caligrafie și minimalism


contemporary jewellery by Golnar Gorgin

Ce se întâmplă atunci când minimalismul întâlnește caligrafia?
Sunt convinsă că se întâmplă un lucru extraordinar …  un fel de întâlnire între doi necunoscuți cu afinitâți și compatibilități nebănuite dar cumva intuite în adâncul lor cel mai adânc.

Așa că m-am hotărât să ilustrez acest lucru prin câteva bijuterii create de Golnar Gorgin, o iraniancă designer de bijuterii din materiale ieftine precum bronzul și argintul.

Pentru a vă introduce în postarea mea de azi vâ reamintesc alte două postări mai vechi dedicată inelelor atipice.

https://exergy33.wordpress.com/2017/01/28/inele-putin-atipice-1/

https://exergy33.wordpress.com/2017/01/29/inele-putin-atipice-2/

Și acolo am prezentat câteva femei bijutier (să le numesc oare bijutirese/bijuterese? ;) ) … Yael Sonia, Vina Rust, Angela Fung, Lia de Gregorio, Andreea Williams.

Acest inel realizat din argint satinat și argint cu efect de diamant face parte din seria de bijuterii inclusă în lucrarea de licență susținută de Golnar Gorjin la Universitatea din Teheran, Facultatea de Arte Frumoase, secția de Design Industrial, specializarea Bijuterii și Accesorii.

Dar să vorbesc puțin despre creatoare ;)
S-a născut în 1980 la Teheran, în 2005 a absolvit Facultatea de Arte Frumoase din Teheran cu o lucrare axată pe un set de bijuterii inspirate din caligrafia persană, stilul Nastaliq – un stil caligrafic persan sofisticat în care erau redactate documentele și manuscrisele din Evul Mediu.
Pasiunea pentru caligrafie o are de la tatăl ei, arhitect de profesie cu un hobby de lungă durată în arta caligrafiei.
Tot de la el a înțeles legătura dintre ritmul muzical și curgerea frumoasă a liniilor curbe.
Toate bijuteriile ei de inspirație Nastaliq sunt lucrate manual si au un finisaj realizat prin tehnica fierăstrăului, o tehnică ce a devenit semnătura ei înconfundabilă recognoscibilă datorită efectului de diamant de o eleganță desăvârșită.

Am sentimentul că bijuteriile ei de inspirație caligrafică sunt lirice, impregnate de muzicalitate, senzuale chiar.

În perioada 2006 – 2011 studieză la Facultatea de Artă din Florența, secția Fashion Design, specializarea Accesorii și Bijuterii iar apoi obține un masterat după încă trei ani de studii la facultatea mai sus menționată.


Golnar Gorgin

Numele ei, Golnar, reprezintă o formă colocvială a expresiei Gol-e Anar care în limba persană/Farsi înseamnă Floare de Rodie.

Acestea fiind spuse să trec mai departe.
Norocul i-a surâs tinerei artiste căci, imediat, a fost invitată să lucreze în atelierul de design Susanna de Carlo.
După o perioadă i-a fost propus postul de Technical Designer la Bvlgari/Bulgari … nume major pe piața internațională a bijuteriilor de lux.

În prezent Golnar Gorgin desenează bijuterii înspirate din diverse surse dar nu a renunțat nici la minimalism și nici la materialele ieftine … bronz, argint, oțel inoxidabil, bronz patinat.
Este catalogată drept contemporary jewellery designer, ethical designer, artigianali designer …


Colier din bronz ( o jumătate satinat, o altă jumătate cu efect de diamant)
(incluse în lucrarea de licență)

Din seria lucrărilor mai noi m-am oprit asupra acestui inel cu utilități imediate. Poate fi folosit pentru deschiderea sticlelor ;)

Golnar Gorgi – bottle opener ring

Pentru final vă invit să vizitați minigaleria.

 

din nou vineri 13

ce-mi plac zilele acestea extrem de rare de  vineri  13
căci mă fac să constat cu voce tare
lucruri bizare
sau imposibil de banale
sau nimicuri fundamentale
care te-ar face să le aprobi involuntar
chiar dacă nu mi-ai da dreptate pe moment.

zilele acestea, nu știu datorită cărui hazard meteorologic,
sunt întotdeauna însorite.
din start le presimt că nu vor fi monotone
căci dezamăgirea și speranța
își vor împărți în mod egal
cele douăzeci și patru de ore și o secundă
… și o secundă
căci în viață nici un calcul matematic nu e perfect ;)

 

simboluri străvechi

Mă reîntorc la Muzeul Etnografic din Rădăuți pentru a vorbi despre o altă cămașă tradițională veche.
Vedeta mea de azi o reprezintă o piesă de pe la mijlocul sec al XIX-lea din Horodnic. Nu se specifică dacă e vorba de Horodnicul de Sus sau de Horodnicul de Jos.
Oricum … in perioada Imperiului Austro-Ungar exista un singur Horodnic ;)

Cămașa mi-a atras atenția prin motivul cusut în albastru pe partea superioară a mânecii.
Aduce mult cu svastica/zvastica. Dar e impropriu să vorbim de un simbol arian preluat de Hitler pe la începutul anilor 1930 și transformat apoi într-un simbol al Germaniei naziste.


vârtelniță de la Horodnic

În realitate acest simbol se regăsește în foarte multe culturi … indiană, iraniană, greacă, romană, japoneză. Se regăsește la nativii americani, la popoarele nordice, la români, la popoarele celtice, la slavi și la popoarele din sud-estul Asiei.


motivul vârtelniței – sat Horodnic, jud Suceava, Bucovina

În folclorul nostru acest motiv e denumit vârtelniță.
Vârtelnița reprezintă o unealtă de lemn folosită în gospodăriile țărănești cu ajutorul căreia se deapănă firele de cânepă, de lână, de bumbac.

Acest motiv regâsit pe veșmintele tradiționale românești simbolizează motorul timpului, succesiunea anotimpurilor, regenerarea, energia benefică, norocul, …


patru cârlige/vârtelnița din satul Botoșana, zona Gura Humor, Bucovina

În acest motiv popular complex asemănarea cu svastica este și mai vizibilă.
L-am regăsit pe niște planșe etnografice din 1910 realizate de Maria Panaitescu cu cusături din zona Muscelului.
În această zonă este cusut cu ață roșie dar poate fi regăsit și în Basarabia (Moldova de peste Prut) unde este cusut cu fir de culoare neagră.

Sunt motive de o frumusețe geometrică demnă de cei mai renumiți stiliști și designeri.


vârtelnița de la Muscel

Sâ mâ leg puțin de etimologia cuvântului.
DEX-ul ne spune că vârtelniță ne vine din limba bulgară, mai precis din „vărtelka”.
În limba română avem și verbul a învârti.
Tot DEX-ul ne spune că acest cuvânt este conform cu vrŭtĕti, din fondul limbilor slave.
Mă întreb cum de dicționarele noastre ne dau cuvintele roată și rotire ca provenind din latinescul Rota iar cuvântul învârti ca fiind luat din slavul vrutĕti ?

Totuși eu nu accept aceste explicații simpliste deoarece Dicționarul Sanskrit – Englez Monier – Williams îmi arată mult mai profund cum stau lucrurile.
Iată câteva sensuri, în funcție de context, pentru câteva cuvinte ce ne duc cu gândul la fenomenul rotației.

Vartana ( वर्तन ) – setting in motion, grinding, living, spindle, twisting, screw
Vartani ( वर्तनि ) – the circumference or felloe of a wheel, the track of a wheel, way, path, rut.

Vă las să trageți singuri concluziile :)

 

stare de septembrie

Toamna miroase fantastic …

Atunci când trec prin parc lumina înserării se strecoară parcă printre copacii din care frunzele au început să cadă.
Vântul se strecoară și el printre frunze iar cele deja uscate scot un sunet metalic înfundat ca și cum un negustor bogat cu buzunarele doldora de monezi din aur s-ar îndrepta grăbit spre un loc de unde ar putea cumpăra ceva care să-i aducă un câștig nesperat de mare.

Toamna miroase fantastic …

Miroase în primul rând a frunze uscate.
Un miros liniștitor.

Miroase ușor a ploaie.
Un miros catifelat.

Miroase a povești romantice.
Un miros periculos.

Ieri am perceput toamna ca pe un flacon minuscul, prețios, plin cu un parfum vrăjit de culoarea chihlimbarului.
Dacă îl voi deschide te voi înrobi pentru totdeauna ;)

Ingrid


fotografie – Marc Fuller

 

Am rămas surprinsă cât de bine vorbea românește.
În povestea aceasta o voi numi Ingrid deoarece mi-a mărturisit că i-ar fi plăcut să o cheme așa în acte. Ea, fetița născută dintr-o mamă suedeză și un tată neamț, trăia cu impresia că Ingrid reprezintă numele unei femei puternice. În realitate acest nume vechi scandinav, dar și germanic, este asociat cu ideea de frumusețe.
Ingrid era frumoasă. O frumusețe distantă cu ochi de culoarea argintului viu întunecați de o furtună interioară strunită din greu.

  • Știi când am venit în România pentru prima dată ? Aveam doar nouă ani.
    Chiar și acum când rememorez acea vară fantastică am impresia că nimic nu a fost adevărat. Că am trăit o poveste undeva la poala unor dealuri împădurite din Bucovina.

Era pe la începutul anilor 2000. România nu intrase nici in NATO și nici în Comunitatea Europeană.
Eu, mama și o prietenă de-a ei venisem aici pe la sfârșitul verii.

Poate că ar trebui să-ți spun de ce venisem aici. De ce tocmai aici.
Povestea mea e complicată chiar de la început. Vrei un short story sau varianta completă în ediție princeps?

Am zâmbit fără să-i răspund.

  • Bine, am înțeles, mi-a răspuns ea legănându-și încet tot corpul cu scaun cu tot.
    Propun să luăm un pahar de vin. Un vin auriu … trebuie să aibă un vin bun aici.

Sticla cu vin își lăsa umbra alungită pe masa de la colțul extrem al terasei.
În fața noastră erau câțiva mesteceni ce-și foșneau încet frunzele în vânt.

  • Cu ce să încep?, m-a întrebat ea mângâind cu o mișcare amplă masa de lemn.
  • Cu începutul începutului … cu ceea ce îți vine acum în minte.

  • Începutul adevărat nu îl știu, dar știu că într-o zi, mai bine zis într-o noapte, am intrat în bucătărie să beau apă.
    Pe atunci locuiam într-o casă de modă veche. Între bucătărie și sufragerie se întindea un hol lung pe care mai erau baia, o cămară  și cele două dormitoare.
    Din sufragerie se auzeau voci. Nu-mi plăcea deloc tonalitatea lor. Știam că e vorba de mama și tata. Știam că se certau.
    Auzeam frânturi din conversație dar nu înțelegeam aproape nimic.
    M-am gândit că dacă aș intra în sufragerie ei s-ar fi oprit.
    Dar în momentul în care am intrat nimeni nu m-a observat.
    L-am văzut pe tata cum o pălmuia pe mama. Palmele curgeau cu viteză uluitoare, urmate de cuvinte în germană … cuvinte neinteligibile pentru mine.
    Am fugit pe holul întuneos speriată de ceea ce vedeam.
    De abia atunci m-a observat tata.  A alergat după mine furios.

  • Stai și spionezi la ușă ? Așa te-a învățat mama?

Am încremenit fără să pot să-i răspund. Nu puteam schița nici un gest. Înghețasem pur și simplu de frică.
Atunci el m-a luat și m-a izbit de perete. De mai multe ori. De fiecare dată cădeam pe jos iar mâinile mi se opreau pe parchetul de lemn în căutarea a ceva salvator.
Până să ajungă să mă salveze mama căzusem deja de câteva ori.

Mama m-a luat în brațe și m-a dus în cameră. A încuiat ușa și a stat acolo până dimineața.
Tata a izbit furios cu mâinile și picioarele în ușă o perioadă de timp. Nu știu cât. Inima îmi bătea în timpane ca un ciocan și aveam impresia că patul meu se va prăbuși într-un hău în secunda următoare.

Tatâl meu era inginer iar mama lucra în media.
S-au întâlnit in Suedia și, după o perioada, s-a mutat și el aici.
Primul semn că ceva nu mergea cum trebuie l-am observat în clasa întâi.
Nu-mi spusese nimeni nimic dar intuiția nu putea fi păcălită. Întuiția aceea formidabilă a copiilor …

Trec peste tot ce a urmat.
Pârinții s-au despărțit după ceva timp. Mama îmi ceruse să nu povestesc nimânui scenele violente căci nu dorea ca la locul ei de muncă să i se știrbească imaginea de amazoană. Totul trebuia să rămână între noi.
Nu trebuia să afle nimeni ce se întâmplase. Uneori revedeam secvențe din acea noapte … nu mai simțeam spaimă ci doar o fustrare dureroasă imposibil de transformat în altceva.

Venise vacanța mult așteptată de orice copil. Vacanța trecea parcă prea repede. Prietena mamei aranjase să petrecem câteva zile în România. Ea mai fusese de câteva ori înainte și îi plăcuse atmosfera tihnită a pensiunilor montane.
Muntele nu mă încânta, căci și noi locuiam într-o zonă montană. Aș fi preferat marea.

Totuși până la sfârșitul săptămânii am ajuns în România. Mi s-a părut o țară prăfuită, un fel de joc Lego cu multe piese lipsă … dar totuși atrăgătoare prin oamenii mult mai vorbăreți decât cei din Germania.
Cu o mașină închiriată am ajuns la acea pensiune din Bucovina la care, cu un an în urmă, prietena mamei stătuse mai multe zile.

Satul îmi plăcuse din prima. Casele erau frumoase, îngrijite, aerul mirosea a rășină iar în spatele pensiunii curgea un pârâu al cârui susur se auzea în liniștea nopții ca o incantație magică.
Angajații pensiunii erau binevoitori și am avut surpriza ca o fată de acolo să vorbească limba germană.
Mâncam cu poftă căci tot ce se punea pe masă arăta bine, mirosea bine și avea un gust divin.

Chiar din prima zi m-am cunoscut cu niște copii. Eu vorbeam în suedeză, mai strecuram și câteva cuvinte în engleză, ei vorbeau în română … dar asta nu ne-a împiedicat să ne jucăm împreună.

Mama arăta foarte bine. Fața i se luminase în mod surprinzător și se oferise să ajute fetele de la bucătărie să facă dulceață după o rețetă de-a ei.

Dormisem două nopți într-o cameră la etaj din care puteam vedea împrejurimile.
Cel mai mult îmi plăcea liniștea. Susurul apei se armoniza cu liniștea aceea nemaiîntâlnită de mine nicăieri.
Amintirile trecutului însă se proiectau cu violență pe pereții văruiți în alb, pe cerul mustind a ploaie, pe un ecran imaginar de dimensiuni uriașe ce mă înghițea ca pe o pradă neajutorată.

Se iveau zorile iar eu stăteam în balconul minuscul ascultând pădurea, pârâul, vântul …

O femeie suia dealul pe o cărăruie ce șerpuia din curtea pensiunii până sus pe linia orizontului.
Am coborât scările și am alergat în urma ei. Atunci când aproape că am ajuns-o am văzut că tocmai intrase într-un grajd sau o șură care nu era vizibilă din curtea pensiunii.
Am făcut doi pași înăuntru. Semiîntunericul din jur mi-a produs un fior pe șira spinării. Mirosul de lemn al bârnelor mi-a readus fulgerător în minte imaginea cu mine izbită de pereți și parchet.

Pentru o secundă am avut senzația de prăbușire în gol apoi am simțit pe cineva lângă mine. Mirosea a flori de câmp și a lapte.
Femeia bătrănă m-a privit blând. Nu m-a întrebat nimic … probabil că știa că sunt străină. Noi eram singurele persoane străine de la pensiune.

Cotcodăcitul găinilor ce venea de undeva din capătul șurii a spart tensiunea clipei.
Am început să plâng. Lacrimile veneau ca o eliberare.
Atunci femeia mi-a spus : Aici nu ți se poate întâmpla nimic rău.
Ciudat că deși nu știam o boabă din limba română am înțeles ce-mi spune.
O intuiție providențială mă ajuta să înțeleg.

Femeia m-a împins ușor înainte. Lacrimile îmi curgeau în stropi mari și se înnodau sub bârbie.
Am ajuns în cuibar. Câteva găini mau erau pe cuibar dar în alte cuibare am zărit câte un ou strălucind palid în semiîntuneric.
Femeia m-a îndemnat să iau unul.
L-am atins cu grijă mirată fiind cât de cald era. Nu mai pusesem niciodată mâna pe un ou din cuibar, doar pe cele refrigerate din supermarket.
Dincolo de coaja fragilă am simțit cum zvâcnește viața si aproape inconștient am murmurat … aici nu ți se poate întâmpla nimic rău.
O ușurare fără margini m-a cuprins.
Am mai luat un ou, apoi altul … și altul. De fiecare dată am murmurat cuvintele spuse de femeie și de fiecare dată am șimțit până în străfundul ființei căldura vieții zvâcnind dincolo de coajă.

Am coborât la pensiune împreună, eu ținând strâns în mână un coș de paie cu ouă proapete iar dânsa împletind din mers o coroniță din flori de câmp.

În loc de patru zile am stat unsprezece. În toate celelalte șapte zile rămase, dis-de-dimineață, am mers în cuibar și am luat unul câte unul fiecare ou pe care l-am găsit.
Sedințele acestea formidabile de terapie m-au vindecat pentru totdeauna.
Căldura simțită în căușul palmei îmi anihila spaimele, amintirile urâte, frustrările …

Brusc s-a așezat tăcerea ]ntre noi. Așteptam totuși ca povestea să continue.

  • Să înțeleg că acum ai un iubit român ?

  • Oh, nu ! Ce te face să crezi asta ?

  • Faptul că vorbești fluent limba română.

  • Româna am învățat-o din mers. Veneam destul de des în Romania, ascultam frecvent cântece românești, am vizionat toate filmele de referință din cinematografia românească, m-am mai învârtit prin cercuri de români … nu am fâcut vreun efort special. Pur și simplu am învățat limba cu mare ușurință.
    Chiar și accentul mi s-a șlefuit și-mi face bine să mă pierd în mulțime fără să-și de-a cineva seama că sunt străină.

România e locul în care simt cum mi se întărește ființa interioară, cum devin puternică, de neînvins …. e locul în care nimic rău nu mi se poate întâmpla ;)
Înțelegi ce încredibil e să ai pe lumea asta un loc unde să ai convingerea că nimic rău nu ți se poate întâmpla ?

… ce aș fi putut să spun atunci,  ce aș putea spune acum, în completarea vorbelor spuse de Ingrid ?