nume și (p)renume

Mă întrebam despre ce să scriu astăzi. Despre multe aș fi putut scrie dar m-am gândit să ies puțin din specificul blogului ;)
Așa că am ales să scriu despre nume.

Într-o zi, butonând canalele TV, am realizat faptul că multe din vedetele de la Antena 3 au un punct comun foarte ciudat.
Ei au numele și prenumele compuse din câte două silabe … deci în total patru silabe.
Chiar dacă nu vă plac, sau poate că da, îi știm cu toții … Mihai Gâdea, Carmen Avram, Mircea Badea, Radu Tudor, Bianca Nae, Ana Iorga, Ela Crăciun.
Ba chiar am fost surprinsă să constat că și după căsătorie echilibrul fonetic al numelor lor nu s-a schimbat.
Oana Stancu a devenit Oana Zamfir iar Dana Grecu s-a transformat în Dana Chera.

Mergând pe firul acestei logici am căutat în memorie și alte celebrități sau oameni faimoși care, prin prisma numelui,  pot intra în acest ”club patrusilabic”.
Pe moment mi-au venit în minte Greta Garbo, Brigitte Bardot, Marylin Monroe, Tina Turner, Charlie Chaplin, Boris Becker, Janet Jackson, Robert Redford, Bela Bartok, Cindy Crawford, Ana Aslan – inventatoarea Gerovitalului

Aceștia nu numai că au numele și prenumele bisilabice, dar, după cum bine se observă, ele încep cu aceeași literă.
Am intrat pe net pentru o documentare suplimentară.
Așa am aflat că acest tip de nume, indiferent de numărul de silabe din componența lor, poartă  denumirea de alliterative names.
Alți și alți oameni faimoși, cu nume compuse dintr-un număr variabil de silabe, s-au ivit pe paginile virtuale deschise în ritm alert … Kim Kardashian, Claudia Cardinale, Sharon Stone, Danielle Darieux, Valentina Vidrașcu – cea mai cunoscută creatoare de modă din Republica Moldova.

Chiar și în România au existat și există personaje cu nume aliterative. Îmi vin în minte Corina Chiriac, Mihai Mălaimare, Gala Galaction, Ana Aslan (pomenită anterior), Alexandru Arșinel, Manea Mănescu (ministru în timpui regimului Ceaușescu), Tristan Tzara, Iosif Iser, Marin Moraru, Tudorel Toader, Marian Munteanu,  …

Multă lume împărtășește ideea că numele de botez influențează viața și cariera.
Nu știu dacă e chiar așa ;)
Principalul lucru e să te simți bine în pielea numelui pe care îl porți.

Și eu intru în acest club al ”aliterativilor”, dacă îmi e îngăduit să mă exprim așa. E compus din mai multe silabe, nu doar din patru, și cred că și de aceea subiectul mi-a captat ceva mai mult atenția.

Mi-ar fi plăcut ca numele de botez să fi fost altul  ;)
Mama ar fi dorit să mă cheme Gabriela … dar bunica s-a opus pe motivul că e un nume greu de pronunțat și copiii, la grădiniță, îl vor stâlci.
Avea o vecină cu o fetiță mică pe care copiii o strigau Găbela în loc de Gabriela. Dar și Găbela mi se pare că sună bine … parcă ușor italian. Nu m-ar fi deranjat absolut deloc.

Prin clasele primare îmi doream să mă cheme Mădălina, Călina sau Mălina … îmi plăcea muzicalitatea generată de pronunția lor.
Apoi, prin liceu, trăiam cu impresia că numele Diana mi se potrivește foarte bine.

Acum însă am convingerea ca exergy îmi vine ca o mănușă și nu l-aș schimba cu nici un alt nume din lume ;)

Later Edit:
Mădălina Manole, Steven Seagal, Sylvester Stalone, Ronald Reagan, Nick Nolte, Pablo Picasso …

logo … un fel de ego ;)

Pentru început bun găsit în 2019 !

După cum se știe, România a preluat conducerea rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Timp de șase luni va fi în lumina reflectoarelor și va avea șansa să dovedească euro-cârcotașilor că nu este Cenușăreasa Europei.
Ioan Nicolae Dobrinescu, elev la Colegiul Național ”I.L.Caragiale” din București, a câștigat concursul de creație a logo-ului pentru acest important eveniment.
Lupul Dacic l-a inspirat pe elevul de cincisprezece ani.

Varianta lui a fost îmbunătățită și stilizată cu scopul de a face mai clar mesajul transmis.

”Logo-ul indică o Uniune Europeană în mișcare, sigură pe sine, dinamică, dar și atașată valorilor sale. Din punct de vedere estetic, Uniunea Europeană a fost ilustrată prin intermediul unui lup, animal prezent în mitologiile majorității culturilor europene. Suplimentar, desenul ilustrează o Uniunea Europeană care își afirmă atașamentul față de protecția biodiversității.”
(sursa)

Un logo reprezintă mai mult decât o imagine. Reprezintă o cheie pentru a pătrunde în mentalul unei persoane sau al unei societăți.
Un logo bine gândit și bine executat cred că trebuie să fie simplu, cât mai simplu, ușor de recunoscut și cu puterea de a se întipări instantaneu în mintea privitorului.
Un logo reușit e ca o dragoste la prima vedere.

Tehnic vorbind se poate spune că logo-ul reprezintă un concept grafic cu ajutorul căruia identificăm un produs, o companie, un brand, o organizație sau un eveniment.

Plecând de la acest pretext m-am gândit să aduc în discuție câteva logo-uri din Iran. Sunt convinsă că vă vor capta atenția.

Iranienii afirmă că imaginea lui Faravahar (Fouruhar), simbolul religiei lui ZoroastruZarathustra in limba persană, reprezintă primul logo din lume din moment ce produsele manufacturate în Imperiul Persan din perioada preislamică erau poansonate cu acest simbol.

Reprezenta în fond simbolul prin care era certificată calitatea produsului manufacturat.

Actualul logo pentru certificarea standardelor de calitate arată astfel ;

În interior e scris cu litere persane stilizate numele Iran. S-au omis punctele de sub litera ye –یـ  și punctul de pe litera nun –ن .  Se citește de la dreapta la stânga.

Unul din cele mai cunoscute logo-uri, dar și unul dintre cele mai vechi, conceput în perioada Iranului modern îl reprezintă logo-ul Liniilor Aeriene Iraniene ce a fost folosit in premiera in anul 1961.

A fost inspirat de o pasăre mitică pe nume Homa. O statuie imensă a acestei păsări am admirat-o la Persepolis, capitala regilor ahemenizi, capitala lui  Cyrus și Darius.
Creatorul logo-ului e Edward Zahrabian, un iranian de origine armeană.

Iranul are șaisprezece linii aeriene, de stat și private, cele mai cunoscute fiind  Iran Air, Caspian  Airlines. Kish Air, Mahan Air, Iran Aseman Airlines

Logo-ul primei universități particulare din Iran, Universitatea Liberă Islamica, are un mesaj clar.
Două aripi se întretaie în zbor dând naștere unei penițe.
Cu alte cuvinte … scrie și vei fi liber.

Alt logo, interesant prin bilingvismul lui, este cel al Autorității Iraniene de Ajutorare.
Se știe că S.O.S reprezintă strigătul de ajutor.
Designerul imaginii a dat dovadă de multă imaginație deoarece a scris cuvântul komak (compus din literele kafک  , mim – م  și kaf –  ک … citite de la dreapta la stânga) într-o manieră ce, din punct de vedere vizual, va fi citit S.O.S de către un cititor al unei limbi cu alfabet latin.
În limba persană komak –کمک  înseamnă ajutor.

Anul trecut am văzut pentru prima oară într-un pasaj comercial un magazin Koton.
Logo-ul în limba persană nu cred că mai are nevoie să fie explicat.
Litera vav –و  a fost scrisă în același fel ca litera O din varianta cu litere latine.

Chiar și fără a ști limba persană sau arabă acest logo poate fi citit cu ușurință la primul contact vizual.


(un magazin Koton din Shiraz)

Am început cu un logo din România și voi încheia tot cu unul de la noi.
E vorba de unul conceput de Miklos Lehel, bijutier de inspirație minimalistă și cu execuție neconformistă, atipă, bijutier descoperit anul trecut cu ocazia unui eveniment în Parcul Herăstrău.


E un logo în oglindă, simetric, elegant și inteligent conceput.

Chiar și avatarul ales în spațiul virtual joacă rolul de logo. El transmite un mesaj despre persoana ascunsă în spatele imaginii de profil.

Am observat că logo-urile cu puțin roșu îmi atrag imediat atenția.
Forma predominant curbilinie sau rectilinie a conceptului grafic e deasemeni importantă. Prefer logo-urile cu formă ușor curbilinie sau combinații curbilinii-rectilinii, dar cât mai simple din punct de vedere grafic.
Nu cred să reprezinte un secret faptul că prefer fondul de culoare neagra ;)
Deci o combinație cromatică negru-roșu, cu o reprezentare minimalistă, ușor curbilinie, mi se pare una bine aleasă pentru un logo reușit.

Dintre logo-urile celebre am o slăbiciune pentru cel al companiei Nike ;)
Induce optimism. Cred că optimismul reprezintă mesajul subliminal transmis de acest logo elegant, minimalist și ușor de reținut.

Optimism vă doresc și eu pentru noul an !

 

suntem oameni de leje, nu de găteje

”Suntem oameni de leje (lege), nu de găteje.”

Vorba asta am auzit-o din gura Mariei Casandra Hauși, o voce superbă din Maramureș. O voce la superlativ și o interpretare așijderea.
Nu, ea nu va aduna niciodată atâtea vizualizări pe youtube pe cât au adunat Salam, Guță sau Taraful de la Clejani.
Am ascultat-o live, la Muzeul Satului, și credeți-mă că și Maria Callas ar fi ascultat-o cu încântare.

Vocea ei vibra cu o intensitate neobișnuită, nu avea nevoie de microfon. Vocea ei e făcută să răsune peste munți, să se rostogolească peste dealuri și să se stingă în intensitate peste apele line de la șes.
Vocea ei nu are nevoie de scenă. Are nevoie de un cer albastru, de frunze galbene așteptând să cadă de pe ramuri, de dealuri acoperite de struguri, pieptănate de vânturi șturlubatice, de verdele câmpiei acoperite cu mantii mătăsoase de grâu și porumb sau țintuite cu floarea soarelui.

Surpriza cea mai mare avea să vină după spectacol, acasă, încercând să aflu mai multe despre această voce profundă. Așa am descoperit că a susținut un concert alături de muzicianul iranian Mehdi Aminian, un proiect intitulat  Doina Revival – Roots Revival  în care s-a încercat alăturarea muzicii maramureșene de muzica veche persană, muzică marcată și ea de influențe pastorale.

Vorba asta cu mult tâlc Maria a auzit-o de la moș Nicolae Pițiș, cioban din Țara Lăpușului, cel ce a învățat-o să horească și să doinească. Cel care a pus-o să cânte în coliba lui spunându-i că acolo e cea mai importantă scenă din viața ei. Pe vremea aceea ea nu cântase nicăieri în lume. Nu se simțea pregătită.
De abia după ce a cântat a realizat pe deplin că, întradevăr, coliba lui moș Pițiș rămâne cea mai importantă scenă. Dacă acolo nu e lăudată nu mai are importanță câte aplauze ar primi în alte părți.
Tot moș Pițiș l-a învățat să cânte și pe Grigore Leșe. Cântecul acela cu noduri, vechi și greu de înterpretat, care nu iese așa cum trebuie din gâtlejul oricui.

Apoi a venit o zi în care a câștigat marele premiu al Festivalului Maria Tănase. Viața i s-a schimbat într-un fel. Nu a ajuns însă niciodată o vedetă. Nu a cântat la nunți sau petreceri deoarece ea nu știe să cânte.
Ea știe doar să horească și să doinească. Cine oare ar asculta la o nuntă Balada lui Pintea ?
Nici nu e locul unei balade la nuntă.

Vă mai aducețti aminte de filmul Pintea cu Florin Piersic în rolul principal.
Una din vocile de pe coloana sonoră a filmului îi aparține acestui rapsod din Țara Lăpușului, azi în vârstă de șaptezeci și nouă de ani.

În vorba asta spusă de moș Pițiș, cunoscut de localnici sub numele de Mniculaie a lui Ion a lui Iacob din Fundatura din Lapusul Romanesc, rapsod popular declarat de UNESCO drept tezaur uman viu, mi-a produs o revelație.
Dacă noi, ca țară, suntem acum unde suntem, e pentru că nu avem politicieni de leje ci de găteje.
Iar gătejele se pun pentru a aprinde focul.

 

vizitatorul potrivit (2)


ascultând lecția de muzică cu Jan Vermeer

Stefan Draschan mărturisea că rareori a stat de vorbă cu personajele fotografiate dar că unele i-au trezit emoții de nedescris.
Așa e și cazul acestei femei care s-a oprit să admire tabloul lui Vermeer.
Fotograful spunea că pur și simplu i s-a oprit respirația, nevenindu-și să creadă ceea ce vede.


întâlnire cu Botticelli

Totuși în câteva rânduri a fost abordat pe Instagram sau pe alte rețele de socializare de persoane care s-au recunoscut în fotografiile postate în mediul virtual.
Un băiat japonez a fost uimit să vadă în ce fel s-a potrivit cu un tablou.
Un alt băiat și-a recunoscut mama fotografiată în fața operei lui Sandro Botticelli.
Ba chiar și doamna în superba rochie în stil Monet l-a contactat online recunoscându-se cu plăcută surprindere în acea fotografie ce a fost aleasă ulterior drept ilustrație de copertă pentru una din cărțile lui Stefan Draschan.


inspirând culorile lui Paul Gauguin

Nuanțele de verde ale tabloului se îmbină perfect cu cele de pe interesanta bluză purtată de vizitatoare.

întâlnire constructivă cu Hermann Glöckner

Aici coincidența e formidabilă.
Un pulover constructivist se potrivește perfect cu opera acestui artist constructivist.

iată cum un blazer poate concura cu o tapiserie


un vizitator pentru Andy Warhol

Tânărul vizitator pare a fi „croit special” pe măsura operei lui Warhol ;)
Mă gândeam că imaginea multiplicată a celebrei Marilyn Monroe are potențialul de a deveni un design de succes pentru o linie de tricouri unisex.


un invitație la odihnă pe fotoliul albastru lansată de Guy Pène du Bois

Oare vizitatoarea în bleumarin a realizat cât de bine se armonizează cu pictura lui Guy Pène du Bois?

Coincidență în ceea ce privește culorile, coincidență în ceea ce privește folosirea literelor … dar dacă stau să mă gândesc bine, ținând cont și de faptul că multe din imaginile postate în acest text au fost realizate în muzee de artă modernă, e de așteptat ca și vizitatorii să respecte acest trend modernist în stilul lor vestimentar.

între linii cu Gerhard Richter

Fotografia de mai sus îmi place foarte mult. Induce ideea de liniște, relaxare, plutire …


o vizitatoare în armonie cu Gerhard Richter

Această fotografie mă face să-mi analizez la modul serios garderoba. Oare aș putea găsi în dulap piese vestimentare în armonie cu vreun tablou celebru ?

la fel de abstract ca Frank Kupka

Voi încheia cu Frantisek Kupka, unul din pictorii mei preferați, și cu invitația de a afla mai multe despre formidabilele sale picturi.

 

vizitatorul potrivit (1)


(întâlnire înstelată cu Van Gogh)

Arta se poate manifesta în cele mai originale și neașteptate forme.
Fără îndoială că Stefan Draschan (n. 1979, Viena) demonstrează fără drept de apel acest adevăr.
El a petrecut zile, apoi luni, apoi ani prin muzeele europene în așteptarea vizitatorului potrivit, acel vizitator care să se potrivească sau să aducă o completare operei de artă pe care o privea.


(întâlnire printre nuferi cu Monet)

La ora actuală el își împarte timpul între Viena, Paris și Berlin în căutarea vizitatorului potrivit.
Interesant e însă  drumul care l-a adus aici.
În 2013 s-a lăsat de fumat și pentru a compensa golul creat în rutina cotidiană, pentru a-și ține mâinile ocupate, a început să facă fotografii cu i-Phonul. Fotografii obișnuite așa cum făceau milioanele de oameni cu telefoanele lor.


(întâlnire florală cu Jan Brueghel cel Bătrân)

Scânteia însă a venit în urma unui punct de vedere promovat de Pontus Hultén, unul din directorii fondatori ai Centrului Georges Pompidou din Paris, care afirma că muzeul nu reprezintă doar un spațiu pentru expunerea și conservarea operelor de artă. Muzeul reprezintă un loc interactiv unde înșiși vizitatorii pot crea artă.


(întâlnire abstractă cu Kandinsky)

În 2014 realizează prima sa fotografie ce se subscrie temei ce avea să îl facă celebru. E vorba de un tip ce admira un tablou de Braque.


(prima întâlnire, cea cu Georges Braque)

Este fascinant să experimentezi șansa, coincidența, potrivirea lucrurilor și a oamenilor..
În imaginea de mai jos pare că tabloul o devorează pe vizitatoare. Ea se pierde cu totul printre culorile picturii.

100 din cele mai bune fotografii au fost strânse într-un catalog de artă intitulat  Coïncidences, publicat în acest an de Ateliers Henry Dogier din Paris. Coincidențele se referă la culori, motive, coafuri, atitudini, accesorii vestimentare, similarități de detalii, etc.


(întâlnire la Marea Neagră cu Milton Avery)

Stefan Draschan a fotografiat în foarte multe muzee, peste tot în Europa, la Viena, Paris, Berlin, Amsterdam, Londra, Florența, Potsdam, Roma, Bruxelles, Madrid, etc.


(Stefan Draschan, autoportret)

Stefan Draschan a publicat mai multe cărți cu fotografiile făcute de-a lungul celor patru ani de fotograf amator: People Matching Artworks, People Sleeping in Museums, People Touching Artworks, The Three Graces și Coïncidences.


(întâlnire cu Manet la Rueil)

E de admirat răbdarea fără margini pentru întâlnirea cu vizitatorul mult așteptat și, eu una, îmi pot imagina emoția în momentul acelei întâlniri perfecte.
Secunda aceea unică când știi că ești la un click distanță de persoana mult așteptată.

Va mai urma încă o postare cu alte fotografii absolut surprinzătoare. Mi-e foarte greu să aleg căci fiecare dintre ele are în spate ore sau zile de așteptare și un minut de noroc.
Să fii la momentul potrivit în fața tabloului potrivit atunci cănd este privit de vizitatorul potrivit ;)

(ascultându-l pe violonistul lui Hendrick ter Brugghen )