griji cotidiene

Pășea apăsat și lent pe asfaltul încă umed după ploaie. În parcul ce începea să se anime nimeni nu părea să acorde atenție acestui chip ușor încruntat. Vorbea la telefon în timp ce mergea și, după fiecare schimb de replici cu persoana de la celălalt capăt al firului virtual, chipul ei suferea schimbări vizibile.
Tocmai asta mi-a atras atenția. Plasticitatea feței.
Întâmplarea a făcut ca atunci când a ajuns la vreo zece pași de mine să închidă telefonul. În acel moment am apăsat pe declanșator.
Iată rezultatul ;)

(pr)ivire

PS.
Din nou sunt pe drumuri dar pentru a păstra continuitate în ”portretul de joi” am programat această postare.
Voi răspunde la eventualele comentarii și întrebări după ce mă voi întoarce ;)

dansatoarea Odissi

Dansatoare Odissi – Școala de Dans Meera Das, India

La început toate dansatoarele grupului mi s-au părut un fel de surori gemene căci, datorita machiajului specific, fizionomia naturală pierde din unicitate iar acest fapt îngreunează mult identificarea fiecăreia în parte. Costumațiile și bijuteriile identice contribuie deasemeni la ”zăpăceala vizuală” iar muzica ritmată duce la capăt acest proces.
Totuși le-am fotografiat cu ușurință, fără să mă gândesc prea mult cum să fac setările aparatului foto, fiind captivată întru-totul de muzică și coregrafie.
După câteva minute am remarcat-o pe această dansatoare ce efectiv își trăia pașii de dans fiind cu totul pătrunsă de mișcările armonioase la care participa cu tot trupul.

Odissi

însoțitorul de pe Mocănița Huțulca


( la Moldovița )

La plecare am stat în ultimul vagon, al treilea în acea zi, pentru posibilitatea de a ieși pe platformă și a fotografia nestingherită împrejurimile de basm. Dealuri verzi acoperite cu voaluri succesive de păpădii galbene, munți cu brazi de o culoare verde închis ce bătea uneori înspre bleumarin sau indigo, și, bineînțeles cerul.
Din păcate planul mi-a fost dat peste cap de mai mulți fumători care au ieșit rând pe rând pe platforma îngustă, neputând rezista patruzeci de minute fără o țigară, dorind parcă  să concureze cu fumurile lor fumul bătrânei locomotive ce trăgea Mocănița pe una din puținele căi ferate cu ecartament îngust din România.
Mecanicul și însoțitorul trenului, ambii la vârsta pensionării, îmi păreau personaje venite dintr-o altă lume.
La întoarcere ne-am așezat în primul vagon, devenit ultimul din cauza schimbării sensului de mers și a poziției locomotivei, sperând ca măcar la întoarcere să am mai mult noroc.

Am reușit câteva cadre pentru a-mi aminti și reaminti traseul iar spre finalul călătoriei am intrat în vagon.
Însoțitorul stătea așezat în fața unui anacronic godin cu lemne care, pe timpuri, se folosea pentru  a-i încălzi pe muncitorii forestieri ce transportau lemnul din pădure la gater.
Bătrânul făcea zilnic acest drum, doua curse dus-întors, dar privea peisajul cu atenția unui turist ce-l admiră pentru întâia dată.
Dialogul cu el s-a înfiripat greu și a durat puțin … doar patru sau cinci minute ;)
Mi-a părut rău că l-am întrerupt din meditație căci, sinceră să fiu, acel privit al lui prin geamul ușor zgâriat avea ceva mistic, filozofic, profund și pur.

PS.
Mocănița de la Moldovița, denumită Huțulca de către localnici, deoarece îi ducea pe muncitorii forestieri huțuli la lucru sus în munte, a fost repusă în functiune ca tren turistic de abia în 2005.
Un tren de poveste cu nume de dans popular …
De aici am luat mai multe informații.

”Calea ferata cu ecartament îngust de la Moldovița a fost construită de un proprietar de gater din Munchen, Louis Ortieb, și dată în folosință în anul 1888 pentru transport de masă lemnoasă de la pădure la gater.

În anul 1909 linia a fost preluată de la fondul bisericesc care a schimbat ecartamentul liniei de la 800 de milimetri la ecartament standardizat 760 de milimetri. Inițial, traseul mocăniței avea 23,9 de kilometri, de la Moldovița la Roșoșa, însă în decursul anilor s-au mai construit o mulțime de variante și tot sistemul a ajuns în anul 1987 cu înființarea porțiunii Râșcovei – Râșca dreaptă + Arsuri la o lungime de 73 de kilometri.

Linia de la Moldovița a fost folosită până în anul 2001 pentru transport de masă lemnoasă. Începând cu iulie 2005, linia este administrată de Asociația pentru păstrarea liniilor înguste din România. În prezent, linia are 10,5 kilometri.”

Dacă doriți să aflați mai multe informații vă sugerez să accesați acest link.
Și dacă tot am pomenit de dansuri, cu toate că știu că nu mulți vor avea timpul necesar să vizioneze toate cele patru variante culese de pe net, le voi posta totuși aici. Primele două variante sunt din Bucovina noastră iar altele două din Bucovina luată de Ucraina.
Am căutat variante dansate și de amatori căci, nu mai e cazul să demonstrez, ele au un farmec aparte.

Huțulca din Sadova

Huțulca din Pojorâta

Hutsulka – Ucraina

Hutsulka – Ucraina (nuntă)

primăvară cu zâmbete


( instantaneu la Muzeul Satului )

De fapt ele pozau pentru altcineva,  dar, fiind amplasată într-o poziție ce-mi oferea un unghi excelent, nu se putea să ratez imortalizarea a două chipuri expresive.
Mamă și fiică, două zâmbete și o legătură sufletească ce nu mai are nevoie de nici un fel de cuvinte.