imagine proprie
uneori un fir nevăzut de grosimea unui gând la ceas de seară,
leagă două suflete,
peste mări și țări,
peste timp,
peste orgolii,
peste tot ce sălășuiește la granița imposibilului
… și dincolo de ea, mai ales dincolo de ea.
gând răzleţ
gând răzleț … luat de valul 4
Anne Le Citol, Regatele
bucură-te de ziua ce va veni mâine
căci pentru cea de azi e deja prea târziu.
azi ai ratat totul
deoarece ieri ai disprețuit
lucrurile acelea simple care încăpeau
într-o ceașcă de normalitate,
pe care o sorbeai cu ochii ațintiți pe ecran,
căutând nu știu ce informații amețitoare pe fACEBOOK,
dându-ți iluzia, printr-un click, sau un like,
că ești și tu un as într-o carte virtuală a așilor.
deoarece ieri
ai îmbrăcat cămașa docilității – pe față,
iar pe spate ți-ai lipit curcubeul,
furat din neprețuita inocență a copiilor.
de ce te miri ?
bucură-te în avans pentru ziua ce va veni mâine,
pentru că, statistic vorbind, s-ar putea să nu o mai apuci.
timpul se va rostogoli bolovănos înainte.
și poate înapoi, repetând istorii;
deci bucură-te în avans,
pentru că tu nu-i vei mai sta în cale,
numărând fără rost secundele ce ți-au fost date cu un rost.
gând răzleț de septembrie
ce bine ar fi fost ca viața să fie simplă,
mai simplă decât regula de trei simplă ;)
să nu fii mereu nevoit să alegi
între variante rigide
și să ții întruna cont de variabile nu tocmai bine definite.
timpul înaintează din nou în Toamnă,
cu băgare de seamă parcă,
ca într-o tranșee gata să fie lovită de obuze.
fiecare anotimp e un câmp de luptă
iar viața întreagă e un război neconvențional
îmi vin mereu în minte platitudini de genul acesta
… și multe altele.
dacă mâine m-ar lua cineva într-un loc îndepărtat
și mi-ar da voie să iau cu mine un lucru,
un singur lucru,
aș fi într-o mare dilemă
căci nu știu la ce nu aș renunța nici în ruptul capului,
la catrenele lui Khayyam sau la cântecele lui Vîsoțky.
PS. O surpriză plăcută pentru mine e melodia Эх ещё раз ,ещё много раз reinterpretată de Ovidiu Niculescu.
Iar acum și melodia originală.
gând răzleț de februarie
imagine – Paul Apal’kin
e prea târziu să mai fiu alta;
perseverez în greșeli
cu o ironică plăcere.
nu-mi doresc să fiu altfel
în armonie cu vibrația acestei lumi,
deși, uneori, mă intersectez cu
catastrofalele-i absurdități, și,
atunci, îmi schimb cadența.
… dar asta preț de doar câteva zile … sau câteva secunde.
deseori mă stimulează disprețul nimicitor
pe care îl afișează unii fiindcă sesisez atâta neputință
în strădania lor de a se arăta celorlalți …
mai competenți, mai capabili, mai bine mufați la modernitate …
uitând însă că un telefon de ultimă generație
sau un birou cu aer condiționat și secretară siliconată
nu-i ajută cu nimic în demersul de a părea ceea ce nu sunt
și nu au fost niciodată.
alteori leg conversații cu femei prinse într-o
perpetuă autoadmirație.
descopăr în ele o imunitate la ridicol care mă fascinează.
uneori refuz să gândesc adânc,
să reflectez asupra unor lucruri.
cred că am prea mulți neuroni oglindă
care mă împiedică să văd realitatea
așa cum e ea.
un ultim gând răzleț pe 2019 ;)
Nu știu cât de mare e pământul ăsta dar știu cât de mic poate fi atunci când două suflete pereche, într-un joc diabolic al hazardului, se întâlnesc.
Măcar pentru câteva clipe … se întâlnesc.
Rezonanțe Imposibile 