trece toamna

 

trece toamna,
grăbită,
în pași de flamenco
bine țintuiți pe cadarâmul brumat.

trece toamna ca o fetișcană sfioasă
la prima ei întâlnire.
ca un mail de seară scris cu stângăcie
unui admirator real din lumea virtuală.

trece toamna ca aroma unui ceai de Assam,
trece cu eleganța unei doamne desăvârșite
lasând in urmă parfumu-i indescriptibil
și pudra aurie a melancoliei
pe sufletele noastre mai ușoare cu un dram.

pauza de fumat

 

 

De la acea distanță am văzut doar o claie de păr roșu și un fir subțire de fum … ca o părere.
În următoarea secundă am avut senzația că persoana în cauză trebuie să aibă unghiile date cu ojă neagra sau una de culoare foarte închisă.

Inițial nu am avut intenția de a face vreo fotografie ci doar cu ajutorul zoom-ului să mă conving că supoziția mea în ceea ce privea oja este una corectă. Era ;)
Uneori, în mod spontan, se deșteaptă în mine porniri din astea … de profiling, Nu le pot opri. Nu fac absolut nimic pentru a le opri. Ba chiar îmi provoacă plăcere acest joc al intuiției
Mi se întâmplă frecvent, fără să vreau, să am astfel de gânduri ceva mai ciudate în legătură cu trecătorii întâlniți pe stradă.

Deși fundalul era dezolant, undeva în Centrul Vechi în fața unei fațade nu prea îngrijite, nu am ezitat să apăs pe declanșator.
De abia acasă am observat un piercing de mici dimensiuni sub buza înferioară și niște ochi expresivi, frumoși chiar ;)

Nu vă lăsați induși în eroare!
Doamna nu se uita la mine ci la colega cu care ieșise la o țigară.
Chiar și de la acea distanță, evitându-i la milimetru pe trecătorii ce se interpuneau între noi, am avut o secundă norocoasă pentru a putea surprinde în mod cât de cât decent momentul.

portretul de joi … publicat vineri ;)

ritmuri sudaneze

 

Dacă vă vine să credeti … eu credeam că azi e miercuri !!!
Noroc cu soțul meu că m-a reintrodus în realitatea cotidiană. Zilele astea cred că am fost într-o altă lume ;)

 

 

suntem oameni de leje, nu de găteje

”Suntem oameni de leje (lege), nu de găteje.”

Vorba asta am auzit-o din gura Mariei Casandra Hauși, o voce superbă din Maramureș. O voce la superlativ și o interpretare așijderea.
Nu, ea nu va aduna niciodată atâtea vizualizări pe youtube pe cât au adunat Salam, Guță sau Taraful de la Clejani.
Am ascultat-o live, la Muzeul Satului, și credeți-mă că și Maria Callas ar fi ascultat-o cu încântare.

Vocea ei vibra cu o intensitate neobișnuită, nu avea nevoie de microfon. Vocea ei e făcută să răsune peste munți, să se rostogolească peste dealuri și să se stingă în intensitate peste apele line de la șes.
Vocea ei nu are nevoie de scenă. Are nevoie de un cer albastru, de frunze galbene așteptând să cadă de pe ramuri, de dealuri acoperite de struguri, pieptănate de vânturi șturlubatice, de verdele câmpiei acoperite cu mantii mătăsoase de grâu și porumb sau țintuite cu floarea soarelui.

Surpriza cea mai mare avea să vină după spectacol, acasă, încercând să aflu mai multe despre această voce profundă. Așa am descoperit că a susținut un concert alături de muzicianul iranian Mehdi Aminian, un proiect intitulat  Doina Revival – Roots Revival  în care s-a încercat alăturarea muzicii maramureșene de muzica veche persană, muzică marcată și ea de influențe pastorale.

Vorba asta cu mult tâlc Maria a auzit-o de la moș Nicolae Pițiș, cioban din Țara Lăpușului, cel ce a învățat-o să horească și să doinească. Cel care a pus-o să cânte în coliba lui spunându-i că acolo e cea mai importantă scenă din viața ei. Pe vremea aceea ea nu cântase nicăieri în lume. Nu se simțea pregătită.
De abia după ce a cântat a realizat pe deplin că, întradevăr, coliba lui moș Pițiș rămâne cea mai importantă scenă. Dacă acolo nu e lăudată nu mai are importanță câte aplauze ar primi în alte părți.
Tot moș Pițiș l-a învățat să cânte și pe Grigore Leșe. Cântecul acela cu noduri, vechi și greu de înterpretat, care nu iese așa cum trebuie din gâtlejul oricui.

Apoi a venit o zi în care a câștigat marele premiu al Festivalului Maria Tănase. Viața i s-a schimbat într-un fel. Nu a ajuns însă niciodată o vedetă. Nu a cântat la nunți sau petreceri deoarece ea nu știe să cânte.
Ea știe doar să horească și să doinească. Cine oare ar asculta la o nuntă Balada lui Pintea ?
Nici nu e locul unei balade la nuntă.

Vă mai aducețti aminte de filmul Pintea cu Florin Piersic în rolul principal.
Una din vocile de pe coloana sonoră a filmului îi aparține acestui rapsod din Țara Lăpușului, azi în vârstă de șaptezeci și nouă de ani.

În vorba asta spusă de moș Pițiș, cunoscut de localnici sub numele de Mniculaie a lui Ion a lui Iacob din Fundatura din Lapusul Romanesc, rapsod popular declarat de UNESCO drept tezaur uman viu, mi-a produs o revelație.
Dacă noi, ca țară, suntem acum unde suntem, e pentru că nu avem politicieni de leje ci de găteje.
Iar gătejele se pun pentru a aprinde focul.

 

faceless portrait – franjuri

Azi propun o dansatoare pe ritmuri latino-americane.
Poate că mișcarea dezlanțuită a franjurilor și energia emanată atât de culoare cât și de balansul lor ritmic vă va ajuta să completați portretul ;)
Spor la treabă !