în așteptarea lui Moș Crăciun

.
Copacul mi-a apărut în vis în toata splendoarea lui din acea zi de de august în care l-am imortalizat la ora amiezii.
Parcul era aproape pustiu deoarece puținii turiști veniți la tratament probabil că-și făceau siesta după masa de prânz iar cei aflați doar în trecere prin stațiune își găsiseră alte locuri de relaxare.
.


.

Fructele de un roșu sângeriu înlocuiau cu succes globurile pomului de iarnă și, ciudat pentru mine, îmi venea să fredonez   O Tannenbaum, O Tannenbaum ! – cântec învățat într-a doua de la „doamna de germană” :)

Nu e de mirare deci că în urmă cu câteva zile l-am visat …
.


(imagini – parcul stațiunii Vatra Dornei)

în așteptarea iernii


Pieter Brueghel cel Tânăr, Peisaj cu capcană de păsări
Muzeul Brukenthal, Sibiu
*

E un fel de a spune pentru că la mine iarna s-a instalat definitiv în urmă cu câteva zile :)

Zăpezi abundente, viscol, îngheț și un soare cu dinți pe un cer veșnic albastru … astea sunt elementele de decor care mă întâmpină dincolo de pereții camerei mele călduroase în care plutește aroma unei cafele îmbietoare.

Pictura aceasta pe lemn executată de Jan Brueghel cel Tânăr (1564 – 1638) îmi aduce cumva aminte de copilărie, și implicit de Moș Crăciun.

Pictorul flamand a surprins cu inspirație un moment de iarnă din viața unei comunități în care locuitorii, de la mic la mare, se bucură din plin de ghețușul oferit în dar de sezonul hibernal.

Mai mai că mi-aș pune și eu patinele (pe care nu le am :) ) și m-aș roti până să amețesc pe oglinda apei înghețate.

în așteptarea lui septembrie


Parcul Muzeului Grigore Antipa

*

Îl aștept pe Septembrie. Pe acel septembrie cu lumina lui domoală strecurându-se printre frunze – unele încă verzi – și alunecând alene pe caldarâmul pe care au răsunat cândva roțile trăsurilor fabricate la Viena și tocurile unor pantofi grăbiți ce-și purtau posesoarele elegante la sindrofii pe muzică de patefon.

Acel septembrie în care umbrele se întind lascive pe pajiști sau după colțul clădirilor, pe balcoane cu dantelării metalice și pe băncile cu lemnul crăpat la picioarele cărora s-au rostogolit câteva castane (cum e și cea pe care o țin într-o mână în timp ce cu cealaltă tastez andante aceste rânduri).

Lumea din jurul meu e într-o neîncetată schimbare și nu pot face nimic pentru a o opri. Observ doar.

Observ că trecătorii nu mai contemplă frunzele – pentru că au ochii ațintiți pe mobile și tablete, nu mai întârzie fără griji la conversații cu prietenii – căci se grăbesc să prindă nu știu ce emisiune la Antena3, B1 sau Euforia TV, nu mai bat la pas străzile, nu mai scriu felicitări pe care să le trimită prin poșta obișnuită, nu mai cumpără cărți, nu mai cumpără flori, nu-și mai pun întrebarea: oare merit ca ziua de azi – cu toate neexploratele-i frumuseți și posibilitățile-i infinite de a iubi, cunoaște, bucura – să-mi fie dăruită ?

Așa că îl aștept pe Septembrie … poate că el îmi va aduce răspunsul :)

trei tablouri în așteptarea lui van Gogh :)

 

Daca Vincent Van Gogh  mi-ar fi fost vecin cu siguranta  si-ar fi instalat sevaletul  aici si ar fi pictat :)

 

 

Si ar fi avut de unde alege. Maci, clopotei, flori de nu ma uita si alte flori de camp cu nume necunoscute mie dar cu esente  unice pe care marii parfumieri ai celebrelor case de moda zadarnic se straduie sa le incarcereze  in flacoane sofisticate din cristal.

Doar in habitatul lor natural  florile de camp  isi elibereaza  miresmele cathartice.

 

 

Dupa spusele celor mai sceptici dintre sceptici, in care includ si pe unii din vechii vizitatori ai blogului,  van Gogh nu ar fi fost un pictor mare …

Poate ca nu a fost, dar a avut geniul de a picta ca nimeni altcineva inainte :)