trădătoarele …

Acest text l-am scris în 2008, pe forumul HanuAncuței, pe vremea când nu utilizam diacriticele. Sper ca lectura să nu provoace dureri de cap :)
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Clasa a cincea, vacanța de primavara, prima mea iesire in afara granițelor României …

Asteptasem cu multa nerabdare ziua aceasta, nu numai pentru faptul ca urma sa calc pe pamântul unei alte tari, cât pentru faptul ca urma sa vad locul unde a invatat Eminescu: Cernăuţi.

La finalul calatoriei am inteles mai multe lucruri.

Grupul nostru era format din vreo cincisprezece elevi si trei insotitori: o invatatoare de la scoala noastra, un profesor in vârsta pe care nu il cunosteam – pentru ca preda la o alta scoala – si tovarășa de la județ.
Tovarasa era imbracata cu un pardesiu de culoare gri deschis si avea pe cap o caciula de vulpe argintie ce îi venea până pe sprâncene.
Pe mine ma pufnea râsul ori de câte ori ma uitam la dânsa. Afara era destul de cald, era primavara in toata regula. In piata se vindeau zambile, frezii si lalele.
Trecuse anotimpul caciulilor de vulpe dar se pare ca tovarasa ori nu stia, ori isi inchipuise ca va lua privirea rusilor cu blana de pe cap.
Noi eram imbracati in uniforme de pionieri, cravata rosie cu tricolor la gât si berete bleumarin pe cap.

Dimineata se anunta superba. Strazile orasului Cernăuţi mi s-au parut foarte largi iar Universitatea de-a dreptul imensa. Cladirea fusese construita dupa toate rigorile impuse de regimul austro-ungar.
A fost primul lacas de invatamânt superior in care am pus piciorul, caci până atunci nu vazusem cum arata pe dinăuntru o facultate sau o universitate.

De acolo am fost dusi la o sala de spectacole unde urma sa ne intâlnim cu pionierii rusi, dupa care urma sa mergem undeva in afara orasului sa plantam pomii prieteniei  :)

In autocarul nostru erau numai elevi de la a cincea in sus, cu exceptia unei fetite din clasa a doua. Invatatoarea de la scoala noastra a asezat-o pe scaun lângă mine zicându-mi sa am grija de ea,  sa nu se piarda si sa nu care cumva sa o las singura si sa se sperie sau sa inceapa sa plângă.
Nu-mi convenea postul de nanny dar nu aveam încotro.

Avea un par lucios si brunet, tuns pe  linia gâtului, si un breton de sub care ieseau doi ochi verzi si niste gene lungi, foarte feminine.
O chema Smaranda dar mie imi venea sa-i zic Smaralda … din cauza ochilor ei verzi si limpezi ca piatra de smarald.

Ma tinea strâns de mână si, in timp ce cautam niste fotolii libere pe care sa ne asezam pentru a urmari spectacolul copiilor rusi, vorbea incontinuu minunându-se de ceea ce vedea. Cel mai mult era speriata de faptul ca se vorbea intr-o alta limba din care ea nu pricepea nimic.

Am gasit niste locuri aproape de scena, cred ca prin rândul trei sau patru. Ne-am asezat asteptând sa se ridice cortina. Printre scaune era un permanent du-te vino de copii imbracati in costume ciudate.
La un moment dat lânga noi s-au asezat doi rusi, o fata si un baiat.
Fata a intrat in vorba cu mine rostind câteva cuvinte într-o româneasca aproximativă : „Veniti de la Rumunia?”
Acel „de la Rumunia” in loc „din România” avea un farmec aparte.
I-am raspuns ca da si am intrebat-o la rândul meu cum de stie romaneste. Face la scoala limba româna?
Ea mi-a raspuns ca nu, dar ca, in cartierul lor sunt foarte multi copii români, si ca, jucându-se impreuna a invatat puțin românește.
A spus ca o cheama Dana iar pe fratele ei Peter.
Dupa numele lor mi-am dat seama ca dânșii trebuie sa fie de origine germana.
Peter mi-a confirmat supozitia si in mod vadit se simtea foarte bine ca poate sa vorbeasca cu noi.
Mai pe românește, mai pe nemțeasca mea schiopătată, uneori pe ruseste chiar, dialogul nostru continua.
Smaranda nu scotea un cuvânt dar se uita la ei doi cu o privire plina de admiratie.

Spectacolul a fost foarte frumos. Ritmurile muzicala rusesti se amestecau cu cele georgiene, turkmene, moldovenești, ucrainene, lituaniene sau tătare. Dansatorii imbracati in costume multicolore sareau acrobatic prin aer, garmoşca nu apuca sa se odihneasca, luminile se aprindeau si se stingeau scoțând si mai mult in relief grația de caprioare a fetelor din grupul de gimnastica ritmica.
La plecare Dana si Peter au propus sa facem schimb de cravate.
Mi se parea minunat sa am o amintire de la ei, asa ca am scos de la gât cravata rosie de pionier.
Smaranda m-a imitat. Intr-o secunda am înnodat  cravata ruseasca, facuta dintr-un material matasos, altfel la pipait decât cravatele românești.

Am mers la autocar si ne-am asezat pe scaune asteptând sa mergem sa plantam pomii prieteniei.
Probabil ca unul din copii din autocar i-a spus tovarăsei ca noi doua avem cravate rusesti.
Ea a venit la noi cu o falca in cer si una in pamânt.
„Unde va sunt cravatele?”
„Le-am schimbat cu niste copii rusi ?”
„Cum adica le-ati schimbat? TRADATOARELOR !”
  a spus ea pe o voce aproape țipată.
Intre timp autocarul a oprit in fata unui spatiu verde si toata lumea a coborât, cu exceptia noastra.
Prin geam vedeam autocarele cu copii rusi, camionul cu puieții pe care urma sa-i plantam si vreo doua masini de miliție.
Tovarășa spumega de furie.
„Imediat sa va dati jos cravatele. Nu aveti voie sa iesiti afara. Stati in autocar până se intorc restul copiilor. Tradatoarelor de tara! Meritati sa fiti pedepsite. V-ati vândut țara!”

Smaranda, cu lacrimile siroind pe obraz, a desfacut cravata si i-a intins-o.
„Si tu, n-auzi?! Da jos cravata!”
Nu m-am miscat deloc. Nu aveam de gând sa i-o dau.
Vazând ca nu o ascult, dânsa mi-a tras cravata de la gât.
Atunci eu i-am dat peste mână.
A fost o reactie spontana, nu m-am gândit nici la vârsta pe care o are si nici la ‘inalta ei functie de la judet’.
Mirată, si cu ciudă, ea m-a lovit peste cap.
Abia dupa ce m-a lovit si-a dat seama de prostia pe care o facuse.
Nu m-a durut. Am capul tare, la propriu vreau sa zic  rolleyes.gif.
Enervata, tovarășa a coborât zicându-i soferului sa inchida usa si sa nu ne lase sa coborâm deoarece suntem pedepsite.

Smaranda plângea in hohote. Voia sa planteze si ea un copac, sa faca fotografii cu copiii rusi si sa arate fotografiile atunci când se va intoarce in România.
Mi-era mila de ea vazând-o cum plânge pentru nimic.

Soferul cauta un loc de parcare mai la umbra.
Smaranda aproape ca se sufoca de plâns. Degeaba am incercat sa o iau in brate si sa o duc la un geam prin care sa vada mai bine afara.
Corpul i se zguduia de plâns si imi era frica sa nu i se faca rau.

Soferul s-a uitat la noi dupa care, nervos, a iesit afara. Nu a trecut nici un minut si profesorul cel în vârsta a venit la noi.
M-a intrebat ce s-a intâmplat. In trei propozitii i-am zis esentialul, mai putin faptul ca tovarasa mi-a dat cu palma peste cap.
Am vazut cum i se înăspresc trasaturile fetei si cum scrâsneste din dinți.
Si-a scos ochelarii cu rama argintie de pe ochi, a luat-o pe Smaranda în brate si mi-a zis sa vin afara dupa dânsul.
Am coborât împreuna din autocar. El a lasat-o jos pe Smaranda si i-a facut semn sa mearga in directia unui pom pe care il tineau trei baieti rusi.
Smarandei nu-i venea sa creada. Lacrimile i s-au oprit brusc si cu pasi timizi s-a apropiat singura de cei trei rusi, doi blonzi si unul brunet, cel brunet cu trasaturi evident asiatice. Pustanii rusi zâmbeau încântati la gândul ca vor face fotografii cu o fata așa de frumoasa  :)

Nu m-am clintit de pe locul meu. Profesorul stătea lânga mine si urmarea din priviri copiii.
Tovarasa s-a apropiat amenințător de mine.
„Cine ti-a dat voie sa iesi afara?”
In gândul meu i-am raspuns : popa prostul  devil.gif

Dar atunci s-a intâmplat inevitabilul. Profesorul s-a intors spre ea si cu o voce pe care nu am sa o uit niciodata, cu dicția unui judecator care citeste o sentință de condamnare la moarte a spus : „Naiba să te ia de netoată! Nu ti-e rusine de copiii ăștia? „
Tovarășa tremura de furie.
„Am sa te raportez la județ” a zis ea pe o voce gâtuită.
„Să mă raportezi la mă-ta” a răspuns incredibil de calm batrânul profesor.

Tovarășa a plecat cu fața rosie de nervi si cu caciula caragioasa in care capul i se infundase cu totul.
Profesorul si-a trecut ambele mâini prin parul alb si s-a uitat la mine de parca abia acum descoperise faptul ca eram acolo.
„Esti destul de mare sa întelegi ce vreau să-ți spun. Nu e frumos sa vorbesti asa cum am vorbit eu, insa uneori, in raport cu unele femei, un barbat trebuie sa fie puțin nesimtit ca să se faca perfect înțeles.”

Da, eram suficient de mare să-i înțeleg vorbele. Eram suficient de mare să realizez ce ştift uman e tovarășa. Si eram suficient de mare ca să mă opun lucrurilor absurde si sa nu-mi fie frică să reacționez.

Desi au trecut foarte multi ani de atunci, si desi am aruncat sau am pierdut multe lucruri, totusi cravata aceea o am si acum.
Chiar daca e o singura cravata, eu îi spun „cravata lui Peter si Dana”.
Nu e o simpla cravata. E simbolul primului meu act de rezistenta impotriva a ceea ce Einstein se temea ca s-ar putea sa nu aiba limite  :)

(Met)axa de cultură

          axele coordonatelor de gen

 

În cazul în care nu ați aflat această noutate de pe Mediafax.

Producătorii de film plănuiesc o variantă ”woke”, alertă la prejudecățile rasiale și la discriminare, a filmelor Harry Potter în care personajele magice vor fi interpretate de actori transsexuali și non-binari, potrivit DailyMail.
În ceea ce va fi văzut de mulți ca o provocare la adresa lui J.K. Rowling, scriitoare britanică, cunoscută mai ales drept autoare a romanelor de fantezie Harry Potter, care a fost atacată pentru că a pus sub semnul întrebării afirmaţii conform căreia femeile transsexuale sunt identice cu femeile biologice, realizatorii de film caută o distribuție diversă pentru rolurile principale.
Aceștia insistă asupra faptului că unele dintre personajele pentru noile versiuni – care vor fi difuzate sub forma unei „serii web” – nu pot fi interpretate de actori albi, inclusiv rolul principal al lui James Potter, tatăl tânărului vrăjitor Harry.
Potrivit notelor de casting, acest rol este deschis doar unui actor care este „asiatic, negru, de origine africană, etnic ambiguu, multirasial, de origine indigenă, latino, hispanic, din Orientul Mijlociu, din Asia de Sud, indian, din Asia de Sud-Est sau din insulele Pacificului”. Producătorii nu au precizat cine vor să o interpreteze pe Lily Evans, mama lui Harry, dar au spus că vor o „femeie transsexuală, nonconformistă, non-binară”.
Fișele de casting pentru Sirius Black, interpretat inițțal de Gary Oldman în adaptările cinematografice, cer un actor care să nu fie alb. Toate genurile pot da audiții pentru acest rol.
Creatoarea proiectului, producătoarea video TikTok Megan Mckelli, a declarat: „Ne propunem să reflectăm diversitatea fanilor în personajele sale îndrăgite, introducând oameni de culoare, povești queer şi personaje de diferite credințe”.
Dar producătorii, care au sediul în SUA, sunt aproape sigur că se vor confrunta cu o bătălie juridică din partea lui Rowling, despre care se crede că nu le-a acordat permisiunea de a-i folosi personajele.
Deși realizatorii și-au scris propriul scenariu, care nu îl are ca personaj central pe Harry – interpretat de Daniel Radliffe în filmele originale alături de Emma Watson în rolul lui Hermione Granger şi Rupert Grint în rolul lui Ron Weasley -, acesta se bazează pe cărțile scrise de Rowling, care își apără drepturile de autor.
Personajele ei, precum Remus Lupin, Peter Pettigrew, Marlene McKinnon şi Dorcas Meadowes, vor apărea în serialul care va fi filmat în zona Pacific Northwest din America în iunie și iulie.
Lupin, spun producătorii, poate fi interpretat de toate genurile, dar Pettigrew trebuie să fie jucat de „un bărbat transsexual, non-binar, care nu se conformează cu genul”.
Încă nu se știe când va fi difuzat serialul, dar Mckelli a angajat-o pe Hannah Schill, agent de casting din Los Angeles.

Experimentul Milgram … obediența criminală

Bun regăsit în 2022. Pentru acest început de an vă propun un subiect mai ciudat de meditație.

Într-un experiment rămas faimos (așa-numitul „experiment Milgram”), Stanley Milgram de la Yale a încercat să evalueze obediența/rezistența la autoritate a individului, atunci când a se supune contravine principiilor sale morale.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Milgram

Un clip video, de neratat,  titrat în română, îl puteți accesa dând click pe următorul link:

https://www.facebook.com/liviuadrian.sandu.7/posts/10158966848007104

 

un gând de Crăciun pentru fiecare dintre voi

Azi nu am cuvintele la mine … dar îi las pe alții să se exprime în locul meu.

versuri – Adrian Păunescu
muzică – Nica Zaharia
interpretare – Ana – Ecaterina Cărcăle

azi … al câtelea val ?

Katsushika Hokusai  – The Great Wave  (1831)
Metropolitan Museum of Art, USA

Azi platforma WordPress m-a felicitat pentru că în urmă cu cinci ani mi-am înregistrat blogul la ei; în paranteză fie spus, am făcut acest pas nevoită fiind să părăsesc platforma blogu/lu, pe care activam, din cauză că aceasta urma să se închidă.
Deci un „cincinal de realizări mărețe” pe WordPress ;)

Dar azi chiar nu știu despre ce să scriu, căci numai lucruri aiurea îmi trec prin cap, iar mass-media mă ajută din plin să mă enervez chiar de la prima oră a dimineții.
Azi e despre Austria și restricțiile dure luate acolo pentru nevaccinați. Nu mai e vorba de discriminare, e vorba de ostracizarea persoanelor nevaccinate.
Austria, „pre limba lor” Österreich … adică Reichul din Est. În contextul actual ce bine se potrivește denumirea !
În alte zile a fost despre statul Victoria din Australia, despre Letonia, despre Canada, despre Israel sau unele state din răposata democrație a SUA.

Dacă te dai trei pași înapoi de la realitatea imediată, și privești detașat tot ce s-a întâmplat și încă se întâmplă, realizezi faptul că nu este vorba în principal despre boală, despre pandemie, despre salvarea vieților – cum ne bombardează non-stop televiziunile.
Poate că sună prăpăstios, înfricoșător, aberant chiar … dar am ajuns la concluzia că asistăm la o nouă formă de lovitură de stat, multi-statală, ce nu se circumscrie definițiilor din manualele de istorie.
O lovitură de stat poate fi militară sau ne-militară, ea petrecându-se într-un interval de timp foarte scurt în care, un grup, preia prin forță puterea.
Dar acum, cred, asistăm la o lovitură de stat medico-farmaceutică, la o lovitură de stat sanitară.
Medicii reprezintă corpul de luptă , forțat să acționeze pe frontul urban și rural, iar industria farmaceutică, prin intermediul celor mai bogați oameni ai planetei, reprezintă sursa de finanțare.
Nu e o lovitură de stat clasică, acel coup d’État executat cu repeziciune, ci o luptă progresivă, graduală, prin care statele sunt reduse la nivelul de executanți al unor ordine sanitare, prezentate ca literă de lege, care, la capătul fiecărei etape, se dovedesc ori ineficiente ori cu grave fracturi de logică.
E vorba despre o încleștare în societate, despre felul în care fiecare popor își dovedește anduranța, capacitatea de a face față unui război de uzură, asemănător până la un punct cu războaiele de guerilă.

Filozoful și gânditorul italian Giorgio Agamben, în articolul „Medicina ca religie” publicat în luna mai 2020, deci chiar la începutul pandemiei, a luat poziție față de măsurile impuse de către autorități, care ar putea cădea în totalitarisme, și a afirmat că știința medicală are pretenția de a se impune ca religie și că trăsăturile acestei noi religii medicale sunt gnostico-maniheiste. Despre noțiunea de epidemie Agamben a afirmat că reprezintă noul teren de luptă în realizarea unui război civil mondial: „Epidemia, așa cum sugerează etimologia termenului (demos înseamnă în greacă popor în calitate de corp politic, iar polemos epidemos este în Homer numele pentru războiului civil) este, în primul rând, un concept politic, care se pregătește să devină noul teren al politicii – sau non-politicii – mondiale. Într-adevăr, este posibil ca epidemia cu care ne confruntăm să fie realizarea războiului civil mondial care, conform celor mai atenți politologi, a luat locul războaielor mondiale tradiționale. Toate națiunile și toate popoarele sunt acum într-un război de anduranță cu ele însele, deoarece inamicul invizibil și evaziv cu care se luptă se află în noi.

Nicolae Sfetcu, în prezentarea unui articol publicat pe 8 octombrie 2020, deci cu mult înainte de instaurarea psihozei, vorbește despre bioputere :
„Bioputerea face referire la practica statelor naționale moderne prin o explozie de numeroase și diverse tehnici pentru realizarea subjugării corpurilor și controlul populațiilor. Foucault a folosit termenul pentru a se referi în mod specific la practicile de sănătate publică, printre alte mecanisme de reglementare. Biopolitica este un concept care ia în considerare administrarea vieții și a populațiilor unei regiuni guvernate. Biopolitica produce o societate disciplinară generalizată și controale de reglementare prin biopolitica populației. Giorgio Agamben afirmă că ceea ce se manifestă în această pandemie este tendința crescândă de a folosi starea de excepție ca o paradigmă normală de guvernare.”

Nu vi se pare suspect faptul că epidemia lovește cu precădere țările europene, Israel, Canada, Statele Unite ale Americii ( eu le denumesc Statele Uitate ale Americii ;) ), Australia, Noua Zeelandă … și că aceste țări au cumpărat la greu nenumărate doze de vaccin, teste, medicamente, substanțe dezinfectante și materiale de protecție?
Oare în țările sărace din Africa, din sudul și sud-estul Asiei (Sri Lanka, Bangladesh, Filipine ), în cele mai sărace țări din America Latină și bazinul Mării Caraibilor, virusul este mai puțin activ ?
E vorba de virus sau e vorba oare de potența financiară a statelor ?

Păi nu-mi explic de ce doar în țările potente financiar, sau constrânse să respecte regulamente impuse de Uniunea Europeană – în această categorie înscriindu-se și România, restricțiile sunt cele mai multe, mai dure, vaccinarea cu două sau trei doze trecută la rang de lege, urmând a se purcede și la vaccinarea copiilor mai mari de cinci ani. Certificatele sau așa numitele pașapoarte verzi nu sunt definitive, ele își pierd valabilitatea la câteva luni, ori de câte ori se hotărăște de undeva de sus, reînnoirea fiind condiționată de un profit în plus pentru producătorii de vaccinuri pentru fiecare nouă doză  … nu se știe până când.
Eu văd aici o relație directă cu factorul financiar, nicidecum cu cel de sănătate publică.
Dacă România, cu o populație de circa 15 milioane în interiorul granițelor, din care se scad numărul copiilor cu vârsta mai mică de cinci ani, a antamat 120 milioane doze de vaccin, din care a plătit deja 60 de milione, ar trebui să ne întrebăm cât timp va dura această stare a lucrurilor, și să calculăm câte doze de vaccin pe an, și câți ani de acum încolo, va fi obligat să facă fiecare cetățean pentru a putea merge la muncă și la școală.
Aș putea să calculez și câte miliarde va plăti lunar fiecare țară, în funcție de numărul de doze și de persoane vaccinate, fiecărei companii producătoare de vaccinuri, cu Pfizer în frunte.
Dar nu vreau să-mi pierd timpul … pentru că realizez că timpul e singurul lucru pe care nu-l pot cumpăra de nicăieri. Dacă ar realiza și alții, ar fi nespus de frumos. Lumea ar trăi altfel, sau cel puțin ar trăi … nu doar ar viețui.

În rest ce să spun. Sunt bine. Mai ales în zilele în care nu deschid televizorul și nu intru pe Facebook.
În perioada asta am citit foarte mult, de toate, deoarece am constatat că lectura e cea mai facilă cale în a te rupe de realitatea de după colțul străzii.

Printre multe alte lucruri descoperite țin să o menționez pe Sophie Kinsella și încântătoarele ei romane, scrise cu mult umor, numai bune să-ți amintească de faptul că răsturnările de situație dau haz vieții și pun lucrurile acolo unde trebuie. Prima carte citită a fost Am numărul tău … și m-a cucerit de la primele rânduri.

Sophie-Kinsella-Am-Numarul-Tau