ce (cul)oare ?

 

nu-mi spune că iarba e verde
și ceru-i albastru;
acestea sunt chestiuni relative ce țin de lungimea de undă
și  un organ senzorial precum ochiul.

spune-mi însă ce (cul)oare au tăcerile
în prag de seară, când văzduhul miroase a ploaie
și a parfum de lăcrămioare,
sau gândul pierdut pe un pod suspendat al amintirilor.

spune-mi, dacă știi, ce (cul)oare au clipele cheltuite pe nimicuri,
autosuficiența, lipsa de empatie, fobiile,
explozia de bucurie, umbrele nefiresc de lungi la amiază
într-un loc singuratic
sau mina pixului cu care scriu aceste rânduri …

Anunțuri

sufletul ca o tăietură Dedekind


Lucio Fontana, Concetto Spaziale (1949)
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

aș vream să-mi înțelegi mintea
nu, nu ce-i în ea
ci algoritmul după care lucrează,
logica secvențelor aparent ilogice,
sentimentalismul algebrei amintirilor
în serii geometrice convergente,
viteza de derulare a infinitului –
infinitul așa cum îl simt eu -,
înlănțuirea stop-cadrelor,
a gândurilor,
a cuvintelor
și surâsul reverențios de la final.

pretext de toamnă

  • Ce motive ai să iubești toamna?
  • Ce motive aș avea să nu o iubesc ?

Nu aș fi vrut să răspund la o întrebare cu o altă întrebare dar, azi, pur și simplu, mă copleșește o senzație ciudată datorată în parte vremii ploioase  în totală contradicție cu cromatica optimistă a fotografiilor făcute în ultimele zile de octombrie.
Fotografiile nu sunt photoshopate, țin să precizez.

Pur și simplu așa arăta cerul și așa arătau copacii în Herăstrău … și în timp ce îi fotografiam mă gândeam, recunosc că uneori cad în păcatul ăsta, că unele din cuvintele tale ar trebui însoțite de un vin vechi, niște gutui cu puful încă umed, un pumn de alune sparte cu piatra pe caldarâm și o discuție în contradictoriu pe o temă oarecare … doar ca pretext pentru a fi cumva împreună.

(ab)uzul cuvintelor

foto: Hamish Mitchell, Palouse
*

Am senzația că existența mi se desfășoară într-un interval temporal tragic.
În timp ce afară Apocalipsa se materializează ca un puzzle aranjat fără greș de o mână exersată, înăuntru inima îmi funcționează bine, ritmic, oprindu-se o fracțiune de secundă, esențială cred, doar atunci când încerc să-ți iert păcatul de a (ab)uza cu succes cuvintele.

plec


*

 

plec
mereu plec
mereu pleci.
și din plecările acestea nu are de câștigat decât timpul.
plecăm pe aceleași știute drumuri
care mereu ne vor aduce înapoi,
nu pe noi
ci pe alții
mai străini decât cei care am plecat,
fără să ne cunoaștem
fără strângere de inimă pentru clipele pe care le-am înșelat
fără să ne numărăm pașii
care ne-au îndepărtat.

***
vă las în compania galeriei mele de fotograf amator ;)

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr