(pr)ivire

PS.
Din nou sunt pe drumuri dar pentru a păstra continuitate în ”portretul de joi” am programat această postare.
Voi răspunde la eventualele comentarii și întrebări după ce mă voi întoarce ;)

aşa cere

Aşa cere scenariul:
ca tu să fii aici
şi eu să fiu departe.

Aşa cere decorul:
ca tu să fii in zi
şi eu să fiu în noapte.

Aşa cere destinul:
să fii tu epilogul
unui sfârşit de carte.

Şi chiar de nu s-ar cere
Nimic din toate aceste,
Aş cere eu condeiul
Şi aş păşi-n poveste.

(Bucureşti – 7 august 2006)

 

dansatoarea Odissi

Dansatoare Odissi – Școala de Dans Meera Das, India

La început toate dansatoarele grupului mi s-au părut un fel de surori gemene căci, datorita machiajului specific, fizionomia naturală pierde din unicitate iar acest fapt îngreunează mult identificarea fiecăreia în parte. Costumațiile și bijuteriile identice contribuie deasemeni la ”zăpăceala vizuală” iar muzica ritmată duce la capăt acest proces.
Totuși le-am fotografiat cu ușurință, fără să mă gândesc prea mult cum să fac setările aparatului foto, fiind captivată întru-totul de muzică și coregrafie.
După câteva minute am remarcat-o pe această dansatoare ce efectiv își trăia pașii de dans fiind cu totul pătrunsă de mișcările armonioase la care participa cu tot trupul.

Odissi

cu mocănița prin regatul păpădiilor

Această postare îi este dedicată Zinnaidei … știe ea de ce ;)

Mocănița s-a pus în mișcare și peisajele au început să se deruleze unul după altul.
Pajiști cu păpădii aurii și garduri fragile din șipci de lemn apăreau la fiecare curbură. De abia aveam timp să prind în obiectiv ceea ce-mi captase atenția, dar, nu de puține ori, zdruncinăturile vagonului pe linia cu ecartament îngust de o vârstă venerabilă îmi strica toată munca.

Cu toate astea, atât cât am reușit să pozez de pe platforma din spate, ținându-mă în echilibru după niște legi bizare descoperite pe moment, poate da o imagine a traseului parcurs.
Am ales doar câteva fotografii. Printre ele și una cu muncitorii forestieri care lucrau de zor pentru replantarea pădurii. Ceea ce se vede în imaginea de mai jos, de-a lungul câtorva zeci de metri paraleli cu calea ferată, reprezintă o pepinieră de conifere.

Am văzut și am fotografiat porțiuni defrișate ce aveau un aspect de chelie pe panta împădurită. Nu vreau să le pun pe blog pentru a nu-i întrista pe cei ce intră aici.

Pomii fructiferi abia înfloriți de prin curțile și livezile sătenilor ieșeau imediat în evidență pe fundalul întunecat al pădurilor de brazi.

Nu a pentru prima oară când admir geometria gardurilor care delimitează fânețele ;)

Locomotiva cu aburi gâfâia în timp ce urca muntele spre Argel. Locomotiva înfierbântată la deal … pârâul cu apă rece la vale ;)

Păpădiile galbene s-au transformat în acest sfârșit de primăvară într-o adevărată carte de vizită pentru zona montană a Moldoviței. Ele dau culoare și energie cătunelor răsfirate de-a lungul văilor.

Sus pe munte pădurea de conifere e regină dar, mai jos, pe firul pâraielor ce brodează fundul văilor, poți vedea pâlcuri de foioase sau copaci înalți în grupuri răzlețe cu frunzișul de un verde argintiu, sau verde crud, strălucind efectiv în lumina soarelui.

sufletul ca o tăietură Dedekind


Lucio Fontana, Concetto Spaziale (1949)
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

aș vream să-mi înțelegi mintea
nu, nu ce-i în ea
ci algoritmul după care lucrează,
logica secvențelor aparent ilogice,
sentimentalismul algebrei amintirilor
în serii geometrice convergente,
viteza de derulare a infinitului –
infinitul așa cum îl simt eu -,
înlănțuirea stop-cadrelor,
a gândurilor,
a cuvintelor
și surâsul reverențios de la final.