femeia din Bahia

pictor anonim – Mulher da Bahia/Femeia din Bahia (1850)
Museu Paulista, São Paulo
*

In portugheza vorbită in Brazilia cuvântul Baiana desemneaza o femeie din districtul federal Bahia.
Femeia din Bahia pe care tocmai o priviti a fost pictata de un anonim in 1850 si se afla actualmente in colecția Muzeului Paulista din Sao Paolo.

Portretul dă nastere la multe intrebari. Cel puțin pe mine m-a facut să mă gândesc si să analizez cele mai nastrusnice posibilitati ca sa pot raspunde la inevitabila intrebare : Cine se ascunde in spatele Baianei?

Intr-o epoca in care in Brazilia inca existau sclavi negri si segregatie rasiala cum de o femeie de culoare din Bahia a devenit personajul unui tablou ?
Cine a fost cel ce a pictat-o? Se vede ca a pus multa pasiune in redarea fizionomiei acestei negrese al carei suflet deosebit se intuieste dincolo de privirea trista, de ochii scaldati in lacrimi, de pozitia aristocratica a corpului si vestimentatia care contravine perceptiei noastre referitoare la femeile de culoare din secolele trecute.
Cum se face ca până acum nu s-a reusit identificarea pictorului? Oare să fi fost pictat tabloul de un amator extrem de înzestrat? Autorul picturii e brazilian, european sau nord american?
Designul bijuteriilor nu a condus la nici un fel de indicii despre posibila identitate etnica a doamnei din Bahia?

Nu pot face fața cascadei de intrebari si, orice posibilitate o iau in calcul, instantaneu îmi rasar in față alte si alte posibilitati :)

Initial m-am gândit ca e posibil ca Mulher da Bahia sa fie o fosta sclava care s-a casatorit cu stapanul ei sau cineva din familia acestuia, sau poate fiica unui alb cu o femeie africana.
Așa cum ne prezinta portretul, statutul social al Baianei pare sa fie unul privilegiat. O arata croiala rochiei, bijuteriile sofisticate si manusile albe ce erau purtate in acea epoca doar de doamnele din inalta societate.

E imposibil ca Baiana sa fi imprumutat tinuta si accesoriile de la stapana ei alba pentru a poza pictorului, si spun asta deoarece nu cred ca o ‘doamna albă’ ar fi purtat astfel de margele si bratari exotice. Deci ajung la concluzia ca bijuteriile erau ale Baianei.
Totusi intr-un studiu cineva afirma ca exista o asemanare intre portretul Baianei si cel intitulat Madame de Senonnes  (1814-1816) realizat de Ingres si expus la Muzeul de Arte Frumoase din Nantes, Franta.

Mi-a trecut prin cap ideea că Femeia din Bahia ar putea să fi fost sotia sau amanta pictorului, insa am abandonat-o pe parcurs.

Am luat in calcul si posibilitatea ca dânsa sa fie sotia unui ambasador dintr-o țară africană sau a unui comerciant bogat stabilit in Bahia.
Citind câte ceva despre istoria acelei perioade am vazut ca țări precum Congo si Kenya aveau trimisi speciali la curtile regale europene, trimisi diplomatici de culoare … deci e posibil ca familia unuia din ei să fi facut o calatorie in Brazilia

Ceea ce atrage atentia in portretul de față e tristețea vibrantă a femeii, plânsul ei mocnit, lăuntric. Dati click pe imagine pentru a-i vedea mai bine ochii scăldați in lacrimi.
Chiar si pozitia mâinilor in poala rochiei scumpe imi sugereaza abandonul, infrangerea, capitularea …

Oare se gândeste Baiana la anii de sclavie care i-au dezonorat ființa umana? … căci a fi vândut si cumpărat reprezinta o dramă peste care nu știu câți au putut trece.
Oare tristețea ei se datoreaza morții cuiva foarte drag ?  Dorului pentru meleagurile unde s-a născut ? Sau poate că e neputința in fața unei boli fatale?

Dar s-ar putea sa fie tristețea si disperarea mută a unei soții africane, soția unui ambasador de culoare dintr-o tara africană, in momentul in care ia contact pe viu cu realitatea scavilor negri si mulatri din provincia portugheza vizitată. Mentionez că de abia in 1888 a fost abolita sclavia in Brazilia.
Oricum, mie imi lasa senzatia unei femei inteligente si demne, a unei femei ce a fost capabila să-l inspire pe anonimul pictor.

Am mai admirat tehnica autorului de a scoate in evidenta pielea cu luciri metalice arămii a doamnei din Bahia folosindu-se de un fundal argintiu. Contrastul argintiu-aramiu reprezinta o idee originală … si oricît de anonim a ținut să rămână pictorul ( oare de ce? ) el a dat artei universale această bijuterie de pictură remarcată de orice vizitator de la Museu Paulista.

 

Free website hit counter

călugărița negresă de la abația Moret

Louise Marie-Thérèse, The Black Nun of Moret
anonymous painter – Paris, Bibliotheque Sainte-Genevieve
*

O calugarita neagra la o manastire din Franta secolului al saptesprezecelea reprezenta, fara nici o indoiala, o aparitie ciudata pentru acele timpuri. Deci nu e de mirare ca a starnit curiozitate si a fost consemnata in paginile memorialistice ale mai multor personalitati ale epocii.

Dar celebritatea acestei calugarite negrese din Ordinul Benedictin nu se datora (doar) culorii pielii cat povestii puse pe seama ei.
Adevar sau minciuna, fictiune sau reavointa din partea contemporanilor, e greu de stabilit.

Despre Louise Marie-Thérèse (1664-1732), calugarita neagra de la Abatia Moret, s-a speculat ca ar fi fost fiica neligitima a reginei Maria Tereza a Spaniei, sotia lui Ludovic al XIV-lea.

Care ar fi “datele misterului” din jurul pesonajului din postarea de azi ?

E adevarat ca Regina Maria Tereza a nascut-o in 1664 o fetita ce a murit la foarte scurt timp de la nastere din cauza cianozei, cianoza producand culoarea intunecata a pielii.
De aici au inceput speculatiile, mai intai intre peretii palatului iar ulterior, dupa moartea reginei in 1683, in afara lui.

Ducesa de de Montpensier – Marea Domnisoara de Onoare si verisoara a regelui – afirma ca fetita s-a nascut din legatura adulterina a reginei cu un paj negru de la curte (in unele surse se spune ca a fost pitic) pe nume Nabo care, nu era nici un secret, se numara printre protejatii reginei.
Nabo ii fusese dat in dar pentru a o amuza.
Aceasta teorie a fost puternic atacata de aparatorii Mariei Tereza pornind de la faptul ca dansa fusese o persoana religioasa si ar fi fost de neconceput sa actioneze contrar propriilor principii morale.
Mai mult decat atat, in intreaga ei viata nu s-a descoperit nici o pata neagra, nici cel mai lucru reprobabil.
Dar asta nu inseamna ca o posibila legatura intre paj si regina nu ar fi fost posibila, caci in chestiuni ce privesc atractia dintre sexe logica rationamentelor nu functioneaza absolut deloc.

Alte persoane ce erau total impotriva acestor zvonuri si barfe, considerandu-le total nefondate, afirmau ca regina nu putea fi atat de proasta incat sa nu realizeze ce ar fi insemnat un ‘accident’ care sa dea nastere unui copil mulatru, mai ales ca, conform uzantelor din acea perioada, regina Frantei trebuia sa nasca cu martori.
Acesti martori, unii de sex masculin, asistau la nasterea reginei si confirmau descendenta regala a nou-nascutului.

Madam, sotia fratelui regelui Ludovic al XIV-lea infirma insa teoria adulterului punctand pe urmatorul fapt : fetita nou nascuta nu ar fi fost neagra ci doar foarte urata.

Dar astea reprezinta doar primele date necesare in descifrarea misterului.

Chiar portretul ei, aflat la Biblioteca  Sainte Geneviève din Paris, pare sa aduca un sprijin in favoarea teoriei descendentei regale deoarece cercetarile efectuate la inceputul secolului trecut si publicate in 1924 converg in aceasta directie.
Cel ce a realizat portretul calugaritei negrese reprezinta aceeasi persoana care a realizat cele douazeci si trei de portrete regale comandate intre anii 1681-83 de catre  Parintele Claude Du Molinet, bibliotecarul de la Sainte Geneviève.

O intrebare se impune a fi pusa : Ce rost avea sa fie pictata o calugarita de culoare iar portretul ei sa fie asezat in rand cu cele ale descendentilor regilor, de la Ludovic al IX-lea la Ludovic al XIV-lea ?

La asta se mai adauga alte date ce trebuie neaparat luate in calcul.

Abatia in care traia Louise Marie Therese a fost vizitata in mai multe randuri de regina Maria Tereza, prima sotie a lui Ludovic al XIV-lea, si apoi de Madame de Maintenon, cea de-a doua lui sotie.

Ar mai fi si o scrisoare din iunie 1685, deci un act scris negru pe alb si parafat de casa regala, trimisa domnului De Bezons ce indeplinea functia de secretar clerical, precum si dispozitia din 1695 a regelui Ludovic al XIV-lea de a i se plati calugaritei Louise Marie-Thérèse o pensie pe viata in valoare de 300 de punzi care suna cam asa :
“to be paid to her all her life in this convent or everywhere she could be, by the guards of the Royal treasure present and to come”

Tot timpul vietii Louise Marie-Thérèse, calugarita neagra de la Abatia Moret, a fost convinsa de descendenta sa aristocratica si i-a marturisit Ducelui de Saint-Simon ca i s-a adresat mostenitorului tronului Frantei folosind termenul de “fratele meu”.
E vorba de fiul regelui Ludovic al XIV-lea, personaj ce avea sa intre in istorie sub numele Marele Delfin (Grand Dauphin).

Dar lasand toate astea deoparte ma intreb ub lucru : daca povestea spusa nu e adevarata atunci de unde a aparut aceasta calugarita de culoare in inima Frantei ?
Oare sa nu fi existat nici un fel de date biografice despre dansa? E oare posibil ca un om sa apara intr-un loc  asa dintr-o data ? …
De abia dupa ce barfele tindeau sa se transforme in scandal, Madame de Maintenon a spus ca ea a adus-o pe aceasta fetita negresa la manastire ca un gest de gratitudine fata de parintii ei, servitori mauri la curtea regala.

Toata aceasta poveste, dincolo de insolitul si doza ei de mister, e amestecata cu un soi de provocare ce ma face sa caut mai mult, sa-mi pun mintea la contributie, sa exclud speculatiile si scrierile fanteziste ale unor contemporani sau personaje ce au trait intr-o epoca imediat urmatoare, sa incerc sa inteleg contextul istoric si cultural … intr-un cuvant sa ma teleportez internautic in acea perioada :)

Drumul speculatiilor si al teoriilor, mai mult sau mai putin fondate, ramane larg deschis pentru oricine.

Later Edit

Am mai descoperit ceva interesant :)

La muzeul din Melun, localizat  in fosta casa a lui Nicolas Fouquet -superintendent la curtea regelui Ludovic al XIV-lea, a fost descoperit in ianuarie 2014 un alt portret al calugaritei de la Abatia Moret.

Voila !

La Mauresse de Moret
Musée d’art et d’histoire de Melun

Asta inseamna ca lucrurile se complica … si inca bine de tot.

Free website hit counter

 

surprinzătorul Rubens

Paul Peter Rubens, Cap de maur (1618-20)
Hyde Collection, USA

 

Rubens nu se afla printre preferintele mele in materie de pictura si nici nu cred ca se va afla vreodata.  Standardul rubensian de frumusete feminina e prea „neeuclidian” pentru a fi pe gusturile mele dar recunosc ca acest pictor olandez ma surprinde deseori prin opere ce-mi cad direct la inima.
Un exemplu ar fi portretul  Mariei Serra Pallavicino, aflat intr-o colectie particulara, portret postat cu mult timp in urma la rubrica ghicitori.

Revin azi la Peter Paul Rubens  (1577 – 1640) datorita unei alte picturi deosebite, deosebite atat ca stil de executie cat si ca subiect de inspiratie … caci trebuie sa recunoastem faptul ca extrem de putini pictori din perioada renascentista sau baroca au executat tablouri care sa aiba in prim plan oameni de culoare.
„Cap de maur” se numara printre exceptii … ba chiar printre exceptiile placute.

In ambele tablouri m-a atras maiestria lui Rubens de a reda ruginiul, de a-l scoate in evidenta si de a-i da viata.

 

Free website hit counter

Irma Stern și spiritul feminin al Africii Negre

 

Watussi Woman  (1942)
aka Princess  Emma Bakayishonga – Musinga

 

In primul post dedicat Irmei Stern afirmam ca dansa a reusit paradoxala performanta de a fi recunoscuta in unanimitate de catre negrii drept „ambasadoarea culturala a Africii”.

Bastinasi din diverse locatii geografice, vorbind limbi diferite si avand credinte religioase diferite, uneori scindati de ura inter-etnica sau inter-tribala, si-au regasit in picturile ei  acea unitate primitiva, ancestrala.

Zulu, tutsi, pondo, swazi, xhosa, ndebele, mangbetu, namaka … uniti pe sevaletul unei pictorite cu educatie europeana …

Portrait of a Zulu Woman

 

In prima postare am inclus portretul unei  printese zulu,  portret ce s-a vandut la licitatie contra unei sume considerabile.
Aceasta tranzactie a provocat proteste puternice in lumea africana.
Negrii, si nu numai, l-au invinuit pe actualul presedinte al Africii de Sud (un zulu) ca a facilitat tranzactionarea tabloului dorind ca prin intermediul lui sa atraga atentia asupra potentialului cultural al populatiei zulu.
Africanii cer ca asupra tablourilor Irmei Stern sa se instituie un regim special.
Multe voci sustin ca lucrarile ei ar trebui declarate obiecte de patrimoniu national si ca ar trebui legiferate interdictii in ceea ce priveste scoaterea lor din Africa.
Italia, spre exemplu, are un regim special pentru anumiti pictori importanti in sensul ca lucrarile lor, aflate in colectii pe teritoriu italian, nu pot fi cumparate la licitatii decat de catre cetateni italieni si cu specificarea expresa ca, dupa achizitionare, proprietarul nu le va putea transfera in afara granitelor.
Deci un milionar cu cetatenie italiana nu-si va putea duce respectivul tablou la vila sa din Miami, Casablanca  sau Nisa :)

Dar sa revin la opera pictoritei.

Irma Stern a fost totodata primul artist alb care a pictat dupa normele estetice africane, de unde si succesul ei de necontestat.
Indiferent de tribul din care au facut parte, negrii s-au recunoscut in picturile ei, si-au recunoscut etnicitatea, acel element de baza pe care nu multi pictori europeni au reusit sa-l surprinda la dimensiunea lui reala.

West African Girl

 

Giles Peppiatt, director al filialei londoneze a sectiei de Arta Sud Africana de la casa de licitatii  Bonhams afirma :
„You could argue that she actually helped to create a new kind of art – painted by whites but with an African aesthetic.”

Dar pentru a ajunge la aceasta performanta Irmei Stern i-a trebuit o jumatate de viata :)
Nici un artist plastic al lumii civilizate nu a calatorit atat de intens pe continentul african si sunt convinsa ca nici o femeie, indiferent de culoarea pielii, nu a batut Africa in lung si-n lat asa cum a batut-o Irma Stern.
Dar nu numai Africa …

Adolescenta si tineretea, ce coincide cu perioada studiilor (1913-1922), si-o petrece in cea mai mare parte in Europa ( Germania, Anglia, Franta …).
In 1926 se va casatori si se va stabili definitiv in Africa de Sud, la Cape Town.

In acel an face prima incursiune ampla in lumea bastinasilor, caci anterior calatorise doar prin imprejurimile oraselor Cape Town, Johannesburg si Pretoria.
Va vizita tinuturile Swaziland si Pondoland pictand in special profiluri feminine din triburile Swazi si Pondo.

Pondo Woman (1929)

 

In 1930 viziteaza Madeira (Spania), loc prin care trecuse deseori caci vapoarele de pasageri dinspre Europa inspre Africa de Sud faceau escale de cate o zi la Madeira.
Va continua cu incursiuni in Namakaland (1933) si Africa de Est (1936).
In 1937 viziteaza Dakarul, actuala capitala a Senegalului, loc ce o fascineaza si-i deschide „pofta de Africa”.

Incepe cel de-al doilea razboi mondial.
Evreica fiind, Irma Stern refuza sa calatoreasca si sa expuna in Europa. Imensa energie creatoare avea sa si-o consume in cateva incursiuni lungi pe taramuri africane in locuri unde nu se incumetau sa mearga nici macar misiunile catolice.

In 1939 viziteaza pentru prima oara Zanzibarul iar in 1942 petrece o lunga perioada in Congo – loc ce-i inspira unele din cele mai reusite portrete feminine.
Iata ce nota ea in jurnal :
„The sound ‘Congo’ makes my blood dance with the thrill of exotic excitement; it sounds to me like distant native drums and a heavy tropical river flowing, its water gurgling in mystic depths.”
Irma noteaza cu lux de amanunte impresia lasata de bastinasii „watussi”, o pronuntie defectuasa a numelui „tutsi”. E vorba de triburile tutsi din Rwanda de azi, tara ce in 1942 facea parte din Congo-ul belgian.

In 1945 va vizita pentru a doua oara Zanzibarul – o calatorie fructuoasa incununata de celebra serie a „portretelor din Zanzibar”, portrete ce, in ultimii trei patru ani, au spart recordul caselor de licitatii.

Zanzibar Woman with a Brass

 

Aceste portrete sunt usor de recunoscut deoarece au fost incadrate in rame masive din lemn sculptate cu motive africane.

In 1946 va face o calatorie in Africa Centrala, deasemeni foarte importanta, iar aici va contacta malaria.
Recuperarea dupa boala ii va ingradi libertatea de miscare, dar nu cu totul, caci  in 1947 ea va efectua o a doua calatorie in est.

Urmeaza o perioada de „calm expeditional”.

De abia in 1952 va intreprinde o noua calatorie, de data aceasta in Spania, tot la Madeira, iar trei ani mai tarziu va merge pentru a doua oara in Congo.

Mangbetu Chief’s Daugther (1942)

 

Aceasta calatorie din 1955 efectuata in Congo reprezinta de fapt calatoria ei de ramas bun de la tinuturile controlate inca de triburile bastinase  pentru ca varsta nu-i va ingadui sa se  aventureze din nou in inima Africii Negre.
Perioada de „abstinenta” in ceea ce priveste redarea fizionomiilor africane in habitatul lor natural, nu in ghetourile oraselor sud-africane, i-a fost benefica caci portretele pictate cu ocazia celei de-a doua calatorii in Congo sunt marcate de o vitalitate neobisnuita, de o exuberanta adolescentina …

In 1960 va vizita Spania iar in 1963 va revedea Franta.
Avea sa se stinga din viata in 1966, cu numai doua luni inainte de vernisajul unei ample expozitii comemorative ce a necesitat o indelungata pregatire.

Dar nu vreau ca aceasta postare sa contina doar note biografice, seci pana la un punct, de ce sa nu  recunoastem :)

Voi comenta putin primul tablou, cel cu care am deschis blogul.

Desi intitulat simplu „Watussi Woman”, caci Irma Stern rareori avea sa dea indicii exacte depre identitatea negrilor ce i-au servit ca modele, e foarte clar ca personajul reprezinta o printesa.
Ea a fost identificata. E vorba de Emma Bakayishonga, sora regelui Rwandei Mwami Rudahigwa al III-lea si fiica regelui Musinga.
Portretul Emmei, realizat in 1942, e considerat unul dintre cele mai reusite.
Biografia Emma Bakayishonga e reprezentativa in contextul politic al Africii interbelice.
Dansa nu numai ca fusese o femeie de o frumusete deosebita, fapt ce l-a determinat pe artistul belgian Alphonse Darville sa o imortalizeze intr-o sculptura, a fost deopotriva si o persoana cu functii administrative la curtea fratelui ei.
Daca sunteti curiosi sa vedeti cum arata in realitate dati un click aici.

Regele Rudahigwa, aflat in culmea gloriei, va fi otravit in 1959 de catre autoritatile belgiene, mai exact in timpul unei campanii  de vaccinare. Oficial a fost declarat ca ar fi murit datorita unor „circumstante neclare”,  insa africanii nu s-au indoit de faptul ca a fost omorat cu premeditare.
La tron il va succeda fratele mai mic, Kigali al V-lea, insa in 1962 acesta va fi inlaturat de la putere printr-o lovitura de stat si va fi fortat sa ia calea exilului, in America.
Regina Rosalie Gicanda, sotia regelui otravit, va alege sa traiasca in Rwanda. Cu timpul ea se va transforma intr-un simbol viu al populatiei tutsi.
Nu e de mirare ca  a fost printre primele victime ale genocidului din Rwanda – majoritarii hutu contra minoritarilor tutsi.
Pe 20 aprilie 1994, la varsta de optzeci de ani, Rosalie Gicanda a fost impuscata mortal de rebelii ce doreau cu orice pret sa aiba loc un genocid.

Irma Stern a executat portretele celor mai importanti urmasi ai regelui Musinga.
-Watussi Queen (1942) – portretul  sotiei regelui Musinga – lucrare cunoscuta si sub denumirea de „Portretul Reginei Mama”  ( colectia privata  a Monei Berman)
-Queen Rosalie Gicanda, tanara sotie a regelui  Rudahigwa, portret executat in carbune si intitulat Rwandan Queen (1942) aflat in colectia permanenta de la  Iziko South African National Gallery in Cape Town.
– portretul in carbune al regelui Mwami Rudahigwa (1942), fiul regelui Musinga, lucrare in posesia unui colectionar particular
– Watussi Woman aka Emma Bakayishonga – Musinga (cel cu care am deschis postarea de azi)

In acest context picturile si schitele realizate de Irma Stern in tinutul „Watussi” capata valoare istorica, pe langa cele estetice atat de aclamate.

Dar mai bine sa-i dau cuvantul pictoritei :)
„A missionary takes me to see the Royal Box. There sits the Queen Mother of the Watussi, wearing a stupendous beaded crown, adorned with flowing white ospreys. She looks like an Egyptian statue. Next to her, in flowing white garments, sits the young and beautiful new queen. She casts down her languid eyes, closing her eyelids which shine blue. On her brow she wears the symbol of the horns of the sacred cow. Two long-shaped cream-coloured bands are held on her forehead by little square beads. Her hair is a huge arrangement of black, just perfectly proportioned to the size of her long oval-shaped head. She purses her lips as the Egyptians did. From beneath her long flowing robe her bare foot emerges. Never have I seen such beauty; it is like the black basalt foot of an Egyptian statue. It is expressive of a highly-bred cultured ancient race. My chief desire is to paint the Queen.”
… si a pictat-o.

On 8 July 1942, Stern wrote to her friends Richard and Freda Feldman from Astrida (now present-day Butare in Rwanda): „I am here since about 10 days or so, have seen two dances of the Watussi , this is the ” Watussi country”. I have painted the dancers and after that the slave musicians…I intend staying here till July 21  then I go to a nearby place called Kigali where there will take place a huge Watussi dance  lasting two days…I am expecting a Watussi lady in tomorrow. They are grand they do not walk or work,  they are nobility,  the rest are slaves to them. They are carried about in litters by four men. It is very quaint.”

Dar Irma Stern nu a fost o calatoare naiva  extaziata de farmecul tinuturilor exotice si al populatiilor bastinase, de muzica si folclorul lor, desi aceste aspecte le noteaza cu rigurozitate in jurnal.
Ea a fost perfect constienta si de „spiritul rau” al negrilor, de potentiala si latenta lor cruzime, de tensiunile interetnice si de tot raul inoculat cu buna stiinta de catre colonistii europeni.
Poate si de aceea dansa nu s-a implicat  in politica.

As dori sa inchei cu parerile exprimate de criticii ce i-au vizitat prima expozitie de tablouri gazduita in 1920 de Galeriile Ashbey din Cape Town.

„In the staid, colonial art world of Cape Town, the vitality and exuberance of her work shocked and outraged critics and audiences, eliciting abusive descriptions such as ‘Agonies in Oils’, ‘Lunatic inspirations’  and ‘Insults to human intelligence’ and even a police investigation into complaints of public indecency! „

 

 

 

 

Free website hit counter

negresa cu bujori

 

Jean Frédéric Bazille, La Négresse aux pivoines (1870)
Musée Fabre, Montpellier, France
(imprumutata pe termen lung de catre National Gallery of Australia)

In mare masura suntem victimele manipularii imagistice practicate de mass-media.
O manipulare incredibil de simpla, extrem de eficienta si, care, in destule cazuri, duce la atrofierea bunului obicei ca, din cand in cand, sa mai si gandim.

Poate ca unul din cliseele de care ne izbim cel mai des il reprezinta cel referitor la negri.
Spun negri, nu oameni de culoare, deoarece nu gasesc nimic peiorativ in apelativul de negru  sau  negresa.

Prin picturile postate in seria  „noblete neagra”  incerc sa largesc unghiul de perceptie asupra acestui subiect, in primul rand propriu-mi unghi de perceptie.

Jean Frédéric Bazille – Young Woman with Peonies, cca 1870
National Gallery of  Art, Washington, USA

Femeia neagra, in mai mare masura decat altii, a fost supusa distorsionarilor de tot felul cu scopul de a fi redusa la latura ei pur decorativa si sexuala.
Poate de aceea  cele doua tablouri ale lui Frederic Bazille iau prin surprindere.

Considerat unul din cele mai sofisticate tablouri realizate de acest artist mort prematur, „Negresa cu bujori”  a reintrat in atentia criticilor de arta si, pentru o perioada de timp, a fost stramutata din Franta in Australia.

Jean Frédéric Bazille (1841-1870) – pictor impresionist francez, prieten cu Monet, Renoir, Manet, Sisley si alti artisti ai vremii, pictor asupra caruia lucrarile lui Delacroix au exercitat o mare influenta, determinandu-l sa studieze  arta, face obiectul postarii de azi.
Bazille provenea dintr-o familie cu o foarte buna stare materiala iar parintii si-au dat acordul ca  sa se inscrie la academia de arta dar cu conditia ca in paralel sa studieze si medicina.

O caracteristica importanta a personalitatii sale a reprezentat-o generozitatea. El si-a ajutat financiar prietenii,  pictorii,  in perioada in care acestia au fost saraci, lipsiti de comenzi, fara atelier, neluati in seama de criticii si negustorii de arta ai vremii, convins fiind ca intr-o buna zi oamenii se vor  bate  pentru a intra in posesia lucrarilor lor.
A avut dreptate. La ora actuala panzele si acuarelele  lor se vad pe sume exorbitante.

In timpul razboiului franco-prusac se inroleaza in armata.
Avea sa moara intr-un atac armat pe 28 noiembrie 1870, inainte de a incheia trei decenii de viata.
In urma i-au ramas mai multe tablouri dintre care, eu personal, ii apreciez cel mai mult portretele, in special portretul facut lui Renoir.
Dar nici doamna foarte preocupata de a vedea viitorul  in cartile de joc  nu m-a lasat indiferenta.  Simt o anumita incordare in tabloul cu pricina.

Revin la cele doua variante ale  negresei cu bujori si la aerul ei preocupat,  incercand sa-i inteleg seriozitatea cu care aranjeaza florile, neindoindu-ma de faptul ca le-a cultivat cu drag.
Remarc o anumita austeritate a chipului, austeritate pe care Bazille a surprins-o in forma ei naturala, neincercand s-o indulceasca pentru a se incadra in normele estetice impuse la acea data.

Varianta expusa la Washington pare sa fie pictata anterior celei aflate in posesia Muzeului Fabre.  Are mai multa luminozitate iar personajul feminin priveste direct inspre privitor.
Ulterior Bazille a experimentat o pictura mai complexa, transpunand-o total pe negresa in lumea florilor ei, in acelasi timp accentuand aspectul decorativ al bujorilor scosi bine in evidenta pe fondul de culoare inchisa, dar in acelasi timp scosi in evidenta si de bluza simpla, unicolora.

 

 

Free website hit counter