Kandinsky prin ochii Gabrielei Münter

Despre felul in care Wassily Kandinsky a vazut-o pe Gabriele Munter am vorbit aici.

Dar oare cum l-a vazut Gabriele pe cel cu care avea sa fie alaturi mai multi ani de viata?

Litografia pe fond inchis de la inceputul blogului mi s-a parut inspirata si foarte eleganta, de aceea am si ales-o  :)

Kandinsky la pian … pictorul indragostit de muzica culorilor si de culoarea muzicii.

Intr-un post precedent spuneam ca in timpul liceului Kandinsky a luat lectii de muzica si ca, dupa aceea, isi facuse un obicei in a frecventa salile de concerte.

Clipele libere  si le petrecea cintind la pian si la violoncel in cautarea acelei complementaritati  a culorii inaccesibila ochiului la un prim contact vizual, a acelei  rezonante mute pe care prelungirea senzatiei indusa de o culoare anume, sau de un manunchi de culori, o poate genera ulterior in starea de vis sau de veghe.

Umbra lui Kandinsky, lumina ce cade piezis pe partitura, glastra cu flori, lampa cu abajur si pianul … iata citeva elemente ce compun o scena incarcata de lirism.

Gabriele fusese unica spectatoare a concertelor date de Wassily in mica si cocheta vila de la Murnau.

In acest portret, tot o litografie,  Gabriele il reda pe acel Kandinsky – omul sigur pe el, omul de care ea se indragostise in pofida tuturor barierelor impuse de morala, cel ce parea a fi jumatatea ei … si chiar fusese.

Pipa ii confera un plus de distinctie iar Gabriele a exploatat la maximum acest ‘element’ si in fotografiile captate ulterior.

Putina lume cunoaste faptul ca, inainte de a se intilni cu Kandinsky, Gabriele Munter a facut  o calatorie in America pentru a-si vizita rudele stabilite acolo.
Din acea calatorie s-au pastrat o serie de fotografii ce demonstreaza calitatile ei de peisagista :)

Dar si momente din calatoriile cu Wassily prin Europa si nordul Africii, scene din studioul de pictura din Munchen si clipele linistite de la Murnau au fost imortalizate de catre neobosita Gabriele.
Expozitia deschisa pe perioada 18 septembrie 2009 – 13 ianuarie 2010  la Muzeul Guggenheim din New York prezinta in premiera fotografii captate atit de Gabriele Munter cit si de Wassily Kandinsky. 

Gabriele Münter and Vasily Kandinsky, 1902–14: A Life in Photographs

Ea isi va pune in practica talentul de artist fotograf avindu-l ca model pe Kandinsky. Sa vedem citeva mostre.

In aceasta prima fotografie ne priveste un un chip tinar; pictorul insa avea in jur de patruzeci de ani :)

 

Trasaturile usor orientale, ochii in special, au o explicatie foarte precisa.
Strabunica din partea tatalui provenea dintr-o familie de mongoli, dupa unele surse o familie de aristocrati mongoli.
Tatal lui Kandinsky se naste in Kyakhta, un mic orasel siberian la granita cu China.
Avind o stare materiala buna, el fiind negustor engrosist de ceai, isi permite luxul de a calatori frecvent in Europa.
In 1869 proaspata familie Kandinsky se stabileste la Florenta. Aici, copilul de trei ani Wassily va merge la gradinita alaturi de copii provenind din familii cu diverse radacini etnice si religioase.
In 1871 situatia financiara a tatalui se inrautateste si in cele din urma se vad nevoiti sa se intoarca in Rusia.
Ca domiciliu, Silvestrovich Kandinsky alege orasul Odessa.

Acest port la Marea Neagra aflat pe ruta comerciala dintre Rusia tarista si Occident oferea mai multe oportunitati de afaceri.
Imediat ce se stabilesc la Odessa, mama lui Kandinsky cere divortul.
Actul despartirii a decurs pasnic iar ea a ramas in relatii cordiale cu fostul sot si a cautat, atit cit a fost posibil, sa mentina apropierea fata de primul copil – Wassily, in ciuda faptului ca urmau sa mai vie inca patru  copii din cea de a doua casatorie.

Din punct de vedere material lui Kandinsky nu i-a lipsit nimic.
Frecventa o scoala buna, lua lectii de pictura si muzica, isi facea vacantele la Moscova  sau prin statiunile frecventate de protipendata rusa …

Urmeaza perioada studiilor universitare.
Fostii colegi de facultate isi aminteau  de camasile de matase, costumele sobre din stofa englezeasca – bine croite si mereu calcate, de pantofii de piele si paltoanele de casmir ce il scoteau in evidenta pe tinarul venit de la Odessa si care, fiind fluent in germana, era mereu cu citiva pasi inaintea lor caci putea citi fara nici o greutate tratatele si cursurile scrise in limba lui Goethe ce umpleau bibliotecile universitatii.
Isi aminteau de acea eleganta emanata de bunastarea de generatii a familiei, acel bun gust veritabil, usor de recunoscut in comparatie cu kitschul sclipitor al parvenitilor (deseori confundat insa cu eleganta).

La acea data marea majoritate a cursurilor universitare nu erau traduse.  La sfirsitul secolului al XIX-lea, cel ce nu cunostea franceza sau germana era de fapt un om mort pe tarim intelectual.
Wassily Kandinsky cunostea foarte bine limba germana deoarece bunica din partea mamei fusese nemtoaica ( de undeva din tinuturile baltice) iar in copilarie, pina ca familia sa se destrame, el a vorbit acasa doar limba germana.
De fapt si de drept germana e limba materna a lui Kandinsky caci aproape tot ceea ce a scris el, a scris in germana, nu in rusa.

Insa Kandinsky, prin apartenenta la cultura, a fost si a ramas intotdeauna un rus … pina la ultima picatura de singe.

Folclorul slav dar si marii scriitori rusi i-au insotit copilaria, adolescenta, exilul, maturitatea …

Atunci cind a cunoscut-o pe Gabriele Munter a explodat in el dorul de Rusia.

Rusia Mama … asa se intituleaza seria de picturi inspirata de folclorul rus, de vechile povesti si epopei slave dar si de amintirile propriei copilarii.

Gabriele a trezit in el demonul ascuns al dorintei de (com)uniune totala si l-a inspirat intr-un ritm exponential facindu-l sa treaca in citeva luni granite pe care ani de-a rindul nu reusise sa le treaca.

Cel ce fusese catalogat  doar un colorist ceva mai bun decit media  se va transforma in altcineva.

Cineva ce purta in el germenele teoriei picturii abstracte.

Analizam fotografiile facute de Gabriele, cit si cele facute de altii,  si remarcam faptul ca in aproape toate ne intimpina profilul unui om aranjat, imbracat cu haine sobre, de ceremonie, cu un chip usor de tinut minte.

In aceasta imagine, printre putinele de acest gen, Gabriele l-a surprins pe Wassily Kandinsky intr-o postura inedita , sapind gradina  de la Murnau.

… nu-i lipsea pipa si buna dispozitie :)

Ultima fotografie e facuta tot de Gabriele si tot in vila de la Murnau.

Pictorul isi lasase barba si mustata. Citiva ani de zile nu va renunta la ele.

E foarte bine dispus … iar felul in care ride ma enerveaza !

De prin carti si de pe net am reusit sa adun in jur de treizeci de fotografii cu Kandinsky : de la fotografia lipita pe diploma universitara la cea facuta cu putin timp inainte de a muri.

Ce transformare uluitoare  a aurei personale in ciuda faptului ca trasaturilor faciale nu au suferit modificari extrem de abrupte.

In viitor voi posta fotografia mea preferata, facuta ( nu stiu de cine) la un concert la care a mers insotit de Gabriele Munter.

Free website hit counter

preţul nerenunţării

In anul 1913  mama lui Kandinsky soseste in Germania pentru a-si vizita fiul.
Cu aceasta ocazie Gabriele Munter ii face un reusit portret, din pacate extrem de putin mediatizat.
Cauza ar putea constitui-o si faptul ca lucrarea se afla la Princeton University Art Gallery, nu la un muzeu public de renume.

O femeie in virsta, cu un aer oarecum sever si foarte stapina pe sine, ne priveste prin ochi cenusii-albastri.
Cred ca a intimidat-o putin pe pictorita, caci pictorita nu era o femeie oarecare ci persoana cu care fiul ei isi impartea de un deceniu viata.

Wassily Kandinsky nu si-a pictat niciodata mama sau pe altcineva de sex feminin din familie. Nu le-a pictat nici macar pe cele doua sotii legitime : prima ( Anna Chimyakina) inainte de relatia cu Gabriele, cea de a doua (Nina Andreevskaya) dupa despartirea de dinsa.

Singura femeie pictata de Kandinsky o repezinta Gabriele Munter – „sotia neligitima”,  cum au numit-o criticii de arta germani.

Acestui amanunt i s-a dat interpretari multiple de catre psihologi. Ei au cautat sa-l inteleaga pe pictor prin prisma relatiilor avute cu mama si cu cele trei femei importante din viata   personala : Anna, Gabriele si Nina.

Nu e usor de patruns in universul interior al unui om.
Cert e ca, intotdeauna, radacinile ultime se infing in solul magic al copilariei. De acolo isi trage seva dulce sau amara fiecare din noi.

La Kandinsky lucrurile sunt putin mai complicate.
Mama sa, Lidia Ivanovna Tikheeva, divorteaza de tatal lui Kandinsky pe vremea cind copilul Wassily avea doar patru ani.
Initiativa divortului i-a apartinut mamei. La scurt timp ea se recasatoreste cu un alt barbat cu care va avea inca patru copii.
Invatatoare de meserie, aceasta femeie pe care insusi Wassily o considera foarte ciudata, nu-l abandoneaza definitiv pe copilul din primul mariaj.
Ea va pastra relatii amicale cu tatal lui Kandinsky si isi va vizita frecvent fiul in casa in care cei doi, tata si fiu, locuiau impreuna.
Uneori il va lua la ea, in casa noului sot si al fratilor vitregi.

Desi Kandinsky afirmase ca a avut o copilarie fericita si ca s-a bucurat de dragostea ambilor parinti, totusi, in unele scrisori adresate Gabrielei in perioada in care relatia lor era doar una platonica, recunostea faptul ca tristetea  il incoltea deseori.

“I was often sad. I sought something, I was missing something, I wanted something unconditional. And it seemed to me impossible ever to find what was missing. At that time I called the state of mind ‘the feeling of paradise lost.’”
October 11, 1903

Acel ceva ce ii lipsea il reprezenta  dragoste neconditionata si totala pe care nu a avut-o niciodata.

Mama lui Kandinsky isi impartea afectiunea intre toti copiii. Kandinsky era constient ca primeste doar o felie.
Aici trebuie cautata cheia care sa descuie misterioasa caseta a sufletului pictorului.

Toata viata Kandinsky a simtit nevoia acuta sa aiba linga el o femeie care sa i se supuna in intregime, sa-i daruiasca total orice, sa-i acorde incredere neconditionata, dragoste neconditionata, admiratie neconditionata …
Lipsa acestor caracteristici il va indeparta de prima sotie, Anna, iar mai apoi de Gabriele Munter.

La inceputul relatiei, Gabriele – studenta timorata dar foarte talentata,  reprezentase  idealul lui Kandinky. El traia extazul unui Pygmalion ce o modela pe Galatea.
Apoi insa, ucenica isi cauta un drum propriu in arta, isi cauta libertatea de exprimare si stilul care sa o defineasca.

Aceste cautari sunt interpretate de Kandinky ca pe o tradare.
Nu e vorba de invidie sau de ideea unei superioritati a spiritului de creatie masculin asupra celui feminin, cum am vazut ca si-au dat cu parerea unii critici.

Kandinsky dorea ca Gabriele sa-i apartina in intregime, cu sufletul in primul rind, nu doar cu trupul. Uniunea la care visa el era in primul rind o uniune spirituala care sa duca la intregirea sferei.

Fisura ce va genera ruptura apare in momentul in care Wassily realizeaza faptul ca dragostea Gabrielei nu este neconditionata si totala.
Gabriele se indeparta de acel model ideal pe care si-l construise inca din copilarie : femeie care sa-i acorde toata existenta ei si in afara de el, sau un scop insuflat de el,  sa nu aiba altceva pe care sa-si axeze viata.

Kandinsky nu a avut taria sufleteasca sa accepte ca sa fie impartit iar Gabriele nu sesiza faptul ca boala lui Kandinsky avea un singur remediu : renuntarea la propriile idealuri.
Dar daca si-ar fi dat seama oare ar fi renuntat?
E foarte greu de spus.
Unele femei, cum ar fi Jo Nivison (sotia lui Edward Hopper) sau  Marianne von Werefkin, au ales renuntarea. Mai bine zis au ales sinuciderea artistica. 
Altele insa nu.

Cine stie la ce se gindea Gabriele Munter in momentul in care ii facea portretul Lidiei Ivanovna Tikheevaincit a reusit sa o surprinda atit de bine …

Free website hit counter

cum am făcut cunoştinţă cu Kandinsky :)

Kandinsky – Yellow-Red-Blue (1925) 

Centrul Georges Pompidou, Paris

Un anotimp incert, intre vara si primavara, ne asediase orasul. Calendaristic vorbind primavara nu se terminase, insa caldura verii se facea simtita chiar de la primele ore ale diminetii, imprastiind in aer un amalgam de esente vegetale dominate de cele de iarba si de pelin.
Pe malul apei mirosul de pelin era si mai puternic, de aceea, dupa terminarea orelor, alergam pina acolo sa-l inspir.

In acea zi aveam sa merg din nou la cercul de desen. Imi pusesem in geanta „ustensilele” fara sa ma grabesc, cum ma grabeam de obicei. Cu geanta pe umar si blocul de desen in brate strabateam la pas orasul ce forfotea de viata.

Am ajuns la timp si m-am aezat pe locul meu.
Profesorul ne-a controlat tema data anterior apoi ne-a vorbit putin despre culorile complementare si cele tertiare spunind ca suntem liberi sa pictam orice, indiferent de subiect, dar sa punem in evidenta aceste tipuri de culori.

Mie nu-mi plceau culorile foarte vii, nici acum nu pot zice ca imi plac.
Culorile tertiare ma tentau intradevar. Le gaseam mult mai elegante, rafinate, subtile … si prietenoase :)

Desenasem triunghiuri si cercuri partial suprapuse, in planuri paralele sau perpendiculare, unele in spatele altora,  meditind asupra felului in care sa le colorez.
Amestecam culorile fara sa ma gindesc ce vreau sa obtin. Le amestecam in proportii alese  la intimplare si ma bucuram in momentul imi care imi reusea cite o combinatie deosebita.

Profesorul trecea prin spatele nostru fara sa zica ceva. Se uita in tacere iar uneori zabovea cite un minut linga cite o masa privind atent la pictura neterminata.

S-a oprit din mers si m-a intrebat de ce am acoperit cu alte triunghiuri o parte din cercurile si triunghiurile pictate anterior.
Nu stiam ce sa-i raspund. Mai bine zis nu stiam de ce o facusem. Fusese un impuls pe care il ascultasem intrutotul.
Apoi m-a intrebat calm :
– De ce in unele zile pictezi toate triunghiurile cu virful in sus iar in altele pe toate cu virful in jos? E curios.
I-am raspuns imediat :
– Atunci cind afara ploua pictez triunghiurile cu virful in sus iar cind afara e soare le pictez cu baza in sus.

Si-a incruntat privirea o secunda asupra mea.
– Si ma rog de ce le pictezi asa?
Era culmea ca pina in acea secunda nu ma intrebasem de ce le pictez asa.
– Asa imi vine sa le pictez .. nu stiu.
Apoi am zimbit adaugind : cind ploua le pictez cu virfurile sus si baza jos ca sa se scurga apa pe ele.
El s-a incruntat cu adevarat. Nu a zis nimic si s-a deplasat la masa de linga mine.

Dupa citeva minute a revenit sa ma intrebe daca mama e acasa si ce numar de telefon avem.
„Asa-mi trebuie”, am zis in gind.” Suta la suta s-a suparat din cauza raspunsului si acum o sa sune acasa sa ‘ma raporteze’.”

I-am dat numarul simtind cum imi piere tot cheful de pictura.
Mi se parea absurd sa se supere din cauza unui raspuns pe care nici in vis nu l-as fi considerat nelalocul lui. Raspunsul venise spontan, fara cea mai mica intentie de a ma amuza.

Am iesit in curte si m-am dus la leagane. Leaganele existau acolo de pe vremea cind cladirea fusese folosita drept gradinita de copii.
Mi-am facut vint, din ce in ce mai mult, stind in picioare pe scaunul ingust … pina cind am reusit sa ma dau peste cap.
Ma invirteam in aer tinind miinile inclestate pe barele metalice privind cum iarba verde se amesteca cu cerul albastru, rasunator de albastru … acoperisurile caselor din jur isi schimbau pozitia, cind cu virful in sus, cind cu virful in jos, iar ferestrele translucente aruncau pete de lumina in jur … tufele de liliac de la poarta isi dizolvau movul parfumat pe albul peretilor Casei Pionierilor in timp ce  prundisul de sub scranciob aluneca in dire mute printre crengile copacilor din jur.
Imaginile se intrepatrundeau, se amestecau, se rasuceau intr-o spirala continua, interminabila, intr-un ritm masurat de bataile inimii pe care o simteam in urechi, in podul palmelor, sub pleoape …
M-am dat jos din leagan cu sentimentul ca nimeni nu va putea intelege vreodata felul in care gindesc si vad lumea.
Atunci am avut revelatia cuvintului singuratate.

M-am asezat din nou pe scaunul meu fara ca cineva sa-mi observe absenta.

Profesorul, cu o carte in mina,  a intrat in salon.
Am luat la repezeala un tub in mina prefacindu-ma ca lucrez. Nu doream sa-mi faca si alte observatii.
S-a oprit exact in faţă, a deschis cartea la o pagina anume, si asa deschisa a asezat-o pe masa.
Nu puteam citi ce scrie. Era o carte in limba rusa iar eu nu faceam rusa la scoala.
Dar nu scrisul era important ci picturile in culori contrastante ce imi apareau rind pe rind dind la  parte foile lucioase.

Ma intriga sa descopar picturi ce aduceau cu unele desene facute de mine. In momentul  in care am vazut cercul negru ce domina figurile abstracte in tonuri vii am simtit cum imi pierd toata energia. Desenasem cindva un soare negru ce rasarea intre muntii luminati din interiori, ca niste abajururi piramidale.
Acum profesorul isi va inchipui ca am copiat de aici ideea si nu-l voi putea convinge ca in viata mea nu vazusem aceste picturi, imi ziceam in gind neputind sa-mi revin cu totul din socul provocat de ele.

As fi vrut ca sedinta sa se termine cit mai repede si sa merg acasa. Nu-mi pasa daca ai mei ma vor certa din cauza felului in care i-am raspuns profesorului.
Doream sa ma intind pe patul meu si sa citesc ceva frumos … un jurnal de calatorie din spatii geografice pe care banuiam ca nu le voi vedea vreodata.

Profesorul venise din nou linga mine.
– Ti-au placut picturile lui Kandinsky ?,m-a intrebat el cu vocea leganata pe care o avea de obicei.

 

 Kandinsky – Russian Woman in a Landscape (1906)

Kandinsky … Kandinsky … numele rezona placut in auz. Are nume de pianist, am gindit doar pentru mine, nemaindraznind sa spun ceva cu voce tare.

– Da, imi plac … dar nu toate.
– Care din ele iti place mai mult?, m-a intrebat din nou el.
Am rasfoit din nou paginile cu foarte multa atentie.
– Asta, am aratat pe pagina incercuind cu degetul cadrul picturii ce-mi placea cel mai mult.
– Si care zici ca nu-ti place?, a fost curios sa afle profesorul.
Am ezitat cu raspunsul.
– Cred ca aceasta, si i-am aratat pagina cu lucrarea in cauza.
Secundele se scurgeau intr-o liniste totala.
L-am auzit ca spune : poti lua cartea cu tine pina la sedinta viitoare. 

Mirarea atinsese maximul. Daca imi dadea cartea inseamna ca nu-l enervase raspunsul meu! … nu stiam ce sa cred.
Judecasem toate prin mintea mea de copil si nu-i de mirare ca ajunsesem la o concluzie  copilareasca :)

– De ce nu lucrezi?, m-a intrebat el in timp ce analiza coala de desen.
– Lucrez, i-am raspuns eu cu jumatate de gura.
El a zimbit si a clatinat din cap apoi si-a presat virful degetelor pe coala, fara ca sa se murdareasca :)

Nu mi-am putut opri zimbetul. Deci profesorul are inclinatii de politist ! …

Seara, acasa, am privit din nou picturile. Nu stiam mare lucru despre pictura abstracta. Nu stiam nimic despre acest Kandinsky. Nu stiam de ce aveam impresia ca-i vazusem picturile inainte … eram convinsa insa ca nu le vazusem nicaieri.
Ma intriga faptul ca desenasem lucruri asemanatoare cu cele din carte.
Ma intriga faptul ca profesorul nu ma considera o plagiatoare, cum eu insami ma consideram desi imi foarte limpede ca nu ma inspirasem din compozitiile aiuristice ale rusului astuia cu nume de pianist.

Mama a intrat in camera cu o farfurie de cirese galbene.
A asezat-o pe masa si m-a intrebat de carte spunind ca imi va traduce biografia lui Kandinsky.

O secunda mirarea mi-a traversat toate incheieturile… apoi mi-am dat seama de ce imi ceruse profesorul numarul de telefon. Sa o intrebe pe mama daca stie limba rusa.
De asta imi daduse cartea acasa!

Toate supozitiile facute la cercul de desen fusesera gresite.
Trebuia sa-mi inchipui …  nu s-ar fi suparat niciodata,  pe nici unul din cei ce veneau la cerc, si sincera sa fiu, ar fi avut destule ocazii :)

Free website hit counter

bombasta Stockholm

In momentul in care am inceput sa caut amanunte despre despartirea ce a survenit intre Kandinsky si Gabriele Münter am fost de-a dreptul ametita de datele contradictorii si neconcordantele descoperite prin diverse articole.
Nu stiam pe cine sa cred.

M-am hotarit sa caut. Singurul lucru ce ma putea convinge o reprezentau dovezile. Ele nu au incetat sa apara.

O varianta foarte des circulata pe net spune ca la putin timp dupa ce ei doi s-au refugiat in Elvetia, ca urmare a izbucnirii primului razboi mondial, Kandinsky a fost nevoit sa se reintoarca in Rusia.
„Povestea”  multiplicata pe web suna cam asa : s-au despartit in 1914 si de atunci nu s-au mai vazut niciodata. Ba mai mult, se afirma ca desi Gabriele i-a scris in nenumarate rinduri, el  nu i-a raspuns nici macar o singura data, deoarece in 1917 avea sa se casatoreasca cu Nina Andreevkaya si putin il mai interesa episodul Münter .

Total fals.
Gabriele ii scrie lui Wassily. Scrisorile ajung cu bine. El ii raspunde si stabilesc sa se intilneasca intr-o tara neutra : Suedia.
Realitatea e urmatoarea : in 1915 Gabriele Münter pleaca la Stockholm unde se vede cu Kandinsky. Dovada sta tabloul cu care am deschis blogul : Woman in Stockholm (Future) pictat in 1917.
Deci iata inca un tablou executat  in perioada  in care se spune ca ea nu a mai pus mina pe pensule : despartirea de Kandinsky  (1914) – intilnirea cu Eichner (1928).
Din acea perioada dateaza si lucrarea Street in Stockholm (May Evening in Stockholm) (1916).

Kandinsky ramine mai mult timp pe pamint scandinav. Tabloul din urmatoarea imagine, vindut  pe 5 februarie 2008 la casa de licitatie Christies, a fost pictat atunci.

 

Aceasta lucrare intitulata Aquarell für Poul Bjerre reprezinta un cadou facut prietenului sau, Dr. Bjerre, un psihiatru ce l-a introdus in mediile elitiste ale societatii suedeze.
De retinut faptul ca respectivul doctor scrisese o carte foarte interesanta :  The Healing Power of Dreams.

Revin la Gabriele Münter.
Intilnirea lor nu a rezolvat nimic.

Kandinsky o va intilni pe viitoarea lui sotie in Rusia, imediat la intoarcerea din sejurul prelungit din Suedia, deci e inutil sa se spuna ca intilnirea cu Gabriele nu a ajuns la nici un rezultat datorita Ninei.

Anterior  afirmasem ca relatia lor ajunsese intr-un punct mort cu mult timp inainte de separarea propriuzisa. Iata de ce am intitulat acest post bombasta Stockholm.

Ma intreb ce spera ea de la un om ca Wassily Kandinsky care inca din 1911 devenise din nou liber. Devenise liber deoarece prima lui sotie ceruse divortul si il obtinuse.
In trei ani de zile, adica din 1911 si pina in 1914, ar fi avut tot timpul sa se casatoreasca cu Gabriele, daca ar fi avut intentia …

Sunt convinsa ca durerea Gabrielei Münter a inceput cu prima zi in care a aflat ca cel ce ii promisese ca o va lua de sotie era  liber sa-i indeplineasca asteptarile si sa-si respecte promisiunea  … insa nu o facea.

Iata ce marturisea  ea in Confession and Accusation,  text scris intre anii 1925-1928 :
„I allowed myself to be lied to and cheated out of my life …  And now I think that even what I gained from him as an artist was only half only a small quarter nothing complete, no totality.”

Free website hit counter

muza lui Kandinsky

Wassily Kandinsky ( 1866-1944) e unul din pictorii mei preferati, si desi nu-mi plac toate lucrarile lui, recunosc ca, altele, imi apar in vis :)

Nu-mi pot da seama de ce memoria le-a inregistrat cu atita minutiozitate … de ce atunci cind fac dezordine prin  cufarul cu amintiri, Kandinsky e mereu acolo !?!

Inainte de a vorbi despre cea care l-a inspirat si i-a fost alaturi pe parcursul a paisprezece ani de viata, as dori sa punctez citeva date biografice.

Kandinsky isi petrece copilaria la Odesa. Cred ca acest oras cosmopolit, port la Marea Neagra, in care traiau laolalta ucraineni, rusi, tatari, armeni, evrei, polonezi, români, italieni, greci, bulgari, italieni si germani, i-a influentat modul de a vedea lumea.

In perioada liceului ia atit lectii de pictura cit si de muzica.

Calitatile de sinestet si-au pus amprenta pe multe tablouri.  
Compozitiile, simfoniile, fugile si arpegiile cromatice iesite de pe sevaletul lui Kandinsky sunt recognoscibile chiar si de catre neinitiati.

Isi va continua studiile la Universitatea din Moscova, sectia de Drept si Economie.

Va obtine titlul de jurist si postul de lector la Universitatea din Dorpat, astazi Tartu, cea mai prestigioasa institutie de inavatamint superior din Estonia.

Ca student va participa la o expeditie de studii antropologice in Vologda, expeditie ce il va marca profund si asupra careia va reveni frecvent in notitele sale.

In 1892 se va casatori cu verisoara sa, Anna … sau mai pe ruseste, Anja Chimiakin. Ea a fost una din primele cinci studente admise la Universitatea din Moscova. Kandinsky era lector acolo  :)

Insa Kandinsky nu e multumit de ceea ce i-a oferit viata si, spre stupoarea tuturor, lasa balta postul universitar pentru a se dedica picturii.

Impreuna pleaca in Germania, insa Anna nu e entuziasmata de mediul artistic, asa ca se va reintoarce de una singura in Rusia.

Kandinsky  va incepe o noua viata la Munchen unde, in 1901, va infiinta Phalanx, o scoala de pictura moderna.

In acest moment, pe scena vietii lui Kandinsky isi face aparitia un personaj important : Gabriele Munter.

In Germania inceputului de secol, accesul femeilor la Academia de Arta era restrictionat prin lege.

Tinara nemtoaica urmeaza o Scoala de Arta pentru Doamne …dupa care, neavind alta alternativa, se inscrie la Phalanx.

In 1902 Gabriele Munter ii devine studenta, si imediat dupa aceea iubita, muza, colega de atelier, tovara de calatorii … si de viata.

Gabriele, orfana de tata de la virsta de noua ani, si de mama de la douazeci de ani, inzestrata cu o sensibilitate si naivitate iesita din comun, vede in Kandinsky omul pe care sa se poata sprijini in viata.

Dar povestea nu e deloc simpla.

Kandinsky e casatorit, iar promisiunea lui de a se desparti de Anna pentru a se casatori cu Gabriele, a ramas doar la stadiul de promisiune.

Totusi ei doi se logodesc si fac publica relatia lor neoficiala. Gabriele Munter  a fost considerata o femeie decazuta, caci relatiile de acest gen nu erau tolerate de rigida societate germana.

Prima imagine a blogului, intitulata Gabriele Münter Painting in Kallmünz, a fost pictata de Kandinsky in 1903, iar la ora actuala se gaseste expusa la Städtische Galerie din Munchen.

Multi biografi l-au acuzat ‘postmortem’ pe Kandinsky de lipsa de fair-play fata de Gabriele.

Dupa o viata comuna de aproape paisprezece ani ei se despart.

Incepe primul razboi mondial. Wassily si Gabriele se refugiaza in Elvetia insa din cauza cetateniei ruse Kandinsky e privit ca un dusman si e nevoit sa se reintoarca in Rusia.

In 1914 pleaca la Moscova. Acolo o va intilni pe Nina Andreeskvaya, cu care se va casatori.

Wassily si Gabriele nu se vor reintilni niciodata (dupa unii biografi :) ). Ea va cauta sa-l contacteze prin diferite cai, inclusiv prin intermediul unor cunostinte comune. Biografiile oficiale afirma ca el nu ii va raspunde la scrisori. Eu am descoperit ca nu e asa, deci voi reveni cu argumente care sa-mi faca credibila afirmatia  :)

Kandinsky va muri in 1944, Gabriele Munter in 1962.

In urma lor a ramas foarte mult.
Astazi, numarul celor ce se intreaba : ce ar fi fost Kandinsky fara Gabriele Munter?, e in continua crestere. In biografia lui Kandinsky de pe Wikipedia numele Gabrielei Munter nu este amintit  nici macar o data  la modul serios :(.
Ilustrii biografi wikipedisti vorbesc de „perioada de la Murnau”  extirpind numele Gabrielei cu o precizie demna de mina unui chirurg cu experienta.

Portretul acesta facut in 1905 ne infatiseaza o femeie trista, prematur imbatrinita. Avea doar douazeci si opt de ani, insa arata de cel putin patruzeci :(

Nu mi-am propus sa-l condamn pe Kandinsky, nici sa-i reabilitez actiunile sentimentale … ci pur si simplu sa merg pas cu pas in urma lor, sa le analizez tablourile si scrisorile, calatoriile facute impreuna, expozitiile … si tot ceea ce a urmat despartirii.

Lecturind documente diverse am descoperit foarte multe neconcordante intre realitate si datele trecute in biografiile oficiale.

Am de gind sa iau in discutie neconcordantele si sa le demolez cu ajutorul probelor.

In final, nu printr-o  portavoce de avocat al apararii :), as vrea sa spun ca Wassily Kandinsky a crezut in talentul Gabrielei, si impulsionat de ea ( unii afirma ca ar fi fost ideea ei), infiinteaza gruparea Die Blaue Reiter – grupare de pictori expresionisti din care au facut parte Franz Marc, Paul Klee, August Macke, Marianne von Warefkin, Jawlensky …

Impreuna, ei doi vor calatori in Olanda, Italia si Franta. La Paris se vor intilni cu Matisse si Rousseau – Vamesul.

Vor calatori in nordul Africii dar si in muntii Bavariei, loc in care, la Murnau, Gabriele va cumpara o casa.

Murnau a reprezentat incubatorul de idei.

Calmul, lumina, albastrul taios al cerului amestecat cu violaceul stancilor, stralucirea culorilor toamnei, moliciunea zapezilor, florile de munte, aleile linistite ale micii asezari bavareze, noptile cu miros de rasina, si foarte ale multe lucruri, se regasesc intr-o forma savant stilizata in picturile lui Kandinsky. La Gabriele Munter ele se gasesc intr-o forma de o puritate copilareasca.

Inchei acest text cu un portret al Gabrielei executat de Kandinsky in 1903. Daca primele doua picturi le cunosteam de multa vreme, aceasta din urma am descoperit-o cu citeva zile in urma :)

M-am obisnuit sa-l vad pe Kandinsky prin prisma  lucrarilor abstracte, si de aceea, ori de cite ori descopar altceva, intr-un alt stil, descopar de fapt inca o latura a unui pictor pe care, inainte de a-l intelege, il admir :)

Free website hit counter