înainte !

?????????????

Fotografia asta am făcut-o în București, mai exact în Piața Unirii, în ultima zi de martie a anului 2016.
Chipul fetei mi-a atras atenția poate mai puțin, deși baticul alb legat în acest fel nu lăsa loc nici unei erori de interpretare, cât mersul ei hotărât, agresiv chiar, și înverșunarea cu care privea înainte făcând abstracție de trecătorii ce o priveau cu interes.
Deși fotografia a fost făcută de la o distanță apreciabilă mă declar mulțumită de rezultat ;)
Las pe fiecare în parte să încropească o poveste pe marginea acestei imagini … asa cum am făcut  în acel moment și eu ;)

o viață împreună

?????????????

Primul lucru pe care l-am observat în timp ce se apropiau de mine a fost faptul că se țineau de mână.
Se țineau de mână și pășeau agale total absorbiți de discuție. Făceau câțiva pași, se opreau, iar mai făceau câțiva pași … și în tot acest timp discutau și se țineau de mână.
Era o zi caldă de mai iar îmbrăcămintea lor contrasta cu soarele strălucitor și clorofila explozivă a vegetației din parc.
Dar nu era vorba numai de haine. Ei, prin felul lor de a fi, contrastau cu toți oamenii de pe alee care, puțin curioși puțin ironici, îi priveau cum treceau învăluiți parcă într-o aură.

I-am fotografiat de mai multe ori de departe nedorind să le perturb intimitatea. Am crezut că aparatul meu foto nu fusese observat.
Dar când au ajuns în fața mea, la doi pași distanță, bătrânul domn mi-a făcut ștrengărește din mână … în acel moment am avut viziunea unui tânăr ”Lăzărist” ce chiulise de la ore pentru a cocheta cu o zglobie domnișoară de la Școala Centrală.

fascinație

october-last-days-3

M-am gândit că aceasta reprezintă o alegere bună pentru începutul de an, nu numai din punct de vedere imagistic cât mai ales datorită sentimentelor pe care le inspiră.
Portretul a fost realizat într-o zi de sfârșit de octombrie, la Muzeul Satului, cu ocazia Târgului de Toamnă.

Fetița stătea pe umerii unui bărbat bine făcut, probabil tatăl, și privea fascinată grupurile de dansatori în straie populare ce se roteau în ritmul muzicii.
Aproape că nu răsufla cu ochii ațintiți pe poalele albe ce se umflau și se ridicau în timpul dansului peste picioarele fetelor, capatând forme de clopot, sau la penele prinse pe pălăriile înalte din paie ale băieților.
Era atât de prinsă de ce se întâmpla pe scena improvizată și atât de detașată de lumea reală încât dacă s-ar fi oprit brusc muzica cred că ar fi rămas secunde bune în lumea ei magică.

Pe mine una recunosc că m-a cucerit prin aerul serios ce contrasta cu îmbrăcămintea de copil și felul cum se potriveau coloristic toate pe fundalul toamnei.

dublu portret

sorrow-1

Atunci când am scris postarea ”tristețe în roșu” am promis ca voi reveni cu scopul de a prezenta un chip expresiv.
Nu știu cine este doamna de pe treptele Teatrului Național prezentă la ceremonia de rămas bun organizată în memoria lui Radu Beligan dar pot spune că nu doar eu i-am observat plasticitatea fizionomiei.
E posibil să fie o persoană publică deduc eu acum amintindu-mi că mai mulți fotografi acreditați de varii publicații o fotografiau la rândul lor (dacă cineva are informații aș fi încântată să le primesc).

Imobilitatea ei deosebit de expresivă ieșea imediat în evidență în complementaritate cu agitația tinerei fete în roșu ce o însoțea.
Mi-o închipui ca pe o femeie puternică care întotdeauna a știut ce vrea de la viață ;)

deep-sorrow