dor de ducă …

A venit primăvara … după cum bine se observă ;)
Aerul proaspăt cu miros de pământ reavăn, cerul senin pe care pomii înfloriți desenează pasteluri suave ca niște domnișoare de pension, chiar și ploaia ce vine pe furiș noaptea mă îndeamnă să plec. Să plec, să tot plec, fără vreun program anume.
Un dor de ducă mă cuprinde de fiecare dată în această lună ingrată, așa că, fără prea multe regrete, îmi pun ”tastatura ” în cui, închid geanta de voiaj și trolerul plin cu lucruri mai mult sau mai puțin trebuincioase (mai mult netrebuincioase dacă ar fi să mă iau după soțul meu), îmi verific ustensilele foto, pașaportul și buna dispoziție … și închid ușa.
Ne întâlnim după ce mă întorc. Sper.

fata cu părul de aur

Venisem în piață cu gândul de a cumpăra câteva flori și plante aromatice pentru balcon.
Aveam în plan să iau mușcate, crăițe, busuioc, mentă și orice altceva mi-ar fi atras atenția prin colorit, aspect și aromă.
La intrarea în segmentul de piață dedicat plantelor decorative atenția mi-a fost atrasă de o cască de aur care strălucea hipnotic în bătaia soarelui.
Mulți trecători se uitau în direcția ei, și, sunt convinsă, multe doamne îi invidiau culoarea părului.

Fetița stătea rezemată de o mașină de culoare albă, ghemuită într-o poziție contorsionată, mușcând cu poftă dintr-un hamburger și un fir de ceapă verde.
Savura mâncarea aceea nesănătoasă cu o plăcere evidentă.

Am fotografiat-o discret de la distanță urmărindu-i casca de aur a părului susținută de acea codiță împletită ce-i conferea indubitabil un aer special … poate de amazoană în devenire ;)

primăvară în stil japonez


*
Dincolo de primăvara japoneză pe care o surprinde obiectivul iscoditor al aparatului foto, și dincolo de orice fel de gânduri melancolice, descopăr zenul ascuns în adâncul meu.
E ca oglinda unui patinoar luminat de aurora boreală. Dacă aș avea acum patinele în picioare m-aș avânta în câteva piruete înlănțuite cu pași de dans.
Mi-aș consuma apoi energia în salturi mai îndrăznețe, fără tema că m-aș poticni la aterizare, si chiar dacă unii s-ar uita puțin dezaprobator la mine tot aș face un tur de patinoar în pași alternativi de simplu Lutz.

Nu-i așa că primăvara asta îți ridică multe semne de întrebare ?

oare să cred ce-mi spui ?

Oare să cred ce-mi spui?

curajul de a-ți trăi după bunul plac viața

Jean Baptiste van der Hulst – Prințesa Mariana a Țărilor de Jos 
Muzeul din Nysa, Polonia

……………………………………………………………………………………………………………
Navigam pe un sit cu portrete de regine, prințese, marchize, contese, ducese, baronese și tot felul de personaje din aristocrația medievală în speranța că voi descoperi un tablou cu chipul unei domnițe din Moldova, sau poate din Valahia, pentru a continua seria postărilor axate pe această temă, căci, incredibil, sunt cititori care mi-au cerut asta.
Am și cititori care îmi cer să mai scriu despre pictorii iranieni și despre arta persană.
Mă bucur sincer că mai există persoane interesate de arta, nu doar de politică, can-canuri, diete și produse cosmetice.

Deci spuneam că navigam … navigam printre crinoline, mătăsuri, catifele, broderii migăloase, coroane, evantaie, egrete, mănuși, șiraguri de perle, bijuterii cu diamante și alte pietre prețioase, blănuri scumpe, decolteuri generoase, talii de viespe, priviri languroase sau încruntate, draperii din brocart, jilțuri impunătoare, zâmbete, îngrijorări, secrete și parfumul unor epoci apuse.
În acest periplu atenția mi-a fost atrasă de un chip ce se abătea de la tipologie și o vestimentație lejeră, atipică pentru o aristocrată.
O rochie simplă din cașmir albastru, de influență orientală, cu o bordură lată în partea de jos lucrată in tehnica patchwork, plus niște flori prinse ștrengărește în păr, nu mi se părea a fi o ținută tocmai obișnuită pentru o prințesă.
Între timp citisem numele doamnei în albastru : Prințesa Marianne a Olandei.
Am salvat pictura căci îmi plăcuse personajul.
Mai spre miezul nopții, între două buletine de știri la TV, am intrat pe net pentru a mă lămuri referitor la prințesa recent descoperită.

Waw … de o mie de ori waw ;)
Acum că i-am citit biografia portretul îmi place și mai mult ;)

Iată câteva spicuiri din Wikipedia :

Prințesa Marianne a Olandei, Prințesă de Orange-Nassau (Wilhelmina Frederika Louise Charlotte Marianne; 9 mai 181029 mai 1883), a fost membră a Casei de Orange-Nassau, prin naștere Prințesă a Olandei iar prin căsătorie Prințesă  a Prusiei.
La Haga la 14 septembrie 1830, Marianne s-a căsătorit cu vărul ei primar Prințul Albert al Prusiei, al patrulea fiu al fratelui mamei sale, regele Frederick William al III-lea al Prusiei.

În 1845 și-a părăsit soțul necredincios și a început să trăiască cu iubitul ei, fostul vizitiu Johannes van Rossum. La 28 martie 1849, Marianne și Albert al Prusiei au divorțat oficial. Șapte luni mai târziu (30 octombrie) la Cefalù, Sicilia, ea a născut singurul copil al lui van Rossum, un fiu numit Johannes Wilhelm von Reinhartshausen. După acest lucru, curțile de la Haga și Berlin au întrerupt orice contact cu ea. Marianne, Johannes și fiul lor au trăit următorii ani în Italia și Erbach.

În 1855 Marianne a cumpărat „Schloss Reinhartshausen” din Erbach din care a făcut un centru cultural al Rinului. O parte a Schloss-ului a devenit muzeu cunoscut astăzi drept Festsäle. Schloss a fost întotdeauna vibrant, cu mulți oaspeți și Marianne a încurajat tinerii artiști, oferindu-le cazare.
180 de picturi, 110 desene și mai multe sculpturi pot fi găsite acolo și astăzi.

În ziua de Crăciun a anului 1861, fiul ei Johannes Wilhelm a murit de pneumonie la Reinhartshausen la vârsta de 12 ani. În onoarea lui, Marianne a donat 60.000 de guldeni localnicilor din Erbacher pentru o bucată de pământ pentru construirea unei bisericii. Biserica a fost construită iar Johannes a fost îngropat sub altarul acesteia. Biserica, numită după Johannes, este biserica protestantă de astăzi din Erbach.

Doisprezece ani mai târziu, la 10 mai 1873, Johannes van Rossum, partenerul pentru aproape 30 de ani al Mariannei a murit la vârsta de 64 de ani. A fost înmormântat alături de fiul său. Marianne i-a supraviețuit 10 ani și a murit la Schloss Reinhartshausen, la douăsprezece zile după aniversarea a 73 de ani. A fost înmormântată alături de Johannes van Rossum ți de fiul lor.

Fiul ei cel mare, Prințul Albert al Prusiei a moștenit Schloss Reinhartshausen. În 1940, nepotul ei, Prințul Frederick Heinrich al Prusiei – fiul lui Albert – a moștenit proprietatea. Astăzi Schloss Reinhartshausen este hotel de cinci stele.”

Portretul se află expus într-un muzeu din Nysa (Neisse în germană), un oraș din voievodatul Opole care e situat în partea de sud-vest a Poloniei, mai bine zis în regiunea istorică Silezia Inferioară.
În Polonia acest tablou e cunoscut sub numele de Marianna Orańska. În limba română i s-ar putea spune simplu Mariana de Orania.

Autorul portretului e pictorul flamand Jean Baptiste van der Hulst, un artist mai puțin cunoscut care a pictat cu precădere exponenți ai aristocrației olandeze.

Acestea fiind punctate vreau să zic că mă bucur mult că, după multă vreme, am scris din nou o postare dedicată unei picturi.
Și mă bucur că am făcut-o azi. Azi … ziua echinocțiului de primăvară ;)