ciupercuța … the mushroom girl

?????????????

………………………………………………………………………………………………………………………..
Mai întâi i-am zărit basca cu buline și nasul cârn acoperit parțial de pletele lucioase, un păr cu firul gros ce denota o bună stare de sănătate. Lentilele ochelarilor reflectau lumina, așa că nu am reușit să-i văd prea bine ochii pe care, nu știu de ce, îî întuiam a fi de culoare închisă.

Atunci mi-a venit în minte și numele, The Mushroom Girl … sau mai pe românește Ciupercuța.
Apoi am remarcat combinația vestimentară foarte reușită.
Bulinele negre pe fond alb de pe bască în rezonanță cromatică cu dungile alb-negre ale pantalonilor dar si bordura in buline a gecii pe care o vedeam ca pe o linie de echilibru a ținutei.

Ciupercuța, surprinzător pentru mine, se deplasa singură … dar și foarte sigură.
Nu era însoțită de nimeni dar părea să fie la ea acasa acolo în Parcul Circului.
Călca ritmic, cu un pas hotărât, fără să acorde importanță celor din jur, în special grupurilor de copii cu biciclete, role și mingi, absorbită fiind de niște gânduri pe care eu una le bănuiam a fi serioase.

Îmi plăcea mersul ei pentru că mă ducea cumva cu gândul la prezentările de modă ale marilor designeri. Nu numai mersul ci și vestimentația interesantă cu personalitate și stil.

în așteptarea lui Caravaggio

?????????????

Mă îndoiesc că mulți dintre oamenii strânși în fața scenei improvizate în aer liber din Piața Constituției au realizat asemănarea dintre tânăra artistă a ansamblului folcloric Țara Vrancei și unele din picturile lui Caravaggio.
De fapt mă îndoiesc chiar că o bună parte din audiență să fi știut de existența unui pictor italian cu numele de Michelangelo Merisi da Caravaggio.
Ceea ce știu, pentru că am petrecut multe ore acolo, câteva zile la rând, este că audiența aceea pestriță a trăit la propriu pe acorduri muzicale din cele mai diverse zone folclorice: Maramureș, Teleorman, Vrancea, Tulcea, Vaslui, Giurgiu, Bistrița Năsăud, Timiș …

Mă reîntorc la personajul meu pentru a analiza în amănunt trăsăturile faciale, forma ochilor și machiajul, coronița din viță de vie dar și cămașa tradițională cusută în culori mai puțin obișnuite pentru portul popular românesc.
Bineînțeles că forma feței și ochii sunt cei care m-au făcut să mă gândesc la Caravaggio.

Acum în final mă întreb dacă dânsa a știut cu cine semăna în acea seară superbă de toamnă destul de caldă și cu un cer strălucitor …

cititoarea din Parcul Cișmigiu

the-bookreader

De la acea distanță am zărit doar o pată de culoare portocalie parțial umbrită și licărirea lentilelor ochelarilor.
Am făcut un prim zoom, apoi un al doilea, și în final am capturat imaginea.
Personajul cufundat în lectură mi s-a părut interesant deoarece se integra armonios în liniștea parcului într-o zi oarecare de lucru când doar pensionarii cu nepoțeii de mână și câțiva trecători grăbiți puteau fi zăriți pe aleile minuțios măturate.

De abia acasa, analizând detaliile, mi-a trecut prin cap ideea că s-ar putea să nu fie vorba de o simplă cititoare.
S-ar putea să fie vorba de cineva din serviciul de salvare în caz de înec, m-am gândit atunci, influențată fiind de vesta aceea portocalie ce seamănă destul de bine cu o vesta de salvare.

Vă las pe voi să analizați contextul și personajul.
Fata avea un subtil  „ceva” din aerul fotomodelelor  anilor ’90 și e usor de observat că e mai mult decât „drăguță” ;)

Mă întreb totuși ce carte citea ?

Ofelia … fără cuvinte ;)

?????????????
Anca Pascu, Teatrul Masca – Statui Vivante
(Parcul A.I Cuza, 2016)

Pesonajul interpretat de Anca Pascu în cadrul festivalului statuilor vivante din vara anului trecut mi s-a părut cunoscut. Era vorba de acea senzație de deja-vu pe care cred că fiecare din noi a experimentat-o cel puțin o dată în viață.
M-am gândit puțin și după câteva căutări am găsit sursa de inspirație pentru interesanta costumație.
E vorba de o pictură realizată de  John William Waterhouse în 1894 … intitulată bineînțeles Ophelia ;)

?????????????

Recunosc că nu aș putea sta neclintită minute în șir – timp în care zeci de persoane să se perinde prin față, să fotografieze, să comenteze, uneori să facă comentarii răutăcioase – și cred că de aceea îî admir pe actorii care pot face acest lucru, care pot da viață unui personaj fără să apeleze la cuvinte.