timpul care zboară

Mă aflam în Parcul Herăstrău în fața scenei unde se desfășura un concert folcloric.
Căutam chipuri interesante printre artiștii de pe scena dar și prin mulțimea adunată să-i asculte.
La un moment dat le-am remarcat pe ele două, probabil nepoată și bunică, dându-mi silința să le prind în obiectiv scăldate de acea lumină specială a după-amiezii ce fuge spre înserare.
Acesta e momentul zilei de care mă simt cel mai legată, nu pentru că mi-ar ieși fotografiile ceva mai bine, căci, în astfel de momente, trăiesc sentimentul că preț de căteva minute timpul stă în loc iar amintirile se îngrămădesc la apelul de seară.

În acele momente viața mi se pare mai frumoasă ca oricând :)

Bunica era complet desprinsă de realitatea înconjurătoare. Părea că se teleportase în timpul tinereții ei amăgită fiind de melodiile interpretate pe scenă de Ștefania  Rareș, Floarea Calotă sau Mioara Velicu.
Fetița însă se uita curioasă de jur împrejur la oameni, la copiii cu biciclete, baloane și jucării, la căsuțele cu produse tradiționale, la decorațiunile multicolore sau la cerul albastru protector.

La un moment dat m-a observat că le fotografiez. Pentru o secundă s-a încruntat ușor,  întrebătoare și nedumerită,  fix în direcția mea.
Am avut noroc să surprind momentul.

Reclame

Black Rose

 

 

Dincolo de aparențe, Black Rose era un personaj oarecare în peisajul citadin al momentului.
Nici mai frumoasă ca altele, nici mai deșteaptă, nici cu relații mai multe în așa zisa lume bună, nici mai bine îmbrăcată, nici mai stilată, nici mai bârfită … poate ceva mai răzvrătită.

Totuși Black Rose avea două calități de necontestat : orice pălărie își punea pe cap îi venea de minune și putea ”citi” sufletul oricărui muritor cu care schimba două trei priviri piezișe.

Puterea aceasta din urmă nu-i era de folos, căci, în vitrina unde-și ducea veacul, sezon după sezon calendaristic, singurul lucru care i se cerea era să atragă atenția potențialilor cumpărători.

Iar din acest punct de vedere Black Rose era cu adevărat eficientă …

un tablou scandinav … o poveste scandinavă

 


Peder Severin Krøyer, Anna Ancher and Marie Krøyer on the Beach at Skagen, 1893, (54 by 60cm),
Private Collection, UK.

 

Cred că e timpul să revin la vechile mele postări despre pictori și tablouri ;)
Mi-a fost greu să reînnod firul acestor postări deoarece nu găseam tabloul care să relanseze subiectul.
Am căutat și, voila, am descoperit ceea ce trebuie. Un tablou în culori estivale cu gust de vacanță și o interesantă poveste în spate.

Dar să încep cu începutul ;)

Tabloul propus azi, deși estimat la 150 000 – 250 000 GBP, a fost vândut de casa de licitații Sotheby contra unei sume de aproximativ 490 000 GBP (lire sterline) și a intrat într-o colecție particulara din Marea Britanie.

Autorul lui e Peder Severin Krøyer(1851-1909), pictor danez de factură impresionistă ce a făcut parte din așa numitul grup de la Skagen.

Pictura în cauză o înfățișează pe soția sa, pictorița germano-daneză Marie Triepcke, împreună cu Anna Ancher, la rândul ei pictoriță și totodată soția lui Michael Ancher, un bun prieten.
Ei patru făceau parte din colonia de pictori de la Skagen, un oraș port la Marea Nordului,

Peder Severin Krøyer a fost influențat de Monet, Sisley, Renoir, Manet, Degas …
Legătura cu Marie Triepcke a fost una cu năbădăi. A început cu o dragoste la prima vedere, a continuat cu o relație de iubire înainte de căsătorie, s-a prelungit într-o căsătorie ce părea ideală și s-a sfârșit într-un mod tensionat atunci când ea îl va părăsi pentru compozitorul suedez Hugo Alfvén cu care ulterior se va căsători.
Compozitorul suedez s-a îndrăgostit de Marie privind picturile realizate de Krøyer dar de abia în Italia a cunoscut-o în realitate. Iubirea lor s-a aprins ca o flacără și a durat în pofida faptului ca el era cu cinci ani mai tânăr.
Ea nu se va sfii să se afișeze cu el în public. Ba chiar au trăit împreună la Skagen fără să se ascundă de soțul ei căruia îi ceruse divorțul imediat ce se întorsese din Italia. Pe vremea aceea femeile nu puteau intenta divorț în Danemarca.
De abia după ce a rămas însărcinată cu Hugo Alfvén, soțul ei a consimțit divorțul.

Peder Severin Krøyer va suferi în urma acestei despărțiri și va muri la doar cincizeci și opt de ani, pe jumătate orb, cu sănătatea mentală profund afectată.
Interesant e faptul că în ultimii opt ani de viață el a pictat tablouri în ciuda faptului că era pe jumătate orb.

Peder Severin Krøyer, Summer Evening on Skagen’s South Beach, 1893 now in the Skagens Museum, Skagen (the final large scale version).

 

Tablourile prezentate în continuare fac parte din așa numita ”perioadă albastră” a pictorului și, ambele, reprezintă aceleași personaje ca și în primul tablou.
Toate aceste studii portretistice se vor concretiza într-un tablou final de mari dimensiuni, actualmente expus la Skagen.

Peder Severin Krøyer, Summer Evening at the South Beach, Skagen. Anna Ancher and Marie Krøyer, 1893 in The Hirschsprung Collection, Copenhagen (small version)

 

În continuare mai propun un tablou ce pare că a fost pictat de același autor. Dar nu e așa ;)
Acest ultim tablou reprezintă o copie care are în spate o mică povestioară amuzantă.


Michael Ancher, Anna Ancher and Marie Krøyer on an Evening Walk on South Beach, 1897, in the Michael and Anna Ancher House, Skagen (Ancher’s copy of the painting by Krøyer)

Michael Ancher a împrumutat tabloul de la prietenul său și, în mare taină, l-a copiat.
Mai târziu i-a scris o scrisoare lui Krøyer în care și-a mărturisit păcatul spunând că i-a plăcut foarte mult pictura și nu s-a putut abține să nu o copieze mai ales că, după cum se știe, una din cele două personaje era chiar soția lui.
Acest fapt l-a amuzat pe Krøyer care, în stilu-i caracteristic, l-a iertat pentru ”fals” ;)

Mă bucur mult că i-am descoperit pe acești patru pictori danezi și, sper, că voi avea răbdarea si inspirația necesară pentru a scrie mai mult despre ei.

 

premiere

Ziua de 31 mai o pot considera ziua premierelor :)

Prima dintre premiere se referă la shaorma deoarece, daca mă credeți, am mâncat pentru prima oara acest controversat produs culinar. Știu că e greu de crezut dar așa e !

Undeva în apropiere de Parcul Cișmigiu am zărit o mică shormerie și, inexplicabil, am luat hotărârea să încerc una cu pui.
Băiatului care servea acolo i-am zis că e prima oară când voi mânca așa ceva. Cred că dacă i-aș fi spus că vin de pe Marte sau Pluto nu s-ar fi uitat atât de mirat la mine.
M-a întrebat dacă o vreau dulce sau picantă. I-am zis că picantă.
Apoi m-a întrebat cu ce o vreau.  An analizat ingredientele expuse dar nu eram capabilă să fac o alegere coerentă.
M-a salvat tot el zicându-mi că o să facă o shaorma cum știe el mai bine.
Nu pot spune că a fost rea … dar nici rupere de nori nu a fost.
Urmează ca în viitor să beau o cafea la Starbucks :)

M-am îndreptat apoi către stația de autobuz cu gândul să merg în piață pentru niște căpșuni și cireșe.
La vreo doi metri mai încolo am remarcat un tip cu alură scandinavă … înalt, blond roșcat, cu barbă, sportiv …
Ceea ce mi-a atras atenția nu a fost persoana în sine cât ceea ce fâcea.
Respectivul vorbea la telefon, dacă mă pot exprima așa, într-un mod ciudat. Spun ciudat deoarece el comunica prin limbajul surdo-muților în timp ce telefonul era pus pe capota unei mașini parcată în imediața vecinătate a stației de autobuz.
A fost pentru prima dată când am văzut o astfel de tele-comunicare și, sinceră să fiu, nici prin cap nu mi-a trecut ce servicii valoroase pot oferi diversele aplicații persoanelor cu probleme de auz.

A treia premieră s-a produs în piața la taraba de unde am cumpărat cireșele.
Un băiat blond cu tricou alb trona în mijlocul tarabei cu cireșe roșii ca mărgeanul. Ceea ce m-a făcut să zâmbesc a fost faptul că respectivul folosea un făraș pentru a pune cireșele în sacoșele de plastic.
Sper că nu era fărașul lui de acasă ci unul nou cumpărat de undeva din apropiere ;)

la moartea Regelui …