portativ fără cheia sol

culoarea cuvintelor

de -X-

 


Cuvintele nu au culoare, nici sunet …
Cuvintele nu au nimic de la ele însele; sunt asemenea unor copii orfani în căutarea cuiva care să le acorde grijă şi afecţiune.
…
Şi totuşi cuvintele zidesc. Ceea ce durează ele nu e nici iluzoriu, nici provizoriu … nici derizoriu. Pentru mine nu e.

Când cutia de rezonanţă a celui ce le citeşte a fost umplută de vidul lumii exterioare, cuvintele nu spun nimic. Se reduc la simple litere.
De exemplu cuvântul sinceritate va fi perceput astfel: 1s, 1n, 1c, 1r, 1a, 2i, 2e, 2t .
Frica va însemna o înşiruire de semne irepetabile : 1f, 1r,1i, 1c, 1a …
De alte cuvinte, care pentru mine înseamna foarte mult, nu mă voi lega.

Atunci când filtrul optic interior e acoperit de un strat nanometric de 1f, 1r,1i, 1c, 1ă, policromia celor mai adânci şi complexe cuvinte devine monocromă. Monocromă si izocromă.

Cuvintele sunt asemenea tuturor celorlalte microorganisme şi făpturi vii : au nevoie de un mediu de viaţă pentru a subzista.

Mediul lor se numeşte 1s,1u,1f,1l,1e,1t, iar suflet nu oricine poate avea.

fond muzical – Enigma, Shadows in Silence
imagine blog – Ron van Dongen
…

culori în octave

de -X-


Lin Feng Mian – Fata cântând la pi-pa

 

Lin Fengmian (Lin Feng Mian)  reprezinta  o descoperire de-a mea de data relativ recenta.
In perioada sarbatorilor de iarna din 2010  i-am privit in premiera un tablou … un tablou in nuante  de octombrie.
Culorile lui Fengmian mi-au aprins curiozitatea, asa ca am inceput sa caut. Surpriza descoperirilor mi-a amplificat dorinta de a-i descoperi picturile  caci doar prin picturile sale pot intelege cine a fost chinezul acesta cu nume muzical ce a trait aproape un secol.

Planuiesc sa-i dedic o rubrica speciala aici pe blog.

Anterior am prezentat-o pe suava doamnă ce cântă la lăută intr-un peisaj autumnal.
Tot acolo am dat si cateva repere biografice. Deci nu le mai repet deoarece nu am de gand sa-i relatez  biografia.

Va voi lasa in compania doamnelor si a instrumentelor muzicale  :)

Am deschis blogul cu o fata ce se acompaniaza  la pi-pa, o lauta chinezeasca cu o vechime de doua mii de ani.
Il voi continua cu o alta tanara doamna ce canta la guqin, un fel de zitera cu sapte corzi veche de trei mii de ani.

Lin Feng Mian – Doamnă cântând la guqin

Instrumentul din bratele fetei in albastru e usor de recunoscut:  mandolina.

Lin Feng Mian – Tânară în albastru cu mandolina

 

Urmatoarea pictura m-a surprins intrucatva deoarece nu stiam ca in unele provincii chineze flautul reprezinta un instrument predilect al reprezentantelor sexului frumos. Imi inchipuiam ca, asemenea femeilor din alte tari asiatice, chinezoaicele au fost educate sa cante doar la instrumentele cu coarde, nu si la cele de suflat sau  de percutie.

Lin Feng Mian – Flautista

 

Transparenta, griurile stralucitoare, fumuriul mat, ceata, argintiul discret, misterul, melancolia, finetea, muzicalitatea … iata doar cateva din reperele  tablourilor lui Lin Fengmian.

Lin Fengmian a pictat peisaje, pasari, portrete feminine si naturi moarte, dar,  in acelasi timp, a realizat nenumarate desene si crochiuri pentru costumatii de opera, balet si dans clasic chinez.
S-a spus despre pictura lui ca ar fi extrem de muzicala.  Afona fiind intaresc la randul meu afirmatia criticilor :) … caci efectiv imi suna in timpane acorduri muzicale in timp ce-i privesc tablourile.

Criticii de arta contemporani  artistului, la cei din tara lui de origine ma refer, si-au exprimat rezerve in a-l considera pe Fengmian drept pictor chinez, caci, in viziunea lor, el ar fi fost in mare proportie  pictor vestic.
E adevarat ca tehnica picturala e mai cu seama expresionista, ca foloseste elemente din pictura europeana – si nu-i de mirare deoarece isi facuse studiile de arta la Paris – dar hai sa fim seriosi … orice european sau american cu o cultura medie, atunci cand ii priveste in premiera peisajele si naturile moarte, fara sa cunoasca numele artistului, intuieste ca autorul vine din indepartata China.

Au trebuit sa treaca cateva decenii pana cand comunistii sa-l puna pe Lin Fengmian acolo unde ii era locul si sa-l ‘legalizeze’  drept primul pictor modern din istoria artei chineze.

In finalul blogului atasez o melodie veche cantata la instrumentele prezentate aici.

 

 

Doamnele lui, invesmantate in matasuri catifelate ca aripilor fluturilor, sau transparente si vaporoase ca niste aripi de libelula, vor fi invaluite de acorduri la fel de catifelate si vaporoase.

 

rezonanţe de sunete şi culori

de -X-

 

…

Pianul e prea sobru, vioara prea melancolica … iata deci motivul care m-a facut sa-mi placa chitara. Chitara poate fi in acelasi timp sobra si melancolica, duioasa si taioasa … visatoare si gata de actiune.
Poate fi un instrument de salon sau unul de baricade, un instrument al dragostei dar si al urii.
A inceput sa-mi placa chitara/ghitara din secunda in care l-am ascultat pentru prima data pe Vladimir Vysotsky, insa dupa aceea am descoperit si alti magicieni ai chitarei, in special ai chitarei clasice : Andres Segovia, Pedro Angel, Paco de Lucia, Manuel Barrueco, Andrei Krylov, John McLaughlin, Michael Lancaster, Pasqual Gallo … si lista poate continua.
Muzica e data de rezonante sunetelor, pictura de cea a culorilor. Pentru a le percepe trebuie sa gasesti o lungimea de unda secreta care sa te duca la ele.
Unii pictori au incercat sa transpuna trairea personajului ce atinge strunele si cu ajutorul pensulei si culorilor au prelungit peste secole ecoul acordurilor muzicale imprastiate in jur.
Cind privesc opera lui Vermeer, The Guitar Player , pictata in 1672, gindul ma duce la piesa Los Cuajaritos, interpretata de Pedro Angel.
Asemenea fetei din tablou, si eu am impulsul de a ma uita in directia in care se uita ea, caci in acel tablou exista de fapt doua personaje, unul vizibil … celalalt invizibil.
Si chiar daca nu-l vezi, tu, ca privitor, simti ca el exista acolo, in acea incapere, undeva in afara ramei tabloului, ascultind atent acordurile.
De aceea fata se uita la el in timp ce cinta.

Cintaretul spaniol pictat de Edouard Manet in 1860 imi aminteste de o melodie cintata de Paco de Luciadescoperita in albumul Entre das aquas.

Acesta e unul din primele tablouri ce a atras atentia criticilor asupra lui Manet.
Un cintaret sarac, daca ar fi sa ne luam dupa incaltamintea rupta din picioare, ce si-a incalzit vocea cu vinul din ulciorul asezat jos linga banca simpla de lemn … dar plin de vitalitate.
Cintaretul lui Manet stie ce gust are viata si mai stie ca viata e frumoasa, indiferent de hainele ponosite pe care le poarta.

Pablo Picasso, intr-un tablou pictat in 1903, infatiseaza un ghitarist orb ce pur si simplu se contopeste cu instrumentul pe care il tine in brate. In mod sigur cinta ceva de care-si aminteste si ceea ce vede sub perdeaua oarba a pleoapelor ii sfisie inima.

Contopirea aceasta o poti simti ascultind Konia, un duet la chitara compus si interpretat de Tong.M. Do .

In tabloul lui Salvador Dali nu poti intui expresia lui Pierrot in timp ce cinta la chitara dar te poti ajuta de elementele din decor pentru a-i construi o biografie.

… niste carti de joc, o sticla cu ceva de baut, o pipa in gura, un tablou ce infatiseaza o barca cu pinze in largul unei mari. Imi inchipui ca e o combinatie fericita intre ironic si melancolic, adica un ironic ce niciodata nu va aluneca cu totul pe panta melancoliei, caci trebuie spus ca aproape toti ironicii convinsi ajung in cele din urma niste melancolici incurabili.
I s-ar potrivi o melodie de Visotsky … Moi Kapitan, de exemplu.

 

Fata cu ghitara pictata de Rinat Baibekov imi aduce in auz melodiile lui Elvis Presley … in special Blue Moon.
Imaginea mi se pare expresiva prin deosebita ei naturalete. Nu m-as indoi nici o clipa de faptul ca ea exista cu adevarat :)

verde în do minor pentru Mikalojus Čiurlionis

de -X-

 

Nemiscare.
Te-ai intrebat vreodata ce culoare are nemiscarea?
Un pictor din tinurile de la Marea Baltica s-a intrebat, si nu numai ca s-a intrebat, dar a si pictat-o.
Cu acea imagine imi deschid blogul de azi iar ca fond muzical propun acest scurt fragment :

http://www.divshare.com/download/6619335-ebc

Mikalojus Konstantinas Čiurlionis (1875-1911), e cel mai mare artist pe care l-a avut Lituania in toate timpurile. Inzestrat cu capacitati sinestezice, el vedea sunetele in culori si asocia culorilor diverse tonuri muzicale.

Tablourile lui au titluri inspirate din muzica : sonate, simfonii, preludii si fugi. Sonata Piramidelor, Sonata Soarelui/Saulės Sonata, Sonata Stelelor, Sonata Primaverii, Sonata Verii sau cea a Sarpelui, sunt compuse din serii de tablouri cu nume ciudate : andante, allegro, scherzo, finale …

http://www.divshare.com/download/6619372-68a

Cea mai renumita serie de lucrari, si de fapt cea care ii caracterizeaza foarte bine opera plastica, e seria de treisprezece lucrari intitulata Creatia Lumii, din care Creatia Lumii V mi s-a parut cea mai interesanta, si de aceea am adus-o in coltul meu virtual.

 

 

 

Mikalojus Čiurlionis a studiat muzica la Conservatorul din Leipzig si la cel din Varsovia, iar mai apoi a facut studii de pictura la Scoala de Arte Frumoase din Varsovia. Amalgamul de sunete si culori l-a urmarit toata viata. In urma scurtei sale existente de treizeci si sase de ani au ramas aproximativ trei sute de compozitii muzicale si in jur de doua sute cincizeci de tablouri, mare parte a lor expuse in Lituania.

Muzeul din Kaunas ii poarta numele si ii gazduieste multe lucrari. Alte tablouri pot fi vazute la muzeul de arta al orasului Vilnius. De-a lungul timpului o serie restrinsa de tablouri a fost imprumutata organizatorilor de expozitii din Germania, Spania, Japonia, SUA, Rusia …
Comunitatea lituanienilor din Chicago a deschis o galerie in care pot fi admirate citeva compozitii plastice semnate de Čiurlionis.
Atentie insa, in incinta casei memoriale din Druskininkai, locul sau natal, sunt expuse doar copii, nu lucrari originale.

Un alt ciclu de lucrari considerat de referinta in evolutia sa ca pictor il constituie Ciclul Zodiacului.

 

M-am oprit asupra felului in care pictorul lituanian a ilustrat Zodia Balantei.

Pe un fond in nuante de verde, ce dau senzatia unei mari furtunoase, talgerele balantei par doua barci purtate de valurile zbuciumate. Indirect este sugerata ideea ca omul nu poate cintari si percepe in mod corect realitatea in care traieste, pentru ca niciodata nu va putea atinge punctul de echilibru total si absolut care sa-i permita o cintarire nepartinitoare.

Dar Mikalojus Čiurlionis nu a pictat tablouri doar in nuante de mov, albastru si verde, cum gresit s-ar putea subintelege privind imaginile pe care le-am ales sa-mi insoteasca blogul.
De la tonurile reci de albastru, verde si gri utilizate in Profilis si in ciclul intitulat Iarna, pina la galbenul stralucitor in care a pictat Miestas III, Ciurlionis experimenteaza toata paleta coloristica, insa predilectia pentru anumite culori este destul de evidenta.

Tablourile pictate in ultimii ani de viata par sa-i anticipeze sfirsitul. Poate ca a fost marcat de premonitie sau poate ca e doar o simpla coincidenta. In orice caz, subiectele alese drept teme de compozitie au nume ca Cimitirul din Zemaitija, Altarul, Paradisul …

Ultimul tablou, pictat in 1909, intitulat Rex, e de o forta expresiva deosebita. Cu acest cintec de lebada se incheie viata artistica a pictorului si compozitorului lituanian.

Compozitiile sale plastice au fost incadrate cu destule reticente undeva la granita dintre simbolism si curentul Art Nouveau.
Totusi exista voci autorizate printre critici si experti, care, sustin ca ar trebui deschis un capitol special in istoria artei : Visual Music sau Muzica Vizuala.
Aici ar putea fi incadrati pictori ca Wassily Kandinsky, Paul Klee, Mikolajus Ciurlionis, James Whistler, Georgia O’Keeffe, Piet Mondrian sau František Kupka, pe care, din pacate, l-am descoperit de abia anul trecut.

Pentru mine biografia lui Ciurlionis va ramine intotdeauna sub umbra unui mare semn de intrebare : de ce pictorul care a venit pe lume toamna, intr-o zi de sfirsit de septembrie, nu a pictat niciodata acest anotimp?

http://www.divshare.com/download/6643058-69a

 

a little drop of poison

de -X-

Intr-o tara straina, intr-un oras strain, intr-o noapte straina, eu insami am devenit o straina.
Insiruirea de clipe, de ore, de zile si nopti, in acel oras inzapezit cu toate drumurile lui inchise, parea ca nu se va termina vreodata.
Ascultam la nesfirsit muzica. MP3 player-ul din buzunarul camasii devenise parte integranta din mine.
Prin trupul si sufletul meu inghetat vocea lui Tom Waits s-a infiltrat ca o ceata sidefata de primavara, apoi s-a transformat in stropi grei – asemenea ploii de la sfirsit de octombrie, ca in cele din urma sa loveasca cu puterea unei grindini spargind totul in tandari minuscule.

poor Edward, poor me, poor you, … I don’t understand.

Atunci, in acele nopti, inconjurata de zapezile devenite albastre sub lumina inselatoare a cerului instelat de iarna, am inteles ce inseamna sa mori, sa mori putin cite putin, picatura cu picatura … a little drop of poison.
Pur si simplu sa te vezi pe tine ca si cum ai fi (alt)cineva in afara ta, ca si cum ai fi undeva sus, deasupra propriului tau corp, si i-ai urmari gesturile.
Ce ciudat mi s-a parut sa-mi citesc gindurile, ca si cum as fi citit gindurile altcuiva, o fiinta stranie pe care incercam sa o inteleg, dar nu reuseam.

La ce m-am gindit atunci?
… dar la ce nu m-am gindit …
http://www.divshare.com/download/5523201-2c8

…