departe de ochii lumii (1)

Judasz

de -X-

Judasz (1901) – colecţie particulară

In urma cu aproape doi ani, intr-un miez de noapte (ca si acum), eram in cautarea unui anumit tablou.
Netul imi functiona prost, afara batea vintul si eram nemultumita pentru ca proiectul la care lucram nu inainta deloc.
Din cauza oboselii renuntasem la o cautare bazata pe criterii si incepusem da dau clickuri aiurea.
Din click in click am ajuns la Iuda Iscariotul, varianta lui Edward Okun.
Aceasta a fost prima pictura a lui Okun cu care am facut cunostinta si a fost suficient de interesanta pentru a ma face sa caut si altele.

Iuda … cel mai controversat personaj al Noului Testament, cred eu.
Iuda … cu nasul coroiat, privirea sireata si parul rosu – o imagine clişeu promovata in literatura, cinematografie si arta plastica.
Iuda Evreul pictat poate de Okun Evreul.

Nu am gasit nicaieri  informatii negru pe alb care sa-mi confirme ipoteza. Etimologia numeleui Okun indica filiera iudaica a purtatorilor acestui nume, dar ca Edward Okun ar fi fost evreu nu pot spune cu certitudine.

Analizind zeci de portrete de evrei, pictate atit de pictori evrei cit si de ne-evrei, am descoperit un lucru formidabil : nimeni altii ca pictorii evrei nu si-au aratat maiestria in a jongla cu imaginile şablonarde pomenite la inceputul blogului.

"gentelmenii" şi "demoazelele" …

de -X-

 

 Friza măgarilor – colecţie particulară

De ce „gentelmenii” si „demoazelele” ?
:) titlul mi-a fost inspirat de imagini.

In realitate acest tablou interesant realizat de pictorul expresionist german Franz Marc se intituleaza Friza Magarilor. La ora actuala se gaseste intr-o colectie particulara … ferice de posesorul lui!

In postul dedicat lui Franz Marc spuneam ca artistul a avut predilectie pentru culorile vibrante si tari.
Foarte multe tablouri au fost pictate in gama rosu-albastru-verde, cu adaosuri destul de consistente de galben. Pentru artistul german galbenul reprezenta senzualitatea si spiritul feminin.
In acel post  spuneam ca el a realizat si o serie de tablouri in alte game de culori.
E vorba de tablourile unde predomina tonurile fumurii, cenusii si cele caramizii, cum sunt si aceste doua frize alese pentru blogul de azi.

Friza maimuţelor (1911) –  Hamburger Kunsthalle

Franz Marc a fost vegetarian, fapt ce si-a lasat amprenta asupra a tot ceea ce a pictat si desenat.

El spunea :
” People with their lack of piety, especially men, never touched my true feelings. But animals, with their virginal sense of life awakened all that is good in me.”

Doua frize : cea a măgarilor si cea a maimuţelor :)

Interpretarile ramin la latitudinea privitorului. Insa nu strica sa ne lasam ghidati de vorbele artistului :

” Today we are searching for things in nature that are hidden behind the veil of appearance… We look for and paint this inner, spiritual side of nature.”
…

roşu şi negru … de Nicolae Tonitza

de -X-

 

*_*_*

Cu mai mult timp in urma vorbeam de minimalismul fizionomiiilor tonitziene.
Privind-o pe aceasta gratioasa spaniola ( e imposibil sa nu-ti placa :) ) imi dau seama ca nu m-am inselat atunci cind i-am acordat lui Tonitza titlul de pictor minimalist.

Artistul nu se limiteaza doar la reducerea elementelor geometrice si la simplificarea liniilor. El exploreaza registrul cromatic ca in final sa opteze pentru experimentarea „minimalizarii  culorilor”.
Orice s-ar zice, negrul a fost si a ramas culoarea elegantei.

Rosu si negru … atit de putin vizibil la nivel cromatic insa atit de mult in plan subliminal.
Rosu si negru … pasiune si tristete, inflacarare si indurerare, sentimente navalnice si sobrietate.
Rosu si negru … allegro si andante.
Rosu si negru … viata si moarte.

Acest ulei pe carton de dimensiuni medii, 55×45 cm, pictat in perioada 1927-1928, a fost vindut de casa de licitatii Alis contra sumei de 86 000 euro.
Tabloul a facut parte din colectia Maria Avramescu si a fost vazut ultima oara in public cu ocazia expozitiei retrospective Nicolae Tonitza organizata in 1964 de catre Muzeul National de Arta al Romaniei.

Licitatia nu a facut decit trecerea operei de arta dintr-o colectie particulara intr-o alta, ocazie cu care s-a permis fotografierea ei.

Delicata si visatoare spaniola a ramas din nou departe de ochii lumii …

negustor de dor

de -X-

Incerc sa-mi fac timp pentru a urmari in mod regulat obiectele de arta ce se tranzactioneaza  la casele de licitatii. Nu o fac din snobism, cum usor s-ar putea crede, nici cu scopul de a achizitiona vreo piesa … se subintelege, cred, ca nu dispun de milioanele de $$$  la care se liciteaza tablourile sau antichitatile ce-mi plac :)

Rasfoiesc insa cu interes cataloagele deoarece ele imi ofera ocazia de a descoperi picturi deosebite, ne-demitizate de mass-media ahtiata de senzational, netransformate in obiecte de talcioc cultural … descopar picturi ce ani de zile, uneori secole,  au fost ferite de ochii lumii.

Secole de asteptare pentru a incinta privirea, sufletul si mintea unui posibil admirator …

In octombrie 2007, Stockholms Auktionverk (cea mai veche  casa de licitatii suedeza), a vindut contra sumei de 4 700 000 SEK (coroane suedeze) un portret ce-l infatiseaza pe Isaac Levitan, fin peisagist rus, pictor redescoperit de vestici odata cu prabusirea fostei Uniuni Sovietice.

Autorul portretului e Vasily Polenov, profesorul si prietenul lui Levitan.
Lucrarea a fost pictata in 1891, pe vremea cind Levitan avea treizeci si unu de ani si se afla in perioada sa de aur.

Cei ce au ajuns relativ recent pe acest blog pot recupera lipsa de informatii citind posturile  special dedicate  celui ce a stiut sa picteze ceata, inserarile si toamnele cu ritm de romanta ruseasca.

Portretul e foarte reusit, astfel se explica de ce, initial  evaluat la 320 000 – 375 000 euro,  s-a vindut ulterior pe o suma mult mai mare (in jur de jumatate milion de euro), desi Polenov nu e un pictor foarte cunoscut printre obisnuitii caselor de licitatii.
Respectivul tablou a fost vazut ultima oara intr-o expozitie publica in anul 1912, iar de atunci si pina in 2007 a incintat doar familia si pe apropiatii unui colectionar britanic ce a cerut sa nu-i fie divulgat numele.

Dar acest tablou nu reprezinta doar o opera de arta, doar un motiv de a admira felul in care a fost ‘inghetata’ pe pinza personalitatea si suflul personajului pictat. El reprezinta totodata un document istoric.

Exista  lucruri pe care fotografia nu le poate surprinde, oricit de bine sunt facute setarile, oricit de performant e aparatul folosit, oricit de profesionist e cel din spatele obiectivului …
Exista lucruri pe care pixelii nu le pot supune :), dar care, de buna voie, se lasa supuse de penelul unui pictor.

Pictorul  se transforma intr-un chirurg specializat in ‘disectia  de suflete’, sevaletul devine o masa de operatie iar tu, privitorul, un spectator incognito ce a ajuns acolo venind in sens invers pe axa timpului.

Trebuie sa recunosti ca portretistul e el insusi un puzzle alcatuit din foarte multe lucruri : filozof (nu de duzina), ‘disecator’ de suflete,  poet al culorilor, zugrav de stari sufletesti, duhovnic, cititor in stele, ghicitor de vise, avocat al nervozitatilor de tot felul, magician,  negustor de dor  … mai ales negustor de dor.

câte culori?

de -X-

 

– De câte culori are nevoie un pictor pentru a face ca soarele să apună  pe şevaletul său :)
– Depinde de pictor!

Admir  simplitatea picturii, talentul lui van Gogh de a putea exprima  mult prin puţin, moara minusculă din fundal şi mai ales nuanţele calde în care a pictat cerul.
Pentru detalii daţi click pe imagine.

Tabloul se află în posesia unui colecţionar elveţian  şi mi-am adus aminte de existenta lui datorită unui articol despre expoziţia temporară ce a fost găzduită de  Kunstmuseum din Basel.
Colecţionari  din întreaga lume, dar şi muzee din SUA, Japonia, Franţa, Olanda, Israel, Germania şi alte ţări europene, au sprijinit cu lucrările lor ambiţiosul proiect elveţian ce a cuprins şaptezeci de tablouri pictate de Vincent van Gogh.

Pe 27 septembrie, expoziţia intitulată Vincent van Gogh Between Earth and Heaven, dedicată  exclusiv peisajelor pictate de nebunul roşcat – cum l-au numit ţăranii din Arles – şi-a închis porţile.

Lăudabil e faptul că deşi în plină criză financiară, banca USB a sponsorizat acţiunea.
Numai valoarea asigurării capodoperelor s-a ridicat la două miliarde de dolari. La acestea mai trebuie adăugate cheltuielile de organizare propriu zisă,  de transport a lucrărilor, dar şi cele de publicitate.

Gottfied Boehm nota in caietul vizitatorilor  „Van Gogh was an artist who shaped himself by destroying himself.”

– Viaţa noastră ?
– Aceeaşi cenuşă, dar nu aceeaşi flacără …
http://exergy33.blogspot.com/