pictorița

 

Dubuffet Living Gallery – Slovacia
(festivalul de teatru stradal B-FIT 2016)

epistole pe apă (2)


Lacul Uzlina – lebădă cu pui

 

Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le percep eu în legătură cu apa nu ține de culoare sau reflexia luminii și a imaginilor ci de clipocit.

 


Lacul Uzlina – egretă

Clipocitul apei trebuie auzit și trăit … nu poate fi descris cu rigurozitate în cuvinte.

 

pelican pe Lacul Uzlina

Deseori am avut impresia că păsările înțeleg clipocitul apei într-o altă cheie decât cea în care o înțelegem noi oamenii.
Trecând cu șalupa prin deltă, datorită zgomotului făcut de motor, nu prea ai cum să auzi clipocitul apei. Dar dacă te vei deplasa cu o barcă cu vâsle și te vei opri lângă stufăriș sau pe un grind de nisip vei putea auzi concertul polifonic în care clipocitul apei, murmurul fluierător al vântului și țipetele scurte ale păsărilor se armonizează perfect fără ajutorul unui dirijor sau partituri.

 

zbor – Lacul Isac

Clipocitul apei se produce și pe lungimi de undă ce nu se încadrează în spectrul auditiv al urechii dar, foarte important, în plus de asta, conține o cantitate semnificativă de ”zgomot alb”.
Acest zgomot alb acționează ca un trigger anti-stress și are reale puteri în diminuarea depresiei.

 

 


lebădă pe Lacul Isac

Dar componenta de zgomot alb din clipocitul apei  mai are o proprietate, aceea de a descătușa amintirile.
Nu-mi vine să cred că toate recapitulările pentru examenul de admitere la facultate le-am făcut pe malul apei combinând integralele cu ciripitul păsărilor, tangentele cu lucirile argintii ale peștilor care plesneau cu energie apa, produsul cartezian cu mirosul de mentă și pelin, inecuațiile cu fierbințeala prundișului …

 

Canalul Uzlina

 

 


ce (cul)oare ?

 

nu-mi spune că iarba e verde
și ceru-i albastru;
acestea sunt chestiuni relative ce țin de lungimea de undă
și  un organ senzorial precum ochiul.

spune-mi însă ce (cul)oare au tăcerile
în prag de seară, când văzduhul miroase a ploaie
și a parfum de lăcrămioare,
sau gândul pierdut pe un pod suspendat al amintirilor.

spune-mi, dacă știi, ce (cul)oare au clipele cheltuite pe nimicuri,
autosuficiența, lipsa de empatie, fobiile,
explozia de bucurie, umbrele nefiresc de lungi la amiază
într-un loc singuratic
sau mina pixului cu care scriu aceste rânduri …

epistole pe apă (1)

nuferi galbeni pe Lacul Isac

covor de nuferi pe Lacul Isac – Delta Dunării

 

Nu mă mai încape lumea aceasta, nu că aș fi eu vreun geniu neînțeles sau ceva de genul acesta, pur și simplu nu mă mai încape
La început a fost o senzație neplăcută, ca o haină umedă pe care trebuie să o suporți până ajungi acasă, apoi a devenit certitudine.

 

pelican pe Lacul Isac

pelican, Lacul Isac – Delta Dunării

 

Delta reprezintă un loc unde preț de câteva zile m-am simțit altfel.
Pe mine apa mă liniștește. Apa aceea cu miros de mâl, de pește și de sălcii are darul de a mă teleporta în timp.

 

Delta Dunarii - Canalul Isac

Canalul Isac – Delta Dunării

 

Mare parte din copilăria mea s-a desfășurat pe malul unei ape.
A înota, a vâsli, a pescui, a alerga printre trestii și rogoz, a căuta iască în scorburile sălciilor bătrâne, a asculta trilurile și țipetele păsărilor, dar și fâlfâitul aripilor plescăind apa în surprinzătoare ritualuri de împerechere, reprezintă algoritmi ce stau la baza unei părți importante a ființei mele.

 

Delta Dunarii - Dunarea Veche
zbor – Dunărea Veche, Delta Dunării

 

Apa curgând … cea mai poetică și totodată riguroasă definiție a vieții.

 

Dunare

Dunăre

 

veteranul

 

Fotografiam niște flori într-o florărie din acelea amplasate direct pe trotuar în imediata vecinătate a stațiilor de metrou și de autobuz.

Printre narcise, zambile și lalele i-am zărit basca neagră ce mă ducea cumva cu gândul la voluntarii din Spania care au luptat împotriva generalului Franco sau chiar la Che Guevara.
Am făcut zoom atât cât mi-a permis aparatul și am fost uimită de claritatea privirii. Privirea unui om agil, perfect lucid, cu un creier ce, în ciuda vârstei,  proceseaza în ritm alert informațiile  …
El se mișca, gesticulând din când în când, fiind prins într-o conversație cu o persoană invizibilă pentru mine din acel unghi. A trebuit să micșorez zoomul pentru a capta o imagine mulțumitoare.
În acel moment am observat și tricolorul prins în piept.

Bătrânul vindea medalii și insigne militare,  diverse însemne, hărți, reviste Viața Militară din epoca comunistă și copii după fotografii de epocă realizate în perioada celui de-al doilea război mondial.

Avea în atitudine o demnitate bine creionată. Cred că avea și o personalitate la fel de bine creionată.
În timp ce tot încercam să-l fotografiez, fără să fiu observată, l-am asemuit cu un copac batrân prin care mai curge o sevă verde mustind de viață.