și ei au trecut prin viață – 8

Cuplu, perioada interbelică
(verso – Foto-Lux, Calea Griviței 131, București, Tel 5.49.62)
37452 – probabil nr comenzii
– colecție personală –

Postarea de azi ar putea fi intitulată „ O cronică de familie”.
Prezint fotografiile în ordinea în care le-am descoperit într-un maldăr de fotografii vândut de o doamnă bine, cu care am și conversat ulterior.

Atunci când am găsit fotografia cu cei doi miri am fost puțin surprinsă, deoarece amândoi zâmbeau larg, dezinvolt, fapt ce contrasta cu fotografiile similare din epocă în care mirii stăteau rigizi în fața camerei fotografice.

Tot căutând prin maldărele de fotografii, puse la grămadă, am descoperit-o pe aceasta … și imediat mi-am dat seama că e vorba de mirii descoperiți anterior. Nici nu era greu de realizat acest lucru. Femeia are o fizionomie aparte, o dezinvoltură demnă de o actriță de cinema atunci când se află în fața obiectivului foto, un zâmbet larg, cu gura întredeschisă, care contravine canoanelor acelor timpuri.
Tânăra femeie mi se părea cunoscută … dar nu știam de ce.

O tânără familie, perioada interbelică
(verso – Foto-Lux, Calea Griviței 131, București, Tel 5.49.62)
38549 – probabil nr comenzii
– colecție personală –

Se poate deduce imediat din fotografie că e vorba de o familie fericită.
Soțul și fetița zâmbesc și ei, fără să fie intimidați de fotograf.

Însă atunci când am descoperit cea de a treia fotografie, am fost cumva dezamăgită. Cu greau mi-am dat seama că e vorba de aceeași familie, mărită cu un membru, deoarece zâmbetul femeii se stinsese aproape cu totul. Nu cred că e vorba de tristețe sau supărare, ci mai degrabă de îngrijorare. Chipul ei are ceva din picturile renascentiste cu Madona.
În timp ce privirea ei e undeva pierdută, ambii copii privesc direct spre camera foto.
Fetița care în prima fotografie părea să aibă în jur de patru ani, aici are, cred, în jur de șapte sau opt ani, și o coafură oarecum asemănătoare cu cea din fotografia precedentă. Seamănă mult cu mama ei … și are același zâmbet.
Băiețelul probabil că se întreabă cine e cel din față care fixează lumina reflectoarelor pe ei.

 

– colecție personală –
fără detalii pe verso

Atunci când am dat de această ultimă fotografie, am descoperit și răspunsul la întrebarea care mă frământa. Mi-am dat seama că dânsa aduce cu Julia Roberts în filmul Pretty Woman, și de acolo sentimentul că aș cunoaște-o de undeva.

(verso – Foto-Lux, Calea Griviței 131, București, Tel 5.49.62)
37452 – probabil nr comenzii
– colecție personală –

 

 

Free website hit counter

și ei au trecut prin viață – 7

Grup de eleve în uniformă, cca 1920
Atelier High Life S. Korn, Bucuresci, Calea Victoriei 29
~ colecție personală ~

Pentru a doua parte a postării de azi voi avea nevoie de ajutorul vostru.

După cum bine se vede, prima fotografie reprezintă un grup de eleve, iar cineva, a marcat cu o cruciuliță sus și una jos pe una dintre fete.
Pe verso este scris : Antipa bunica (elevă).

În următoarea fotografie sunt prezentate, de asemeni, un grup de fete, de data aceasta fără uniformă.

Grup de fete (Antipa, Maria și Elena) – 12/25/920
autor necunoscut
~ colecție personală ~

Pe verso sunt trecute o serie de detalii.

Scumpei noastre soră ca semn de dragoste și iubire.
Antipa Maria și Elena.

La destinatar scrie
Pt. Radu
Bunica Antipa

Este evident că e vorba de o altă caligrafie, și că, mulți ani după realizarea fotografiei, bunica Antipa i-a dat această fotografie nepotului Radu, sau, cineva din familie i-a dat fotografia – precizând că e vorba de bunica Antipa.

Acum urmează cererea mea de ajutor: Care din cele trei fete credeți că este Antipa ?

Să dau și câteva informații despre fotograf.

Samuel Korn a fost un fotograf austriac de origine evreiască  care a fost activ în București în perioada 1885 – 1923 (aproximativ).
Inițial a avut atelierul pe Calea Victoriei 144, apoi s-a mutat la numărul 29.

Ținând cont de fizionomia personajelor, se poate deduce că ambele fotografii au fost realizate cam în aceeași perioadă.

Pe cea de a doua fotografie este trecută data: 12/25/920 … ceea ce înseamnă 25 Decembrie 1920 … prima zi de Crăciun a anului 1920.

Mai jos este trecut un nume: Mitreni.
Căutând pe net am descoperit că Mitreni este o comună din Călărași situată la 45 km distanță de București.

Ceea ce mi se pare neobișnuit e chiar numele fetei, Antipa, deoarece acesta reprezintă un nume de familie, și, mai rar, nume monahal.

Un alt aspect ce merită a fi discutat este numele Bucuresci, care, în urma reformei ortografice impuse de Academia Română în 1904 prin introducerea diacriticelor, a condus la grafia utilizată și la ora actuală: București.

Prima fotografie nu poate fi realizată înainte de 1904, deoarece nu concordă cu cea de a doua, deci, mai mult ca sigur, fotograful nu și-a  schimbat grafia cu informațiile referitoare la atelier.
Ca să mă conving, am căutat pe internet fotografii realizate de Samuel Korn după 1904, și am descoperit că, într-adevăr, dânsul nu și-a actualizat niciodată grafia adresei în conformitate cu reforma ortografică.

Free website hit counter

 

și ei au trecut prin viață – 6

 Fotografie (23×17,5 cm) din perioada interbelică, Familia Smântânescu
verso : Vineri 11 Iunie 1943 București, Familia C. Smântănescu, Amintire.-
Ștampila aplicată pe verso conține următoarele informații: Sellman Photos, Panaitescu & Comp, S.I.N.C
Strada Lahovari 1 (colț cu Cal Victoriei lângă Bis. Albă)
~ colecție personală ~

*

În urmă cu vreo trei săptămâni, norocul mi-a surâs, ca să nu zic că am avut un noroc chior, și am cumpărat fotografia aceasta.

În prostia mea, sunt convinsă că am ratat o serie de scrisori valoroase, care ar fi putut fi ale mele, dacă aș fi știut cine e Smântânescu.

Povestea s-a derulat în felul următor.
Am văzut un tip tânăr care vindea niște vechituri din două cutii mari de mucava, puse direct pe asfalt. Printre toate acele nimicuri și hârtii, am remarcat două fotografii de mari dimensiuni, și alte două mai mici, pe care le-am cumpărat pe un preț de nimic  … cinci lei fiecare fotografie mare, doi lei fiecare fotografie mică.
Am ignorat însă vraful de scrisori și vederi din cutie.

De abia acasă, căutând pe net, și descoperind faptul că Dan Smântânescu a fost o perioadă de timp secretarul particular al lui Nicolae Iorga, timp în care și-a dat și doctoratul, mi-a venit să-mi dau două palme pentru ignoranță și grabă. Spun grabă, deoarece, dacă aș fi avut măcar un neuron funcțional care să lucreze cu jumătate de normă, aș fi dat o căutare pe Google, căci realizasem faptul că familia din fotografie poate fi una importantă.
Dar nu am făcut acest lucru, și, poate că am ratat o serie de scrisori valoroase.
Prof. Dan Smântânescu a fost, în tinerețe, unul din profesorii Clasei Palatine – special înființată pentru educarea viitorului rege Mihai I al României.

Totuși, mă bucur că am avut inspirația să răscolesc prin acele mormane de vechituri și am avut norocul să descopăr fotografiile, cu atât mai mult cu cât, căutând ulterior pe internet, nu am găsit nici o fotografie de a lui Dan Smântânescu din tinerețe. din perioada interbelică.
Am descoperit însă că și soția lui, Atena Smântânescu, a fost profesor universitar și traducător de valoare.
Dan Smântânescu și soția lui sunt poziționați în colțul stâng al fotografiei.

Ziua de 11 iunie, în care a fost făcută fotografia, nu este una oarecare. Familia Smântânescu se strânsese laolaltă pentru a sărbători începutul revoluției pașoptiste. Pe 11 iunie 1848, la București, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a semnat „Proclamația de la Islaz”, care va deveni noua Constituție.

Căutând să aflu măcar ceva despre Atena Smântânescu, am dat de un Monitor Oficial, publicat pe 12 Novembrie 1945.

 

Ca să mă îndepărtez de subiectul postării de azi, vreau să spun că, ceea ce m-a frapat în acel monitor, a fost numărul mare de evrei care cereau schimbarea numelor lor de familie (evreiești) cu nume românești … și asta după declararea păcii ce a urmat celui de al Doilea Război Mondial.
Am descoperit și alte monitoare din perioada acelor ani, care prezentau același fenomen frapant pentru mine, nu atât pentru scop (pe care îl știu), cât prin numărul mare al solicitanților.

Biografia profesorului Dan Smântânescu am preluat-o de pe https://clasapalatina.wordpress.com/profesorii/dan-smantanescu/

„Profesor de limba şi literatura romană la clasa palatină (probabil după 1937), Dan Smântănescu  (n. 3 ianuarie 1909, București – d. 15 ianuarie 2000, București) a fost un publicist, traducător și istoric literar.

A urmat la București Liceul „Matei Basarab”, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie, fiind licențiat magna cum laude în 1931.
A devenit, în an anul următor (1932), diplomat „cu distincție” al Institutului Superior de Arhivistică și Paleografie.

În perioada 1931-1940 a fost secretar particular al lui Nicolae Iorga, în răstimp, în 1936, luându-și doctoratul.

Bibliotecar la Arhivele Statului (1933-1934) și la Academia Română (1934-1937), profesor de limba română la Colegiul „Sf. Sava”, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Mihai Viteazul”, Institutul Militar Muzical din București (1933-1955), funcționar la Straja Țării (1938-1940), din 1956 a predat istoria literaturii universale și istoria artelor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”.

Veteran al celui de-al doilea război mondial.
Autor a zeci de cărți, sute de prelegeri și mii de articole publicate”.

Pentru a vă informa în legătura cu activitatea literară, publicistică și de cercetare istorică, vă invit să accesați https://clasapalatina.wordpress.com/profesorii/dan-smantanescu/

Un fragment de interviu cu Prof.dr. Dan Smântânescu poate fi vizionat la : https://www.europeana.eu/ro/item/2051917/data_euscreenXL_EUS_589ECDBAC617A38286F22F9D021048E1

 

Free website hit counter

și ei au trecut prin viață – 5

Fotografie din perioada interbelică, Eduard Popp (Ploiești)
~ colecția personală~

Despre fotografia postată azi nu vă pot spune multe detalii. Nu este datată și nici nu conține vreun text scris pe verso.

Totuși, numele fotografului, este afișat în partea de jos a portretului.
Eduard Popp a fost unul din fotografii ploieșteni ce a activat în perioada interbelică, și puțin timp după aceea, cam până la începutul anilor 1950 – după cum am citit mai demult o postare pe Facebook.
Studioul lui fotografic, cum se numeau în acea perioadă atelierele foto, era situat undeva pe strada Mihail Kogălniceanu.

De remarcat este ortografierea numelui orașului. Denumirea „Ploești” a fost folosită în mod oficial până la instaurarea regimului comunist.

Domnișoara sau doamna din imagine respectă în mod vădit canoanele estetice impuse de peliculele cinematografice ale timpului : sprâncene arcuite extrem de subțiri, buzele rujate astfel încât gura să pară foarte mică, părul coafat în bucle lipite de cap ….

Imaginea pare familiară deoarece subconștientul nostru o identifică secvențial în mai multe filme pe care,cei din generația mea, le-au văzut de-a lungul timpului.
Fizionomia ei mă duce cu gândul la acele flapper girls (flappers), așa cum sunt și cele din următoarele imagini:

https://ro.pinterest.com/pin/528750812473510350/
https://ro.pinterest.com/pin/812970170250653125/
https://ro.pinterest.com/pin/777082110724141433/

 

Free website hit counter

și ei au trecut prin viață – 4

Ofițer (1932)
(în colțul din dreapta jos se observă impregnat cuvântul„Kossak”, iar dedesubt „Timișoara”)
– colecție personală –

 

Azi a venit rândul unui ofițer chipeș, cum de altfel sunt toți militarii. În plus de asta, uniforma dă prestanță și conferă o aură eroică oricărui o îmbracă.

Nu mă pricep la uniforme și grade, deci nu pot spune din ce armă face parte, și nici ce grad militar are. Presupun totuși că e vorba de Armata Română.

Pe spatele fotografiei este trecut cu o caligrafie frumoasă, ușor descifrabilă, un destinatar în persoana domnului D-tru Zamfirescu.

Se poate citi următorul mesaj:

25.XII/932 Tmș (probabil vrea să însemne Timișoara)
Scumpilor mei părinți dela fiul lor Marcel.

Ofițer (1937)
(pe verso scrie doar atât: Marcel 1937)
– colecție personală –

 

În cea de a doua fotografie îl regăsim pe Marcel după cinci ani. Uniforma e diferită, mai mult ca sigur a fost înaintat în grad.
Ținând cont de perioada istorică, nu e greu de dedus că Marcel a participat la al Doilea Război Mondial. Ceea ce nu știm e dacă dânsul a supraviețuit războiului. Dacă a căzut prizonier pe Frontul de Est. Dacă a fost rănit. Dacă a prins primii ani ai comunismului, când, a te fi reîntors acasă din prizonierat din Rusia era aproape echivalent cu a fi socotit trădător de către regimul stalinist instaurat în România.
Multă vreme, cei întorși din Rusia, luați prizonieri în luptele de la Cotul Donului, nu au primit pensie sau vreun ajutor – bănesc sau medical.

Bunicul meu din partea tatei „a stat niște ani la ruși”, în stepa Kalmâcă. Nu spunea că a fost prizonier la ruși. Spunea că au stat la ruși. Nu spunea că au stat în lagăr, ci că au stat în colonie.
Când au fost eliberați, cei mai mulți români au venit pe jos în țară.

Bunica nu ne lăsa să-i punem întrebări despre acea perioadă, deși trecuseră peste două decenii de când se reîntorsese acasă, căci se temea ca nu cumva bunicul să povestească lucruri oribile. Dar bunicul nu ne-a vorbit niciodată rău de ruși, deși știam că nu are ochi să-i vadă … simțeam asta din tonul lui.

Eu îl trăgeam cel mai mult de limbă, ori de câte ori îl prindeam pe undeva. Când ieșea afară să fumeze, căci bunica nu-i dădea voie să fumeze în casă – în fața icoanelor, ieșeam imediat după el, nelăsându-i timp să-i tihnească țigara.
Poate într-o zi voi povești din poveștile spuse de dânsul.

Azi însă vreau să spun un lucru pe care mi l-am amintit instantaneu în timp ce cumpăram fotografiile.

Bunicul mi-a spus că în colonie ( a se citi lagăr), ofițerii erau ofițeri – chiar și fără hainele cu însemnele militare, și exact ca și înainte de a cădea prizonieri, soldații îi ascultau pe cei mai mari în grad ca ei, conștienți fiind că fără disciplină șansele lor de a supraviețui se reduc la minimum.
Această ascultare era una profundă, nedictată de teama că superiorii i-ar putea pedepsi, căci nu o puteau face, din moment ce erau la rândul lor prizonieri.

Bunicul spunea: „Boieru-i boier și cu pantalonii rupți în fund, ofițeru-i ofițer și fără trese pe umăr, prostu-i prost și cu diploma înrămată pe perete” …

Free website hit counter