Ană, Ană Lugojană !

costum popular din zona Lugoj – colecția Marius Matei

 

 

Ană, Ană Lugojană … vrei să fii ”Dulce Găbbană”  ?!!

Rima s-a compus singură în momentul în care am pătruns în lumea de basm a unei colecții de basm.
Zilele trecute am descoperit o lume minunată adunată părticică cu părticică de Marius Matei și care s-a transformat în câțiva ani în cea mai valoroasă colecție etnografică reprezentativă pentru Banatul de Cămpie, mai valoroasă decât tot ce se află în muzeele de stat din Romănia.

http://www.marius-matei.banaterra.eu/

 

 


costum de sărbătoare, Lugoj – colecția Marius Matei

 

 

Marea parte a obiectelor au fost confecționate în perioada interbelică dar, în această bine articulată colecție personală, exista și piese mai vechi datate undeva la începutul anilor 1900.
Deci, pe baza unui calcul aritmetic elementar, pot spune că cei de la Dolce Gabbana sunt cu un secol în urmă ;)

 

 


costum de sărbătoare, Banatul de Câmpie – colecția Marius Matei

 

Eleganța cromatică, finețea geometrică, aplecarea spre detalii, armonizarea amănuntelor, toate astea ne dezvăluie faptul că cele sau cei ce au realizat aceste piese au fost veritabili stiliști.

 

chintuș, zona Ciacova – colecția Marius Matei

 

Colecția lui Marius Matei cuprinde costume tradiționale, șube și chintușe (laibăre sau pieptare pentru femei) din blană de miel cu broderii colorate și aplicații din meșină, brâie și cingători, salbe, podoabe de cap, cotrânțe (cotranțe) brodate pe somot (catifea),  țesute din mătase sau din fir de lână de capră cu urzeală de  fir metalic, ștergare, chilimuri și poniave/poneave.

 

brâu, Banat – colecția Marius Matei

 

 

Închei cu acest brâu care mie mi-a furat inima … nu înainte să spun că Marius Matei este autorul mai multor lucrări de etnografie : Bănățenii de altădată, Măiestrie și meșteșug, Portul bănățean.
Marius Matei este muzeograf, un muzeograf în cel mai profund sens al cuvântului.
Vă invit să aruncați o privire și în lada de zestre virtuală ;)

……………………………………………………………………………………………………………..

PONEÁVĂ ~évi f. reg. 1) Țesătură groasă de lână, bumbac etc. din care se fac macaturi, covoare, cearșafuri. 2) Obiect confecționat din această țesătură. /<sb. ponjava

poneávă (ponévi), s. f. – (Banat) Preș. Sb. ponjava (Candrea). – Der. ponivos (var. ponevos), adj. (miop, greoi), probabil de la ideea „care are un văl pe ochi“ (după Cihac, II, 276, din sl. poniknąti „a-și pierde vederea“).

meșínă (-ni), s. f. – Piele tăbăcită. – Mr. mișine, megl. mișin. Tc. meșin, din per. mῑš „oaie“ (Șeineanu, II, 258; Lobel 63; Lokotsch 1469a)

cotrânță – catrință

CATRÍNȚĂ, catrințe, s. f. Obiect de îmbrăcăminte din portul național al femeilor românce, ținând locul fustei și constând dintr-o bucată dreptunghiulară de stofă, împodobită cu flori, cu fluturi sau cu motive naționale. – Comp. magh. katrinka, katrinca.
……………………………………………………………………………………………………………

 

Anunțuri

elucidarea unui semn de întrebare ;)

Cornelia Bodescu, artizan și meșter popular
( Salva, Bistrița – Năsăud )

 

 

Postarea de azi se leagă de cea anterioară, cea cu husa Dolce & Gabbana pusă peste costumul traditional românesc încins cu un superb brâu multicolor.
Am revenit duminică la Muzeul Satului și am reușit să vorbesc cu creatoarea minunatelor piese expuse acolo … cingători și brâie, zgărdane și trăistuțe, ii și cămăși bărbătești … toate lucrate migălos cu sute și mii de mărgele.
Am întrebat-o dacă a pus intenționat husa de protecție din celofan sau a fost ceva inconștient cu simplul scop de a proteja acel valoros costum popular de intemperii sau mâinile vizitatorilor.
Dânsa mi-a confirmat varianta din urmă.
Bineînțeles că, dacă tot eram acolo, i-am povestit despre felul în care unele case de modă sau designeri s-au inspirat sau chiar au plagiat ”epsilon-metric” piese de îmbrăcăminte tradiționale românești, sintetizând ceea ce am postat aici pe blog referitor la subiect.

Surpriza a venit însă atunci când ea mi-a spus că mai mulți meșteri populari din Salva au lucrat încălțăminte brodată cu mărgele pentru, cine să crezi ?, chiar Dolce & Gabbana ;)
Iaă deci proveniența husei ;)
Doamna Bodescu nu a lucrat pentru celebra firmă deoarece preferă să-și realizeze singură designul pieselor și să le execute așa cum crede de cuviință.
Cei de la celebra casă italiană au venit cu modelele și materialele lor. Meșterii populari au contribuit doar cu manopera.
Misterul s fost dezlegat, dar nu pe deplin.
Spun că nu pe deplin deoarece atunci când am ajuns acasă am căutat pe net informații referitoare la colaborarea mai sus menționată și nu am găsit absolut nimic.
Oare autoritățile competente sau presa să nu fi știut/aflat nimic ?
Oare acesta e modul de lucru al celebrelor case de modă … adică nespecificarea locului de manufacturare al pieselor vândute apoi pe mii sau chiar zeci de mii de euro ?

Suceava nu e în Ucraina :)

Ukainian Fashion Week … numai ucraineana nu e ținuta ;)

 

Să o luăm cu începutul ;)
În luna octombrie a anului 2015 s-a desfășurat la Kiev săptămâna modei ucrainene, Ukainian Fashion Week, în deschiderea căreia a avut loc o paradă a costumelor populare ucrainene.
Această paradă făcea parte dintr-un proiect intitulat Vitoki care în traducere liberă înseamnă Origini.

 

același eveniment …  un alt plagiat

 

Nimic spectaculos până aici doar că, urmărind toate costumațiile respectivei parade, m-am încărcat cu energie negativă.
De ce ?
Răspunsul e simplu. Cum să fi stat indiferentă când am realizat că cel putin două ținute au fost pur și simplu copiate după costumele populare specifice femeilor din satele situate în podișul Sucevei (partea estică/central estică a județului) și zona orașului Rădăuți.

http://jetsetter.ua/stati/sobytie/vitoki-na-ukrainian-fashion-week.html

http://nv.ua/ukr/lifestyle/life/unikalnist-etnostilju-i-rozkish-natsionalnogo-ukrajinskogo-kostjumu-proekt-vitoki-na-ukrainian-fashion-week-74840.html

 

Mi-au revenit în minte timbrele colecționate prin școala generală căci printre ele se aflau și câteva cu portul popular specific diferitelor zone etnografice din Romănia.
Prima ținută postată pe blog, dealtfel și una din vedetele acelei parade ce se voia o reclamă pentru portul tradițional din Ucraina, reprezintă în fapt o copie a unei binecunoscute ținute bucovinene introduse în manualele de etnografie din România.

ținută din zona podișului Sucevei

 

 

Se știe că o parte din Bucovina și ținutul Herța îi aparține Ucrainei și e normal ca unele costume populare să fie asemănătoare dar la fel de normal ar fi fost să se dea credit și să se specifice că e vorba de un costum al minorității românilor din Ucraina.
Dar aici e o mică mare problemă. Respectivul costum este specific podișului Sucevei, neregăsindu-se în partea de Bucovină de dincolo de graniță.

Unii cârcotaași ar putea deschide o discuție despre huțuli. Da, numai că acestea două nu reprezintă costume populare specifice zonei montane locuite de huțulii din Suceava.
Deschid o paranteză mai amplă pentru a evita confuziile de suprafață.
În România, huțulii locuiesc în comunele Brodina, Breaza, Cârlibaba, Moldova-Sulița, Moldovița, Izvoarele Sucevei, Vatra Moldoviței și Ulma (din județul Suceava) și în comunele Bistra, Poienile de sub Munte, Repedea, Rona de Sus, Ruscova și Vișeu de Sus (din județul Maramureș) și în satele și cătunele aferente.
Originea lor e foarte disputată însă ei au ales să se considere români tocmai pentru a nu fi asimilați de ucraineni, neconsiderându-se ca fiind înrudiți ca neam cu ucrainenii deși vorbesc o limbă foarte asemănătoare cu ucraineana.
Locuitorii din aceste sate sunt afiliați Uniunii Generale a Etniei Huțule din Romănia.

 

 

femeie din Bilca
(comuna Bilca se află foarte aproape de granița cu Ucraina)



Pentru mine lucrurile sunt destul de clare. E vorba de un plagiat, de o însușire ilegală a unor valori de patrimoniu cultural, despre care nu am auzit ca cineva din partea statului român să se sesizeze.
Am căutat pe net sperând să găsesc o reacție în acest sens …

 


costume populare din zona orașului Rădăuți

 

Această bundiță cu poale reprezintă aproape un brand pentru multe sate sucevene din zona de podiș. Trăiesc cu impresia că Sofia Vicoveanca a purtat cândva o ținută identică întregită cu un batic de culoare galbenă ;)
Costumele bucovinene din zona montană au în componență bundițe scurte împodobite cu blană de dihor și cămăși cusute cu flori stilizate multicolore ori cu mărgele mărunte multicolore.

Dar să mă leg și de cea de-a doua ținută prezentată de către ucrainieni, compusă dintr-o cămașă atât de binecunoscută, introdusă deasemeni în atlasul etnografic,  și o fotă purtată atât în Bucovina cât și în Moldova.
Dau spre exemplificare un model de cămașă.

 

 

În final nu știu ce ar mai trebui să spun …

„V” de la Vogue, „V” de la vâlnic, „V” de la Vădastra

„Paris Balkan”
Vogue Paris – September 1999
Photographer – Mario Testino
Fashion Editor – Carine Roitfeld

 

Intrasem în acea stare de spirit pe care am numit-o Fashion Nostalgia așa că am pornit în căutarea imaginilor care mi-au cizelat într-o oarecare măsură stilul vestimentar.
Totul a pornit de la câteva reviste vechi Elle, Marie France, Vogue, Femme Actuelle, Mode Depeche, L’Officiel, Marie Claire și Prima descoperite în niște cutii pitite de mama prin pod.
Navigând în virtual am descoprit un link ce mi-a adus în fața ochilor o ținută familiară.

http://forums.thefashionspot.com/showpost.php?p=10908339&postcount=6

Modelul ales să pozeze pentru Vogue poartă următoarele piese vestimentare : marama gorjenească din borangic brodată cu mătase albă, cojoc brodat specific fostului județ Romanați realizat de meșterii din satul Vădastra, un vâlnic cu broderie argintată din Mehedinți (deși am impresia că și în Vâlcea se poartă astfel de vâlnice ) și o cămașă tradițională cu mâneca strânsă pe încheietură (nu am reușit să identific zona de proveniență).

Fiecare piesă vestimentară în parte concurează cu succes creații celebre Givenchy, Gucci, Dior, Nina Ricci, Fendi, Etro, Armani, Chanel, Lacroix, Feraud, Krizia, Versace, Gaultier, …

cojoc (șubă) din fostul județ Romanați, satul Vădastra

Acest cojoc are o eleganță geometrică și o minuțiozitate a execuției ce smulge (zmulge ;) ) efectiv sunete de admirație.


Laura Cosoi în vâlnic cu tel argintat din Mehedinți

 

Vâlnicul din imaginea de mai sus are tel argintat, adică o broderie realizată din fir de argint.
Fac aici o mică paranteză deoarece cuvântul tel l-am întâlnit pentru prima dată în Iran într-un magazin unde se vindeau articole pentru păr. Acolo am văzut bentițe semirigide metalice sau împletite din fire metalice care purtau în limba persană denumirea de tel.
Las la o parte telul pentru bătut ouă cu care am făcut cunoștință în primii ani de viață …
Acum însă e mai la modă tel-drumul ;)

 

 

Iulia Gorneanu în vâlnic cu tel argintat din Mehedinți

Aici se poate vedea vâlnicul în toată spendoarea lui geometrică.
Iulia Gorneanu are o colecție de piese tradiționale românești una mai frumoasă ca alta … ii, paftale, marame, vâlnice, fote, catrințe, pieptare, șiraguri de mărgele, salbe, cingători, etc.

 

Schileru versus Valentino :)

creație Valentino, colecția 2015
( prezentată ca o piesă de inspirație rusă )

Oare câte din femeile care au privit această creație vestimentară au avut posibilitatea financiară să o achiziționeze?
Oare câte din cele ce au reușit să o cumpere au auzit vreodată de Oltenia ? … și oare câte din cele ce au privit măcar o dată sacoul și au auzit de Oltenia știu că acest model a devenit cunoscut la București datorită unui personaj cu o biografie de film hollywoodian ?
E vorba de Dincă Schileru/Scheleru – cel ce a purtat acest costum oltenesc (gorjenesc) în Parlamentul României imediat după Războiul de Independență din 1877 … și l-a purtat mereu în toată lunga lui activitate politică.

costum schilerean realizat la Tismana

Iată o biografie concisă scrisă de Alex Bădescu.

DINCĂ SCHILERU, creatorul costumului schileresc. Un personaj de legendă. „Nepot de pandur de-al lui Tudor (n.1846, Schela Gorjului), Dinca Schileru este considerat primul ţăran în Parlamentul României (1879- 1916).A avut doar 42 de zile de scoala, dar asta nu l-a impiedicat sa ajunga o minte luminata, cu larga deschidere spre educatie si comert, catre politica si catre…industrie. El a a făcut, în Oltenia, prima încercare rudimentară de a scoate petrol (1883), a descoperit la Schela singurul zăcământ de antracit din România si a calatorit si in strainatate pentru a convinge investitori straini sa exploateze zona. In Parlamentul romanesc a purtat costumul gorjenesc-schileresc, ale carui detalii au devenit manual etnografic. Numele sau a fost purtat in timp si prin versuri si acorduri, dovada a uriasei amprente asupra mediului pentru care a muncit toata viata: Foaie verde foi de boj/ Cine-a fost o dată-n Gorj/ A fost Tudor şi Magheru/ Şi neica Dincă Scheleru. Viata l-a dus mai la sud de Targu-Jiu, in Balteni. Acolo a ridicat, alaturi de conacul familiei, si biserica si scoala (a ajutat si elevii saraci), locasuri care exista si in ziua de azi. A ridicat si un monument (la margine de drum european azi) pentru ca a scapat cu viata in urma unui atentat pus la cale chiar de primarul din localitate: invidie fata de reusitele unui venetic plus o datorie de cateva mii de franci.

Dincă Schileru împreună cu soția – portret realizat de I.Niculescu

Personalitatea sa, deosebită, este sintetizată în subsolul tabloului realizat de către I. Niculescu, fotograf din București, Șoseaua Jianu nr. 14: „ DINCĂ SCHILERU CAVALER ŞI OFIŢER AL ORDINELOR COROANA ROMÂNIEI ŞI STEAUA ROMÂNIEI. Născut în comuna Schela în anul 1846. Fost deputat al ţăranilor gorjeni de 9 ori în Parlamentul României, în anii 22 mai 1879 Constituanta, 10 mai 1883, 15 noiembrie 1884, 7 februarie 1887, 29 aprilie 1891, 7 septembrie 1895, 12 ianuarie 1899, 24 martie 1901 până în 1904 şi 30 mai 1907 până în 1911. Ales în Consiliul judeţean la 1876 şi în mai multe legislaturi, ales Vicepreşedinte al Consiliului de mai multe ori. Proprietar al minelor de antracit Schela. Medaliat la Expoziţia din Craiova la 1898 cu medalia de aur, la Expoziţia de la Paris cu medalia de argint, la Expoziţia Agronomică din Bucureşti cu medalie de argint,…Liberal democrat… ţăran de baştină, apărător sincer şi aprig al tuturor ţăranilor, a luat parte la toate actele mari Naţionale de la 1876 până astăzi (data realizării tabloului nn). Dincă Schileru a luat de soţie pe fiica lui Zamfir Opriţoiu din comuna Bâlteni, în anul 1868, care, după o viaţă conjugală de 20 de ani, trăind în armonie, cinste şi vrednicie casnică cu soţul ei, dânsa şi-a dat obştescul sfârşit în anul 1888, luna mai în 10, abia în etate de 34 de ani, fiind născută în 1854. A lăsat în urmă 4 băieţi şi 3 fete, din care trăiesc astăzi (repet precizarea – la data realizării tabloului nn), 3 băieţi – Costică, Aristică, Ilariu şi două fete – Sevastiţa şi Polina; băieţii căsătoriţi, fetele măritate, toţi bine, la care se numără astăzi 16 copii, băieţi şi fete – nepoţi ai bătrânului Dincă Schileru”.

Mai multe informații aici.

Acestea fiind spuse doresc să revin la ideea exprimată într-o postare anterioară, cea în care încercam să prezint case de modă și creatori care s-au inspirat din costumele populare românești, sau și mai rău, le-au copiat pur și simplu, fără să dea nici un credit surselor de inpirație.

Sacoul adus azi în discuție a fost inclus în colecția Valentino din 2015 și a fost prezentat inițial drept o creație vestimentară de inspirație rusească.
Ulterior ucrainenii au inițiat o acțiune pe internet în care promovau ideea că multe piese din acea colecție, inclusiv aceasta, ar fi de inspirație ucraineană.
În unele articole de specialitate au apărut aprecieri diverse din partea criticilor de modă care au caracterizat colecția în cauză, predominată de crem și roșu, drept o colecție ”Bohemian inspiration”.
Alții, ceva mai circumspecți, au apelat la termeni precum  ”inpirație estică”, ”inpirație est-europenă ” sau la un termen mult mai general … ”ethnic inspiration”.
Orice … numai românesc nu !