suntem oameni de leje, nu de găteje

”Suntem oameni de leje (lege), nu de găteje.”

Vorba asta am auzit-o din gura Mariei Casandra Hauși, o voce superbă din Maramureș. O voce la superlativ și o interpretare așijderea.
Nu, ea nu va aduna niciodată atâtea vizualizări pe youtube pe cât au adunat Salam, Guță sau Taraful de la Clejani.
Am ascultat-o live, la Muzeul Satului, și credeți-mă că și Maria Callas ar fi ascultat-o cu încântare.

Vocea ei vibra cu o intensitate neobișnuită, nu avea nevoie de microfon. Vocea ei e făcută să răsune peste munți, să se rostogolească peste dealuri și să se stingă în intensitate peste apele line de la șes.
Vocea ei nu are nevoie de scenă. Are nevoie de un cer albastru, de frunze galbene așteptând să cadă de pe ramuri, de dealuri acoperite de struguri, pieptănate de vânturi șturlubatice, de verdele câmpiei acoperite cu mantii mătăsoase de grâu și porumb sau țintuite cu floarea soarelui.

Surpriza cea mai mare avea să vină după spectacol, acasă, încercând să aflu mai multe despre această voce profundă. Așa am descoperit că a susținut un concert alături de muzicianul iranian Mehdi Aminian, un proiect intitulat  Doina Revival – Roots Revival  în care s-a încercat alăturarea muzicii maramureșene de muzica veche persană, muzică marcată și ea de influențe pastorale.

Vorba asta cu mult tâlc Maria a auzit-o de la moș Nicolae Pițiș, cioban din Țara Lăpușului, cel ce a învățat-o să horească și să doinească. Cel care a pus-o să cânte în coliba lui spunându-i că acolo e cea mai importantă scenă din viața ei. Pe vremea aceea ea nu cântase nicăieri în lume. Nu se simțea pregătită.
De abia după ce a cântat a realizat pe deplin că, întradevăr, coliba lui moș Pițiș rămâne cea mai importantă scenă. Dacă acolo nu e lăudată nu mai are importanță câte aplauze ar primi în alte părți.
Tot moș Pițiș l-a învățat să cânte și pe Grigore Leșe. Cântecul acela cu noduri, vechi și greu de înterpretat, care nu iese așa cum trebuie din gâtlejul oricui.

Apoi a venit o zi în care a câștigat marele premiu al Festivalului Maria Tănase. Viața i s-a schimbat într-un fel. Nu a ajuns însă niciodată o vedetă. Nu a cântat la nunți sau petreceri deoarece ea nu știe să cânte.
Ea știe doar să horească și să doinească. Cine oare ar asculta la o nuntă Balada lui Pintea ?
Nici nu e locul unei balade la nuntă.

Vă mai aducețti aminte de filmul Pintea cu Florin Piersic în rolul principal.
Una din vocile de pe coloana sonoră a filmului îi aparține acestui rapsod din Țara Lăpușului, azi în vârstă de șaptezeci și nouă de ani.

În vorba asta spusă de moș Pițiș, cunoscut de localnici sub numele de Mniculaie a lui Ion a lui Iacob din Fundatura din Lapusul Romanesc, rapsod popular declarat de UNESCO drept tezaur uman viu, mi-a produs o revelație.
Dacă noi, ca țară, suntem acum unde suntem, e pentru că nu avem politicieni de leje ci de găteje.
Iar gătejele se pun pentru a aprinde focul.

 

vizitatorul potrivit (2)


ascultând lecția de muzică cu Jan Vermeer

Stefan Draschan mărturisea că rareori a stat de vorbă cu personajele fotografiate dar că unele i-au trezit emoții de nedescris.
Așa e și cazul acestei femei care s-a oprit să admire tabloul lui Vermeer.
Fotograful spunea că pur și simplu i s-a oprit respirația, nevenindu-și să creadă ceea ce vede.


întâlnire cu Botticelli

Totuși în câteva rânduri a fost abordat pe Instagram sau pe alte rețele de socializare de persoane care s-au recunoscut în fotografiile postate în mediul virtual.
Un băiat japonez a fost uimit să vadă în ce fel s-a potrivit cu un tablou.
Un alt băiat și-a recunoscut mama fotografiată în fața operei lui Sandro Botticelli.
Ba chiar și doamna în superba rochie în stil Monet l-a contactat online recunoscându-se cu plăcută surprindere în acea fotografie ce a fost aleasă ulterior drept ilustrație de copertă pentru una din cărțile lui Stefan Draschan.


inspirând culorile lui Paul Gauguin

Nuanțele de verde ale tabloului se îmbină perfect cu cele de pe interesanta bluză purtată de vizitatoare.

întâlnire constructivă cu Hermann Glöckner

Aici coincidența e formidabilă.
Un pulover constructivist se potrivește perfect cu opera acestui artist constructivist.

iată cum un blazer poate concura cu o tapiserie


un vizitator pentru Andy Warhol

Tânărul vizitator pare a fi „croit special” pe măsura operei lui Warhol ;)
Mă gândeam că imaginea multiplicată a celebrei Marilyn Monroe are potențialul de a deveni un design de succes pentru o linie de tricouri unisex.


un invitație la odihnă pe fotoliul albastru lansată de Guy Pène du Bois

Oare vizitatoarea în bleumarin a realizat cât de bine se armonizează cu pictura lui Guy Pène du Bois?

Coincidență în ceea ce privește culorile, coincidență în ceea ce privește folosirea literelor … dar dacă stau să mă gândesc bine, ținând cont și de faptul că multe din imaginile postate în acest text au fost realizate în muzee de artă modernă, e de așteptat ca și vizitatorii să respecte acest trend modernist în stilul lor vestimentar.

între linii cu Gerhard Richter

Fotografia de mai sus îmi place foarte mult. Induce ideea de liniște, relaxare, plutire …


o vizitatoare în armonie cu Gerhard Richter

Această fotografie mă face să-mi analizez la modul serios garderoba. Oare aș putea găsi în dulap piese vestimentare în armonie cu vreun tablou celebru ?

la fel de abstract ca Frank Kupka

Voi încheia cu Frantisek Kupka, unul din pictorii mei preferați, și cu invitația de a afla mai multe despre formidabilele sale picturi.

 

vizitatorul potrivit (1)


(întâlnire înstelată cu Van Gogh)

Arta se poate manifesta în cele mai originale și neașteptate forme.
Fără îndoială că Stefan Draschan (n. 1979, Viena) demonstrează fără drept de apel acest adevăr.
El a petrecut zile, apoi luni, apoi ani prin muzeele europene în așteptarea vizitatorului potrivit, acel vizitator care să se potrivească sau să aducă o completare operei de artă pe care o privea.


(întâlnire printre nuferi cu Monet)

La ora actuală el își împarte timpul între Viena, Paris și Berlin în căutarea vizitatorului potrivit.
Interesant e însă  drumul care l-a adus aici.
În 2013 s-a lăsat de fumat și pentru a compensa golul creat în rutina cotidiană, pentru a-și ține mâinile ocupate, a început să facă fotografii cu i-Phonul. Fotografii obișnuite așa cum făceau milioanele de oameni cu telefoanele lor.


(întâlnire florală cu Jan Brueghel cel Bătrân)

Scânteia însă a venit în urma unui punct de vedere promovat de Pontus Hultén, unul din directorii fondatori ai Centrului Georges Pompidou din Paris, care afirma că muzeul nu reprezintă doar un spațiu pentru expunerea și conservarea operelor de artă. Muzeul reprezintă un loc interactiv unde înșiși vizitatorii pot crea artă.


(întâlnire abstractă cu Kandinsky)

În 2014 realizează prima sa fotografie ce se subscrie temei ce avea să îl facă celebru. E vorba de un tip ce admira un tablou de Braque.


(prima întâlnire, cea cu Georges Braque)

Este fascinant să experimentezi șansa, coincidența, potrivirea lucrurilor și a oamenilor..
În imaginea de mai jos pare că tabloul o devorează pe vizitatoare. Ea se pierde cu totul printre culorile picturii.

100 din cele mai bune fotografii au fost strânse într-un catalog de artă intitulat  Coïncidences, publicat în acest an de Ateliers Henry Dogier din Paris. Coincidențele se referă la culori, motive, coafuri, atitudini, accesorii vestimentare, similarități de detalii, etc.


(întâlnire la Marea Neagră cu Milton Avery)

Stefan Draschan a fotografiat în foarte multe muzee, peste tot în Europa, la Viena, Paris, Berlin, Amsterdam, Londra, Florența, Potsdam, Roma, Bruxelles, Madrid, etc.


(Stefan Draschan, autoportret)

Stefan Draschan a publicat mai multe cărți cu fotografiile făcute de-a lungul celor patru ani de fotograf amator: People Matching Artworks, People Sleeping in Museums, People Touching Artworks, The Three Graces și Coïncidences.


(întâlnire cu Manet la Rueil)

E de admirat răbdarea fără margini pentru întâlnirea cu vizitatorul mult așteptat și, eu una, îmi pot imagina emoția în momentul acelei întâlniri perfecte.
Secunda aceea unică când știi că ești la un click distanță de persoana mult așteptată.

Va mai urma încă o postare cu alte fotografii absolut surprinzătoare. Mi-e foarte greu să aleg căci fiecare dintre ele are în spate ore sau zile de așteptare și un minut de noroc.
Să fii la momentul potrivit în fața tabloului potrivit atunci cănd este privit de vizitatorul potrivit ;)

(ascultându-l pe violonistul lui Hendrick ter Brugghen )

 

Alexandra Chertulova aka Rayda Ealvay

Am descoperit-o cu totul întâmplător pe Alexandra Chertulova. Frunza de toamnă captivă în blocul de gheață a fost suficientă pentru a-mi stârni curiozitatea.
Așa am ajuns la concluzia că merită o postare.

Am constatat că toate lucrările ei poartă cel puțin un mesaj sau o invitație la meditație.
De exemplu, aceasta lucrare ne spune că din momentul în care deschidem ochii începe cursa contra cronometru către linia de final.

Cu ceva timp în urmă am avut plăcuta surpriză să văd că și Potecuța i-a dedicat o postare axată în special pe fotografiile ei suprarealiste.
Deci nu se putea să o amân la nesfârșit pe a mea ;)

Cuplul suprarealist din imagine nu mai are nevoie de comentarii. Un „EL” ce își suplinește identitatea cu teancuri de bancnote.

Dar cine e această artistă care ne convinge cât ai clipi din ochi cu ajutorul unor imagini sugestive realizate prin manipulare fotografică ?

Ana Chertulova este o tânără artistă de douăzeci de ani din Perm, Rusia. Ea a ales să-și facă cunoscute lucrările sale folosindu-se de pseudonimul Rayda Ealvay.

Talentată, cu forță imaginativă, tânără și atrăgătoare, Alexandra se folosește de propriile ei fotografii pentru a ne introduce în universul imagistic creat de dânsa.
Și imaginile vorbesc cu mai multe înțelesuri.

Dar oare noi suntem capabili să vedem ceea ce, oricare imagine, a oricărui artist, ne comunică la nivel conștient?
Suntem atinși oare de mesajul subliminal?
Vedem doar cu ochii minții ?

Frumusețea, fashion-ul, strălucirea și lumea modei nu o puteau lăsa nepăsătoare pe Alexandra.
Deși putea foarte bine să pozeze pe Instagram fotografii în care să-și pună în valoare corpul și fața, așa cum fac zeci de mii de tinere fete, ea a ales să spună mai mult.
A ales să spună cum îi e sufletul

Fotografia de mai sus mi-a adus aminte că în perioada interbelică și imediat după aceea orașul Perm a purtat un alt nume: Molotov Vyacheslav Molotov, cel cu pactul Ribbentrop – Molotov, cocktailul Molotov, etc.

Perm este un oraș important din Rusia (peste 1 mil locuitori), situat pe malul râului Kama (principalul afluent al fluviului Volga) în apropiere de Munții Urali.
Nu știu dacă acest oraș vă spune ceva … cert e că, din punct de vedere cultural, a avut și are multe de oferit.
Soprana Tatiana Borodina e din Perm. La Perm a lucrat o perioadă și celebrul impresar de balet Sergei Diaghilev, cel ce a făcut cunoscut baletul rusesc în întreaga Europă.

Ultima fotografie aleasă pentru postarea de azi mă trimite la basmul Albă ca Zăpada … dar și la mitul Evei.
Sau poate e o trimitere la baletul Pasărea de Foc pe muzica lui Igor Stravinsky …. ?
E complicat, nu știu ce să zic ;)

Marea parte a imaginilor le-am descoperit aici:

https://www.boredpanda.com/surreal-photo-manipulations-self-portraits-rayda-ealvay/

https://photogrist.com/digitalart-rayda-ealvay/

 

un tablou scandinav … o poveste scandinavă

 


Peder Severin Krøyer, Anna Ancher and Marie Krøyer on the Beach at Skagen, 1893, (54 by 60cm),
Private Collection, UK.

 

Cred că e timpul să revin la vechile mele postări despre pictori și tablouri ;)
Mi-a fost greu să reînnod firul acestor postări deoarece nu găseam tabloul care să relanseze subiectul.
Am căutat și, voila, am descoperit ceea ce trebuie. Un tablou în culori estivale cu gust de vacanță și o interesantă poveste în spate.

Dar să încep cu începutul ;)

Tabloul propus azi, deși estimat la 150 000 – 250 000 GBP, a fost vândut de casa de licitații Sotheby contra unei sume de aproximativ 490 000 GBP (lire sterline) și a intrat într-o colecție particulara din Marea Britanie.

Autorul lui e Peder Severin Krøyer(1851-1909), pictor danez de factură impresionistă ce a făcut parte din așa numitul grup de la Skagen.

Pictura în cauză o înfățișează pe soția sa, pictorița germano-daneză Marie Triepcke, împreună cu Anna Ancher, la rândul ei pictoriță și totodată soția lui Michael Ancher, un bun prieten.
Ei patru făceau parte din colonia de pictori de la Skagen, un oraș port la Marea Nordului,

Peder Severin Krøyer a fost influențat de Monet, Sisley, Renoir, Manet, Degas …
Legătura cu Marie Triepcke a fost una cu năbădăi. A început cu o dragoste la prima vedere, a continuat cu o relație de iubire înainte de căsătorie, s-a prelungit într-o căsătorie ce părea ideală și s-a sfârșit într-un mod tensionat atunci când ea îl va părăsi pentru compozitorul suedez Hugo Alfvén cu care ulterior se va căsători.
Compozitorul suedez s-a îndrăgostit de Marie privind picturile realizate de Krøyer dar de abia în Italia a cunoscut-o în realitate. Iubirea lor s-a aprins ca o flacără și a durat în pofida faptului ca el era cu cinci ani mai tânăr.
Ea nu se va sfii să se afișeze cu el în public. Ba chiar au trăit împreună la Skagen fără să se ascundă de soțul ei căruia îi ceruse divorțul imediat ce se întorsese din Italia. Pe vremea aceea femeile nu puteau intenta divorț în Danemarca.
De abia după ce a rămas însărcinată cu Hugo Alfvén, soțul ei a consimțit divorțul.

Peder Severin Krøyer va suferi în urma acestei despărțiri și va muri la doar cincizeci și opt de ani, pe jumătate orb, cu sănătatea mentală profund afectată.
Interesant e faptul că în ultimii opt ani de viață el a pictat tablouri în ciuda faptului că era pe jumătate orb.

Peder Severin Krøyer, Summer Evening on Skagen’s South Beach, 1893 now in the Skagens Museum, Skagen (the final large scale version).

 

Tablourile prezentate în continuare fac parte din așa numita ”perioadă albastră” a pictorului și, ambele, reprezintă aceleași personaje ca și în primul tablou.
Toate aceste studii portretistice se vor concretiza într-un tablou final de mari dimensiuni, actualmente expus la Skagen.

Peder Severin Krøyer, Summer Evening at the South Beach, Skagen. Anna Ancher and Marie Krøyer, 1893 in The Hirschsprung Collection, Copenhagen (small version)

 

În continuare mai propun un tablou ce pare că a fost pictat de același autor. Dar nu e așa ;)
Acest ultim tablou reprezintă o copie care are în spate o mică povestioară amuzantă.


Michael Ancher, Anna Ancher and Marie Krøyer on an Evening Walk on South Beach, 1897, in the Michael and Anna Ancher House, Skagen (Ancher’s copy of the painting by Krøyer)

Michael Ancher a împrumutat tabloul de la prietenul său și, în mare taină, l-a copiat.
Mai târziu i-a scris o scrisoare lui Krøyer în care și-a mărturisit păcatul spunând că i-a plăcut foarte mult pictura și nu s-a putut abține să nu o copieze mai ales că, după cum se știe, una din cele două personaje era chiar soția lui.
Acest fapt l-a amuzat pe Krøyer care, în stilu-i caracteristic, l-a iertat pentru ”fals” ;)

Mă bucur mult că i-am descoperit pe acești patru pictori danezi și, sper, că voi avea răbdarea si inspirația necesară pentru a scrie mai mult despre ei.