primăvară în alb-verde
primăvară pătimașă
explozie de culori
fragil și solid
primăvară în galben imperial
prizoniera roșie :)
Fotografiile le-am facut din mers intr-un spatiu verde, public, de langa casa mea.
culorile vorbesc … cuvintele pictează
pictorul zăpezilor … Pekka Halonen
Asa am fost tentata sa-l numesc pe finlandezul Pekka Halonen (1865-1933).
Si l-am numit. L-am numit in ciuda faptului ca el a fost deopotriva si un rafinat portretist.
E oare dificil sa pictezi zapada?
Probabil ca este. Sau, ma rog, depinde de pictor. Pentru Halonen pare sa nu fie :)
Zeci de peisaje inzapezite, pictate intr-o maniera proprie, imi intaresc convingerea.
Zapezile lui Pekka Halonen au consistenta realitatii dar si imaterialitatea lumii basmelor.
E zapada din povestile cu Mos Craciun; si cum ar putea sa fie altfel cand pictorul in persoana s-a nascut in Tara lui Mos Craciun.
Mais où sont les neiges d’antan?
… lentila fermecată a lui van Dongen
Kees van Dongen – Le Coquelicot ( c. 1919)
Museum of Fine Arts, Houston
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
Museum of Fine Arts, Houston
……………………………………………………………………………………………………………………………………………
Pictura e unul din acele subiecte la care nu ma pricep, dar uneori simt nevoia sa scriu aici pe blog citeva rinduri despre pictorii sau tablourile ce m-au facut sa inteleg lucruri ciudate legate de propriul meu fel de a gindi si de a vedea lumea.
Mi-am dat seama ca atunci cind intru intr-o expozitie, galerie de arta sau muzeu, cele care imi atrag in primul rind atentia sunt picturile abstracte, urmind portretele.
Pentru mine un tablou abstract emite un mesaj continuu si irepetabil.
Il privesc si de fiecare data inteleg altceva, ceva mai mult decit am inteles atunci cind l-am privit pentru prima data.
Deci nu intimplator imi plac aiurelile lui Dali, patinajul de culori din tablourile lui Kandinsky, geometria lui Vasarely, copilariile lui Chagall, iluzionismul picturilor lui Rene Magritt, imposibilul dezarmant din desenele lui Cornelius Escher, echilibrul formelor lui Malevich, ce culmineaza cu celebrul patrat negru, impletirea senzuala de nuante ce o defineste pe Georgia O’Keeffe, si, adaug acum, piruetele cu bemoli ale lui Frantisek Kupka sau ineditul cuceritor oferit de Lee Krasner.
Portretele imi atrag atentia numai in masura in care personajele reusesc sa se miste pe pinza :)
Nu e impropriu spus. Unele personaje lasa intr-adevar impresia ca se misca, ca soptesc ceva, ca fac gesturi imperceptibile … ca vor sa intre in legatura cu cel ce le priveste. Nu am pictori preferati ci doar portrete preferate. Despre unele am vorbit deja, despre altele voi vorbi in viitor.
Astazi ma voi opri la un portret si la un pictor mai putin cunoscut.
I-am auzit numele cu totul intimplator in timp ce vizitam Muzeul de Arta Contemporana din Teheran.
Stiam ca in colectia acestui muzeu se afla lucrari semnate de Picasso, Andy Warhol, Vasarely, van Gogh, Francis Bacon, Gauguin, Dali, Toulouse-Lautrec, Degas, Magritte, Stella Frank, Chagall, Monet, Joan Miro …
Incercam sa le identific locul si sa le privesc cit mai atent.
La un moment dat un grup de turisti s-a strins in fata unui tablou ce reprezenta o fata imbracata in haine viu colorate.
Kees van Dongen – Trinidad Fernandez (1907)
Muzeul de Arta Contemporana, Teheran
………………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………………..
Nu stiu daca erau din Spania sau din America Latina … insa vorbeau in spaniola si din exclamatiile lor consecutive am inteles ca erau entuziasmati de tablou.
Numele pictorului era pronuntat cam la doua-trei fraze : van Dongen.
Trebuie sa recunosc ca la acea data acel nume nu-mi spunea nimic. Sau mai bine zis imi comunica o singura informatie, datorita particulei „van” din nume.
… van Gogh, van Eyck, Rembrandt van Rijn … deci pictor olandez, mi-am zis eu in gind.
Grupul de turisti a plecat … m-am apropiat de tablou, am citit detaliile si am aflat ca se numeste Trinidad Fernandez.
Ce mi-a atras atentia au fost ochii fetei. Tabloul insa nu mi se parea extraordinar.
De abia dupa ce am ajuns acasa si am cautat informatii despre van Dongen, atunci cind am privit tablourile sale, in special portretele de femei, am inteles de unde provenea entuziasmul turistilor vorbitori de spaniola.
Am descoperit ca Kees van Dongen are o lentila fermecata prin care priveste personajele, pentru ca el nu picteaza fata sau trupul lor, el le picteaza o parte ascunsa a sufletului.
Privind pentru prima data in ochii incredibili de mari ai unei fiinte extrem de fragile, ce purta pe cap o palarie de un rosu aprins, am avut sentimentul ca mai vazusem undeva uitatura aceea :)
In secunda urmatoare am realizat de unde vine asemanarea.
dialog
imagine – Klaus Leidorf
~ repostare ~
Am impresia că în spatele acestor copaci se sfîrşeşte lumea.
E o ultimă frontieră a frumuseţii, acolo unde echilibrul cromatic între violetul trist si verdele mustind de viaţă atinge nemărginirea.
Un dialog mut se desfăşoară între aceste doua culori, şi, doar cei cu sufletul îngustat de aşteptare îl pot înţelege.
speranţă azurie
O balansare binefacatoare a privirii in azuriu … cred ca asta ne propune Kazem Chalipa in aceasta pictura.
Desi asemanator intrucitva cu azuriul creat de Nicoletta Ceccoli, azuriul lui Chalipa insa vibreaza de speranta … merele ce se rostogolesc de undeva, dintr-un loc imprecis, parca ar vrea sa-ti sara in brate, sa ti se lipeasca de palme si apoi de buze.
E suficient sa privesti pictura tinindu-ti cit mai mult timp respiratia si vei simti pe cerul gurii mustul lor, aroma lor acrisoara … si bineinteles parfumul.
Parfumul acelui mar pe care ai dori sa-l imparti cu cineva, indiferent cit ar fi de departe.
Rezonanțe Imposibile 