gând răzleț pur dar mai puțin simplu

pășeai pe muchia lui octombrie
pierdut în cuvânt
ca într-o mare metropolă
invadată de turiști nerăbdători.

te gândeai că
în piesa asta absurdă denumită „viață”
nu s-au repartizat încă toate rolurile.
că mai ai de jucat câteva acte
(fără sufleor)
mai ai de cules câteva aplauze
mai ai încă ceva important să-mi spui
înainte de gongul final.

Reclame

din nou vineri 13

ce-mi plac zilele acestea extrem de rare de  vineri  13
căci mă fac să constat cu voce tare
lucruri bizare
sau imposibil de banale
sau nimicuri fundamentale
care te-ar face să le aprobi involuntar
chiar dacă nu mi-ai da dreptate pe moment.

zilele acestea, nu știu datorită cărui hazard meteorologic,
sunt întotdeauna însorite.
din start le presimt că nu vor fi monotone
căci dezamăgirea și speranța
își vor împărți în mod egal
cele douăzeci și patru de ore și o secundă
… și o secundă
căci în viață nici un calcul matematic nu e perfect ;)

 

Hei !

 

Hei !
… a mai trecut o vară
cu trena verde de iederă și flori de sânziene în păr,
cu nisip aspru sticlos
ridicat în văzduh de vânturi bezmetice.

mă simt eliberată parcă de o povară
și nu mă mai satur să inspir aerul toamnei
în timp ce soarele apune într-o ulcică plină ochi cu vin.

din când în când cade o frunză
pe masa lungă de lemn
ca o epistolă la care nu știu, dacă, și ce ar trebui să răspund.

Hei!
… a venit Toamna.
dar oare trebui să-ți mai spun?

povara cuvintelor

Simt fără voia mea,
la fel cum exist; fără voia mea.
Prizonieră  a clipei
duc cu mine
povara cuvintelor,
pentru ca nu-mi pot accepta
alambicata existenţă
din politeţe
inerţie
sau plictis.

 

absurdități în format A3


imagine – Nicoletta Ceccoli
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

destinul  îți dă din când în când instrucțiuni precise,
ca de exemplu ce să faci, sau să nu,
cum să te poziționezi în fața provocărilor
și să pariezi pe 23;
să înțelegi că poștașul sună și atunci când nu-l aștepți,
că nu vei câștiga nimic din uitarea vândută la suprapreț,
și te avertizează că, paradoxal,  te poți împiedica pe câmpia imaginației chiar dacă
de ceva vreme ai renunțat să mai alergi pe acolo.