luturi, argile, roci

1566D1344DEA6EC107E5D3.jpeg

… gama argilelor, a luturilor arse, a pietrei si a prafului de caramida, a nisipului si a rocilor dure … dupa parerea mea cea mai simpla si totodata cea mai incitanta  serie de tablouri pictata  de   Montserrat Gudiol.

 

117846424DEA5AAC10BD66.jpeg

Exista prin muzee, sau prin colectii particulare, picturi ce te lasa fara cuvinte, ce-ti amutesc exclamatiile pe buze si le ingheata intr-o clipita. Dintr-o data te simti murdar intr-un micro-univers prea frumos si pur ca sa te incapa  si pe tine.

Norocul privitorului e ca tocmai acele  picturi pot vindeca boli incurabile ale sufletului.
Efectul lor purificator se face simtit pe parcurs si persista in subconstient asemenea unui ecou neauzit.

M-am simtit mai usoara, cu un suflet mai usor, dupa ce m-am contopit cu piatra, argila si nisipul lui Montserrrat Gudiol.

 

Anunțuri

violet convergent

1611D3434DEA33D90BA763.jpeg

Ca orice artist plastic,  Montserrat Gudiol a avut mai multe perioade de creatie,  sau linii de creatie,  unele dintre acestea fiind tributare cu predilectie unei culori anume.
Deci, ca si in cazul luiFrantisek Kupka, ma tenteaza sa-i clasific picturile luand ca  baza gamele coloristice.
As putea vorbi de o pregnanta „gama rosie” – despre care se spune ca ar fi reprezentativa pentru opera ei,  de „gama luturilor”  si de cea  „a rocilor cenusii” – game de care eu insami ma simt mai apropiata, de „gama violet” sau de „cea albastra”, care, perfect vizibil pentru oricine,  a fost influentata de Pablo Picasso.

Nu doresc sa intru in polemici cu privire la definitia culorii violet si sa pun in opozitie definiile din DEX cu cele din cursurile de arta.
Violet, mov, liliachiu, indigo, vinetiu, purpuriu, vioriu, lila, culoarea afinei, cea a prunelor brumate sau a stanjeneilor  … ce importanta au oare definitiile atunci cand privesti maiestria cu care pictorita spaniola pune aceste  culori in practica ?

147B2B3D4DEA33B821C8CB.jpeg

Violetul ei, cu extensii armonioase spre griul stralucitor, cenusiul cald, albastrul picassian , spre roz  sau chiar spre caramiziu, dovedeste cârcotaşilor si amatorilor de definitii seci un lucru ce merita a fi  tinut  minte : pentru un artist culorile nu incap in definitii, asa cum incap ele pentru fizicieni si lingvisti.

1516B7444DEA5AC41BB585.jpeg

cu tălpile goale

Montserrat Gudiol (19).jpg

Un laitmotiv ce revine frecvent in tablourile pictoritei catalane este acela al personajelor desculte.
Femei, cupluri, femei cu copii, arareori barbati singuri, pasesc desculti in decor. Uneori decorul e lipsit de o suprafata riguros delimitata prin care sa se faca contactul cu picioarele goale. Lipsa ei adauga tablourilor un plus de neobisnuit.

Talpilor goale semnifica in primul rand legatura directa cu teluricul, cu Natura, cu energiile benefice … dar mai pot insemna si sinceritatea totala, simplitatea, umilinta.

Talpile  si  palmele completeaza harta noastra senzoriala .  Analizand tablourile lui Montserrat Gudiol e imposibil sa nu remarcam  faptul ca tocmai aceste patru extremitati ale corpului uman sunt tratate cu o deosebita importanta, in timp ce, cu buna stiinta,  faciesul e  neglijat.
Imi face  placere sa o numesc pe Montserrat Gudiol drept o „pictorita a tactilului”.

montserrat-gudiol-L-33.jpg

Talpile si palmele sunt in fond cele mai solicitate ‘componente fizice’ ale fiintei umane.
Ceea ce intriga in picturile ei, si pe mine m-a intrigat, e felul in care sunt redate picioarele femeilor …
Picioarele apar deformate, masive, parca cu doua numere mai mari decat fiinta ce ‘le poarta’. Cu surprindere descopar acum ca si palmele unora din personaje au dimensiuni parca prea mari, in timp ce, altele, au degete lungi, fine, si efectueaza miscari spatiale ce starnesc semne de intrebare pe chipul privitorului.
Referitor la palme si degete am mai descoperit ceva, asa ca voi reveni :)

Deci va trebui neaparat sa fac rost de cartile dedicate lui Gudiol pentru a afla ce spun exegetii operei ei referitor la felul in care au fost pictate mainile si picioarele.

Mie, picturile postate aici imi reinvie in memorie mersul cu picioarele goale pe nisipul grunjos de râu, prin apa, pe pietrele colţuroase, pe iarba înrouata, prin fânul cosit încalzit de soarele dupa-amiezii, prin zapada chiar … si recunosc ca exista o voluptate a mersului descult :), asa cum exista o voluptate a mersului pe carbuni incinsi, voluptate pe care doar fakirii o experimenteaza.

Prima imagine, cea cu care am deschis blogul de azi, a devenit o emblema a operei pictoritei. Aceasta pictura a aparut pe diverse capete de afis, in videoclipuri si in documentarele dedicate ei.
Nu ma pot aventura sa fac analiza tinerei femei, in special cea a privirii. Am incercat pana acum de cateva ori, insa, de fiecare data, mi-am dat seama ca ‘operatiunea’ ma depaseste.
Oricum, aceasta nu ma impiedica sa-i admir expresivitatea uriasa, de unde si flexibilitatea interpretarilor posibile …

 

 

spaţiul … o altă dimensiune a timpului

80.jpg

Desi simple la prima vedere,  picturile lui Montserrat Gudiol  sunt dificil de interpretat,  si asta  din cauza simplitatii.  Simplitatea ascunde complexitate. Simplitatea e greu de despicat in patru.

Jose Corredor Matheos a scris o carte despre simbolurile artei ei.
„Montserrat Gudiol: Realidad y simbol” a fost tradusa in franceza si in engleza, deci nu e nevoie ca doritorii sa invete limba lui Cervantes pentru a-i  descifra simbolurile.

Nu am citit cartea, asa ca interpretarile din aceasta postare si din cele ce vor urma au toate sansele sa faca obiectul unor reclamaţii  din partea cititorilor ocazionali si fideli ai blogului… :)

Prima imagine, ce a ilustrat coperta altei carti dedicate ei – La pintura de Montserrat Gudiol  de  Juan-Eduardo Cirlot – a fost considerata printre imaginile reprezentative create de pictorita catalana.
Urmatoarea pictura, in acelasi registru, completeaza ideea : lumile de dincolo se intalnesc cu lumile de dincoace.
Lumile, spatiile, sunt delimitate de plane prin care spiritul trece,  întrupându-se. Trecerea granitei ii ofera consistenta materiala. Materializarea se produce lin, fara zgomot, fara zbucium.
Aceste treceri sunt fara finalitate. Dimensiunile chiar,  par sa se dizolve. Privitorul e nevoit sa reinventeze axele si,  cu ochii mintii,  sa puna in miscare mecanismele geometrice din viata cotidiana.

 

Tăcutele personajele se întrupeaza „din” si „în” spatii monocrome, migălos „ruginite”,  insa perfect intinse,  ca o panza de cinematograf. Spatiul se transforma in veşmânt, iar acolo unde are loc transformarea apar cutele.
Şifonarea aceasta a spatiului imi mână  imaginatia departe … la  Einstein  si la acea curbare de „space-time continuum”  in campurile gravitationale intense.

Fantasticul, melancolia, paradoxul, enigma, misterul, mesajul criptic, balansarea in culoare, eternul,  muzicalitatea, linistea adâncă … toate acestea reprezinta caracteristici ale tablourilor pictate de Montserrat Gudiol.

montserrat-gudiol-L-11.jpg

In picturile ei  Timpul  nu se consuma in ritmul cunoscut de noi. In picturile ei viata nu stagneaza. Curge. Insa curge lin, ca intr-o  aşteptare  egala cu vesnicia.

Exista un trecut ce vine de dincolo, din spatele cortinei. Exista un prezent ce se deruleaza in fata privitorului pe panza colorata din care se intrupeaza personajele.
Exista un viitor incert dincoace de cortina.

…  nu stiu de ce am vaga impresie ca in tablourile lui Gudiol nu exista de fapt o axa a timpului. Privitorul insa, tributar fizicii clasice, o inventeaza …

Fizicienii afirma ca Timpul reprezinta o alta dimensiune a spatiului si,  posibil, o entitate invariabila a Universului.

La  Montserrat Gudiol   Spatiul  reprezinta o alta dimensiune a Timpului.

 

 

 

cine e Montserrat Gudiol ?

Montserrat-Gudiol-131.jpg

 

Ma voi aventura intr-o calatorie mai lunga prin universul picturilor unei artiste catalane contemporane.

Pe Montserrat Gudiol Corominas  (1933 – )  am descoperit-o cautand informatii despre  femeile suprarealiste,  si trebuie sa recunoastem ca aportul lor la suprarealism, atat prin imagini cat si prin cuvinte, nu e deloc neglijabil.
Despre Remedios Varo ( catalana deasemeni), si Kate Sage,  am vorbit mai demult. Poate ca intr-o zi voi vorbi  despre Leonora Carrington  si  alte doamne ale suprarealismului.

Nascuta intr-o familie de iubitori de frumos,  Montserrat Gudiol a pasit de mica pe taramul imaginilor si al sunetelor,  ceea ce explica faptul de ce mai toate tablourile pictate de dansa  sunt lirice atat prin cromatica cat si prin compozitie.
Tatal ei, arhitect de profesie, o indruma sa studieze artele. Tanara fata va face studii de pictura si se va specializa in restaurarea tablourilor medievale. Iata deci explicatia pentru alura putin ciudata a personajelor, vestimentatia fluida si  atentia excesiva pentru detaliile ce compun gestica.

Privindu-i tablourile am intuit o mana sigura, disciplinata prin exercitii serioase ce au rapit ani si ani …
Am gasit un punct comun intre picturile ei si cele ale Mariei de Los Remedios Varo Uranga:  tendinta de a alungi personajele in maniera lui El Greco.
Am mai observat influenta lui Pablo Picasso  dar si  „un nu stiu ce”  mai greu de definit ce ma poarta cu gandul la  Odilon Redon, Edward Hopper si miniaturile orientale :)

Montserrat-Gudiol-Pareja-1972.jpg

As indrazni sa-i impart lucrarile in serii.  In orice caz,  am stabilit cateva serii, si,  respectand aceasta clasificare,  le voi aduce rand pe rand pe blog.

Azi propun Seria Îmbrăţişărilor. Termenul nu e impropriu, caci, vizibil pentru orice amator, destule din tablourile lui Montserrat Gudiol  aduc in prim plan cupluri imbratisate.
Ceea ce caracterizeaza stilul pictural al artistei e perseverenta, sau mai bine zis incapatanarea cu care acopera parul femeilor.  Adesea  personajele feminine poarta turban sau gluga. Simbolistica acestui tip de reprezentare e foarte complexa, caci, dupa cum se stie,  parul femeii a fost considerat de religiile iudeo-crestine drept un element de atractie cu incarcatura erotica.

In cele mai multe scene barbatii apar fie cu pleoapele inchise, fie cu chipul ascuns in spatele femeii. Si aici s-ar putea face o serie de speculatii si s-ar putea aduce argumente in favoarea unor teorii.
Cert e ca ambii au trasaturi vag reprezentate, imobile, de foarte multe ori fara gene si sprancene.  Acolo unde trasaturile faciale sunt sarac reprezentate, atentia este automat atrasa spre limbajul corporal. Sinergologia  acestor cupluri e mai complexa decat apare la prima vedere.
Trupurile pictate de Montserrat Gudiol vorbesc depre ceea ce se petrece in sufletul personajelor, nu ochii lor.

Montserrat-Gudiol-11-227x300.jpg

In prima pictura m-a cucerit pasiunea dureroasa ce-i uneste pe cei doi si felul in care pictorita a reusit sa exprime  nevoia organica „unul de celalalt”,  in cea de sus magnetismul imbratisarii.

Daca ar fi sa pun un diagnostic nu as ezita sa zic ca  majoritatea covarsitoare a personajelor ei sunt marcate de o tristete patologica … ca si cum ar sti ca niciodata, de acum incolo,  nu vor mai putea fi fericite.
Dar in acelasi timp ele sunt invaluite de o liniste adanca, meditativa. Acest aspect poate fi observat cu predilectie in portretele feminine.

Alt aspect ce intriga privitorul se refera la spatiu, la decorul in care isi amplaseaza artista personajele.
Spatiul e fara limite, incepe de niciunde si se termina nicaieri, aidoma curgerii timpului.
Foarte rar in decor sunt incluse elemente perturbatoare.
Cateva tablouri fac exceptie de la regulile prezentate anterior,  intarindu-le :)

montserrat-gudiol-L-5-231x300.jpg

In mod intentionat am lasat pentru final cuplul din spatiul rosu. Desi se ating  fizic eu  nu as  afirma  ca ei sunt impreuna. Femeia e singura cu tristetea ei iar sentimentele partenerului  nu o ating sufleteste. Privirea incerta, imobila, impietrita pe linia unui orizont inexistent, e bine adusa in prim plan de fondul  rosu  clocotitor ca  focul, ca sangele, ca vinul lui Khayyam, ca dragostea, ca viata in esenta ei pura si ultima.