Sa nu ridicati intrebatori din sprincene chiar daca numele Šlomović nu va spune (deocamdata) nimic :)
Cine a fost Eric/Erih/Erich Šlomović ?
Un evreu croat, tinar, inteligent, bogat, colectionar de arta si protejatul celui mai mare negustor si colectionar de arta din perioada interbelica, Ambroise Vollard.
Nu se cunosc prea multe date despre el si tocmai lipsa datelor biografice i-a sporit misterul.
Se naste in 1915. In 1936 soseste la Paris, deci la virsta de douazeci si unu de ani, iar in 1941, atunci cind nu avea decit douazeci si sase de ani, ajunge in posesia unor tablouri ce valorau milioane de franci.
La inceputul anului 1941 colectia sa de arta cuprindea peste sase sute de piese, din care, la ora actuala, in jur de doua sute se afla la Muzeul National de Arta din Belgrad, Serbia.
Dar unde e misterul, va veti intreba :)
Misterul, sau mai bine zis misterele, sunt risipite pretutindeni in viata acestui personaj.
Voi incepe cu sfirsitul.
In anul 1943 trupele naziste, dupa indelungi cautari, ajung in micul sat Bacino din sudul Serbiei, locul unde s-a ascuns familia Šlomović. Ei sunt descoperiti de nemti.
Fratele sau, Egon(om), si tatal, vor muri intr-un lagar de concentrare. Se crede ca Erich a murit tot acolo. Mama lor, Roza Šlomović, a supravietuit razboiului.
Povestea incredibila a colectiei de tablouri ascunse la Bacino o puteti citi aici :http://www.elmundosefarad.eu/wiki/wiki/index.php?title=FATE_OF_THE_ERIH_SLOMOVIC_COLLECTION
Cineva dorea sa intre in posesia tablourilor colectionarului evreu ce reusise sa stringa lucrari ale celor mai renumiti artisti francezi : Auguste Renoir, Henri Matisse, Edgar Degas, Paul Cezanne, Odilon Redon, Paul Gauguin, Andre Derain, Pablo Picasso, Claude Monet, Paul Signac, Camille Pissarro, Maurice de Vlaminck, Maurice Utrillo …
In prezent aceste tablouri se afla in posesia Muzeului National de Arta din Belgrad si constituie cea mai importanta colectie de arta franceza moderna din tot spatiul balcanic.
Dar de ce nu se face cuvenita publicitate in jurul lor?
De ce nu se vorbeste despre aceste comori de arta si de ce nu exista cataloage care sa le prezinte pe larg?
De ce pe site-ul muzeului sunt date cu zgircenie doar citeva nume si imagini … dar mai ales, de ce doar citeva, in jur de patruzeci, sunt expuse publicului, si de ce restul sunt tinute in depozit ?
La mijloc nu e nici un mister. Nu sunt expuse deoarece urmasii familiei lui Šlomović, ce traiesc in Israel, considera ca fostul stat iugoslav a luat cu forta tablourile in cauza. Imediat dupa razboi ei au intentat un proces pentru a le recupera, fara sa cunoasca insa lista exacta a lucrarilor din depozitele muzeului.
De abia in 1964 istoricul de arta francez Denis Rouart publica un studiu in care prezinta cele patru opere ale lui Degas, dar si picturile lui Renoir, detinute de muzeul din Belgrad.
Mama lui Šlomović a supravietuit razboiului, si ca unica mostenitoare a colectiei si-a dat acordul verbal pentru ca intreaga colectie sa intre in mod legal in patrimoniul statului.
Tinarul Šlomović intuise foarte bine primejdiile razboiului ce avea sa vina. El va depune la o banca din Paris o serie de lucrari valoroase. Mai tirziu, in 1940, o parte din ele le va aduce la Zagreb cu scopul de a deschide o expozitie. Presa vremii publica lista cu cele o suta nouazeci de tablouri ce urmau sa fie expuse. Deci documentele exista :)
Stiind ca Zagrebul nu poate oferi siguranta, Šlomović duce lucrarile in casa unui prieten de incredere, prieten ce traia intr-un mic sat, Bacino.
Acesta le zideste pur si simplu in cosul de fum al locuintei lor, asa se face ca nemtii nu au reusit sa gaseasca nimic atunci cind au rascolit intreaga gospodarie.
Dupa razboi, mama lui Slomovic ia legatura cu Dr. Ribar, director de muzeu si fost prieten al fiului sau, cu scopul de a-i incredinta tablourile. Acordul verbal urma sa fie legalizat in scris peste citeva saptamini.
Povestea e de-a dreptul de necrezut. In trenul nr 113, de pe directia Nis – Belgrad, intr-un vagon special, o femeie in virsta si doua sute de tablouri asteptau sa ajunga la destinatie.
La sapte kilometri distanta de la Velikaplana are loc un accident soldat cu mai multi morti.
Ea va muri in acel accident de tren inainte de a legaliza in scris acordul verbal.
Congresul Mondial Evreiesc a acuzat conducerea de la Belgrad spunind ca ceea ce fac ei e furt si ca tablourile trebuie restituite imediat mostenitorilor familiei.
http://www.artcult.fr/_Judaica/Fiche/Art-0-1249411.htm
In momentul in care iugoslavii au permis avocatilor sa parcurga unele documente legate de colectie si de viata privata a lui Šlomović, ei au constatat ca un numar in jur de o suta douazeci de tablouri au fost trecute pe o lista separata, denumita colectia Šlomović, lista intocmita chiar de colectionar, pentru ca acesta avea intentia de a le dona muzeului.
Prin acest gest Eric Šlomović, in unele documente Eric Chlomovitch, dorea sa intre in istoria tarii sale, dar si in istoria artei.
Deci, inclin sa cred ca, muzeul din Belgrad are dreptul moral de a detine operele de arta, insa in lipsa unor documente scrise, semnate si parafate, oricine ii poate contesta dreptul de a le detine.
Dar povestea lui Eric Šlomović, sau mai corect spus Erihom Şlomovici, mai are un capitol care trebuie neaparat adus in discutie.
In arhivele fostei Iugoslavii nu se gasesc acte care sa dovedeasca provenienta tablourilor si lucrarilor de arta detinute de acesta.
Exista doar un simplu text scris de mina in care Šlomović mentioneaza ca tablourile in cauza reprezinta un cadou din partea lui Ambroise Vollard … ceea ce e foarte discutabil.
Dupa spusele contemporanilor, Vollard nu ar fi dat pe gratis nici macar o parere sau citeva minute din timpul sau liber, ce sa mai vorbim de un tablou de valoare.
Misterul tablourilor din colectia lui Šlomović este accentuat si de faptul ca evreul croat devine bogat dupa moartea protectorului sau, moarte ce a survenit pe neasteptate.
Ambroise Vollard va muri in 1939, intr-un accident de automobil, fara sa lase in urma sa un testament.
La mai multi ani dupa incheierea razboiului a inceput sa fie avansata o ipoteza naucitoare: ca e posibil ca Šlomović sa fi aranjat accidentul lui Vollard.
Eu cred ca accidentul nu a fost aranjat. A fost un accident pur si simplu, insa Erihon Şlomovici a profitat de pe urma lui. A profitat de faptul ca lucrarile se aflau la dispozitia sa si ca nimeni nu stia socotelile colectionarului francez.
Si-a insusit comoara cu foarte multa usurinta. Nu stiu daca atit din dorinta de a se imbogati cit din dorinta de a nu lasa ca lucrarile de arta sa ajunga pe mina nazistilor.
Mai mult ca sigur nazistii ar fi distrus operele unor artisti denaturati, adica evrei, ca de exemplu Pissarro sau Chagall …
E usor de lansat ipoteze fanteziste care sa il incrimineze pe tinarul colectionar evreu. Am citit tot felul de pareri, pareri exprimate de persoane aflate pe baricade opuse, ca in final sa ajung la concluzia ca in spatele faptelor ilegale comise de Šlomović nu a stat dorinta de imbogatire.
Din cele aproximativ sase sute de lucrari ce apartineau colectionarul francez Vollard, Šlomović aduce cu el la Zagreb un numar de patrusute treizeci si noua de piese, restul depunindu-le in seiful bancii Societe General din Paris.
Deci cine sunt adevaratii mostenitori ai comorii lui Šlomović : muzeul din Belgrad, statul francez, Anat Piamante si Yaron Bloch din Israel – mostenitorii de drept ai familiei, Muzeul Holocaustului, Congresul Mondial Evreiesc, statul croat …?!?!?
Oare va veni o zi in care cineva sa descilceasca itele afacerii Šlomović ?
… nu cred.
Imaginea cu care am deschis blogul se intituleaza Barbat cu palarie din fetru si e opera pictorului impresionist francez Edgar Degas (1834-1917), pictor devenit celebru mai ales datorita picturilor cu balerine.
Nu se stie pe cine reprezinta acest portret, posibil un prieten sau o cunostinta de-a pictorului … insa eu, fara sa vreau, asociez portretul pictat de Degas cu chipul lui Eric Šlomović, in ciuda faptului ca stiu cum arata el in realitate.
De fapt, si aici, se ascunde un alt mister.
Degas e cunoscut pentru pozitia sa antisemita, pentru implicatiile in procesul Dreyfus si pentru faptul ca i-a pictat pe evrei intr-un mod caricatural, inspirat de caricaturile publicate in gazetele antievreiesti.
Ma intreb ce l-a facut pe Šlomović sa pastreze in colectia sa tablourile unui pictor ce si-a exprimat cit se poate de clar antisemitismul, daca nu capacitatea lui extraordinara de a vedea frumusetea unei opere de arta dincolo de profilul moral al executantului.
Inchei cea de a doua serie din frumoasele estului cu acest post dedicat misteriosului domn Šlomović.
Rezonanțe Imposibile 
.jpeg){kind=link}