că respectivul folosea un făraș pentru a pune cireșele în sacoșele de plastic.
Sper că nu era fărașul lui de acasă ci unul nou cumpărat de undeva din apropiere ;)
Ieri am cumpărat două cărți de la anticarii stradali din zona Universității.
Prima e aceasta pe care am pus-o în capul blogului.
M-a atras faptul ca avea multe ilustrații fin trasate care, mie personal, îmi aminteau de Toulouse – Lautrec și René Gruau.
De abia acasă am realizat că respectiva carte fusese publicată în 1907 … eu plătind pentru a o avea infima sumă de cinci lei. Cu cinci lei am cumpărat o carte mai veche de un secol !
Am intrat pe net pentru informații suplimentare și am descoperit un site ce o punea în vânzare contra sumei de 32.5 lire sterline, plus taxa de transport de 7.99 lire.
Așa l-am descoperit pe Leonetto Cappiello, ilustratorul cărții, cel ce e considerat a fi părintele afișului comercial.
Leonetto Cappiello (9 April 1875 – 2 February 1942) – pictor, caricaturist și ilustrator francez de origine italiană, fără nici un fel de studii de artă, cu un remarcabil simț artistic, dar și al umorului, și, nu în ultimul rând, dexteritate în a creiona esența lucrurilor.
A realizat primele postere publicitare/afișe publicitare pentru firme de renume … Citroen, Pirelli, Toblerone, Zenith, etc.
Văzându-i afișele am dedus că acest prea puțin cunoscut artist nu i-a fost străin lui Andy Warhol.
Imi place sa calatoresc, si, indiferent de meridianul pe care imi plimb pasii, niciodata nu ma plictisesc.
In general urmaresc oamenii, analizez fizionomiile si modul in care gesticuleaza.
Foarte rar mi se intimpla sa citesc ceva.
Cind sala de asteptare, peronul sau terminalul se golesc de calatori, si nu mai am pe cine lua in colimator, deschid celularul si trec in revista imaginile mele preferate.
Le stiu pe de rost insa mi-am facut un obicei in a le urmari pe display-ul telefonului.
Fara nici o ordine anume am ingramadit tot felul de imagini : peisaje, instantanee din orase, monumente istorice, opere de arta, toate din Romania, alte opere de arta ce imi plac si citeva imagini mai speciale de care ma leaga anumite ginduri.
Cu un simplu click o asez pe Doamna cu Hermina a lui Leonardo pe scarile cazinoului din Constanta, Terapeutul lui Magritte este trimis sa contemple albastrul de Voronet, Muza Adormita a lui Brancusi viseaza intr-un peisaj cu ceata pictat de Isaac Levitan, fata din Maramures, cu zgardan din margele colorate, priveste zapacita formele geometrice concepute de Vasarely, prin fata Ateneului se plimba van Gogh cu o palarie de pai pe cap, in curtea castelului Bran italianul Giorgione se simte ca la el acasa, Fata cu turban a lui Vermeer se odihneste pe o banca in Cismigiu, uratorii cu plugusor si zurgalai fac galagie in camera in care jucatorii de zaruri il asteapta pe Georges de La Tour, prin viile de la Cotnari se plimba indragostitii lui Gockel, obcinile par sa duca direct intr-un sat pictat de Chagall, Sofitelul e pregatit sa ii primeasca pe Dali si Picasso, prin Copou trece trasura printesei Lopukhina, Astronomul lui Gerard Dou priveste cerul instelat de la o fereastra a castelului Peles, sunetele contrastante ale lui Kandinsky se amortizeaza pe luciul Dunarii, … iar Einstein-ul lui Andy Warhol ramine nedumerit in fata unei imagini in verde, pe care, desi o vede, nu o intelege …
…
Cum a zburat timpul!
Ne-am asezat pe locurile noastre gata sa purcedem intr-o noua calatorie.
In citeva minute am parasit Isfahanul. Incet si sigur ne indreptam spre unul din orasele desertului.
Filmam cum se derula peisajul fara sa mai fiu atenta la ce se intimpla in jur.
Zgomotele nu mai razbateau pina la urechea mea.
Intrasem parca sub un imens clopot de liniste. Acolo eram doar eu si gindurile mele …
Cornelis de Vos, Sisters (1610-1615)
Sinebrychoff Art Museum, Helsinki, Finland
Există pe acest ”rotund al humii” lucruri care mereu vor fi în vogă.
Pictura flamandă, dar și cea olandeză, se vor număra mereu printre ele.
Tabloul propus azi l-am salvat pe hardul vechiului meu laptop cu mai bine de zece ani în urmă.
Azi s-a ivit încă un prilej să constat cât de repede trece timpul.
E o constatare atât de banală dar plină de semnificații pentru fiecare din noi în parte.
Acest tablou ma obligă să meditez pe seama diferențelor și esențelor, a lucrurilor aparent asemănătoare, a etichetărilor făcute pe baza unei impresii, sau a unei frustrări de moment, a detaliilor care fac diferența și a diferențelor care pun în evidență detaliile.
PS. Pentru mine există lucruri care contează cu adevărat și nu arunc fumigene în ochii celor care, la un moment dat, mi-au înfrumusețat până la lacrimi viața …
