pardoseli marmorate ;)

 


Wim Delvoye, Marble Floor series (cibachrome on aluminium)
Tehran, Museum of Contemporary Art (TMoCA)

Wim Delvoye este un artist foarte ingenios nu reprezintă o noutate pentru cei ce-i urmăresc expozițiile și noile creații, însă, pentru cei ce aud pentru prima dată despre acest sculptor belgian,  vreau să precizez faptul că unele din creațiile lui au fost/sunt foarte controversate.
Amintesc aici de porcii vii tatuați cu simboluri preluate din creații vestimentare Louis Vuiton, de propriile excremente ambalate în pungi vidate sau de instalațiile pentru digestia materiilor organice.

Acest tip de opere nu au fost expuse la Muzeul de Artă Contemporană din Teheran. Dar acolo am descoperit o întreagă galerie dedicată așa numitelor Marble Floors.
Mai exact este vorba de imagini fotografice de mari dimensiuni (aproximativ doi metri pătrați) obținute prin fotografierea unor aranjamente migăloase din mici felii de salam, pastramă, șuncă, chorizo, mortadella și carne afumată.
Aceste aranjamente au la bază motive geometrice din barocul italian și mozaicurile din lumea islamică. Cea mai mare parte a lor au fost create în intervalul de timp 1998-2000.

Wim Delvoye, Marble Floor series (cibachrome on aluminium)
Tehran, Museum of Contemporary Art (TMoCA)

Fotografiile obținute sunt de-a dreptul extraordinare căci nici o clipă un vizitator neavizat nu-și va da seama că ele reprezință altceva decât niște mozaicuri reale sau pardoseli din marmură.
Nici eu nu mi-am dat seama ;)

Wim Delvoye, Marble Floors (1998-2000)
Museum of Contemporary Art, Tehran

Mi-a atras atenția în mod deosebit această lucrare datorită a două simboluri ce nu ar avea ce căuta împreună.
În partea de jos se poate observa zvastica înlănțuită, un motiv pe care l-am remarcat pe diverse covoare și tesături din Yazd și Maybod, în timp ce în interior sunt amplasate mai multe stele cu șase colțuri – celebra stea a lui David regăsită pe drapelul statului Israel.
Nu cred că această alăturare de simboluri este întâmplătoare dar mă miră faptul că nimeni nu a observat-o

 

Wim Delvoye, Marble Floor series (cibachrome on aluminium)
Tehran, Museum of Contemporary Art (TMoCA)

Cam atât pentru azi ;)

asocieri subliminale

Tehran Museum of Contemporary Art
Wim Delvoye, Double Helix – Morteza Katouzian, For the Martyrs
*

Revin la Wim Delvoye și expoziția acestuia de la Muzeul de Artă Contemporană din Teheran.
Azi mă voi opri la o lucrare intitulată Double Helix, realizată în 2007, dar care fiind aplasată în fața tabloului lui Morteza Katouzian capătă conotații religioase.
Instantaneu ne gândim la coroana de spini purtată de Iisus Hristos în momentul crucificării.

Alăturarea acestor două opere de artă mi s-a părut inspirată căci adevărul e că ele se completează reciproc într-un mod fericit.

Ar mai fi de dat unele explicații.
Pictura din fundal se intitulează For the Martyrs și a fost realizată de pictorul realist Morteza Katouzian pe care vă rog să nu îl confundați cu Abbas Katouzian, un alt mare pictor realist iranian despre care am vorbit cu ceva vreme în urmă și care, din păcate, nu se mai află în viață.

Sculptura lui Wim Delvoye a fost realizată din Berlin silver. Nu e vorba de argint, așa cum am fi tentați să credem la o primă lectură traducând mot-a-mot expresia.
Berlin silver sau German silver reprezintă de fapt un aliaj care nu contine nici măcar un gram de argint.
În compoziția așa numitului argint german intră cuprul, nichelul și zincul.

Un aliaj destul de asemănător, denumit paktong, se fabrica în China încă pe la începutul dinastiei Qing însă în Europa a fost introdus pentru prima dată în sec al XIX-lea.
*


Wim Delvoye, Double Helix (Berlin silver – 2007)
*

Sculptura artistului belgian e elegantă. Privind-o de la câțiva centimetri distanță, înainte să o asociez cu pictura din fundal pe care inițial nu am observat-o, am avut impresia că poate reprezenta o grapă de plug frumos stilizată ;)

 

un belgian la Teheran … Wim Delvoye

Wim Delvoye, Nautilius (gothic style laser-cut steel work)
*

În recenta mea pre-minivacanță din Iran am avut șansa să văd lucrările unui foarte în vogă sculptor belgian.
Este vorba de Wim Delvoye (n.1965), artist neo-conceptual căruia Muzeul de Artă Contemporană din Teheran i-a organizat o amplă expoziție solo ce a fost deschisă timp de aproape două luni, mai exact in perioada 7martie-13mai 2016.

Așa că m-am gândit să postez câteva imagini din expoziție și să comentez pe ici pe colo ceea ce am văzut sau impresiile lăsate de ceea ce am văzut ;)
*


Wim Delvoye,  Suppo Straight (Karmanyaka) –  (2012)
(nickeled bronze)
*

Deci în următoarele postări mă voi concentra pe opera acestui artist belgian despre care nu auzisem nici un cuvânt înainte să pășesc în incinta muzeului.

Universul artistic al lui Wim Delvoye e foarte eterogen căci pe parcursul timpului, în decursul fiecărei expoziții organizate în afara țării natale, sculptorul a preluat multe elemente din culturile și tradițiile respectivelor țări iar apoi le-a mixat, imersat și reinterpretat în operele sale.
*

*

Wim Delvoye, Cement Truck (laser-cut Corten steel)
*

În expoziția de la Teheran am văzut multe opere metalice inspirate din stilul gotic, opere realizate prin tehnica tăierii cu laser. În textul de față încerc să prezint câteva cu mențiunea că Nautilis mi-a plăcut cel mai mult.

Pe viitor voi vorbi despre alte sculpturi și lucrări de artă vizuală înspirate de cele mai diverse obiecte cum ar fi capsulele de gaz, cauciucuri de mașină sau bicicletă, felii de salam, caroserii de automobil, betoniere, sistemul digestiv, covoare, însemne religioase, etc.
*

*

Wim Delvoye, Concrete Mixer
laser-cut stainless steel ( 2013 )
*

A fost vorba de o expoziție de mare anvergură cu exponate plantate în aproape toate galeriile muzeului și nu doar în cele două saloane principale.
Din păcate nu am reușit să le fotografiez pe toate … iar din cele fotografiate nu toate mi-au ieșit cum trebuie.
Dar și așa sper să vă faceți o idee despre artist și lucrările sale expuse la Teheran.

Gaudi … și atât


Antoni Gaudi – studiu pentru un vitraliu

Muzeul Jahan Nama, Palatul Niavaran, Teheran
*

O lucrare din plăci colorate vitrificate luminează discret unul din pereții muzeului Jahan Nama din incinta Palatului Niavaran situat în parcul cu același nume din nordul Teheranului.
Autorul ei e celebrul arhitect catalan Antonio Gaudi pe care eu, dar am convingerea că și alții, îl asociază cu catedrala Sagrada Familia – opera care cred că îl reprezintă cel mai bine.

Antoni Gaudi (1852-1936) a avut o perioadă în care a fost inspirat de arta unor tări orientale precum Persia, India sau Japonia, dar și de Spania maură, într-o încercare de a conferi arhitecturii europene măcar ceva din exuberanța orientală.

Zic că a reușit :)

michiduță :)


Max Ernst, Moonmad
Contemporary Art Museum, Tehran
*

Michiduță :) …. ăsta a fost numele care mi-a venit instantaneu în minte atunci când am privit în premieră simpatica sculptură expusă temporar la Muzeul de Artă Contemporană din Teheran.

Autorul e un nume de referință în arta modernă iar această exprimare în bronz nu e singura lui reprezentare în cadrul mai sus amintitului edificiu cultural din capitala Iranului.
Histoire Naturelle –  un tablou inclus în postarea dedicată operelor pictorilor suprarealiști prezenți în colecția muzeului, plus sculptura botezată de iranieni cu numele de Capricornul și soția sa – expusă in grădina cu sculpturi adiacentă clădirii muzeului, despre care doar am pomenit într-o mai veche postare și despre care va trebui să vorbesc mai mult într-o buna zi, vin să întregească percepția vizitatorului asupra lui Max Ernst.

Max Ernst (1881-1976), artist plastic german ale cărui începuturi se leagă de mișcarea Dada dar care ulterior a migrat spre expresionism, ca în cele din urmă să ancoreze definitiv în suprarealism, are o operă destul de compactă în ceea ce privește subiectele abordate.
Pictor, sculptor, grafician, ilustrator de carte, inventator a doua noi tehnici noi de executie artistica (frottage si grattage), creator de colaje, dar si a unui film, acest artist grafician complex a influențat la rândul său arta modernă postbelică.

Inițial a studiat Filozofia, Psihologia și Istoria Artelor la Universitatea din Bonn însă ulterior se va dedica artelor plastice. Creația îi este infuențată de lectură, în special operele lui Arthur Rimbaud, Sigmund Freud, Guillaume Apollinaire, dar și de picturile lui Giorgio de Chirico, iar mai târziu, în America, va fi profund impresionat de arta indienilor Navajo.
In perioada de studenție vizitează azilurile de boli mentale, loc unde realizează faptul că nebunia, dezechilibrele mentale, constituie o sursă deosebită de inspirație. În acea  perioadă începe să-și dedice o parte din timp picturii.
Lectura scrierilor lui Freud îl conduce la ideea că emoțiile primare și imageria viselor constituie o neprețuită comoară pentru fiecare creator de artă.

De-a lungul vieții va cunoaște și va lega prietenii cu personaje importante ale epocii sale.
Amintesc aici de August Macke, Hans Arp, André Breton, Paul Éluard, Salvador Dali, Alberto Giacometti, Joan Miro, Marc Chagall, Marcel Duchamp, Man Ray și Andy Warhol.

Să nu uit să trec în revistă  relațiile amoroase sau căsătoriile lui Max Ernst cu femei din lumea artelor plastice.
Se va îndrăgosti de Marie-Berthe Aurenche, pe care o va parasi totusi pentru a se căsători cu pictorița suprarealistă Leonora Carrington, în timpul mariajului cu aceasta fiind implicat într-o relație sentimentala cu celebra și bogata colecționară de arta Peggy Guggenheim, cu care dealtfel se va căsători. Mariajul va fi însă de scurtă durată.
Mai târziu se va căsători cu o altă pictoriță, Dorothea Tanning, și vor  picta împreună pe continentul american, părăsind deci Parisul în care s-a format ca personalitate artististică.
Dorothea îi va supaviețui mulți ani, ea murind in 2012 la vârsta de 101 ani.

Elementul picant din biografia lui Max Ernest il reprezinta Gala, soția poetului Paul Éluard, care îi va deveni amantă și cu care va avea împreună un ménage à trois .
Ulterior Éluard o va ceda pe Gala lui Salvador Dali, Dali transformând-o într-o muză inepuizabilă. Numele Galei va rămâne legat pentru totdeauna de numele lui Dali.




Dar să mă reîntorc la Michiduță, sau mai bine zis la Lunaticul de la Teheran ;)
Există mai multe sculpturi în bronz intitulate Moonmad, turnate în ani diferiți, dar reprezentând unul și același personaj.
Prima serie de zece piese a fost turnată în 1944 însă nu știu dacă exponatul de la Teheran face parte din această primă serie sau dacă dintr-0 alta reedită mai târziu.
Aici îl vedeți expus alături de operele unor cubiști ce nu mai au nevoie de nici un fel de prezentare.
Lateral se poate vedea Fenêtre ouverte sur la rue de Penthièvre a lui Pablo Picasso iar în fundal se distinge o natură moartă semnată de Georges Braques.
Ambele tablouri le-am prezentat anterior.

Moonmad are un farmec aparte ce se datoreaza aerului copilăresc, ștrengăresc, aș îndrăzni să afirm.
Mie mi-a plăcut în primul rând datorită liniilor curbe simple ce-l fac să semene cu o jucărie  sau chiar cu o amuletă purtătoare de noroc :)