azi(mut)

Palouse – fotograf Hamish Mitchell
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

azi mă simt ca și cum
aș avea toată viața înainte.

vântul trece printre copaci
cercetând fiecare frunză în parte
dacă are nivelul adecvat de clorofilă.

azi tind să cred și mai mult
că axiomele tinereții se repetă haotic de-a lungul vieții
spre a ne dovedi că, deși pare, viața nu e un algoritm.

cu dezamăgire descopăr că, spre deosebire de oameni,
animalele nu cunosc demagogia.
ele sunt bune sau rele, așa cum le-a făcut Natura,
și luptă din răsputeri pentru supraviețuirea speciei,
lucru pe care noi aproape că l-am uitat.

realizez că scandalul de mâine
îl va îngropa pe cel de azi,
că televiziunile ne devorează creativitatea,
logica, bunul simț, sexualitatea …

azi, și nu numai, mi s-a consolidat ideea că
vorbele rele și gândurile meschine
găsesc mereu o spărtură
prin care să iasă din cele mai bine păzite
celule cenușii.

azi, spre seară, se anunță o ploaie cu bulbuci,
de vară.
iar ploaia face ca frumosul să devină și mai frumos.

e singurul lucru care contează … și bine îl știi ;)

nu-mi cere

dacă mi-ai cere azi să uit,
aș face-o –
nu fără o urmă de regret.

dacă mi-ai cere azi să-mi reamintesc,
aș face-o –
nu fără o urmă de diabolică plăcere.

dacă mi-ai cere azi să mă prefac,
aș face-o –
nu fără o urmă de dezamăgire.

dacă mi-ai cere azi să rescriu
o ciudată poveste,
aș face-o –
deși mi-ar lua o veșnicie.

te rog, de o mie de ori te rog,
nu-mi cere nimic din ceea ce nu pot face.

din ceea ce nu pot face,
un singur lucru cu siguranță pot :
să reașez lucrurile așa cum au fost ele odată,
cândva, demult, undeva.

stare de septembrie

Toamna miroase fantastic …

Atunci când trec prin parc lumina înserării se strecoară parcă printre copacii din care frunzele au început să cadă.
Vântul se strecoară și el printre frunze iar cele deja uscate scot un sunet metalic înfundat ca și cum un negustor bogat cu buzunarele doldora de monezi din aur s-ar îndrepta grăbit spre un loc de unde ar putea cumpăra ceva care să-i aducă un câștig nesperat de mare.

Toamna miroase fantastic …

Miroase în primul rând a frunze uscate.
Un miros liniștitor.

Miroase ușor a ploaie.
Un miros catifelat.

Miroase a povești romantice.
Un miros periculos.

Ieri am perceput toamna ca pe un flacon minuscul, prețios, plin cu un parfum vrăjit de culoarea chihlimbarului.
Dacă îl voi deschide te voi înrobi pentru totdeauna ;)

Tatiana Stepa … Și totuși vine toamna

poate că …

a mai trecut o vară,
una ca oricare alta,
sau poate că nu.

poate că vara aceasta,
privind prin ferestre închise ce dor,
ai numărat altfel zilele.
știi … zilele acelea cărora nu le-ai pus preț
socotindu-le plictisitoare.

zile abandonate la două capete de depărtare
pe care doar noaptea le unea printr-un vis,
firește că absurd.
dar tot era ceva.

îmi vin întruna în minte nume de buruieni de leac
cu puteri ascunse muritorilor de rând :
busuioc, mătrăgună, mentă, pelin,
măghiran, levănțică, verbenă,
soc, usturoi, păpădie, rozmarin,
caprifoi, iasomie, vâsc, ienupăr, ghimbir …

simpla lor enumerare mă poartă cu gândul
printr-un bazar oriental
sau în locuri de taină ale druizilor
sau în dulapul cu multe sertare și sertărașe al bunicii.

poate că mă vei urma
prin toate acele locuri
ori de câte ori vei găsi o fărâmă parfumată de timp.

genul imposibil

 

era genul acela de persoană
care dădea greș cu mine de fiecare dată.
nu reușeam să înțeleg de ce mereu se întâmpla așa.
într-un final am încetat să mai caut explicații.
și de ce să fi căutat?

știu că există explicații și explicații
… și mai știu că unele pot fi înțelese exclusiv cu inima.