pictură americană

identitate regăsită

de -X-


Arthur Bridgman, Romanian Lady (1882)
……………………………………………………………………………………

Pictura aceasta am postat-o cu mai mulți ani în urmă pe un forum în care eram foarte activă remarcând asemănarea dintre costumul acestei ”armence” și portul popular românesc.
Săptămâna trecută am descoperit un articol din care am aflat că Grațiela Buzic a reușit să convingă conducerea Muzeului de Arte Frumoase din Boston că respectivul portret realizat de pictorul american Arthur Bridgman (1847 – 1928) reprezintă o femeie în straie populare românești.
Ea a îndeplinit cu succes misiunea unui detectiv de artă (post cuprins în organigrama tuturor muzeelor ce se respectă).  Luând foarte în serios obligațiile de art detectiv  Grațiela Buzic a pornit pe urmele tabloului și a descoperit că în catalogul publicat în 1882, la pagina 24, acest tablou e menționat cu numele de Dame roumaine.
Catalogul se găsesște și în varianta online pe situl  Bibliotecii Naționale a Franței.

Munca Grațielei Buzic a fost încununată de succes în momentul în care conducerea muzeului a acceptat probele prezentate și a dispus schimbarea denumirii din Armenian Woman în Romanian Lady ;)
Povestea detaliată poate fi citită aici și aici.

iarăși despre Andy Warhol

de -X-

Andy Warhol, Russell Means (1976) – The American Indian Series
Tehran Museum of Contemporary Art

Pe cât de mult se manifestă regimul de la Teheran împotriva Statelor Unite pe atât de mult sunt atrași iranienii de simbolurile vieții americane, de cinematografia americana, de arta americana, de literatura americana, de muzica americană (bineînțeles) și de tot ceea ce înseamnă America și visul american.

Andy Warhol e la Teheran ca la el acasă. Diverse lucrări reprezentându-i  pe Mao, Mick Jagger, Russell Means, Marlyn Monroe sau Tripticul Imperial (Șahul Persiei Mohammad Reza Pahlavi, soția sa Farah Diba, sora lui geamănă Ashraf Pahlavi) se află în colecțiile de artă ale mai multor muzee.
Cu ceva timp în urmă l-am prezentat pe  Mick Jagger expus la  Complexul Muzeal Niavaran.

Nu sunt o admiratoare a curentului Pop-Art, nici a artistului de pretutindeni Andy Warhol, dar recunosc faptul că puterea imagistică a unora din  lucrările sale grafice m-a urmărit împotriva voinței mele.

Azi îl aduc în prim plan pe Russell Charles Means, figură legendară a pieilor roșii din SUA, personaj ce a reușit să-i capteze atenția lui Warhol datorită în primul rând palierelor multiple pe care a activat.

Un portret în cuvinte se cuvine să însoțească portretul în culori realizat de Warhol.
Russell Charles  Means (1939-2012) a fost un personaj important al mișcării American Indian Movement ce milita pentru drepturile indienilor americani și libertatea de a trăi oriunde doresc, nu doar în rezervații.
S-a născut în rezervația Pine Ridge din South Dakota și a avut o viață aventuroasă. Amănunte puteți găsi pe wikipedia.
Eu voi puncta doar câteva aspecte cum ar fi faptul că în 1973 a aocupat în mod simbolic orașul Wounded Knee din Dakota de Sud, oraș în care trupele armatei americane i-au masacrat în 1890 pe indienii Sioux, că a jucat în foarte multe filme din care amintesc doar Ultimul Mohican sau că a lansat un CD cu piese muzicale interesante.
Russel Means a fost un renumit activist și orator, fapt ce a făcut să fie căutat de multe posturi de televiziune.
Nici pictura nu i-a fost străină. A avut chiar expoziții personale despre care s-a vorbit în presă.
În 1995 a publicat o carte autobiografica intitulată Where White Men Fear to Tread.
A fost căsătorit de cinci ori, a crescut zece copii (șapte ai lui și trei înfiați) care i-au dăruit douăzeci și doi de nepoți.
Deci un veritabil patriarh … sau șef de trib ;)

Atât pentru azi …

pretext american … la Teheran

de -X-


Andy Warhol, Mick Jagger
Muzeul Jahan Nama, Palatul Niavaran, Teheran

*

Sa nu va lasati indusi in eroare :)
Azi nu voi vorbi despre Andy Warhol. Am facut-o cu mai multi ani in urma.

Mick Jagger, si indirect Andy Warhol, constituie un bun pretext pentru a prezenta interiorul Muzeului Jahan Nama din Complexul Muzeal Niavaran, situat in nordul Teheranului, si de a puncta alte lucrari expuse acolo.

Nu e greu sa va dati seama ca prima imagine imi apartine :) … asta e tot ce-am putut sa captez, fara blitz, cu o jucarie de aparat foto Mercury cumparat extrem de ierftin dintr-un pasaj comercial de pe insula Kish – locatie scutita de impozite si taxe vamale.
Am fotografiat prima data Jahan Nama in 2006, apoi in 2008, iar de atunci am mai fotografiat de cateva ori cu acelasi insucces :)

Ca sa va faceti o parere de ansamblu inserez o fotografie luata de pe net, dupa toate probabilitatile realizata cu flash, in care puteti vedea una din salile mini-muzeului, muzeu despre care turistii straini iubitori de arta au afirmat ca reprezinta „perla ascunsa a Teheranului „.
Peretele lateral e la fel de valoros. Alexander Calder, in culori tricolore, si Giuseppe Capogrossi, au devenit vecini, ambii tinandu-i companie tacita lui Andy Warhol.

 

 

Nu stiu cine a conceput sistemul de iluminat dar atunci cand vii de afara, intr-o zi insorita cum sunt cele mai multe zile ale Teheranului, si pasesti in subsolul pavilionului ce adaposteste colectiile de pictura, grafica si mici sculpturi antice, ai impresia ca asisti la o eclipsa solara.
Cam asa arata in realitate salonul de pictura contemporana iraniana.

 

 

Acest salon are un superb tavan, autentic, din prima parte a dinastiei Qajare, tavan ce a fost recuperat de la o resedinta din Shiraz ce urma sa fie demolata, si  restaurant datorita sprijinul direct al reginei Farah.
Dupa cum am mai spus-o de nenumarate ori, tot ce se afla expus in acest muzeu reprezinta obiecte de arta primite in dar de dansa de la diverse personalitati ale timpului cu ocazia vizitelor efectuate in Teheran, a zileleor onomastice, zilei nationale sau diverse alte sarbatori.
Din punct de vedere juridic aceste obiecte reprezinta bunuri private confiscate in mod abuziv si care pot face oricand obiectul unui proces de retrocedare.

Din cauza intunericului perceput in primele momente tavanul nu se observa, insa dupa cateva minute vizitatorul descopera cu surprindere ca deasupra capului pluteste ceva asemanator cu un covor persan.

 

 

In sfarsit, sa ma intorc la subiect.

La Jahan Nama se afla mai multe opere de arta contemporana, despre unele am vorbit de-a lungul acestui blog, artistii americani fiind si ei reprezentati.
In ciuda sloganurilor strigate ostentativ de fidelii regimului, alti oameni mai moderati ai aceluiasi regim au considerat firesc ca opere de arta ale artistilor plastici americani si evrei sa ramana acolo unde le e locul. Adica in muzee. Iar cei doritori sa le vada, si sa le comenteze, sunt destui.

 

 

Uneori in incinta muzeului se formeaza ad hoc mici grupuri de discutie iar ghidul, am observat ca de mai mult timp e acelasi tip, de abia asteapta astfel de momente.
Entuziasmul lui e molipsitor iar turistii straini raman cumva mirati la descoperirea unui altfel de Iran decat cel impus peste hotare de catre mass media iraniana (conform cu legile islamice), sau de mass media vestica care accentueaza in mod caricatural aspecte negative ce au disparut din societatea iraniana de mai bine de un deceniu.

 

 

Dar politica e politica, arta e arta, si pacat ca putini politicieni realizeaza uriasul potential al artei in stabilirea relatiilor diplomatice.

Andy Warhol s-a intalnit personal cu familia fostului sah, realizandu-le cateva portrete, si in afara acestei lucrari de la Jahan Nama mai are cateva expuse la Muzeul de Arta Contemporana din Teheran.

Bun. Acum sa trec putin in revista salonul pictorilor iranieni.

 

 

In fata se afla o lucrare caligrafica de forma circulara a unui pictor iranian despre care tot aman sa vorbesc : Charles Hossein Zenderoudi.
Pe peretele din dreapta se poate vedea unul din caii nazdravani ai lui Nasser Ovissi, o pictura din seria distrugerii identitatii realizata de Aydin Aghdashloo, iar ultima, cea pe fond negru, ii apartine pictorului si poetului Sohrab Sepehri despre care am impresia ca nu am vorbit destul.

O imagine de ansamblu mult mai buna ar fi cea pe care ‘am furat-o’ de pe situl Palatului Niavaran.

Daca v-a facut placere, data viitoare va invit la o alta escala culturala tot aici la Muzeul Jahan Nama din Teheran.

 

a venit, a venit Toamna

de -X-


William James Glackens,  Julia’s Sister, ca. 1915
Daniel J. Terra Collection

 

Navigam fără țintă pe net, mai bine zis eram în derivă :), când am descoperit-o pe această fată în pletele căreia s-a ascuns Toamna.
O pictură necunoscută de-a lui Renoir, am apreciat fugitiv, incântată de armonia coloristică a portretului.
Dar mă înșelasem. Nu era vorba de Auguste Renoir ci de un pictor american despre care nu știam absolut nimic.

Autorul portretului e William James Glackens (19870-1938), pictor realist  și ilustrator american, membru in gruparea artistica a ‘celor opt’ –  The Eight, totodată unul din artiștii care au fondat Ashcan School, și nu în ultimul rând un pictor surprinzător în abordarea redării a ceea ce se ascunde dincolo de fizionomia personajelor.

Sora Juliei se potrivește perfect începutului de toamnă și aduce aici pe blog un strop din indescriptibilul ei parfum … cu miros de fructe, ploaie, algos și fum …

abandon

de -X-


Fitz Henry Lane – Owl’s Head, Penobscot Bay, Maine (1862)
Museum of Fine Arts, Boston
*

Pentru multi vacanta are miros de apa si nisip incins de soare, de valuri inspumate si amurguri roșiatice stinse de briza sarata a marii.
Acolo, pe țărmul marii, poti regasi sentimentul libertatii. Te poti reintoarce in diverse puncte ale trecutului asa precum valurile se reintorc la tarm, mangaindu-l cu tandrete sau maturandu-l cu furie.
Nu o data, pe maluri batute de vant, am simtit apasarea coplesitoare a imensitatii.

Iluzia ca soarele se scufunda în, și răsare din mare, întregește vraja momentului. Ciclurile diurne si nocturne se deruleaza pe fondul sonor al apei agitate de vant.
Exista totusi momente când forfota moleculelor de apa inceteaza brusc. Lumina intepeneste pe linia orizontului, saturând vazduhul cu o pulbere arămie, îndemnându-te sa te abandonezi acelor clipe fugare si sa uiți realitatea din care vii si in care te vei intoarce.
Abandonul are intensitatea unei iubiri clandestine si calmul prevestitor de furtuna.
Nimic, cu exceptia Femeii, nu-i mai inselator ca Marea … si nici mai periculoasă :)

Mii de pictori au pictat marea.
Fitz Henry Lane (1804-1865) – pictor si artist litograf american – se numara printre dânșii. Dar picturile lui Lane au ceva in plus, un fel de electricitate statica ce se descarca in momentul privirii și-ți produc in creier scurtcircuitări imprevizibile de memorie.

Cea mai importanta colectie de lucrari se afla in posesia Cape Ann Museum din Gloucester: patruzeci de picturi si peste o suta de schite si desene.

Acest artist american mi-a atras atentia in primul rand datorita felului de a picta, de a imblanzi lumina si de a-i conferi puteri tamaduitoare. Dealtfel dânsul a fost catalogat drept pictor luminist, desi ultimele exegeze il pozitioneaza in zona Transcendentalismului.
Opera lui se incadreaza curentului artistic Hudson River School.

*


Fitz Henry Lane, Gloucester Harbor at Sunrise, c. 1850
Cape Ann Museum, Gloucester, MA
*

Fitz Henry Lane, pe numele său de botez Nathaniel Rogers, se naste la Gloucester – Massachusetts  intr-o familie modesta. Tatal confectiona pânze de corabii iar mama era casnica.
Nascut si crescut pe coasta Atlanticului,  va fi atras inca din copilarie de atmosfera marina si de corabii.
Doua repere biografice merita a fi analizate.

Primul se refera la schimbarea de nume ce i-a fost aprobata de oficialitati in 1832.
La varsta de douazeci si opt de ani Nathaniel Rogers Lane devine Fitz Henry Lane (uneori, in mod eronat, a fost prezentat in albumele de arta sub numele de Fitz Hugh Lane).
Nu e foarte clar de ce a cerut schimbarea numelui.

Daca nu ma insel, in unele regiuni din China oamenii au convingerea ca prin schimbarea numelui se poate schimba norocul … deci un mod subtil de a păcăli Neșansa.

Al doilea reper biografic se refera la handicapul locomotor al pictorului.
Pe cand avea doar un an si jumatate picioarele lui Fitz Lane au paralizat. Se crede ca paralizia s-a datorat faptului ca ar fi ingurgitat semintele unei plante otravitoare din gradina casei. E vorba de planta denumita Peru Apple (jimsonweed).

Faptul ca a devenit infirm i-a schimbat cu o suta optzeci de grade cursul vietii. Neputandu-se juca cu ceilalti copii, Fitz Lane a fost nevoit sa gaseasca alte metode de a-si consuma energia si a-si petrece timpul liber. Talentul nativ, dublat de sensibilitate, l-a ghidat spre pictura.

*


Fitz Henry Lane Sculpture by Alfred Duca
Painter Memorial House, Gloucester
*

In fiecare zi el isi lua cârjele si urca pe tarmul stâncos pentru a picta intinderea apelor, amurgul si rasaritul soarelui, portul, corabiile leganate de valuri, panzele lor umflate de vânt, linistea si furtuna, lumina si intunericul, libertatea spiritului in opozitie cu ingradirea de miscare a trupului paralitic.

In apropiere de casa lui memoriala, pe locul unde obisnuia sa picteze, a fost amplasata o statuie … pictorul si cârjele sale.

Fitz Henry Lane a fost in mare masura un pictor autodidact. A invatat din propria experienta si pana sa ajunga la Boston, in atelierul litografic Pendleton, nu a luat nici un fel de lectii de arta.
Plecarea la Boston are loc in 1832 si coincide cu momentul schimbarii numelui :)

Cariera sa de artist incepe de fapt in atelierul litografic. Picturile sale vor deveni in mod vizibil influentate de litografii si vor capata o finețe nemaintalnita la nici un pictor al generatiei sale.
*


Fitz Henry Lane, Approaching Storm (1860)
Private Collection