Ștefan Luchia, Lorica cu crizanteme, 1913
Muzeul Național de Artă, București
…
Numele pictorului Stefan Luchian (1868 -1916) l-am auzit pentru prima data prin clasa a cincea, de la profesorul nostru de desen. Tot atunci am vazut citeva reproduceri intr-un album, foarte multe din ele imagini cu flori, si tot atunci am retinut expresia ” Luchian – pictorul anemonelor” …
Dar Luchian este totodata si pictorul crizantemelor. Marturie stau foarte multele tablouri in care a incercat sa redea prin culoare frumusetea acestor flori ce strajuiesc hotarele toamnelor tirzii …
La virsta de zece ani nu puteam sa-mi explic de ce, dintre toti pictorii romani, doar Stefan Luchian avea ceva ce imi atragea intr-un fel atentia. Nu stiu daca imi placea, stiu insa ca picturile lui imi staruiau in memorie.
Ulterior, cam prin liceu, aveam sa citesc un articol a carui idee principala se putea rezuma intr-o singura propozitie : Stefan Luchian e cel mai digerabil artist pentru neinitiati.
Credeam ca descoperisem fundamentul pe care se bazase atentia mea pentru artistul plastic nascut pe meleagurile Botosanilor.
Dar in fond nu descoperisem nimic.
…
De abia cu aproximativ sase ani in urma, atunci cind am inceput sa scotocesc prin biografiile artistilor mei plastici preferati, am descoperit cu stupoare un lucru: cei mai multi dintre ei stiau sa cinte la un instrument muzical sau erau spectatori nelipsiti ai saloanelor de concerte.
Gasisem un liant miraculos si mi se parea incredibil sa-mi placa tocmai lucrarile lor, tinind cont de faptul ca sunt total afona :) si nu am nici cea mai mica inclinatie spre muzica.
…
Luchian a studiat flautul si, pentru a-si cistiga existenta, o perioada de timp a cintat in orchestra Teatrului National; Giorgione tot la flaut stia sa cinte.
…
Marc Chagall minuia cu indeminare vioara; Paul Klee insa era un adevarat profesionist al arcusului.
…
August Macke vorbea despre „culori complementare contrastante care alimenteaza ritmul vizual” iar Maurice de Vlaminck, pentru a putea face fata ritmului vietii, dadea lectii de vioara, deoarece din pictura cistiga mai nimic.
…
In atelierul sau din Paris, Constantin Brancusi isi alunga tristetea cintind la un fluier pe care si-l mesterise singur.
…
Mikolajus Ciurlionis cinta si compunea muzica pentru pian, dar si Wassily Kandinsky avea predilectie pentru acest instrument, desi stia sa cinte la violoncel, cit si la pian, deopotriva.
Iata ce spunea el: “Culoarea reprezinta claviatura, ochii sunt acordurile, sufletul este un pian cu multe corzi. Artistul este mana care canta, atingand o clapa, apoi alta, provocand vibratii ale sufletului.“
…
Isaac Levitan era un nelipsit al concertelor. La fel si Victor Vasarely.
Se poate face chiar o paralela intre muzica psihedelica si compozitiile geometrice ale artistului maghiar, si nu o data s-a vorbit despre muzicalitatea lucrarilor sale plastice ce ofera adevarate calatorii optice si iluzia unor arpegii muzicale insotitoare.
…
Rene Magritte avea convingerea ca „muzica este un aliat al suprarealismului” iar Franz Marc afirma : „culoarea are un vocabular compus din chei emotionale pe care le intelegem instinctiv, asa cum intelegem muzica.”
…
Intr-o perioada a vietii Georgia O’Keeffe a luat lectii de muzica, dar si Mikhail Vrubel a studiat muzica in liceu. Tot el a conceput nenumarate costumatii si decoruri pentru spectacolele lirice si de opera, inclusiv pentru sotia sa, soprana Nadezhda Zabela – Vrubel.
…
Fran(tise)k Kupka, pe care l-am descoperit de abia in vara trecuta, si despre care va trebui neaparat sa vorbesc in viitor, fusese un impatimit al muzicii de jazz, si tot jazzul a impregnat lucrarile lui Kees van Dongen si Fernand Leger.
…
Iar van Gogh marturisea ca simte penelul intre degete asa cum arcusul simte vioara: „My brush goes between my fingers as a bow on a violin.”
…
Totul e atit de simplu! Acum stiu ce au in comun artistii de care ma simt intr-un fel legata :)
…
Mult mai tirziu, la Palatul Culturii din Iasi, am vazut prima pictura originala semnata de Luchian : Hahamul din Moinesti.
Mai apoi am vazut si altele. As putea aminti Crizanteme, Vas cu flori, Cap de fata, dar si Portocale si garoafe de la Muzeul de Arta din Constanta, Anemonele de la Muzeul de Arta al orasului Brasov, Lorica, Lautul si Crizanteme si mere de la Muzeul Zambaccian din Bucuresti … si lista ar putea continua :)
Am observat un lucru : toate florile lui Luchian, indiferent daca e vorba de anemone, trandafiri, imortele, crizanteme, părăluţe, albăstrele, garoafe, maci, gura leului, dumitriţe, tufănele … sunt puse in vase taranesti, vase cu motive traditionale românesti.
Azi vreau sa merg la Muzeul Zambaccian si sa o privesc din nou pe Lorica, pe numele ei adevarat Laura Cocea, modelul atit de drag lui Stefan Luchian.
…
Pictura, denumita in mod oficial ” Lorica (interior)”, executata in 1913, e ultima lucrare a pictorului, inainte de perioada de paralizie ce avea sa-i aduca moartea.
Acest ultim tablou mi se pare foarte diferit de tot restul tablourilor lui.
Aici, pe citiva centimetri de pinza, pictorul reda miscarea. Scena pare un cadru de film. Bratul pluteste parca in aer. Pozitia corpului mi se pare ciudata. Am impresia ca sta cu un genunchi pe masa …
Dar cel mai mult si mai mult imi place privirea ei si felul in care se apleaca asupra florilor, vrind parca sa le imbratiseze.
Acest tablou e cintecul de lebada al pictorului, care, incet – incet, nu mai putea tine pensonul intre degetele paralizate, si pentru a putea picta, il lega strins cu bandaj de incheietura miinii.
…
Cit efort fizic si cita dorinta poate sta in sufletul cuiva care nu vrea sa se lase invins de neputinta!
…
Reamintesc un fragment din marturiile prietenului sau, pictorul Nicolae Tonitza :
„I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte (căci boala i-a luat vigoarea degetelor) şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci, ale unui suflet, încă viu, m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase – am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile.“
…
Nu pot sa nu spun si citeva cuvinte despre Krikor Zambaccian, cel ce si-a donat intreaga colectia statului roman.
Acest fiu de negustor armean, inginer de meserie, colectionar de arta, amator de lucruri frumoase: de la tablouri moderne la portelanuri, de la covoare orientale la vechi icoane bizantine, de la sculpturi la manuscrise cu litere ciudate, prieten cu multi pictori romani din perioada interbelica, si-a pastrat in colectie doar obiectele ce i-au placut.
Colectia lui Zambaccian are personalitate. E un tot viu pe care il simti pulsind chiar de la primii pasi facuti inauntru, si de abia atunci realizezi raceala unor muzee in care tablourile sunt expuse pe epoci, rece si sec.
…
Frânturi de suflet si culoare …
Autoportret – Fundatia Culturala Stefan Luchian, Botosani
Imortele – Muzeul Brukenthal, Sibiu
Albastrele – colectie particulara
Violete – Fundatia Culturala Stefan Luchian, Botosani
Crizanteme Galbene – Colectia Dr. Dona – Muzeul Colectiilor de Arta ce apartine de Muzeul National de Arta, Bucuresti
Cap de evreu – Muzeul National de Arta, Bucuresti
…
Rezonanțe Imposibile 
