sezon de călătorii

 

Cândva vorbeam despre un sezon de uitare. Azi ar trebui să vorbesc despre cel de călătorii, căci, orice s-ar spune, pentru mine cel puțin, orice călătorie mă îndeamnă la uitare. Uitarea aceea profundă care se petrece chiar și atunci când în gând îți stăruie personaje, evenimente, sentimente, idei sau mici obsesii de buzunar pe care cititorul de carduri al inimii nu le mai identifică așa cum o făcea deseori.

Ceea ce mă intrigă de fiecare dată atunci când plec într-o călătorie e faptul că într-un troller sau geamantan burdușit, pe care cu greu îl închizi, tot se mai găsește loc să pui câte ceva.
La fel se întâmplă și cu inima …

PS. E timpul să plec ;)

Reclame

Hei !

 

Hei !
… a mai trecut o vară
cu trena verde de iederă și flori de sânziene în păr,
cu nisip aspru sticlos
ridicat în văzduh de vânturi bezmetice.

mă simt eliberată parcă de o povară
și nu mă mai satur să inspir aerul toamnei
în timp ce soarele apune într-o ulcică plină ochi cu vin.

din când în când cade o frunză
pe masa lungă de lemn
ca o epistolă la care nu știu, dacă, și ce ar trebui să răspund.

Hei!
… a venit Toamna.
dar oare trebui să-ți mai spun?

ce (cul)oare ?

 

nu-mi spune că iarba e verde
și ceru-i albastru;
acestea sunt chestiuni relative ce țin de lungimea de undă
și  un organ senzorial precum ochiul.

spune-mi însă ce (cul)oare au tăcerile
în prag de seară, când văzduhul miroase a ploaie
și a parfum de lăcrămioare,
sau gândul pierdut pe un pod suspendat al amintirilor.

spune-mi, dacă știi, ce (cul)oare au clipele cheltuite pe nimicuri,
autosuficiența, lipsa de empatie, fobiile,
explozia de bucurie, umbrele nefiresc de lungi la amiază
într-un loc singuratic
sau mina pixului cu care scriu aceste rânduri …

sufletul ca o tăietură Dedekind


Lucio Fontana, Concetto Spaziale (1949)
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

aș vream să-mi înțelegi mintea
nu, nu ce-i în ea
ci algoritmul după care lucrează,
logica secvențelor aparent ilogice,
sentimentalismul algebrei amintirilor
în serii geometrice convergente,
viteza de derulare a infinitului –
infinitul așa cum îl simt eu -,
înlănțuirea stop-cadrelor,
a gândurilor,
a cuvintelor
și surâsul reverențios de la final.

pretext de toamnă

  • Ce motive ai să iubești toamna?
  • Ce motive aș avea să nu o iubesc ?

Nu aș fi vrut să răspund la o întrebare cu o altă întrebare dar, azi, pur și simplu, mă copleșește o senzație ciudată datorată în parte vremii ploioase  în totală contradicție cu cromatica optimistă a fotografiilor făcute în ultimele zile de octombrie.
Fotografiile nu sunt photoshopate, țin să precizez.

Pur și simplu așa arăta cerul și așa arătau copacii în Herăstrău … și în timp ce îi fotografiam mă gândeam, recunosc că uneori cad în păcatul ăsta, că unele din cuvintele tale ar trebui însoțite de un vin vechi, niște gutui cu puful încă umed, un pumn de alune sparte cu piatra pe caldarâm și o discuție în contradictoriu pe o temă oarecare … doar ca pretext pentru a fi cumva împreună.