trece toamna

 

trece toamna,
grăbită,
în pași de flamenco
bine țintuiți pe cadarâmul brumat.

trece toamna ca o fetișcană sfioasă
la prima ei întâlnire.
ca un mail de seară scris cu stângăcie
unui admirator real din lumea virtuală.

trece toamna ca aroma unui ceai de Assam,
trece cu eleganța unei doamne desăvârșite
lasând in urmă parfumu-i indescriptibil
și pudra aurie a melancoliei
pe sufletele noastre mai ușoare cu un dram.

sâmbătă, vara …

uite cum trece timpul, eșalonat,
zi după zi, noapte după noapte !

nu trebuie să-ți mai spun că
vom coborî din acest carusel al vieții
la un moment dat.
atunci când roata se va învârti mai repede,
când vom avea din ce în ce mai multe lucruri de făcut,
când ne vom aminti tot ce-am dat greș, și de ce,
tot ce-am pus deoparte, pentru „mai târziu”,
un „mai târziu” imprecis abandonat apoi cu inconștiență.

de ce trebuie să-ți vorbesc acum când, mai mult ca oricând,
cuvintele au fost abandonate în favoarea emoticoanelor ?

o ceașcă de ceai

tea-and-kettle-406-300x184.jpg

bună dimineața !

te-aș fi invitat la o ceașcă de ceai
limpede, verde, fierbinte,
cu aromă de bergamote și flori de câmp.

te-aș fi întrebat dacă mai obișnuiești să te plimbi prin parc la miezul nopții
dacă-i mai citești pe Kundera și Marquez
dacă mai notezi pe dosul etichetelor numere de telefon sau adrese de mail
dacă mai ai puloverul acela grena
sau dacă te mai enervezi atunci când te contrazici cu prietenii …

dar uite că m-am luat cu vorba și s-a făcut târziu ;
trebuie numaidecât să plec.

… în apa dată în clocot te rog aruncă tu un pumn de cuvinte
lasă-le să se infuzeze în aburul amintirilor
iar dacă nu-ți cer prea mult
pune deoparte o ceașcă și pentru mine :)

 

cum iubesc balanțele ?

 

ca ploaia de august cu bulbuci
și zgomot de tobe în surdină
pe nisipul fiebinte al amiezii.

ca umbra fugară a lunii pitită după linia orizontului
ca un haos organizat
ca aroma de zmeură pe cerul gurii.

ca un recital Paganini
ca o problemă de geometrie
cu multe linii paralele și unghiuri congruente
ca un roman citit pe nerăsuflate.

ca zborul lin al condorului
ca răbdarea pescarului
ca iarba înaltă răvășită de vânt
ca înserarea ce picură pe crestele brazilor.

ca un text caligrafic scris cu grijă
ce amintește parcă pașii de vals ai dansatorilor
ca zâmbetul ascuns după evantai
ca săgeata arcașului din flancul întâi.

gând răzleț pur dar mai puțin simplu

pășeai pe muchia lui octombrie
pierdut în cuvânt
ca într-o mare metropolă
invadată de turiști nerăbdători.

te gândeai că
în piesa asta absurdă denumită „viață”
nu s-au repartizat încă toate rolurile.
că mai ai de jucat câteva acte
(fără sufleor)
mai ai de cules câteva aplauze
mai ai încă ceva important să-mi spui
înainte de gongul final.