Uite că aproape a mai trecut un an.
Încă unul.
Ce oare ar trebui să mai zic?
Multe. Prea multe … și totuși nimic.
La Mulți Ani !
monologuri în doi
sâmbătă, vara …
uite cum trece timpul, eșalonat,
zi după zi, noapte după noapte !
nu trebuie să-ți mai spun că
vom coborî din acest carusel al vieții
la un moment dat.
atunci când roata se va învârti mai repede,
când vom avea din ce în ce mai multe lucruri de făcut,
când ne vom aminti tot ce-am dat greș, și de ce,
tot ce-am pus deoparte, pentru „mai târziu”,
un „mai târziu” imprecis abandonat apoi cu inconștiență.
de ce trebuie să-ți vorbesc acum când, mai mult ca oricând,
cuvintele au fost abandonate în favoarea emoticoanelor ?
sezon de călătorii
Cândva vorbeam despre un sezon de uitare. Azi ar trebui să vorbesc despre cel de călătorii, căci, orice s-ar spune, pentru mine cel puțin, orice călătorie mă îndeamnă la uitare. Uitarea aceea profundă care se petrece chiar și atunci când în gând îți stăruie personaje, evenimente, sentimente, idei sau mici obsesii de buzunar pe care cititorul de carduri al inimii nu le mai identifică așa cum o făcea deseori.
Ceea ce mă intrigă de fiecare dată atunci când plec într-o călătorie e faptul că într-un troller sau geamantan burdușit, pe care cu greu îl închizi, tot se mai găsește loc să pui câte ceva.
La fel se întâmplă și cu inima …
PS. E timpul să plec ;)
Hei !
Hei !
… a mai trecut o vară
cu trena verde de iederă și flori de sânziene în păr,
cu nisip aspru sticlos
ridicat în văzduh de vânturi bezmetice.
mă simt eliberată parcă de o povară
și nu mă mai satur să inspir aerul toamnei
în timp ce soarele apune într-o ulcică plină ochi cu vin.
din când în când cade o frunză
pe masa lungă de lemn
ca o epistolă la care nu știu, dacă, și ce ar trebui să răspund.
Hei!
… a venit Toamna.
dar oare trebui să-ți mai spun?
ce (cul)oare ?
nu-mi spune că iarba e verde
și ceru-i albastru;
acestea sunt chestiuni relative ce țin de lungimea de undă
și un organ senzorial precum ochiul.
spune-mi însă ce (cul)oare au tăcerile
în prag de seară, când văzduhul miroase a ploaie
și a parfum de lăcrămioare,
sau gândul pierdut pe un pod suspendat al amintirilor.
spune-mi, dacă știi, ce (cul)oare au clipele cheltuite pe nimicuri,
autosuficiența, lipsa de empatie, fobiile,
explozia de bucurie, umbrele nefiresc de lungi la amiază
într-un loc singuratic
sau mina pixului cu care scriu aceste rânduri …
Rezonanțe Imposibile 