toamna, ca o părere de rău, se apropie.
nici nu mai știu ce să-ți spun …
nici nu mai știi dacă știi să mai aștepți.
am sentimentul că toata viața mea
e un deja-vu,
că dincolo de rândurile acestea pe care le scriu,
cândva, a mai scris la fel cineva.
o liniște caldă îmi curge prin vene,
ca susurul unei melodii vechi de dragoste
compusă cu mult înaintea erei Internetului,
a curentului electric, a avioanelor, a automobilului,
a motorului cu abur, a navelor cu pânze,
a busolei, a hârtiei, a piramidelor …
în podul fiecărei frunze
descifrez o linie a vieții;
fiecare frunză, aidoma fiecărui om,
vine cu o poveste proprie …
și totuși mă regăsesc în oricare din aceste povești.
timpul se răsucește ca un dublu helix ADN
punând din când în când, față în față,
două suflete pereche … într-o ureche ;)
