în așteptarea lui Caravaggio

?????????????

Mă îndoiesc că mulți dintre oamenii strânși în fața scenei improvizate în aer liber din Piața Constituției au realizat asemănarea dintre tânăra artistă a ansamblului folcloric Țara Vrancei și unele din picturile lui Caravaggio.
De fapt mă îndoiesc chiar că o bună parte din audiență să fi știut de existența unui pictor italian cu numele de Michelangelo Merisi da Caravaggio.
Ceea ce știu, pentru că am petrecut multe ore acolo, câteva zile la rând, este că audiența aceea pestriță a trăit la propriu pe acorduri muzicale din cele mai diverse zone folclorice: Maramureș, Teleorman, Vrancea, Tulcea, Vaslui, Giurgiu, Bistrița Năsăud, Timiș …

Mă reîntorc la personajul meu pentru a analiza în amănunt trăsăturile faciale, forma ochilor și machiajul, coronița din viță de vie dar și cămașa tradițională cusută în culori mai puțin obișnuite pentru portul popular românesc.
Bineînțeles că forma feței și ochii sunt cei care m-au făcut să mă gândesc la Caravaggio.

Acum în final mă întreb dacă dânsa a știut cu cine semăna în acea seară superbă de toamnă destul de caldă și cu un cer strălucitor …

în așteptarea lui Moș Crăciun

.
Copacul mi-a apărut în vis în toata splendoarea lui din acea zi de de august în care l-am imortalizat la ora amiezii.
Parcul era aproape pustiu deoarece puținii turiști veniți la tratament probabil că-și făceau siesta după masa de prânz iar cei aflați doar în trecere prin stațiune își găsiseră alte locuri de relaxare.
.


.

Fructele de un roșu sângeriu înlocuiau cu succes globurile pomului de iarnă și, ciudat pentru mine, îmi venea să fredonez   O Tannenbaum, O Tannenbaum ! – cântec învățat într-a doua de la „doamna de germană” :)

Nu e de mirare deci că în urmă cu câteva zile l-am visat …
.


(imagini – parcul stațiunii Vatra Dornei)

în așteptarea iernii


Pieter Brueghel cel Tânăr, Peisaj cu capcană de păsări
Muzeul Brukenthal, Sibiu
*

E un fel de a spune pentru că la mine iarna s-a instalat definitiv în urmă cu câteva zile :)

Zăpezi abundente, viscol, îngheț și un soare cu dinți pe un cer veșnic albastru … astea sunt elementele de decor care mă întâmpină dincolo de pereții camerei mele călduroase în care plutește aroma unei cafele îmbietoare.

Pictura aceasta pe lemn executată de Jan Brueghel cel Tânăr (1564 – 1638) îmi aduce cumva aminte de copilărie, și implicit de Moș Crăciun.

Pictorul flamand a surprins cu inspirație un moment de iarnă din viața unei comunități în care locuitorii, de la mic la mare, se bucură din plin de ghețușul oferit în dar de sezonul hibernal.

Mai mai că mi-aș pune și eu patinele (pe care nu le am :) ) și m-aș roti până să amețesc pe oglinda apei înghețate.

în așteptarea lui septembrie


Parcul Muzeului Grigore Antipa

*

Îl aștept pe Septembrie. Pe acel septembrie cu lumina lui domoală strecurându-se printre frunze – unele încă verzi – și alunecând alene pe caldarâmul pe care au răsunat cândva roțile trăsurilor fabricate la Viena și tocurile unor pantofi grăbiți ce-și purtau posesoarele elegante la sindrofii pe muzică de patefon.

Acel septembrie în care umbrele se întind lascive pe pajiști sau după colțul clădirilor, pe balcoane cu dantelării metalice și pe băncile cu lemnul crăpat la picioarele cărora s-au rostogolit câteva castane (cum e și cea pe care o țin într-o mână în timp ce cu cealaltă tastez andante aceste rânduri).

Lumea din jurul meu e într-o neîncetată schimbare și nu pot face nimic pentru a o opri. Observ doar.

Observ că trecătorii nu mai contemplă frunzele – pentru că au ochii ațintiți pe mobile și tablete, nu mai întârzie fără griji la conversații cu prietenii – căci se grăbesc să prindă nu știu ce emisiune la Antena3, B1 sau Euforia TV, nu mai bat la pas străzile, nu mai scriu felicitări pe care să le trimită prin poșta obișnuită, nu mai cumpără cărți, nu mai cumpără flori, nu-și mai pun întrebarea: oare merit ca ziua de azi – cu toate neexploratele-i frumuseți și posibilitățile-i infinite de a iubi, cunoaște, bucura – să-mi fie dăruită ?

Așa că îl aștept pe Septembrie … poate că el îmi va aduce răspunsul :)