dar …


Muzeul Național de Artă, București

Nașterea lui Iisus (detaliu)
Școala Germană, sfârșitul sec al XVI-lea
(colecția familiei regale)
*

Pentru că e Craciunul aduc în dar o operă de artă descoperită luna trecută la Muzeul Național de Artă din București.
E deosebită prin faptul că e realizata din lemn, ceea ce inspiră un sentiment de siguranță și perenitate, de încredere chiar aș îndrazni să spun.
Plăcuța însoțitoare dă unele minime detalii pentru a salva privitorul neexperimentat spre a nu se pierde în oceanul lucrurilor pe care nu le știe ;)

Acolo scria așa :
Școala germană, sfârșitul sec al XVI-lea
lemn sculptat, policromat, aurit
proveniență – Colecția familiei regale

 


MNAR, Bucharest
The Nativity, German School, 16th century

(Royal Collection)

*
Dacă ați fost cuminți, ceea ce că mă cam îndoiesc dar trebuie să vă cred pe cuvânt ;), puteți să vă puneți în gând o dorință … poate că se va îndeplini.

 


dacă e octombrie … e Levitan

Isaac Levitan, Nenuphars (1895 ?)
The Kustodiev Picture Gallery, Astrakhan, Russia

 

Da, e octombrie :)
Deci ce pretext mai convingator as putea gasi pentru a-l aduce in prim plan cu Isaac Levitan?
Dar nu e nevoie de nici un pretext pentru că un artist ca Levitan se impune tacut, fara sa faca vâlvă prin mass-media, fara sa agite spiritele la casele de licitatii.

Levitan are meritul de a-mi fi dirijat atentia spre ceea ce nu-mi plăcea : peisajele.
El e totodata si pictorul care a stiut sa picteze ceața, ori ceața e fenomenul natural de care ma simt legata dintotdeauna.

Octombrie aduce in dar o doza de reverie. Cuvintele se aseaza singure in propoziții si nu-i de mirare că faptul  de „a scrie” mi se pare un lucru strain venit din afara mea.
Octombrie e un mesaj duios in picaturi de ploaie, dactilografiat ritmic pe frunze arămii purtate colo de colo de catre un vânt bezmetic cu pas de indragostit.

Exista directii ciudate in noi, antagonice propriei stari de bine, ce actioneaza in sensul producerii de entropie, transformand ordinea in dezordine, dezordinea in haos si haosul intr-o mare de melancolie.

E din nou octombrie. Un alt octombrie. Si eu sunt acum o alta … dupa cum bine stii.

 

Isaac Levitan,  Lake Eventide (1890s)
The Russian Museum, Sankt Petersburg

în spirit olimpic :)

 


Luptătorii, Gustave Courbet – Muzeul de Artă din Budapesta, Ungaria

 

In profund spirit olimpic, adica urmarind olimpiada la televizor si pe Internet :), propun o pictura din colectia Muzeului de Arta din Budapesta.

Autorul ei, pictorul realist francez  Gustave Courbet (1819-1877), e un artist prea complex ca sa-l tratez pe fuga acum.
Dintre picturile lui ii apreciez cel mai mult autoportretele dar asta nu inseamna ca celelalte, peisaje sau portrete, mi-ar fi cu totul indiferente.

„Luptatorii” reprezinta una din cele cinci lucrari executate de Courbet ce pot fi admirate la muzeul din capitala Ungariei si totodata cea mai reusita.

De atunci si pana azi, luptele, ca disciplina sportiva, au evoluat considerabil
As vrea sa-l vad si eu pe sportivul acela care s-ar incumeta sa lupte fara saltea si sa fie izbit pe pamantul gol pana sa-i sune in do major apa din urechi :)

Sa mai spun ca in unele sate  iraniene din zona Marii Caspice, cu ocazia diverselor sarbatori,  se practica si azi astfel de lupte … exact cu acelasi „echipament sportiv” :)
Respectiva disciplina sportiva, denumita  ghile-mard, e mai dificila decat rudele ei urbanizate inscrise in programul olimpic.

Ghile” provine din ghel si inseamna noroi/mâl/nămol  iar „mard” inseamna barbat.

Acum ca am terminat cu explicatiile dau fuga sa vad actualitatile de la olimpiada londoneza!

 

privire peste timp

Camil Ressu – Portret de fată

Multa vreme am asociat numele lui Camil Ressu cu pictura aceea cu cosasi pe care o vazusem intr-unul din manualele scolare.
Nu-i de mirare deci ca atunci cand ochii mi-au cazut pe „fata cu buline” nici prin cap sa-mi treaca ca el ar putea fi autorul.
In cateva fraze voi creiona biografia acestui pictor ce provenea dintr-o familie de macedo-români (aromâni) din zona Epirului.

Tatal sau, jurist de profesie, picta in timpul liber. Deci primul contact cu arta a fost stabilit chiar in casa parinteasca.

Camil Ressu (1880-1962) va incepe sa studieze pictura la  Scoala Naționala de Arte Frumoase din București,  le va continua la Iași – la Școala de Belle-Arte, va face un sejur prelungit, de doua luni, la Munchen, apoi se va inscrie la celebra Academie Julian din Paris.

Ressu a fost pictor, dar si ilustrator pentru diverse publicatii, si nu in ultimul rand un profesor universitar la standarde  europene.

In perioada comunista, gratie faptului ca multe din tablourile lui tratau aspecte ale vietii rurale,  pictorul nu a fost ingradit de legi absurde, ba chiar a fost promovat  si, spre sfarsitul vietii, i s-a acordat titlul de Membru al Academiei Romane.

Pun punct acestei introduceri succinte  si ma grabesc sa o prezint pe vedeta postarii de azi.
Poate  ca ati recunoscut-o  deja pe  fata in rochie cu buline de la Muzeul Zambaccian  din  Bucuresti.

Privirea ce o arunca peste umar starneste semne de intrebare.
E suparata? … e uimita? … a fost neplacut surprinsa de ceva? … ar fi avut ceva de zis dar s-a razgandit in ultima clipa?  … se afla in impas? … e plictisita?
Aflandu-ma la jumatate de metru de tablou, si tot cautand un unghi potrivit din care sa o fotografiez,  datorita magnetismului tabloului, am uitat sa-mi setez in mod corespunzator aparatul foto :)

… un chip expresiv si in acelasi timp o excelenta carte de vizita  a unui pictor care, pe nedrept, il asociem cu „Cosasi odihnindu-se”.

Nu stiu, mi se pare doar mie sau fata are intradevar trasaturi usor orientale ?
Ma duce cu gandul la o tătăroaică.

crinolina Emiliei Wlodkowska

Artist:  Józef Simmler
Title:  Portrait of Emilia Wlodkowska (1865)
Museum: National Museum, Warsaw

Mai demult spuneam ca la Muzeul National de Arta din Varsovia se afla portretele a trei femei frumoase :)
Despre doua din ele am vorbit deja.

http://blogu.lu/exergy/index.php/2010/10/11/celebritate-si-anonimat/

http://blogu.lu/exergy/index.php/2010/06/26/portretul-unei-femei-frumoase/

Azi a venit randul celui de-al treilea.
Autorul nu e un nume celebru in arta europeana; nici macar in cea poloneza nu reprezinta un nume de referinta.

Józef Simmler (1823-1868)  a fost un portretist polonez, probabil cu radacini germane – daca e sa iau in consideratie rezonanta numelui, ce a lasat in urma cateva tablouri care nu ies in evidenta prin ceva anume.
„Moartea Barbarei Radziwillowna”  e  considerata capodopera lui.
Mie insa imi place  mai mult  portretul Emiliei Wlodkowska, in special felul in care i-a pictat superba crinolina de culoarea zaharului ars … de culoarea cognacului savurat pe indelete langa semineul cu limbi de foc.

Poate ca si de aceea, in preajma sarbatorilor cu arome de dulciuri si bauturi fine, mi-am reamintit de pictura aceasta si m-am gandit ca e potrivita pentru postul final al anului ce tocmai se pregateste sa ne paraseasca.