comoara misteriosului domn Šlomović

 


Sa nu ridicati intrebatori din sprincene chiar daca numele Šlomović nu va spune (deocamdata) nimic :)

Cine a fost Eric/Erih/Erich Šlomović ?
Un evreu croat, tinar, inteligent, bogat, colectionar de arta si protejatul celui mai mare negustor si colectionar de arta din perioada interbelica, Ambroise Vollard.
Nu se cunosc prea multe date despre el si tocmai lipsa datelor biografice i-a sporit misterul.
Se naste in 1915. In 1936 soseste la Paris, deci la virsta de douazeci si unu de ani, iar in 1941, atunci cind nu avea decit douazeci si sase de ani, ajunge in posesia unor tablouri ce valorau milioane de franci.

La inceputul anului 1941 colectia sa de arta cuprindea peste sase sute de piese, din care, la ora actuala, in jur de doua sute se afla la Muzeul National de Arta din Belgrad, Serbia.

Dar unde e misterul, va veti intreba :)
Misterul, sau mai bine zis misterele, sunt risipite pretutindeni in viata acestui personaj.

Voi incepe cu sfirsitul.
In anul 1943 trupele naziste, dupa indelungi cautari, ajung in micul sat Bacino din sudul Serbiei, locul unde s-a ascuns familia Šlomović. Ei sunt descoperiti de nemti.
Fratele sau, Egon(om), si tatal, vor muri intr-un lagar de concentrare. Se crede ca Erich a murit tot acolo. Mama lor, Roza Šlomović, a supravietuit razboiului.
Povestea incredibila a colectiei de tablouri ascunse la Bacino o puteti citi aici :http://www.elmundosefarad.eu/wiki/wiki/index.php?title=FATE_OF_THE_ERIH_SLOMOVIC_COLLECTION

Cineva dorea sa intre in posesia tablourilor colectionarului evreu ce reusise sa stringa lucrari ale celor mai renumiti artisti francezi : Auguste Renoir, Henri Matisse, Edgar Degas, Paul Cezanne, Odilon Redon, Paul Gauguin, Andre Derain, Pablo Picasso, Claude Monet, Paul Signac, Camille Pissarro, Maurice de Vlaminck, Maurice Utrillo …

In prezent aceste tablouri se afla in posesia Muzeului National de Arta din Belgrad si constituie cea mai importanta colectie de arta franceza moderna din tot spatiul balcanic.

Dar de ce nu se face cuvenita publicitate in jurul lor?
De ce nu se vorbeste despre aceste comori de arta si de ce nu exista cataloage care sa le prezinte pe larg?
De ce pe site-ul muzeului sunt date cu zgircenie doar citeva nume si imagini … dar mai ales, de ce doar citeva, in jur de patruzeci, sunt expuse publicului, si de ce restul sunt tinute in depozit ?

La mijloc nu e nici un mister. Nu sunt expuse deoarece urmasii familiei lui Šlomović, ce traiesc in Israel, considera ca fostul stat iugoslav a luat cu forta tablourile in cauza. Imediat dupa razboi ei au intentat un proces pentru a le recupera, fara sa cunoasca insa lista exacta a lucrarilor din depozitele muzeului.
De abia in 1964 istoricul de arta francez Denis Rouart publica un studiu in care prezinta cele patru opere ale lui Degas, dar si picturile lui Renoir, detinute de muzeul din Belgrad.

Mama lui Šlomović a supravietuit razboiului, si ca unica mostenitoare a colectiei si-a dat acordul verbal pentru ca intreaga colectie sa intre in mod legal in patrimoniul statului.

Tinarul Šlomović intuise foarte bine primejdiile razboiului ce avea sa vina. El va depune la o banca din Paris o serie de lucrari valoroase. Mai tirziu, in 1940, o parte din ele le va aduce la Zagreb cu scopul de a deschide o expozitie. Presa vremii publica lista cu cele o suta nouazeci de tablouri ce urmau sa fie expuse. Deci documentele exista :)

Stiind ca Zagrebul nu poate oferi siguranta, Šlomović duce lucrarile in casa unui prieten de incredere, prieten ce traia intr-un mic sat, Bacino.
Acesta le zideste pur si simplu in cosul de fum al locuintei lor, asa se face ca nemtii nu au reusit sa gaseasca nimic atunci cind au rascolit intreaga gospodarie.

Dupa razboi, mama lui Slomovic ia legatura cu Dr. Ribar, director de muzeu si fost prieten al fiului sau, cu scopul de a-i incredinta tablourile. Acordul verbal urma sa fie legalizat in scris peste citeva saptamini.
Povestea e de-a dreptul de necrezut. In trenul nr 113, de pe directia Nis – Belgrad, intr-un vagon special, o femeie in virsta si doua sute de tablouri asteptau sa ajunga la destinatie.
La sapte kilometri distanta de la Velikaplana are loc un accident soldat cu mai multi morti.
Ea va muri in acel accident de tren inainte de a legaliza in scris acordul verbal.
Congresul Mondial Evreiesc a acuzat conducerea de la Belgrad spunind ca ceea ce fac ei e furt si ca tablourile trebuie restituite imediat mostenitorilor familiei.
http://www.artcult.fr/_Judaica/Fiche/Art-0-1249411.htm

In momentul in care iugoslavii au permis avocatilor sa parcurga unele documente legate de colectie si de viata privata a lui Šlomović, ei au constatat ca un numar in jur de o suta douazeci de tablouri au fost trecute pe o lista separata, denumita colectia Šlomović, lista intocmita chiar de colectionar, pentru ca acesta avea intentia de a le dona muzeului.
Prin acest gest Eric Šlomović, in unele documente Eric Chlomovitch, dorea sa intre in istoria tarii sale, dar si in istoria artei.
Deci, inclin sa cred ca, muzeul din Belgrad are dreptul moral de a detine operele de arta, insa in lipsa unor documente scrise, semnate si parafate, oricine ii poate contesta dreptul de a le detine.

Dar povestea lui Eric Šlomović, sau mai corect spus Erihom Şlomovici, mai are un capitol care trebuie neaparat adus in discutie.
In arhivele fostei Iugoslavii nu se gasesc acte care sa dovedeasca provenienta tablourilor si lucrarilor de arta detinute de acesta.
Exista doar un simplu text scris de mina in care Šlomović mentioneaza ca tablourile in cauza reprezinta un cadou din partea lui Ambroise Vollard … ceea ce e foarte discutabil.
Dupa spusele contemporanilor, Vollard nu ar fi dat pe gratis nici macar o parere sau citeva minute din timpul sau liber, ce sa mai vorbim de un tablou de valoare.

Misterul tablourilor din colectia lui Šlomović este accentuat si de faptul ca evreul croat devine bogat dupa moartea protectorului sau, moarte ce a survenit pe neasteptate.
Ambroise Vollard va muri in 1939, intr-un accident de automobil, fara sa lase in urma sa un testament.
La mai multi ani dupa incheierea razboiului a inceput sa fie avansata o ipoteza naucitoare: ca e posibil ca Šlomović sa fi aranjat accidentul lui Vollard.

Eu cred ca accidentul nu a fost aranjat. A fost un accident pur si simplu, insa Erihon Şlomovici a profitat de pe urma lui. A profitat de faptul ca lucrarile se aflau la dispozitia sa si ca nimeni nu stia socotelile colectionarului francez.
Si-a insusit comoara cu foarte multa usurinta. Nu stiu daca atit din dorinta de a se imbogati cit din dorinta de a nu lasa ca lucrarile de arta sa ajunga pe mina nazistilor.
Mai mult ca sigur nazistii ar fi distrus operele unor artisti denaturati, adica evrei, ca de exemplu Pissarro sau Chagall …

E usor de lansat ipoteze fanteziste care sa il incrimineze pe tinarul colectionar evreu. Am citit tot felul de pareri, pareri exprimate de persoane aflate pe baricade opuse, ca in final sa ajung la concluzia ca in spatele faptelor ilegale comise de Šlomović nu a stat dorinta de imbogatire.

Din cele aproximativ sase sute de lucrari ce apartineau colectionarul francez Vollard, Šlomović aduce cu el la Zagreb un numar de patrusute treizeci si noua de piese, restul depunindu-le in seiful bancii Societe General din Paris.

Deci cine sunt adevaratii mostenitori ai comorii lui Šlomović : muzeul din Belgrad, statul francez, Anat Piamante si Yaron Bloch din Israel – mostenitorii de drept ai familiei, Muzeul Holocaustului, Congresul Mondial Evreiesc, statul croat …?!?!?
Oare va veni o zi in care cineva sa descilceasca itele afacerii Šlomović ?
nu cred.

Imaginea cu care am deschis blogul se intituleaza Barbat cu palarie din fetru si e opera pictorului impresionist francez Edgar Degas (1834-1917), pictor devenit celebru mai ales datorita picturilor cu balerine.
Nu se stie pe cine reprezinta acest portret, posibil un prieten sau o cunostinta de-a pictorului … insa eu, fara sa vreau, asociez portretul pictat de Degas cu chipul lui Eric Šlomović, in ciuda faptului ca stiu cum arata el in realitate.

De fapt, si aici, se ascunde un alt mister.
Degas e cunoscut pentru pozitia sa antisemita, pentru implicatiile in procesul Dreyfus si pentru faptul ca i-a pictat pe evrei intr-un mod caricatural, inspirat de caricaturile publicate in gazetele antievreiesti.

Ma intreb ce l-a facut pe Šlomović sa pastreze in colectia sa tablourile unui pictor ce si-a exprimat cit se poate de clar antisemitismul, daca nu capacitatea lui extraordinara de a vedea frumusetea unei opere de arta dincolo de profilul moral al executantului.

Inchei cea de a doua serie din frumoasele estului cu acest post dedicat misteriosului domn Šlomović.

verde în do minor pentru Mikalojus Čiurlionis

 

Nemiscare.
Te-ai intrebat vreodata ce culoare are nemiscarea?
Un pictor din tinurile de la Marea Baltica s-a intrebat, si nu numai ca s-a intrebat, dar a si pictat-o.
Cu acea imagine imi deschid blogul de azi iar ca fond muzical propun acest scurt fragment :

http://www.divshare.com/download/6619335-ebc

Mikalojus Konstantinas Čiurlionis (1875-1911), e cel mai mare artist pe care l-a avut Lituania in toate timpurile. Inzestrat cu capacitati sinestezice, el vedea sunetele in culori si asocia culorilor diverse tonuri muzicale.

Tablourile lui au titluri inspirate din muzica : sonate, simfonii, preludii si fugi. Sonata Piramidelor, Sonata Soarelui/Saulės Sonata, Sonata Stelelor, Sonata Primaverii, Sonata Verii sau cea a Sarpelui, sunt compuse din serii de tablouri cu nume ciudate : andante, allegro, scherzo, finale …

http://www.divshare.com/download/6619372-68a

Cea mai renumita serie de lucrari, si de fapt cea care ii caracterizeaza foarte bine opera plastica, e seria de treisprezece lucrari intitulata Creatia Lumii, din care Creatia Lumii V mi s-a parut cea mai interesanta, si de aceea am adus-o in coltul meu virtual.

 

 

Mikalojus Čiurlionis a studiat muzica la Conservatorul din Leipzig si la cel din Varsovia, iar mai apoi a facut studii de pictura la Scoala de Arte Frumoase din Varsovia. Amalgamul de sunete si culori l-a urmarit toata viata. In urma scurtei sale existente de treizeci si sase de ani au ramas aproximativ trei sute de compozitii muzicale si in jur de doua sute cincizeci de tablouri, mare parte a lor expuse in Lituania.

Muzeul din Kaunas ii poarta numele si ii gazduieste multe lucrari. Alte tablouri pot fi vazute la muzeul de arta al orasului Vilnius. De-a lungul timpului o serie restrinsa de tablouri a fost imprumutata organizatorilor de expozitii din Germania, Spania, Japonia, SUA, Rusia …
Comunitatea lituanienilor din Chicago a deschis o galerie in care pot fi admirate citeva compozitii plastice semnate de Čiurlionis.
Atentie insa, in incinta casei memoriale din Druskininkai, locul sau natal, sunt expuse doar copii, nu lucrari originale.

Un alt ciclu de lucrari considerat de referinta in evolutia sa ca pictor il constituie Ciclul Zodiacului.

 

M-am oprit asupra felului in care pictorul lituanian a ilustrat Zodia Balantei.

Pe un fond in nuante de verde, ce dau senzatia unei mari furtunoase, talgerele balantei par doua barci purtate de valurile zbuciumate. Indirect este sugerata ideea ca omul nu poate cintari si percepe in mod corect realitatea in care traieste, pentru ca niciodata nu va putea atinge punctul de echilibru total si absolut care sa-i permita o cintarire nepartinitoare.

Dar Mikalojus Čiurlionis nu a pictat tablouri doar in nuante de mov, albastru si verde, cum gresit s-ar putea subintelege privind imaginile pe care le-am ales sa-mi insoteasca blogul.
De la tonurile reci de albastru, verde si gri utilizate in Profilis si in ciclul intitulat Iarna, pina la galbenul stralucitor in care a pictat Miestas III, Ciurlionis experimenteaza toata paleta coloristica, insa predilectia pentru anumite culori este destul de evidenta.

Tablourile pictate in ultimii ani de viata par sa-i anticipeze sfirsitul. Poate ca a fost marcat de premonitie sau poate ca e doar o simpla coincidenta. In orice caz, subiectele alese drept teme de compozitie au nume ca Cimitirul din Zemaitija, Altarul, Paradisul …

Ultimul tablou, pictat in 1909, intitulat Rex, e de o forta expresiva deosebita. Cu acest cintec de lebada se incheie viata artistica a pictorului si compozitorului lituanian.

Compozitiile sale plastice au fost incadrate cu destule reticente undeva la granita dintre simbolism si curentul Art Nouveau.
Totusi exista voci autorizate printre critici si experti, care, sustin ca ar trebui deschis un capitol special in istoria artei : Visual Music sau Muzica Vizuala.
Aici ar putea fi incadrati pictori ca Wassily Kandinsky, Paul Klee, Mikolajus Ciurlionis, James Whistler, Georgia O’Keeffe, Piet Mondrian sau František Kupka, pe care, din pacate, l-am descoperit de abia anul trecut.

Pentru mine biografia lui Ciurlionis va ramine intotdeauna sub umbra unui mare semn de intrebare : de ce pictorul care a venit pe lume toamna, intr-o zi de sfirsit de septembrie, nu a pictat niciodata acest anotimp?

http://www.divshare.com/download/6643058-69a

 

madona de la Erevan


Pentru ziua de azi am ales un tablou descoperit la Galeria Nationala a Armeniei din Erevan.
Că tablourile de inspiratie biblica nu se numara printre preferintele mele, nu e nici un secret :)
Oricine isi poate da seama de asta daca imi rasfoieste blogul.

Ce-mi displace la ele?
Multe lucruri.
Ingerii supraponderali, adesea cu chipuri imbatrinite, dar cu trupuri de copii, imi provoaca tristete.
Apoi toata revarsarea de corpuri nude, repetata la infinit intr-o serie de teme, fara prea multa inovatie in compozitie, culoare, perspectiva sau interpretare proprie, ma irita in adevaratul sens al cuvintului.
Fecioarele, de multe ori invesmintate in haine foarte colorate, tinind in brate prunci diformi, nu-mi pot capta privirea mai mult de citeva secunde.
Privindu-le, inteleg mai bine de unde provine puterea de atractie a icoanelor bizantine.

In postul dedicat lui Georges de La Tour am amintit in treacat de Sfanta Irina, expusa la Muzeul de Arta Kimbell din Texas, lucrare deosebita a acestui pictor francez redescoperit dupa secole de uitare.

Destul de recent, adica in luna decembrie a anului trecut, am vorbit despre un tablou de la Muzeul de Arta Vestica si Estica din Odesa – Ucraina, tablou ce i-a fost atribuit lui Caravaggio.
Am adus in discutie Arestarea lui Christ/Sarutul lui Iuda mai mult datorita furtului si a povestii din spatele lui, nu operei ca atare.

Azi insa e prima oara cind, in muzeul meu virtual, fac loc unui tablou de inspiratie religioasa, si o fac pentru ca imi place tabloul in sine.
E simplu, clasic, elegant, discret si linistitor.
L-am denumit Madona de la Erevan. Aceste cuvinte mi-au venit pe buze atunci cind am descoperit pictura pe site-ul muzeului.

Operă a unui pictor baroc italian mai putin cunoscut, Sebastiano Conca (1680 – 1764), madona ajunsa in tinuturile indepartate ale Armeniei are ceva special.
Pleopele inchise dau un aer grav profilului luminos.

Speram ca si alte tablouri executate de Sebastiano Conca sa ma faca sa ma opresc asupra lor, dar, ciudat, din ceea ce am gasit pe net, nici unul, dar absolut nici unul, nu mi-a placut.

Exceptie face aceasta madona tacuta si ginditoare, atit de gratioasa in simplitatea ei.

profesorul de botanică Jan Brueghel :)

 

E a doua oara cind postez o natura moarta, prima fiind cea pictata de Luca Forte, expusa la Galeriile Nationale de Arta din Ljubljana – Slovenia, si despre care am vorbit cu mai mult timp in urma.

Deci cunoscind faptul ca natura moarta nu e genul de pictura care sa ma atraga, va veti intreba poate ce am gasit la acest tablou care, in fond, nu are nimic senzational.

Eu am descoperit totusi ceva :)

Dar mai intii sa-l prezint.
Tabloul in cauza, executat de pictorul flamand Jan Brueghel cel Batran (1568-1625), se afla la Muzeul National de Arta din Bucuresti. E vorba de un ulei pe lemn, nedatat, ce a fost inregistrat sub numele Vas cu flori.
Un tablou asemanator, intitulat Buchet si datat 1602, se afla la Pinacoteca din Munchen.
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Bouquet_(Jan_Brueghel_the_Elder).jpeg

Trebuie sa spun si citeva cuvinte despre familia de pictori flamanzi Brueghel. Istoria artei consemneaza mai multi Bruegheli, arborele lor genealogic putind fi studiat aici.

Cel mai important a fost Pieter Bruegel cel Batran, denumit si Bruegel al Taranilor, care si-a semnat lucrarile renuntind la litera „h” din nume.
El a avut doi fii : Pieter Brueghel cel Tanar – denumit Brueghel al Iadului si Jan Brueghel cel Batran – cunoscut sub numele de Brueghel de Catifea.
Tablouri ale ambilor frati, dar si ale renumitului lor tata, se gasesc expuse in Romania, la Muzeul Brukenthal din Sibiu si la Muzeul National de Arta din Bucuresti.
Jan Brueghel cel Batran a avut trei copii, doi baieti si o fata. Fii lui, Jan Brueghel cel Tanar si Ambrosius Brueghel, au devenit la rindul lor pictori, insa nu s-au ridicat la valoarea artistica a bunicului sau a tatalui.

Ce mi s-a parut interesant in acest tablou?
O floare! Da, o floare, dar nu o floare ca oricare alta.

Desi cunostintele mele de botanica si zoologie sunt undeva sub linia de plutire :), totusi am reusit sa identific floarea ciudata de culoare rosie din centrul picturii.
E vorba de o specie de lalea salbatica ce creste in mod spontan la poalele muntilor Zagros din Iran, in provinciile Hamadan, Ilam, Isfahan, dar mai ales in Cele Patru Tinuturi ale Bakhtiarilor/Chahar Mahale Bakhtiari.
In limba engleza e denumita imperial tulip, crown tulip, inverted tulip sau upside down tulip …

 


E adevarat ca laleaua e considerata simbolul Olandei, insa ea a ajuns in Tarile de Jos de abia in 1592. Se stie ca ambasadorul Austro-Ungariei la Inalta Poarta Otomana, Ogier Ghiselin de Busbecq, ii da in dar citiva bulbi de lalele prietenului sau, botanistul olandez Carolus Clusius.
In perioada 1558-1562 el a lucrat la Gradina Imperiala din Viena.
Clusius munceste timp de treizeci de ani pentru a perfectiona culorile, forma petalelor si textura lalelelor.
Se mai stie ca turcii au adus aceste flori din Persia si le-au cultivat in gradinile sultanului, atrasi in special de forma lor care se asemana foarte bine cu turbanul, tulbend in limba turca, de aici derivind si denumirea de tulip.
Olandezii au depus multa pasiune in cresterea si imbunatatirea speciilor de lalele, caldura coloristica a petalelor contopindu-se cu raceala si stropii de ploaie ai nordului.

Numele de lalea a fost preluat din limba persana unde لاله, lale(h) – cu „h mut”, e consemnat in cele mai vechi texte scrise in persana avestana, Zend Avesta.

Tabloul din Romania nu este datat, insa tinind cont de perioada in care a trait pictorul flamand, si anume 1568-1625, dar si de tabloul identic de la Munchen, datat 1602, am descoperit un lucru.
Jan Brueghel cel Batran a fost printre primii, dar cred ca si printre putinii olandezi ce a vazut cu ochii lui lalelele salbatice aduse din Persia.

Unde le-a vazut?
Nu exista cineva care sa stie raspunsul la aceasta intrebare :)
Poate ca in sera unui pasionat de flori exotice, poate in casa unor notabilitati sau in cea a unor negutatori bogati ce nu se dadeau in laturi sa plateasca in guldeni de aur orice lucru rar si de pret.
Detaliul picturii dovedeste clar faptul ca pictorul a vazut de foarte aproape laleaua imperiala persana.

Atentia pentru detalii a unor pictori olandezi si flamanzi, cum ar fi Jan van Eyck, Johannes Vermeer sau Gerrit Dou, mi-a scos de multe ori exclamatii mute de admiratie.

Dar sa revin la subiect.
Cred ca respectivele lalele nu s-au cultivat pe scara larga in Olanda, caci daca s-ar fi cultivat, ar fi strabatut secolele si ar fi fost imposibil ca alti pictori sa nu le fi imortalizat pe pinza.

Frumusetea lor salbatica e imposibil sa nu fie remarcata :)

Madonna ar ložmetēju

 

 

Madonna ar ložmetēju sau Madona cu mitraliera, se intituleaza unul din cele mai admirate tablouri de la Muzeul National de Arta din Riga, capitala Letoniei.
Autorul tabloului a avut o viata foarte scurta dar plina de evenimente.

Karlis Padegs (1911-1940), reprezinta un simbol al artei letoniene din perioada interbelica. Desi a trait doar douazeci si noua de ani el si-a lasat inconfundabila amprenta pe oriunde a trecut.
Considerat cel mai rafinat dandy din Riga, Karlis Padegs a fost totodata si un pacifist convins, militind cu fervoare impotriva razboiului.

Madona cu mitraliera s-a transformat intr-un adevarat manifest anti-razboi.
Culorile folosite de pictor atrag atentia chiar de la primii pasi facuti in muzeu. Ele au vitalitate si armonie.

Picta, decora vitrinele magazinelor de lux din Riga, facea ilustratii de carte, colabora la reviste, se ocupa de arta fotografiei in propriul studio pe care il amenajase intr-un stil neobisnuit, noaptea frecventa cluburile si cabaretele, citea cu pasiune ziua, se implica non-stop in actiuni serioase …
Personalitate complexa si greu de inteles, Karlis Padegs a fost interzis pe toata perioada comunista.
Cei saizeci de ani de interdictie i-au sporit faima iar imaginile lucrarilor sale au circulat pe ascuns in mediile intelectuale si artistice din tot spatiul tarilor baltice, Leningrad/Sankt Petersburg, Moscova …

In 1936 a expus la Riga o colectie de desene reprezentind cartile de joc. Dupa aproape saizeci de ani, in 1997, ele au fost din nou aratate publicului.
http://www.wopc.co.uk/latvia/padegs.html

La muzeul mai sus amintit i-a fost dechisa o expozitie comemorativa. Alaturi de lucrarile aflate in expozitia permanenta au fost expuse citeva picturi si lucrari de arta grafica din colectii particulare.
Am retinut acest portret de fata din colectia Dr. Gunta Belēviča. Are toate sansele sa devina o a doua emblema a operei lui Karlis Padegs.

In statia de troleibuz din fata universitatii din Riga privirea este atrasa de o statuie originala.
Oricine trece pe acolo se apropie sa vada ce e scris pe placa de jos.

 


Aici o alta fotografie facuta de cineva pe timp de iarna si in care se pot distinge trasaturile artistului letonian.

Desi de mai bine de o jumatate de secol Karlis Padegs nu mai e printre cei vii, desenele lui sunt mai vii ca niciodata.