când


imagine – Elizabeth Karlson

când pleacă cineva important din viața ta
parcă o parte din frumusețea lumii pleacă odată cu el.
primăvara începi să simți mirosul fin de praf
suprapus clandestin peste cel al liliacului înflorit
sau al narciselor.
vara cerul nu mai e atât de albastru pe cât îl știai.
toamna ploaia nu mai cântă melodii romantice pe acoperiș sau pe pervazul ferestrei
iar iarna, iarna,
iarna aduce cu ea un soi de liniște aproape periculoasă
dacă nu te mobilizezi să o gonești la timp.

când pleacă cineva important din viața ta
ordinea lumii se schimbă puțin,
atât cât să-ți dai bine seama
că nimeni și nimic nu mai poate fi așa cum a fost.

intensitatea vieții se reduce pe nesimțite  și ceva din vraja ei
se piede pentru totdeauna …

genul imposibil

 

era genul acela de persoană
care dădea greș cu mine de fiecare dată.
nu reușeam să înțeleg de ce mereu se întâmpla așa.
într-un final am încetat să mai caut explicații.
și de ce să fi căutat?

știu că există explicații și explicații
… și mai știu că unele pot fi înțelese exclusiv cu inima.

cale de-o noapte

e cale doar de-o noapte până la tine,
o metaforă, un interval de timp, o provocare …
nici eu nu știu cum să-i spun
fără a denatura sensul acestei sublime absurdități
pentru că atunci când se lasă înserarea
știu că mă aștepți undeva
pe un meridian oarecare
unde soarele ajunge mai târziu,
un meridian țintuit de acul compasului
adânc înfipt în visul rescris cu apă vie și pulbere de stele
în variante greu numărabile
curioase
ilogice
greu citibile.

stare de noiembrie


imagine – Anna Nemoy

 

am o stare din aceea greu de exprimat în cuvinte
în care amintirile vin de-a valma
și pleacă cu greu.

o stare din aceea în care îți vine
să alergi prin ploaie
deși afară nu plouă ;
să cânți la pian
deși nu cunoști nici o notă muzicală
și nici ureche muzicală nu ai.

o stare din aceea în care
simți răceala unei zile cețoase de noiembrie
cum îți taie în două neuronii
și ți se duce Zen-ul pe apa Sâmbetei.

o stare din aceea în care
despre orice ai vorbi
ajungi să vorbești despre unul și același lucru.

o stare din aceea în care ai convingerea că
un pas înainte e imposibil
deoarece el e posibil doar o singură dată
sau niciodată.

trece toamna

trece toamna,
grăbită,
în pași de flamenco
bine țintuiți pe cadarâmul brumat.

trece toamna ca o fetișcană sfioasă
la prima ei întâlnire.
ca un mail de seară scris cu stângăcie
unui admirator real din lumea virtuală.

trece toamna ca aroma unui ceai de Assam,
trece cu eleganța unei doamne desăvârșite
lasând in urmă parfumu-i indescriptibil
și pudra aurie a melancoliei
pe sufletele noastre mai ușoare cu un dram.