sezon de călătorii

 

Cândva vorbeam despre un sezon de uitare. Azi ar trebui să vorbesc despre cel de călătorii, căci, orice s-ar spune, pentru mine cel puțin, orice călătorie mă îndeamnă la uitare. Uitarea aceea profundă care se petrece chiar și atunci când în gând îți stăruie personaje, evenimente, sentimente, idei sau mici obsesii de buzunar pe care cititorul de carduri al inimii nu le mai identifică așa cum o făcea deseori.

Ceea ce mă intrigă de fiecare dată atunci când plec într-o călătorie e faptul că într-un troller sau geamantan burdușit, pe care cu greu îl închizi, tot se mai găsește loc să pui câte ceva.
La fel se întâmplă și cu inima …

PS. E timpul să plec ;)

Reclame

adâncită în gânduri

 

 

păpuși de colecție … Ana Ponta


(eu le-am numit Prețioasele)

Chiar dacă cititorii acestui blog au depășit vârsta la care se jucau cu păpușile, săbiile de lemn sau ursuleții de pluș, cred că nu se va supăra nimeni să-și aducă aminte ce bine era pe vremea aceea.

Propunerea mea de azi o reprezintă păpușile de colecție concepute și executate de Ana Ponta.


(i-am denuumit Îndrăgostiții din Verona)

 

Se cuvine să spun câteva vorbe despre autoare.
Ana Ponta e o artistă specializată în obiecte decorative și textile, designer și realizatoare de păpuși de colecție unicat.
Cu o experiență de treizeci și cinci de ani această creatoare de artă reușeste să conceapă păpuși cu o mare atenție nu doar pentru cromatică cât și pentru detalii ce rezonează cu latura psihologică a privitorului .

 


(le-am numit Fandositele)

Ana Ponta a participat cu păpușile sale la numeroase expoziții și festivaluri în străinătate și în țară, a expus în diverse muzee și galerii (Muzeul Țăranului Român și Muzeul Satului din București, Expoziția Mitologii Textile în deschiderea Carnavalului de la  Veneția din 2016, Muzeul Civilizației Urbane din Brașov,  Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, Muzeul Astra din Sibiu), a realizat păpuși și măști pentru spectacole de teatru și a colaborat cu muzee etnografice pentru o colecție de păpuși inspirate din folclorul românesc.

 


(i-am numit Tristan și Isolda)

 

Această serie de păpuși am fotografiat-o în holul clădirii administrative a Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”, și, chiar din prima clipă, am fost cucerită de exponate.

 

Cred că dragostea la prima vedere s-a declanșat și datorită faptului că mai mult de două treimi din garderoba mea se bazează tocmai pe culorile folosite de Ana Ponta pentru păpușile la care tocmai vă uitați … culori de argile și pământuri, de păduri atinse de magia toamnei, culori în care spiritul meu se regăsește instantaneu în orice clipă a zilei, pe oricare meridian al globului ;)

 

 

Aceste  păpuși de colecție absolut superbe au dimensiuni mari, ele reproducând aproape la scara de 1: 1 ființa umană, reprezintă unicate lucrate manual din materiale textile diverse.
Sunt tocmai acelea care au fost expuse la Veneția ;)

clipe de relaxare

tortuleț ;)

 

Fără să fac vreun efort anume, fără să mă concentrez în mod conștient, îmi rămân în minte cuvintele folosite de oameni. Mai bine zis algoritmul lor de exprimare.
La cumpărături, în cercurile de cunoștințe și prieteni, în mijloacele de transport, la bancă sau policlinică, în aeroport, la expoziții sau pur și simplu pe stradă atenția îmi e atrasă pe nesimțite de cuvinte …
De multe ori prima impresie despre cineva se conturează cu o viteză fantastică pornind de la numai o mână de cuvinte.

Am observat că femeile cu câteva kilograme în plus, sau cele supraponderale, au tendința de a folosi diminutive atunci când vine vorba de legume, fructe și tot ceea ce ține de mâncare.
Cu cât mai multe kilogramele în plus cu atât mai mare e probabilitatea ca vocabularul compus din diminutive să se lărgească și frecvența de utilizare a fiecărui cuvânt în parte să crească.

Deci se va vorbi de roșioare, sălățică, cărniță, pâinică, măslinuțe, tartinuțe, prăjiturică, iaurțel, căpșunele, brânzică, cartofiori, cafeluță, lăptic, morcoviori, supică, pulpițe, borcănele, platouaș, gustărică, cârnăciori, fasolică, oușor, ciorbiță, țuiculiță, fripturică, vinișor, borșuleț, smântânică, ciupercuțe, tortuleț,  …

Dar mi s-a întâmplat o fază desprinsă parcă dintr-un roman franțuzesc de duzină de la începutul secolului trecut.
Stăteam pe scaunul rigid al autobuzului și mă uitam prin geamul prăfuit pe care șiroaiele de ploaie, acum uscate, desenaseră hărți indescifrabile.
În spatele meu o doamnă corpolentă cu o voce sonoră, totuși plăcută, vorbea la telefon. Inutil să mai spun că auzeam perfect toate detaliile discuției.
La un moment dat am devenit cu adevărat atentă. Ea îi spunea cuiva de la „capătul celălalt al firului” telefonului mobil cum să caute ceva pe internet.
„Ți-am spus doar  că e simplu. Toate chestiile alea despre domnițe poți să le citești acolo. Sunt și picturi cu ele. Nu dragă, e simplu ca bună ziua, tastezi exergy + trecute vremi de doamne și domnițe și-ai să nimerești direct acolo pe bloguleț.”

Bloguleț ;)
Mi s-a părut de-a dreptul imposibil, probabilitatea se apropie de zero, ca să fiu față în față … mai bine zis spate în spate, cu o cititoare a blogului meu.
Dar ceea ce m-a surprins a fost faptul că modestului meu blog, ca număr de accesări zilnice, i-a fost atașat un diminutiv … în ciuda faptului că a depășit respectabila vârstă de unsprezece ani de activitate neîntreruptă.