La Galeriile Nationale de Arta din Dresda, oras din fosta Republica Democrata Germana, se afla un tablou pe care si l-ar dori toate muzeele de renume.
E vorba de Honthorst/Procuress/Proxeneta, pictata in 1656 de Jan Vermeer. La acea data pictorul avea doar douazeci si patru de ani, si numai cu trei ani in urma se casatorise cu Catharina Bolnes.
Tinind cont de epoca in care a fost pictata, cred ca in limba romana ar suna mai bine denumirea de Codoaşă decit cea de Proxenetă.
De ce m-am oprit la acesta lucrare?
In primul rind pentru ca-mi place, dar si pentru ca e o lucrare deosebit de complexa, plina de simboluri … si chiar de mesaje ascunse :)
Sau poate doar eu vad acele mesaje, sau imi inchipui ca ele exista?
Din nou voi lasa libera bruma mea de imaginatie, atita cit o am, si voi incerca sa intru in lumea tabloului lui Vermeer.
Desigur ca la mijloc e talentul pictorului de a face ca privirea sa cada tocmai pe chipul proxenetei, in ciuda faptului ca in stinga ei se afla doua personaje colorat imbracate : ofiterul cu tunica rosie si fata cu bluza galbena.
Dar mai e cineva in acel tablou. Se crede ca cel de-al patrulea personaj, cu fata in penumbra, pe gulerul caruia se rasfringe o lumina ce atrage atentia, ar fi pictorul insusi.
Nimeni nu a putut stabili cu precizie acest fapt deoarece Vermeer e printre putinii artisti ce nu a simtit nevoia sa se imortalizeze pe pinza, cu exceptia unui autoportret trecut in inventarul intocmit dupa moartea sa, dar care a disparut fara urma.
Proxeneta e cel mai putin mediatizat tablou executat de Vermeer, iar scena tabloului e unica si face nota discordanta cu intreaga galerie de scene asa zis „domestice”, sau de interior, ce l-au facut celebru pe pictorul din Delft.
Dati un click pe imagine pentru a o vedea in versiunea ei originala.
Pe masura ce citeam tot felul de informatii culese de pe net in legatura cu acest tablou imi dadeam seama ca ele nu ma multumesc.
Se speculeaza ca tabloul unui alt olandez, Dirck van Baburen, ce apartinea soacrei lui Vermeer, ar fi constituit sursa de inspiratie pentru Proxeneta.
Criticii de arta au incercat sa explice compozitia complexa a tabloului. Psihanalistii nu au stat nici ei degeaba. Intr-un efort de neinteles, uneori de-a dreptul grotesc, l-au amestecat pe Freud cu teoria cromatica, psihanaliza cu semiotica si obiceiurile epocii cu simbolurile mitologiei greco-romane … iar acolo unde au esuat, au inventat ei simboluri, doar de dragul de a-si demonstra teoriile.
Paharul cu vin, moneda de aur din mina ofiterului, gitul lautei tinuta in mina de proxeneta, covorul cu motive persane din prim planul tabloului, identic cu cel pictat in A Girl Asleep de la Muzeul Metropolitan din New York (nu turcesc, cum eronat e prezentat in unele articole de catre ‘expertii’ ce nu au avut curiozitatea sa-i descifreze modelul), bluza de culoare galbena cu care e imbracata tinara fata, pozitia celei de-a doua miini a ofiterului, zimbetul celui de-al doilea personaj masculin, despre care ei nu au nici un dubiu ca ar fi pictorul in persoana, toate acestea au fost interpretate in fel si chip.
Din curiozitate am citit citeva puncte de vedere semnate de medici psihologi publicate prin revistele de medicina si psihologie.
Nici unul din ele nu mi s-a parut plauzibil pina la capat.
Am incercat sa uit tot ce-am lecturat, si luind ca baza numai tabloul in sine, am inceput speculatile fantezisto-politiste ce-mi fac atita placere :)
Pentru documentare am facut un prim pas inspirat. Am cules de pe net imagini cu proxenete pictate de alti olandezi : van Baburen, van Honthorst …
Chiar la muzeul Brukenthal din Sibiu se afla o Proxeneta pictata de Gerrit van Bronckhorst …
Am continuat cu Celestine de Picasso, Four Steps de Murillo …
Studiindu-le cu atentie mi-a fost pur si simplu ciuda ca nu mi-am dat seama din prima ce deosebeste tabloul lui Vermeer de celelalte tablouri pe aceeasi tema: decenta hainelor purtate de fata si de proxeneta.
In restul picturilor, personajele feminine de acest gen apar fie aproape dezbracate, fie imbracate cu bluze foarte decoltate …
Fata din tabloul lui Vermeer nu pare o prostituata. Croiala hainelor e decenta, nu i se vede nici un fir de par, nu i se poate vedea privirea, si doar culoarea tipatoare a bluzei si felul in care se sprijina mina celui ce o va plati, da indicii despre scena ce va urma.
Vermeer a stiut sa dea mobilitate personajelor. Uitindu-ma rind pe rind la ele am senzatia ca asist la o scena de film, un cadru filmat cu maiestrie de un cameraman al secventelor statice :)
…
Fiecare tablou pictat de Vermeer reprezinta de fapt o elegie a momentului, o clipa prelungita la infinit.
Proxeneta, imbracata in haine negre, ce nu fac decit sa-i accentueze aerul galben al fetei si perversitatea, asteapta sa se incheie tranzactia. Privirea alunecoasa e surprinsa cu mare maiestrie de catre pictor. Intregul tablou se centreaza de fapt pe aceasta privire.
De nenumarate ori m-am lasat furata de scena si personaje … ca intr-o zi sa-mi vina in cap o idee. O idee la limita imposibilului? … Nu stiu.
Uitindu-ma intens la proxeneta, pentru citeva clipe, am avut sentimentul ca in spatele chipului ei se ascunde chipul Tinei Thins, mama sotiei lui Vermeer.
Poate ca pictorul a anticipat caracterul ei mercantil.
Acum ca am spus acest lucru trebuie sa explic de ce l-am gindit.
Din foarte multe motive, unele intemeiate … altele poate ca nu.
Daca e sa luam de bune informatiile din romanul Fata cu cercel de perla de Tracy Chevalier, e de neinteles faptul ca Tina, observind ca slujnica lor, Griet, il inspira pe Jan, nu numai ca nu a incercat sa faca ceva pentru a-si proteje fata, ba mai mult, a incurajat idila dintre sotul fiicei ei si servitoare, realizind ca Griet il face pe Jan sa picteze, iar tablourile vindute aduceau in casa bani.
Dar poate ca nimic nu e adevarat din acea carte, care, culmea, impreuna cu ecranizarea facuta pe baza ei, au adus cel mai mare prejudiciu imaginii lui Vermeer, si au dus la o iremediabila deteriorare a profilului psihologic unui pictor despre care se cunosc nu prea multe date.
Milioane de oameni il percep azi pe Vermeer, si il vor percepe si in viitor, exact asa cum e descris in carte sau cum e prezentat in film, fara sa-i cunoasca lucrarile … si mai ales, fara sa i le inteleaga …
Sunt multe lucruri ce ma intriga la Vermeer, si e posibil ca intr-o zi, nu se stie cind, sa incerc sa le sistemtizez intr-un blog fantezist.
Dar sa revin la Proxeneta.
Nu pot sa-mi explic nici faptul cum de intr-o casa plina de copii, Vermeer avind cinsprezece copii din care au supravietuit unsprezece, in casa unei catolice declarate ce l-a facut pe pictor ca in momentul casatoriei sa treaca de la religia protestanta la cea catolica, sa fie pus pe perete un tablou ce infatisa o scena de bordel.
Daca acel tablou pictat de van Baburen, sau o copie a lui, a existat cu adevarat in casa Tinei Thins, casa in care locuia pictorul cu intreaga numeroasa familie, catolicismul ostentativ afisat de ea e si mai greu de explicat …
Voalul negru ce imbraca capul proxenetei e un accesoriu ce a fost purtat in Tarile de Jos de femeile respectabile ale epocii, si se mai poarta si azi de catre femeile religioase din lumea islamica, unde e cunoscut sub numele de chador.
Pe mine asta m-a frapat atunci cind am privit in premiera tabloul: contrastul dintre exteriorul sobru al hainelor negre si interiorul ei sufletesc, oglindit de ochi … si bineinteles senzatia aceea de miscare.
Aceeasi senzatie am mai avut-o si in momentul in care am admirat The Cardsharps a lui Caravaggio.
http://en.wikipedia.org/wiki/Image:The_Cardsharps.jpg
In ambele tablouri astept sa se intimple ceva … sa se continue cumva scenele.
In The Cardsharps astept ca personajul ce sta cu spatele, sa scoata cartile ascunse sub centura, si sa triseze.
In Proxeneta astept sa cada moneda din mina ofiterului in palma fetei.
Scenele sunt atit de bine surprinse incit am impresia ca daca pentru o secunda voi intoarce capul, personajele se vor misca … tinarul lui Caravaggio va trisa iar fata lui Vermeer va accepta moneda.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Rezonanțe Imposibile 
.jpg){kind=link}