o zi ca oricare alta


Julia Apostolova – The Happy Sol Key

azi e o zi ca oricare alta,
cu nimic mai spectaculoasă decât cea de ieri,
și, poate,
cu nimic mai bună decât cea de mâine.
dar azi, azi, sunt la distanță de o zi în plus față de tine
pentru că azi, azi, deși îmi amintesc
nu mai pot retrăi ceea ce a fost ieri.

din portativul emoțiilor îmi lipsește o linie,
o banală linie,
adică o înșiruire infinită de puncte
de la zero la infinit.

de aceea azi, azi, e o zi ca oricare alta
cu toate că nici o alta nu o poate înlocui.

jocuri genetice – 2

fotografie realizată în București

 

Prima dată când am zărit-o în marea de copii care a inundat scena improvizată în aer liber m-am gândit că nu e posibil ca un copil sa aibă ochii atât de mari și încărcați de o asemenea hipnotică frumusețe.
Culoarea mi se părea ireală și mă bucur mult că am reușit să o redau cu destulă acuratețe.
Am remarcat-o deoarece era mult mai mare decât restul copiilor ce se pregăteau de concurs … și aveam impresia că are grijă de un băiețel, probabil fratele ei.

Am fotografiat-o de la distanță fără să-mi fac simțită prezența dar, la un moment dat, m-am gândit că ochii aceștia ca două nestemate, ca două safire atent șlefuite, merită mai mult.
Mâ intriga și pielea alba acoperita parcă de un praf de funingine ce nu a ieșit la o simplă spâlare cu apă rece, părul acoperit de o pulbere argintie – în realitate destule fire albe arcunse parțial de celelalte fire de păr castaniu închis, nasul nubian (nasul Obama) ce îmi indica și o posibilă moștenire africană dar și agilitatea cu care se mișca, făcând aproape imposibilă o focalizare corectă pentru a realiza fotografii bune.

M-am apropiat de dânsa și i-am zis că aș vrea să o fotografiez, mai ales ochii, si nu am apucat să termin ce am avut de spus pentru că a răspuns scurt : Fotografiați-mă.
I-am zis că nu pot așa și că fiind minoră am nevoie ca mama sau tatăl ei să-mi dea voie.
S-a uitat puțin mirată la mine … apoi mi-a zis să aștept.
S-a întors cu două persoane, un domn și o doamnă care nu semănau absolut deloc cu ea, și le-a zis că eu sunt cea care vreau să o fotografiez.
Mi se părea aproape comic ca ei să fie părinții …
Doamna mi-a zis că pot să o fotografiez și chiar, din spatele meu, îi dădea indicații fetei cum să stea ca să-și pună ochii în evidență.
Dar așa cum se întâmplă de fiecare dată când pui un copil în fața camerei foto, pierzi naturalețea și emoția trăirilor personajului, se inhibă știind că este privit.
Dânsa privea mereu în lateral, niciodată direct în cameră, abia așteptând să scape de corvoada la care o supuneam.

Am fotografiat-o totuși și i-am zis cu sinceritate că nu am reușit să obțin ceea ce doream și că îi voi mai face fotografii în timp ce se va amesteca cu restul copiilor de pe scena improvizată.
A înțeles imediat ce vreau să spun.

M-am plimbat în stânga și-n dreapta așteptând să înceapă concursul … dar la un moment dat am zărit-o stând turcește pe scenă, față în față cu acel băiețel, explicându-i ceva … parcă desenând ceva jos cu degetul.
M-am apropiat foarte mult și am reușit să surprind câteva cadre cu o bună focalizare.
Probabil că zgomotul aparatului foto a făcut-o să-mi remarce prezența.
A ridicat privirea și, în acel minut de aur, am reușit să surprind toată frumusețea ei ingenuă.

E unul din portretele mele foto la care țin mult.
Regret faptul că nu am întrebat-o cum o cheamă …

jocuri genetice – 1


Marcia și Millie Biggs (născute în 2006)

Științele Naturii, cu atât mai puțin Genetica, nu se numără printre punctele mele forte. Acest fapt însă nu mă face să nu mă bucur atunci când descopăr lucruri uimitoare despre orice formă de viață existentă pe planeta noastră.
Așa am descoperit aceste minuni ale Geneticii, rod al unui algoritm precis nu al întâmplării, pe care mă grăbesc să le împărtășesc tuturor celor ce vor nimeri pe blogul meu.
Deci azi voi vorbi despre biracial twins sau mixed twins … gemeni bicolori – aș fi tentată să-i definesc eu.

Prima imagine le înfățișează pe gemenele Marcia și Millie Biggs.
Mama este britanică iar tatăl de origine jamaicană.
Iată cum arătau fetițele în prima lor zi de școală.


Marcia (albă) și Millie (neagresă) în prima zi de școală

Interesant e că la naștere arătau aproape identic dar la aproximativ zece luni degetele și urechile lui Millie au început să se închidă la culoare iar când au împlinit un an diferențele deveniseră izbitoare.
Pielea Marciei s-a albit foarte mult dar e de remarcat forma nasului, așa numitul nas nubian sau mai nou nasul Obama, identic cu cel al surorii ei cu aspect Afro.

 


Alicia și Jasmine Singerl (născute în Australia)

 

Cele două fetițe au o mamă cu descendență mixtă, jamaicană și britanică, și un tată de origine germană.
Alicia (neagresă) și Jasmine (albă) mai o soră, mai mare, cu ochi albaștri, părul blond cârlionțat și tenul ușor măsliniu.
În timpul sarcinii, aflând că vor avea gemeni, cei doi părinți au glumit pe seama unei întrebări puse de mamă … ce ar fi ca un copil să iasă negru și celălalt alb?
Culmea culmilor e că încredibilul s-a produs !

Cui i-ar veni să creadă că o roșcată și o brunetă pot fi surori gemene?


Lucy and Maria Aylmer (născute în 1997)

Lucy (albă) și Maria (neagresă) au fost născute dintr-un tată britanic alb și o mamă pe jumătate jamaicană.
Ele mai au doi frați și o soră, cu diferite nuanțe ale pielii și părului, dar culmea e că Lucy și Maria se află la cele două capete extreme ale curcubeului familiei, încluzându-i chiar și pe părinți.

Lucy și Maria în copilărie

Dar să prezint și o pereche de gemeni băieți.
Este vorba de James și Daniel Kelly născuți dintr-o mamă albă și un tată cu descendență jamaicană.


James și Daniel Kelly (născuți în 1993)

James (negru) și Daniel (alb) fac parte dintr-o familie extraordinară.
Iată de ce.
Atât mama căt și tatăl lor mai au dintr-o relație anterioară copii.
De necrezut e faptul că ambii părinți mai au fiecare în parte câte o pereche de gemeni, tot băieti.
Familia lor extinsă cuprinde trei cupluri de gemeni, băieți, într-o combinație de zile mari.
Mama are incă doi gemeni de culoare albă, tatăl doi băieți gemeni de culoare neagră, și, împreună, pe aceștia doi care unesc familia într-o complicată geometrie genetică.
Singurul copil negeamăn al familiei este Katie, sora lor … unica soră al celor 3X2 gemeni băieți ;)
De remarcat e faptul că James e gay iar Daniel hetero.

Și gemenele Hodgson au o poveste interesantă.

Kian și Remee Hodgson (născute în 2005)

Atât mama cât și tatăl lor provin din familii mixte. Ambii însă au o mamă albă și un tată negru.
Atunci când au venit pe lume fetițele erau aproape identice, amândouă cu ochi de culoare albastru închis.
Apoi au început diferențierile.
Părul lui Ramee a început să se încrețească și să devină blond iar pielea să se deschidă la culoare.
Pielea  lui Kian a început să se închidă la culoare.
Cele două fetițe sunt extrem de atașate una de cealaltă dar cu toate astea merg la școală în clase diferite și au cercuri diferite de prieteni.
Mama e uimită de comunicarea non-verbală, afinitatea și întrajutorarea dintre ele în ciuda faptului că au abilități și talente diferite, personalități total diferite și prieteni diferiți.

Las pentru sfârșit un caz unic în lume. E vorba de gemenele Durrant.
Este vorba despre un miracol genetic și un joc al hazardului dacă e să ținem cont că probabilitatea ca intr-o familie mixtă din punct de vedere rasial să se nască doi gemeni bicolori este de unu la un milion …1/1 000 000.
Ei bine, în familia Durrant acest lucru incredibil s-a întâmplat de două ori.
Prima oară a fost în anul 2001 atunci când au venit pe lume Hayleigh și Lauren.
Fetele au împărțit între ele orice au avut … dormitor, haine, cărți, jucării.
În ciclul primar au învățat împreună dar în ciclul secundar au fost înscrise în clase diferite deoarece aveau aptitudini și interese diferite.
Hayleigh (negresă) studiază arta teatrală și sociologia iar Lauren (albă) e interesată de Business.
În 2009 în familia lors-a produs imposibilul. Au mai venit pe lume două surori gemene, și, culmea probabilității și statisticii, tot una de culoare neagră și celaltă de culoare albă.
În ambele cazuri diferențele dintre ele au fost perfect vizibile încă de la naștere.
Micuțele Miya și Leah le idolatrizează pe surorile mai mari considerându-le cele mai bune ființe de pe lume, încercând să le copieze în atitudine și felul lor independent de a se comporta în societate.
Miya (negresă) și Leah (albă), îmbrăcate în roz în fotografie, au o siguranță de sine care i-a uimit pe jurnaliști.
Ele își dau seama foarte bine de unicitatea lor, de unicitatea familiei și de șansa de a se naște așa cum s-au născut.
Gemenele mai mari au avut încă de la început grijă de cele mici. Între cele patru surori s-a născut o afinitate specială, un spirit de echipă, o afecțiune vibrantă sesizabilă imediat de oricine vine în contact cu una din ele.

mm

Hayleigh și Laureen (gemenele mari născute în 2001) împreună cu Miya și Leah (gemenele mici născute în 2009)

Mai trebuie spus faptul că fetele provin dintr-o mamă albă și un tată cu ascendență mixtă jamaicană & britanică.

Oamenii de știință care au studiat cazurile de mixed racial twins au ajuns la niște concluzii, unele surprinzătoare :
– în toate cazurile studiate gemenii prezentau trăsături de personalitate in mod evident distincte
– în toate cazurile ei au prezentat abilități și talente diferite
– în toate cazurile ei nu au avut nici cea mai mică părere de rău că au o soră sau un frate total diferit, dimpotrivă chiar, se simțeau încântați că sunt diferiți.
– în toate cazurile gemenii au cercuri diferite de prieteni în care preponderenți sunt copiii/adolescenții apropiați ca aspect rasial cu cel în cauză.
– în toate cazurile geamănul de o anumită culoare a încercat să îl introducă în cercul lui de prieten pe cel de culoare diferită.
Surprinzător e faptul că cercurile de prieteni preponderenți albi l-au acceptat ușor pe cel diferit de ei în timp ce grupurile de prieteni preponderent Afro au avut tendința de a nu-l băga prea mult în seamă sau chiar de a-l respinge pe geamănul diferit de ei.
– în toate cazurile copiii erau foarte legați de ambii părinți, indiferent de aspectul rasial al părinților, fiind considerați mult mai ascultători decât copiii proveniți din familii de același tip rasial.

douăzeci … douăzeci ;)

 

 

Bun regăsit în acest nou an, deși, după cum se vede, primele lui zile nu au fost deloc bune.
Oricum … un an nou se vrea și chiar poate însemna un nou început. Un nou punct de unde se poate porni sau se poate continua un plan, o idee, o poveste.
… iar eu chiar nu duc lipsă de povești ;)

amintiri din comunism

Reiau aici un text scris cu mai mulți ani în urmă pe hanuancutei.com, pe vremea când încă locuiam în Iran, așa că vă rog să nu taxați prea dur frazarea mai puțin literară și ortografia pe care nu mai am răbdare să o corectez.


Acum, cand toata lumea ii scrie lui Mos Craciun, sunt tentata si eu sa-i cer un mic favor. Dar fiindca stiu ca nu-mi poate indeplini dorinta smile.gif … renunt. Renunt asa cum am renuntat la multe alte lucruri, dar nu fara parere de rau.
Stiu ca nici macar dânsul nu poate da timpul inapoi rolleyes.gif

Totusi exista un canal secret prin care pot ajunge sa-mi indeplinesc dorinta desi mi-e greu sa-l activez ori de cate ori as vrea. E vorba de canalul amintirilor pe luciul caruia aluneca tacute secvente din propria-mi existenta ca niste cadre de film a caror succesiune nu respecta absolut nici o regula.

De foarte multi ani, nu are rost sa spun cati la numar, nu am mai sarbatorit Craciunul in atmosfera aceea specifica de Craciun pe care mi-o reamintesc in cele mai mici detalii.
Jocul de puzzle al clipelor viscolite se schimba aleatoriu, de la gradinita cu pomul de iarna mirosind a cetina si bomboane de ciocolata cu umplutura de vanilie si pana la febra generala ce-i cuprindea pe studentii din Tudor cu cel putin o luna inainte de Revelion.

Toata lumea incepea sa-si faca planuri. Unde, cu cine si in ce fel isi va petrece sarbatorile de iarna si Revelionul.

Lipsurile comunismului nu insemnau nimic. Spiritul si initiativa studentilor reprezenta totul.

Ma uimea intodeauna cantitatea de energie consumata pentru acest eveniment, imaginatia si fantezia creatoare, pofta de viata ce tasnea ca un geyser printre sloiurile de gheata ale normelor de tot felul, nebanuitele resurse financiare puse la bataie, toaletele imaginate de fete, dexteritatea baietilor in a face rost de bilete la vreun hotel inaccesibil plebeilor sau in vreo statiune turistica ce avea sa fie suprapopulata in cele doua saptamani de vacanta.

Studentii din Iasi, si implicit cei din complexul Tudor Vladimirescu, aveau o preferinta indiscutabila pentru Tihuța si Vatra Dornei.
Era foarte cool sa-ti anunti colegii ca vei merge in vacanta la Tihuța sau ca ai reusit sa obții o rezervare pentru noaptea de Revelion undeva la Vatra Dornei. Denumirile erau pronuntate pe un ton afectat iar fericitii posesori ai biletelor lasau impresia ca urmau sa mearga la Acapulco sau Miami Beach smile.gif
Privind retrospectiv toate astea mi se par acum atat de copilaresti … atat de neinsemnate si totusi importante prin starea de spirit pe care reuseau sa o creeze.

N-am fost niciodata la Tihuța dar ma gandesc ca va trebui sa merg intr-o buna zi ca sa-mi satisfac curiozitatea.

Dupa obtinerea de rezervari in acele locatii paradisiace urma mobilizarea generala pentru cumpararea in avans a biletelor de tren.
Nu era vorba doar de cei ce plecau in statiuni sau la cabane cu nume incitante ci de toti studentii care plecau acasa lasand in urma lor un Ii pustiu si provincial.
Ceea ce dadea stralucire orasului erau tocmai studentii … cu vestimentatia lor atipica, cu comportamentul atipic, cu suflul acela tineresc pe care n-am mai reusit sa-l regasesc in nici una din vacantele mele din Romania.
E ca si cum ar fi disparut o lume. O lume in care ma regaseam cu usurinta si a caror sabloane imi erau perfect cunoscute.
Generatia de azi mi se pare foarte diferita de generatia mea in ceea ce priveste pofta de a-si trai viata. Tinerii de azi nu mai au incarcatura exploziva a celor din anii ’80 – ’90, cred eu.

Deci vorbeam despre trenuri …
Nu am sa uit niciodata cozile de la agentia CFR din Piata Unirii, de langa libraria Junimea (sper sa nu se fi desfiintat), si de febrilitatea celor ce stateau la coada uneori doua trei ore in sir pentru a cumpara cateva tichete de calatorie.

Pentru cei nehotarati existau solutii. Pe piata neagra se gaseau intotdeauna bilete, la pret dublu sau chiar triplu, si daca doreai cu orice pret sa-ti faci revelionul la Sinaia sau la Slanic Moldova sau la restaurantul hotelului Ceahlau din Piatra Neamt … il puteai face devil.gif .

Urmatoarea faza a agitatiei generale se consuma in achizitionarea unei toalete adecvate pentru evenimentul anului wink.gif dar si o tinuta cat mai comoda si eleganta compatibila totodata cu peisajul montan.

Baietii cautau innebuniti bocanci de schi, ghete Clujana, pulovere din lana sau mohair cu modele Jaquard si canadiene cu aspect occidental.
Fetele, in afara rochiei de revelion si a unor pantofi cu tocuri cat turnul Eiffel, cumparau si ele ghete Clujana, blugi mulati pe corp si geci cat mai fanteziste.
Cele mai chic modele se gaseau doar pe sub mână … expresia asta, ce a tatuat mentalul tuturor generatiilor formate dupa cel de-al doilea razboi mondial, nu mai are nici o relevanta pentru copiii generatiei mele.
Cat de absurd suna azi, in epoca concurentei, a comertului on-line si a reducerilor masive de preturi practicate pana si de firme celebre, ca marfurile sa fie vandute pe sub mână.

Apoi toata lumea incepea cruciada cartuselor de tigari straine (Kent, Marlboro, Rothmans, Camel, Assos ), a pungilor de cafea si cutiilor de Ness, a sticlelor de bautura cu etichete ademenitoare si nume auzite in mod frecvent in filme (Martini, Campari, Cinzano, Johnnie Walker, Stolichnaya, Tequila, Metaxa, Angostura … )

Privind retrospectiv nu-mi vine sa cred ca am trait in acel univers. Mi se pare atat de departe, intangibil, la mii de ani lumina, pietrificat intr-o galaxie de lucruri vii dar care nu reusesc sa ma faca sa vibrez emotional.

Nu știu de ce devin nostalgică la astfel de amintiri … poate și pentru faptul că aici nu am cu cine sa le împărtășesc.