azi … al câtelea val ?

Katsushika Hokusai  – The Great Wave  (1831)
Metropolitan Museum of Art, USA

Azi platforma WordPress m-a felicitat pentru că în urmă cu cinci ani mi-am înregistrat blogul la ei; în paranteză fie spus, am făcut acest pas nevoită fiind să părăsesc platforma blogu/lu, pe care activam, din cauză că aceasta urma să se închidă.
Deci un „cincinal de realizări mărețe” pe WordPress ;)

Dar azi chiar nu știu despre ce să scriu, căci numai lucruri aiurea îmi trec prin cap, iar mass-media mă ajută din plin să mă enervez chiar de la prima oră a dimineții.
Azi e despre Austria și restricțiile dure luate acolo pentru nevaccinați. Nu mai e vorba de discriminare, e vorba de ostracizarea persoanelor nevaccinate.
Austria, „pre limba lor” Österreich … adică Reichul din Est. În contextul actual ce bine se potrivește denumirea !
În alte zile a fost despre statul Victoria din Australia, despre Letonia, despre Canada, despre Israel sau unele state din răposata democrație a SUA.

Dacă te dai trei pași înapoi de la realitatea imediată, și privești detașat tot ce s-a întâmplat și încă se întâmplă, realizezi faptul că nu este vorba în principal despre boală, despre pandemie, despre salvarea vieților – cum ne bombardează non-stop televiziunile.
Poate că sună prăpăstios, înfricoșător, aberant chiar … dar am ajuns la concluzia că asistăm la o nouă formă de lovitură de stat, multi-statală, ce nu se circumscrie definițiilor din manualele de istorie.
O lovitură de stat poate fi militară sau ne-militară, ea petrecându-se într-un interval de timp foarte scurt în care, un grup, preia prin forță puterea.
Dar acum, cred, asistăm la o lovitură de stat medico-farmaceutică, la o lovitură de stat sanitară.
Medicii reprezintă corpul de luptă , forțat să acționeze pe frontul urban și rural, iar industria farmaceutică, prin intermediul celor mai bogați oameni ai planetei, reprezintă sursa de finanțare.
Nu e o lovitură de stat clasică, acel coup d’État executat cu repeziciune, ci o luptă progresivă, graduală, prin care statele sunt reduse la nivelul de executanți al unor ordine sanitare, prezentate ca literă de lege, care, la capătul fiecărei etape, se dovedesc ori ineficiente ori cu grave fracturi de logică.
E vorba despre o încleștare în societate, despre felul în care fiecare popor își dovedește anduranța, capacitatea de a face față unui război de uzură, asemănător până la un punct cu războaiele de guerilă.

Filozoful și gânditorul italian Giorgio Agamben, în articolul „Medicina ca religie” publicat în luna mai 2020, deci chiar la începutul pandemiei, a luat poziție față de măsurile impuse de către autorități, care ar putea cădea în totalitarisme, și a afirmat că știința medicală are pretenția de a se impune ca religie și că trăsăturile acestei noi religii medicale sunt gnostico-maniheiste. Despre noțiunea de epidemie Agamben a afirmat că reprezintă noul teren de luptă în realizarea unui război civil mondial: „Epidemia, așa cum sugerează etimologia termenului (demos înseamnă în greacă popor în calitate de corp politic, iar polemos epidemos este în Homer numele pentru războiului civil) este, în primul rând, un concept politic, care se pregătește să devină noul teren al politicii – sau non-politicii – mondiale. Într-adevăr, este posibil ca epidemia cu care ne confruntăm să fie realizarea războiului civil mondial care, conform celor mai atenți politologi, a luat locul războaielor mondiale tradiționale. Toate națiunile și toate popoarele sunt acum într-un război de anduranță cu ele însele, deoarece inamicul invizibil și evaziv cu care se luptă se află în noi.

Nicolae Sfetcu, în prezentarea unui articol publicat pe 8 octombrie 2020, deci cu mult înainte de instaurarea psihozei, vorbește despre bioputere :
„Bioputerea face referire la practica statelor naționale moderne prin o explozie de numeroase și diverse tehnici pentru realizarea subjugării corpurilor și controlul populațiilor. Foucault a folosit termenul pentru a se referi în mod specific la practicile de sănătate publică, printre alte mecanisme de reglementare. Biopolitica este un concept care ia în considerare administrarea vieții și a populațiilor unei regiuni guvernate. Biopolitica produce o societate disciplinară generalizată și controale de reglementare prin biopolitica populației. Giorgio Agamben afirmă că ceea ce se manifestă în această pandemie este tendința crescândă de a folosi starea de excepție ca o paradigmă normală de guvernare.”

Nu vi se pare suspect faptul că epidemia lovește cu precădere țările europene, Israel, Canada, Statele Unite ale Americii ( eu le denumesc Statele Uitate ale Americii ;) ), Australia, Noua Zeelandă … și că aceste țări au cumpărat la greu nenumărate doze de vaccin, teste, medicamente, substanțe dezinfectante și materiale de protecție?
Oare în țările sărace din Africa, din sudul și sud-estul Asiei (Sri Lanka, Bangladesh, Filipine ), în cele mai sărace țări din America Latină și bazinul Mării Caraibilor, virusul este mai puțin activ ?
E vorba de virus sau e vorba oare de potența financiară a statelor ?

Păi nu-mi explic de ce doar în țările potente financiar, sau constrânse să respecte regulamente impuse de Uniunea Europeană – în această categorie înscriindu-se și România, restricțiile sunt cele mai multe, mai dure, vaccinarea cu două sau trei doze trecută la rang de lege, urmând a se purcede și la vaccinarea copiilor mai mari de cinci ani. Certificatele sau așa numitele pașapoarte verzi nu sunt definitive, ele își pierd valabilitatea la câteva luni, ori de câte ori se hotărăște de undeva de sus, reînnoirea fiind condiționată de un profit în plus pentru producătorii de vaccinuri pentru fiecare nouă doză  … nu se știe până când.
Eu văd aici o relație directă cu factorul financiar, nicidecum cu cel de sănătate publică.
Dacă România, cu o populație de circa 15 milioane în interiorul granițelor, din care se scad numărul copiilor cu vârsta mai mică de cinci ani, a antamat 120 milioane doze de vaccin, din care a plătit deja 60 de milione, ar trebui să ne întrebăm cât timp va dura această stare a lucrurilor, și să calculăm câte doze de vaccin pe an, și câți ani de acum încolo, va fi obligat să facă fiecare cetățean pentru a putea merge la muncă și la școală.
Aș putea să calculez și câte miliarde va plăti lunar fiecare țară, în funcție de numărul de doze și de persoane vaccinate, fiecărei companii producătoare de vaccinuri, cu Pfizer în frunte.
Dar nu vreau să-mi pierd timpul … pentru că realizez că timpul e singurul lucru pe care nu-l pot cumpăra de nicăieri. Dacă ar realiza și alții, ar fi nespus de frumos. Lumea ar trăi altfel, sau cel puțin ar trăi … nu doar ar viețui.

În rest ce să spun. Sunt bine. Mai ales în zilele în care nu deschid televizorul și nu intru pe Facebook.
În perioada asta am citit foarte mult, de toate, deoarece am constatat că lectura e cea mai facilă cale în a te rupe de realitatea de după colțul străzii.

Printre multe alte lucruri descoperite țin să o menționez pe Sophie Kinsella și încântătoarele ei romane, scrise cu mult umor, numai bune să-ți amintească de faptul că răsturnările de situație dau haz vieții și pun lucrurile acolo unde trebuie. Prima carte citită a fost Am numărul tău … și m-a cucerit de la primele rânduri.

Sophie-Kinsella-Am-Numarul-Tau

 

azi(mut)

Palouse – fotograf Hamish Mitchell
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

azi mă simt ca și cum
aș avea toată viața înainte.

vântul trece printre copaci
cercetând fiecare frunză în parte
dacă are nivelul adecvat de clorofilă.

azi tind să cred și mai mult
că axiomele tinereții se repetă haotic de-a lungul vieții
spre a ne dovedi că, deși pare, viața nu e un algoritm.

cu dezamăgire descopăr că, spre deosebire de oameni,
animalele nu cunosc demagogia.
ele sunt bune sau rele, așa cum le-a făcut Natura,
și luptă din răsputeri pentru supraviețuirea speciei,
lucru pe care noi aproape că l-am uitat.

realizez că scandalul de mâine
îl va îngropa pe cel de azi,
că televiziunile ne devorează creativitatea,
logica, bunul simț, sexualitatea …

azi, și nu numai, mi s-a consolidat ideea că
vorbele rele și gândurile meschine
găsesc mereu o spărtură
prin care să iasă din cele mai bine păzite
celule cenușii.

azi, spre seară, se anunță o ploaie cu bulbuci,
de vară.
iar ploaia face ca frumosul să devină și mai frumos.

e singurul lucru care contează … și bine îl știi ;)

nu-mi cere

dacă mi-ai cere azi să uit,
aș face-o –
nu fără o urmă de regret.

dacă mi-ai cere azi să-mi reamintesc,
aș face-o –
nu fără o urmă de diabolică plăcere.

dacă mi-ai cere azi să mă prefac,
aș face-o –
nu fără o urmă de dezamăgire.

dacă mi-ai cere azi să rescriu
o ciudată poveste,
aș face-o –
deși mi-ar lua o veșnicie.

te rog, de o mie de ori te rog,
nu-mi cere nimic din ceea ce nu pot face.

din ceea ce nu pot face,
un singur lucru cu siguranță pot :
să reașez lucrurile așa cum au fost ele odată,
cândva, demult, undeva.

stare de septembrie

Toamna miroase fantastic …

Atunci când trec prin parc lumina înserării se strecoară parcă printre copacii din care frunzele au început să cadă.
Vântul se strecoară și el printre frunze iar cele deja uscate scot un sunet metalic înfundat ca și cum un negustor bogat cu buzunarele doldora de monezi din aur s-ar îndrepta grăbit spre un loc de unde ar putea cumpăra ceva care să-i aducă un câștig nesperat de mare.

Toamna miroase fantastic …

Miroase în primul rând a frunze uscate.
Un miros liniștitor.

Miroase ușor a ploaie.
Un miros catifelat.

Miroase a povești romantice.
Un miros periculos.

Ieri am perceput toamna ca pe un flacon minuscul, prețios, plin cu un parfum vrăjit de culoarea chihlimbarului.
Dacă îl voi deschide te voi înrobi pentru totdeauna ;)

Tatiana Stepa … Și totuși vine toamna

poate că …

a mai trecut o vară,
una ca oricare alta,
sau poate că nu.

poate că vara aceasta,
privind prin ferestre închise ce dor,
ai numărat altfel zilele.
știi … zilele acelea cărora nu le-ai pus preț
socotindu-le plictisitoare.

zile abandonate la două capete de depărtare
pe care doar noaptea le unea printr-un vis,
firește că absurd.
dar tot era ceva.

îmi vin întruna în minte nume de buruieni de leac
cu puteri ascunse muritorilor de rând :
busuioc, mătrăgună, mentă, pelin,
măghiran, levănțică, verbenă,
soc, usturoi, păpădie, rozmarin,
caprifoi, iasomie, vâsc, ienupăr, ghimbir …

simpla lor enumerare mă poartă cu gândul
printr-un bazar oriental
sau în locuri de taină ale druizilor
sau în dulapul cu multe sertare și sertărașe al bunicii.

poate că mă vei urma
prin toate acele locuri
ori de câte ori vei găsi o fărâmă parfumată de timp.