Malika Favre … fuziune Op Art – Pop Art

Fiind o admiratoare declarată a curentului Op Art era aproape imposibil ca în peregrinările mele virtuale ilustrațiile realizate de Malika Favre să nu-mi fi captat privirea și atenția.
Intenționez să-i dedic mai mult de o postare … poate două, poate trei ;)

Desenele și ilustrațiile ei au un stil inconfundabil pe care, cei în măsură să-l definească, l-au catalogat drept locul unde Op Art (Optical Art) se întâlnește cu Pop Art.
Eu aș îndrăzni să spun puțin altfel, locul unde Victor Vasarely îl ține în șah pe Andy Warhol :)

Malika Favre pentru ALDO

Cine e Malika Favre ?
E o desenatoare, graficiană, ilustratoare de reviste și cărți, un designer în devenire dar și o excelentă realizatoare de material vizual pentru campanii publicitare.

S-a născut în Franța, a terminat liceul la Paris, a studiat la UCA Farnham iar apoi s-a stabilit la Londra, oraș unde trăiește și în prezent.
Niciodată nu s-a gândit că va deveni artist grafic sau ilustratoare de cărți deși desena destul de bine încă din copilărie.
Mama ei era pictoriță și totodată unul din cei mai severi critici pe care i-a avut Malika. Datorită acestei severităti excesive căpătase un complex de inferioritate vis-avis de talentul și creativitatea cu care fusese înzestrată la naștere.
Dorea să deseneze mai frumos ca mama … iar acest lucru nu-i reușea. Dar cu toate astea a fost încurajată mereu de părinți să se exprime în mod original și să renunțe să redea realitatea exterioară în manieră fotografică.

Malika Favre pentru Washington Post

A început să studieze fizica cuantică dar după patru luni a renunțat deoarece și-a dat seama că merge pe un drum greșit în viață. Deci s-a înscris la o facultate „de arte”.

Am citit și am ascultat diverse interviuri cu Malika Favre în dorința de a-i înțelege universul artistic.
Așa am aflat că în copilărie adora să citească Micul Prinț de Saint Exupery dar și benzile desenate ce-l aveau ca personaj principal pe Tintin.
Acum îi place să-i citească pe Boris Vian și Alessandro Baricco, să asculte electro-rock, să mănânce preparate din bucătăria italiană …
Micul dejun se compune din cafea și țigări, pe timpul lucrului consumă doar cafea și țigări, iar abia după ce termină se gândește să mănânce ceva.
Masa principală a zilei o constituie cina pe care de regulă o ia la un restaurant.
O perioadă de timp a fost vegetariană însă acum declară că e carnivoră în toată regula deși nu poate mânca în întregime o porție de friptură de vițel.

 Malika Favre pentru Sephora

A început să mâzgălească de mică, de la vreo patru ani, fiind atrasă de culorile tari și de geometrie. Mai apoi au început să o obsedeze curbele feminine și (non)culoarea neagră iar la sfârșitul anilor de studii a descoperit puterea imagistică a spațiului negativ.
La nouă ani talentul ei pentru desen a devenit perfect vizibil iar încurajările mamei au făcut-o să persevereze, însă la acea vârstă nu-și dorea să facă din artă o profesie.
Pictura, schițele și desenele reprezentau în primul rând forme subtile de autocunoaștere și, de ce nu, un pretext de autodepășire.

Malika Favre pentru Sephora

A lăsat Parisul în favoarea Londrei datorită unui contract oferit de Airside Sudio, pas ce s-a dovedit a fi hotărâtor pentru cariera ei ulterioară.
De aici și-a luat efectiv zborul în lumea creatorilor de frumos.

După patru ani la Aiside Studio, de la 10 dimineața până la șase sau șapte seara, Malika simțea cum se robotizează. Simțea cum toate ideile cu care venise la Londra par să se dizolve în ceața orașului și cum creativitatea i se estompează cu fiecare oră petrecută în fața șevaletului.
Decizia de a deveni artist liber profesionist a venit dintr-o dată. Deși știa ce riscuri implică o astfel de decizie într-o lume în care artiștii plastici cu greu puteau să găsească contracte ferme bine plătite, ea se hotărăște să lucreze pe cont propriu.


Astăzi mă voi limita la câteva lucrări prin excelență fundamentate pe principiile optice și geometria riguroasă a curentului Op Art.
Jocul alb-negru la care apelează frecvent Malika Favre pe mine personal mă duce cu gândul la unele lucrări concepute de Victor Vasarely.

Printre clienții ei cei mai renumiți se numără publicații  precum Vogue, Vanity Fair, Marie Claire,  New York Times,  Washington Post New Yorker dar și renumita editură Penguin Book; comitetul de organizare al festivalului de film BAFTA; lanțurile de magazine Sephora; branduri precum Gucci și ALDO.

Când am făcut pentru prima oară cunoștință cu lucările ei, punând cap la coadă tot ce aflasem despre dânsa, am avut două bănuieli.
Dar despre aceste bănuieli voi vorbi în postarea viitoare.

 

Anunțuri

Judith van den Hoek


Judith van den Hoek pentru Jason Wu

 

Dacă tot am reînceput să vorbesc despre graficieni și ilustratori … atunci sa continui ;)
Toamna, ploile, iarna apropiindu-se tiptil mă îmbie în lumea modei, a ultimelor tendințelor vestimentare și a informațiilor legate de fashion design.
*


Deci, azi, voi călători în Olanda ( la Gouda ), căci acolo trăiește o ilustratoare de modă ce abordează un stil rafinat în care fiecare linie este trasată exact unde trebuie.

 


Judith van den Hoek reprezintă un nume destul de cunoscut în lumea ilustratorilor de modă, al revistelor fashion & style, al reclamelor și campaniilor publicitare.


Blogul se deschide cu o ilustrație din proiectul comandat de creatorul de modă Jason Wu, un proiect foarte drag ilustratoarei olandeze.

*
Judith van den Hoek nu are studii aprofundate de artă dar cu toate astea a reușit să se impună pe o piață concurențială saturată de ilustratori de pe toate continentele.
Dânsa a studiat la Grafisch Lyceum din Rotterdam la secția Graphic Design Media și încă de pe băncile școlii și-a început colaborarea cu revistele olandeze.

 


Judith van den Hoek pentru Vogue

 

Parcursul artistei a fost constant ascendent și, încet încet, a ajuns să colaboreze cu renumite reviste, companii producătoare de cosmetice și parfumuri, producători de băuturi fine, creatori de modă, branduri vestimentare, companii aeriene și hoteliere.
Lista clienților include nume precum Burberry, Prada, Jason Wu, Hermes, Cartier, Tiffany & Co, Calvin Klein, Cointreau, Givenchy, Schwarzkopf, Clinique, Vogue, L’Officiel, Glamour, etc.
*

Judith van den Hoek pentru Prada
*

Ilustrațiile ei întăresc o dată în plus afirmația că simplitatea se învață greu … dacă nu cumva trebuie să o ai într-o formă incipientă în sânge ;)

 


Judith van den Hoek – Woman with hat
*

Judith van den Hoek mărturisea că preferă obiectele vestimentare cu design minimalist, cum ar fi cele semnate Isabel Marant, pe care le poartă cu mare plăcere.
Minimalismul este omniprezent în desenele ei … ba chiar o caracterizează cu adevărat.
Mie îmi place că nu s-a limitat la ilustrații comerciale și că, întotdeauna când are timp liber, face schițe și desenează pentru propria ei plăcere.
Aceste desene au început să fie „vânate” de amatorii de artă.
*


Judith van den Hoek – Top Knot
*


Judith van den Hoek – Two Faces
*

Căutând pe net cât mai multe imagini cu lucrările ei, pentru a-mi forma o părere de ansamblu, am descoperit și ilustrații în care am recunoscut influențe din Rene Gruau, renumit ilustrator franco-italian, cum ar fi de exemplu aceasta în negru și roșu cu care dealtfel și închid postarea de azi.
*

Mats Gustafson … subtilitatea umbrelor

Mats Gustafson pentru Yamamoto (1998)

*

În ultima săptămână, mai de nevoie mai de plăcere, am fost la cumpărături. La cumpăraturi, nu la shopping ;)
Nu vreau să discut ce părere mi-au făcut ținutele expuse. Ar fi un demers neinteresant.
Azi vreau să propun un designer și ilustrator de modă foarte diferit de cei ce își consumă talentul și energia în această breaslă de artiști.

Mats Gustafson îmi place din 1000+1 de motive.
Înainte însă să mărturisesc ce m-a cucerit la el doresc să-l prezint în câteva propoziții insipide.
*

Mats Gustafson pentru Dior

*

Mats Gustafson s-a născut în 1951 la Stockholm și a descoperit atracția către ilustrația de modă citind revistele în vogă din acea perioadă.
A absolvit National College of Fine Arts din Stockholm după care a început să deseneze costume de teatru. Și-a continuat studiile la Dramatiska Institutet (University College of Film, Radio, Television and Theatre) la secția de costume și scenografie.
O perioadă a colaborat cu diverse teatre, televiziuni și producători de filme din Suedia și a ilustrat câteva reviste de modă în limba suedeză.
Marele debut are loc în 1978 în British Vogue și continuă cu American Vogue și Marie Claire.

Drumul a fost deschis și astfel talentatul suedez pătrunde în cea mai elitistă societate.
Va colabora cu branduri și case de modă ce nu mai au nevoie de nici un fel de reclamă : Dior, L’Oreal, Chanel, Lancome, Shiseido, Nike, Printemps, Hermes, Revlon, Tiffany & Co …

Va transpune pe hârtie creațiile vestimentare ale unor designeri ce au canalizat industria modei pe un făgaș sau altul, cum ar fi de exemplu Jean-Paul Gaultier, Karl Lagerfeld, Issey Miyake, Azzedine Alaya
*


Mats Gustafson pentru Dior

*

Ilustrațiile lui Mats Gustafson ieșeau subit în evidență pe o piață a ilustrațiilor de modă multicolore, uneori obositoare cromatic, ce abundau în artificii menite să capteze atenția.

Ador ilustrațiile lui Gustafson deoarece ele se bazează pe sugestie, nu pe detalii.
Ele stimulează imaginația, inoculează o mică doză de visare, țin în șah percepția privitorului, ba chiar îl fac părtaș pe acesta în trasarea tușelor finale ce mai mereu par să lipsească.
Iustrațiile lui seamănă mai mult cu niște acuarele iar mie personal îmi lasă impresia că în ele se ascunde un ceva japonez.
Ținutele pictate de Mats Gustafson par mai degrabă semne caligrafice simplificate.
*


*
Îmi place acest ilustrator suedez și datorită minimalismului său, cu perceptibile influențe gotice, un minimalism deosebit de poetic cu darul de a mă inspira necontenit.
Descopăr în lucrările sale un univers al umbrelor elegante, al siluetelor himerice, un modernism subtil bazat pe tăieturi clasice, un perimetru unde imaginația e liberă să valseze pe o melodie de jazz cântată la saxofon ;)

René Gruau … cover girl

 

Sfârșitul anilor ’80 a implementat definitiv în mentalul colectiv noțiunea de „cover girl”.
Încet încet, încă de prin anii ’70, ilustrațiile de pe coperțile revistelor de modă și al celor pentru femei au început să fie înlocuite de fotografiile top-modelelor iar acest fapt a declanșat o veritabilă nebunie în rândul adolescentelor care-și doreau să semene până în cele mai mici detalii cu idolii lor.
*

*

René Gruau a fost unul din cei ce s-au opus ideii ca revista L’Officiel să renunțe la ilustrațiile de modă de pe copertă în favoarea fotografiilor modelelor feminine ce se afirmau din ce în ce mai mult în lumea și industria modei.
*

*

După o perioadă de declin a ilustrațiilor de modă s-a constatat în ultimul deceniu un veritabil reviriment dictat se pare de schimbarea de mentalitate a consumatoarelor de fashion design.
Se crede că desenele animate, manga, animele și emoji, jocurile pe internet și apetitul pentru diversele aplicații de pe telefoanele mobile au redeschis gustul tinerilor pentru grafică și ilustrații artistice.
*

*

Dar ilustrațiile au pătruns și în alte domenii cum ar fi cel al coperților pentru CD-uri și albume muzicale, al afișelor de teatru și concerte, panourile publicitare, campaniile de promovare ale unor concepte legate de mediul înconjurător, sănătate publică, piață imobilioară, împrumuturi bancare, expoziții de carte, evenimente culturale …

 

*

Din fericire ilustratorii de modă nu numai că nu au dispărut dar o nouă generație supertalentată își lasă amprenta estetică pe hainele, încălțămintea și accesoriile visate de tinerii și mai puțin tinerii consumatori. Ei se numără printre cei care ne formează gustul și dictează trendul pe piața modei.
Mie îmi plac în mod deosebit Mats Gustafson,  Katharine Asher, Nuno Da Costa, Esther Bayer, Malika Favre și Ekaterina Koroleva – despre care am vorbit deja.
*

*

Îi am în vizor însă și pe Florian Nicolle, Christian David Moore, Fiona Fernandez, Kelly Smith, Sophie Griotto, Jacqueline Bissett …
*

*

René Gruau afirma că și-a găsit de multe ori inspirația în picturile lui Toulouse Lautrec și Pierre Bonnard.
Analizându-i multitudinea de ilustrații am descoperit și influențe din stampele japoneze, operele lui Degas și Manet, mozaicurile romane ….
*

 

În fiecare ilustrație artistul se străduiește să reinventeze femeia … și cred că reușește cu brio.

 

 

Sper ca aceste ilustrații realizate de-a lungul timpului de Gruau pentru coperțile unor prestigioase publicații să ajute în formarea unei imagini vizavi de potențialul său creator și puterea sa de transpunere imagistică.

 

*

În mod intenționat am lăsat pentru final ilustrația care-mi place cel mai mult … căci o consider o mică bijueterie artistică.
*

René Gruau … le pouvoir du rouge et noir

 

René GruauLe Sofa Rouge (1984)

 

« Une robe réussie est celle qui a la netteté et l’aplomb d’un Gruau. »
~ Christian Lacroix ~

 


René Gruau – Femme gantée et rouge à lèvres (1996)

 

Cu câteva zile în urmă am început să recitesc câteva reviste de modă pe care le-am cumpărat în vremuri ce acum mi se par preistorice. Imediat dupa ’89 au început să apară pe piața românească primele numere ale unor celebre publicații de fashion design, mai toate în limba franceză, fapt ce nu avea decât să mă bucure.
*

René Gruau – Grand Robe de Soiree (1980)
*

Acum răsfoiesc cu nostalgie, dar și un dram de tristețe, acele numere din Marie France, L’Officiel, Vogue, Femme Actuelle, Prima, Elle, Depeche Mode, Le Nouvelle Observateur … cumpărate în perioada 1990-94 și redescopăr cu admirație o lume a modei care păstra încă o legătură bine definită cu pictura, cu arta în general.
Societatea de consum, sau mai bine zis consumismul ridicat la rang de religie, a făcut să se schimbe totul.
Moda evoluează azi într-un ritm alert dar … mai există totuși mari creatori ce lucrează pentru mari case de modă sau branduri celebre care nu se lasă învinși de prostul gust, prost gust ce se vinde bine deoarece e promovat de cei ce au ca unic scop obținerea de profituri cât mai mari cu investiții cât mai mici.

 

René Gruau pour Yves Saint Laurent

 

Mă uimește faptul că-mi amintesc atât de bine acele pagini cu modele vestimentare fluide, interioare radiind personalitate, recenzii de cărți, reclame de parfumuri, ceasuri și bijuterii, dar și de țigări sau vinuri cu nume muzicale.
Am impresia că nu le-am uitat niciodată … nu le-am uitat pentru că ele au constituit un fel de primă iubire, un fel de punte de legătură directă cu lumea occidentală.
Pe mine paginile scrise, revistele și ziarele, mă ancorează mai mult de un subiect decât televiziunea.

René Gruau Fashion and Advertising (1989) – Palais Galliera, Paris

 

Recitind acele pagini am simțit dorința de a vorbi despre  René Gruau.
Risc să afirm că René Gruau a reprezentat pentru moda franceză ceea ce Leonardo da Vinci a reprezentat pentru Renașterea italiană.

René Gruau (1909 – 2004 ) a devenit sinonim cu eleganța, glamourul, chicul parizian, bunul gust, distincția, feminitatea și naturalețea veșmintelor.

De-a lungul timpului René Gruau a influențat în mod constant moda și tendințele ei în ciuda faptului că el însuși nu a lansat pe piață colecții vestimentare.
*

 René GruauFilex Gants
*

Dar cine a fost de fapt René Gruau ?
E o întrebare la care voi încerca să răspund cât pot eu de concis.

Pe adevăratul său nume Renato Zavagli-Ricciardelli delle Caminate, René Gruau a fost fiul unui conte italian și al unei franțuzoaice dintr-o familie aristocratică pariziană.
După divorțul părinților el va rămâne alături de mama lui în Franța și va începe să-și dedice timpul artei. Inițial a dorit să devină arhitect dar a abandonat această idee după ce a descoperit lumea modei.
La vârsta de paisprezece ani reușeste să vândă primele ilustrații pentru publicția Lidel din Milano.
Va renunța la numele de familie al tatălui în favoarea numelui de familie al mamei și va începe să se ocupe la modul serios de ilustrații.
El e cunoscut în primul rând ca ilustrator de reviste de modă dar trebuie menționat faptul că în același timp a creat superbe afișe pentru filme artistice și pentru diverse campanii publicitare. Deci a fost și grafician dar și pictor.

 

René GruauTango (1990)

René Gruau a desenat pentru multe publicații … Vogue, Femina, Marie-Claire, L’Officiel, L’Album Du Figaro, Elle, Harper’s Bazaar, Flair, Madame Figaro, L’Officiel de la Couture, Plaisir de France, Silhouettes …
Dânsul s-a opus ideii de a pune pe coperta revistei L’Officiel fotografii cu manechine în locul ilustrațiilor realizate de ilustratorii de mare talent – colaboratori ai renumitelor case de modă – afirmând că prin această decizie va scădea nivelul artistic a ceea ce ar fi trebuit să însemne o atare publicație … adica un melanj de artă și marketing menit să educe gustul cititorilor, nu doar să-i facă să cumpere orice produs   mai bine promovat.
*


René Gruau – Vogue (The Red Coat – 1950)

 

In cele opt decenii de activitate René Gruau a colaborat cu extrem de multi creatori de moda, stiliști și branduri la modă. Aș aminti câteva nume : Pierre Balmain, Christian Dior, Jacques Fath, Balenciaga, Elsa Schiaparelli, Rochas, Lanvin, Elizabeth Arden, Yves Saint Laurent,  Hubert de Givenchy, Coco Chanel (1937), Jean Patou (1938), Madeleine Vionnet (1938), Van Cleef&Arpels, Laura Biagiotti …
*

René GruauInternational Textiles (1954) – cover

 

A fost vârful de lance al unor campanii de promovare pentru Dior, Air France, Martini, ceasurile Omega, impermeabile Blizzand sau pantofii Ortalion.
*


René Gruau – Unpublished Advertisement for Bemberg (cca 1980)
*

Să nu uit să amintesc despre emblematicele afișe desenate pentru Moulin Rouge, Lido și cazinoul din Paris și, nici că se putea să trec cu vederea, afișele de promovare a două filme de aur ale cinematografiei universale : La Dolce Vita (1959) a lui Fellini și French Cancan a lui Jean Renoir.

 

 

René Gruau pour Dior

 

Pentru postarea de azi am ales în exclusivitate crochiuri și ilustrații în roșu și negru deoarece aceste două culori atât de îndrăgite de excepționalul ilustrator franco-italian reprezintă într-o formă simplistă și condensată esența spiritului vestimentar franțuzesc.
*

René Gruau  – Vogue (1984)

 

Doresc să scriu mai mult despre Gruau, să-i aduc în prim plan acele creații pe care le-am îndrăgit și care deseori m-au inspirat în mod direct sau mi-au imprimat la nivel subliminal direcții de estetică vestimentară pe care nu le-am abandonat niciodată în ciuda faptului că Moda e foarte schimbătoare.