portret fără retuș

 

Niciodată nu mi-am dorit să găsesc pe cineva căruia să-i placă ceea ce-mi place mie … nici să-mi cadă la picioare, nici să-mi ghiceasca dorințele și nici să-mi treacă cu vederea greșelile.

Nu mi-ar place ca cineva să înțeleagă de unde vine valul de tristețe căruia îi cad pradă uneori; ideal ar fi ca în acele momente să fiu ironizată sau ignorată.
Complimentele induc în mine o undă de violență pe care cu greu pot să mi-o reprim.
Vorbele compătimitoare au darul de a mă irita … dar mi-ar place ca cineva, cu un deosebit simț al umorului să mă ironizeze … nu așa oricum ci într-un asemenea hal încât să aud noaptea cum îmi țiuie liniștea neagră în urechi și cum îmi zvâcnește prostia sub tâmple.

Și ar fi culmea ca cineva să accepte toată caravana mea de defecte fără să se întrebe dacă am și ceva care să le contrabalanseze. Să-i placă de mine fără să știe de ce. smile.gif

………………………………………………………………………………………………………………………………..

PS.
Forma gramaticală corectă este mi-ar plăcea/nu mi-ar plăcea … dar îmi place mai mult cum sună forma greșită deoarece transmite mai multă hotărâre ;)

Anunțuri

(p)referințe

imagine găsită mai demult pe net

 

prefer zilele ploioase,
ca cea de azi,
în care norii plumburii se răsfață pe cer
spre disperarera multora,
dar și luciul apelor imediat după apusul soarelui,
atunci când negura nopții nu s-a instalat pe deplin.
în acele momente am sentimentul că timpul stă în loc.

în astfel de zile cu ploaia șiroind pe geam
prefer un ceai de Assam fierbinte
băut dintr-o ceașcă delicată de porțelan,
înflorată și cu toarta cât mai subțire.

prefer cărțile care mă lasă să-mi imaginez și altceva
nu numai să le urmăresc cuvintele scrise negru pe alb,
bluzele de mătasă cu mâneci ample strânse în bumbi minusculi
pe încheietura mâinii
și bărbații cu ochii verzi înzestrați cu simțul umorului.

prefer colierele vechi și grele din pietre semiprețioase,
grilajele din fier forjat cu modele alambicate,
crizantemele într-un vas înalt de lut smălțuit
și fetițele îndrăznețe cu pistrui.

prefer parfumurile cu tonuri de bergamotă,
ciocolata amăruie,
călătoriile în miez de noapte
și amintirile în miez de zi.

tristeţe cu gust de tutun

 

Fumul dens nu poate lua cu el parerile de rau, amintirile decolorate de timp, dorintele considerate cindva esentiale, gustul amar al nereusitelor, cenusiul cotidian  sau amortirea gindurilor.

Cu nedisimulat interes, uneori pe furis, ii privesc pe cei ce se retrag intr-un colt cu scopul de a savura in liniste o tigara. Miscarile lor au ceva ritualic.

I-am vazut deseori pe peronul garilor, la petreceri zgomotoase – unde se simteau stingheri, pe o banca retrasa in parc, in curtea facultatii asezati jos pe bordura, pe pervazul ferestrelor unui inconfortabil apartament de bloc, in piete asurzitor de aglomerate, pe culoarul trenurilor in viteza, in parkingurile aeroporturilor dar si in intimitatea unei camere.

Indiferent de virsta si sex, de pregatire si situatie materiala, de preferinte si fobii, de inclinatii si abilitati, ei au ceva in comun : acea privire golita de expresie, incercanata de rotocoale de fum, anesteziata temporar de nicotina … acel scâncet interior mascat de imobilitatea muschilor faciali.

Pentru citeva  clipe trecutul le infuzeaza prezentul … scrumul se scutura de la sine pe mâna intepenita, timpul capata vâscozitate mierii de albine, secundele inainteaza greu … amintirile au ajuns pâna la filtru … un ultim fum inspirat cu sete … si …  nu a mai ramas nimic de ars.

Imediat pupilele li se dilata. Ies din transa cu repeziciunea sagetii slobozita dintr-un arc bine intins …

Dupa ce fumul placut mirositor se risipeste, totul dispare in neant. Ghilotina prezentului, amenintatoare, le sta iarasi deasupra capetelor.

Citeam undeva ca, pentru femei, tigara e antidotul impotriva lacrimilor. Nu pot nici sa fiu de acord, nici sa infirm, deoarece nu fumez.
Desi nefumatoare fiind totusi ma intreb : pentru barbati ce e?  Nu acelasi lucru?

Tristete cu gust de tutun … ai putea picta-o oare?

imagine blog – Mark Kostabi

 

dor de ducă …

A venit primăvara … după cum bine se observă ;)
Aerul proaspăt cu miros de pământ reavăn, cerul senin pe care pomii înfloriți desenează pasteluri suave ca niște domnișoare de pension, chiar și ploaia ce vine pe furiș noaptea mă îndeamnă să plec. Să plec, să tot plec, fără vreun program anume.
Un dor de ducă mă cuprinde de fiecare dată în această lună ingrată, așa că, fără prea multe regrete, îmi pun ”tastatura ” în cui, închid geanta de voiaj și trolerul plin cu lucruri mai mult sau mai puțin trebuincioase (mai mult netrebuincioase dacă ar fi să mă iau după soțul meu), îmi verific ustensilele foto, pașaportul și buna dispoziție … și închid ușa.
Ne întâlnim după ce mă întorc. Sper.

primăvară în stil japonez


*
Dincolo de primăvara japoneză pe care o surprinde obiectivul iscoditor al aparatului foto, și dincolo de orice fel de gânduri melancolice, descopăr zenul ascuns în adâncul meu.
E ca oglinda unui patinoar luminat de aurora boreală. Dacă aș avea acum patinele în picioare m-aș avânta în câteva piruete înlănțuite cu pași de dans.
Mi-aș consuma apoi energia în salturi mai îndrăznețe, fără teama că m-aș poticni la aterizare, si chiar dacă unii s-ar uita puțin dezaprobator la mine tot aș face un tur de patinoar în pași alternativi de simplu Lutz.

Nu-i așa că primăvara asta îți ridică multe semne de întrebare ?