un tablou scandinav … o poveste scandinavă

 


Peder Severin Krøyer, Anna Ancher and Marie Krøyer on the Beach at Skagen, 1893, (54 by 60cm),
Private Collection, UK.

 

Cred că e timpul să revin la vechile mele postări despre pictori și tablouri ;)
Mi-a fost greu să reînnod firul acestor postări deoarece nu găseam tabloul care să relanseze subiectul.
Am căutat și, voila, am descoperit ceea ce trebuie. Un tablou în culori estivale cu gust de vacanță și o interesantă poveste în spate.

Dar să încep cu începutul ;)

Tabloul propus azi, deși estimat la 150 000 – 250 000 GBP, a fost vândut de casa de licitații Sotheby contra unei sume de aproximativ 490 000 GBP (lire sterline) și a intrat într-o colecție particulara din Marea Britanie.

Autorul lui e Peder Severin Krøyer(1851-1909), pictor danez de factură impresionistă ce a făcut parte din așa numitul grup de la Skagen.

Pictura în cauză o înfățișează pe soția sa, pictorița germano-daneză Marie Triepcke, împreună cu Anna Ancher, la rândul ei pictoriță și totodată soția lui Michael Ancher, un bun prieten.
Ei patru făceau parte din colonia de pictori de la Skagen, un oraș port la Marea Nordului,

Peder Severin Krøyer a fost influențat de Monet, Sisley, Renoir, Manet, Degas …
Legătura cu Marie Triepcke a fost una cu năbădăi. A început cu o dragoste la prima vedere, a continuat cu o relație de iubire înainte de căsătorie, s-a prelungit într-o căsătorie ce părea ideală și s-a sfârșit într-un mod tensionat atunci când ea îl va părăsi pentru compozitorul suedez Hugo Alfvén cu care ulterior se va căsători.
Compozitorul suedez s-a îndrăgostit de Marie privind picturile realizate de Krøyer dar de abia în Italia a cunoscut-o în realitate. Iubirea lor s-a aprins ca o flacără și a durat în pofida faptului ca el era cu cinci ani mai tânăr.
Ea nu se va sfii să se afișeze cu el în public. Ba chiar au trăit împreună la Skagen fără să se ascundă de soțul ei căruia îi ceruse divorțul imediat ce se întorsese din Italia. Pe vremea aceea femeile nu puteau intenta divorț în Danemarca.
De abia după ce a rămas însărcinată cu Hugo Alfvén, soțul ei a consimțit divorțul.

Peder Severin Krøyer va suferi în urma acestei despărțiri și va muri la doar cincizeci și opt de ani, pe jumătate orb, cu sănătatea mentală profund afectată.
Interesant e faptul că în ultimii opt ani de viață el a pictat tablouri în ciuda faptului că era pe jumătate orb.

Peder Severin Krøyer, Summer Evening on Skagen’s South Beach, 1893 now in the Skagens Museum, Skagen (the final large scale version).

 

Tablourile prezentate în continuare fac parte din așa numita ”perioadă albastră” a pictorului și, ambele, reprezintă aceleași personaje ca și în primul tablou.
Toate aceste studii portretistice se vor concretiza într-un tablou final de mari dimensiuni, actualmente expus la Skagen.

Peder Severin Krøyer, Summer Evening at the South Beach, Skagen. Anna Ancher and Marie Krøyer, 1893 in The Hirschsprung Collection, Copenhagen (small version)

 

În continuare mai propun un tablou ce pare că a fost pictat de același autor. Dar nu e așa ;)
Acest ultim tablou reprezintă o copie care are în spate o mică povestioară amuzantă.


Michael Ancher, Anna Ancher and Marie Krøyer on an Evening Walk on South Beach, 1897, in the Michael and Anna Ancher House, Skagen (Ancher’s copy of the painting by Krøyer)

Michael Ancher a împrumutat tabloul de la prietenul său și, în mare taină, l-a copiat.
Mai târziu i-a scris o scrisoare lui Krøyer în care și-a mărturisit păcatul spunând că i-a plăcut foarte mult pictura și nu s-a putut abține să nu o copieze mai ales că, după cum se știe, una din cele două personaje era chiar soția lui.
Acest fapt l-a amuzat pe Krøyer care, în stilu-i caracteristic, l-a iertat pentru ”fals” ;)

Mă bucur mult că i-am descoperit pe acești patru pictori danezi și, sper, că voi avea răbdarea si inspirația necesară pentru a scrie mai mult despre ei.

 

Reclame

meditații pe seama unui tablou


Émile Charles Hippolyte Vernet-Lecomte – Frumusețe Orientală (1869)

Émile Charles Hippolyte Vernet-Lecomte (1821–1900) a fost un pictor francez orientalist destul de cunoscut în epoca sa mai ales că provenea dintr-o familie de artiști ai șevaletului.
Navigând pe net am descoperit un portret ce s-a vândut la casa de licitații Dorotheum din Viena contra sumei de 36900 Euro, aproximativ de două ori decât cea propusă ca start în licitație.
Până aici nimic deosebit. Numai că titlul tabloului nu se potrivește cu personajul.
Mie personal, și am convingerea că și altora li se va părea că e vorba de o fată îmbrăcată în costum popular românesc. Motivele geometrice de pe cămașă, coloristica lor, motivele de pe fotă, ba chiar și podoabele de la gât mă trimit undeva în spațiul mioritic.

Ceea ce mă deranjează e că specialiștii respectivei case de licitație – cu o activitate neîntreruptă din 1707 și sucursale la Roma, Praga, Munchen, Dusseldorf, Bruxelles și Londra –  dau explicații inacceptabil de incomplete. Acești experți ar fi putut ca măcar în treacăt să pomenească ceva despre vestimentația fetei.
Ei presupun că respectivul tablou a fost pictat la Cairo deoarece se cunoaște faptul că pictorul francez a călătorit în Levant pe la inceputul anilor 1860.
Levant …
E evident faptul că nu avem de a face cu o fată îmbrăcată în haine orientale, în sensul definit de dicționare, și că ea provine, dacă nu din spațiul românesc, cel puțin din zona balcanică.
Pe de altă parte mă îndoiesc de faptul că pictorul nu ar fi știut locația în care și-a găsit modelul ;)
Acest tablou a fost expus pentru prima oară la Salonul din 1863 și reprezintă prima lucrare din seria picturilor orientaliste ce avea să-l consacre mai târziu.

Analizând portretul mi-am adus aminte de o ipoteză … cum că beduinii din triburile Jebalieh/Gebalieh ar fi de origine valahă. Există izvoare istorice care atestă faptul că împăratul Iustinian ar fi adus valahi pentru a păzi Mânăstirea Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai.
Teorii, legende, date istorice, ipoteze … le puteți citi în detaliu accesând următoarele linkuri.

http://adevaruldespredaci.ro/2014/12/articole/

http://www.egiptul.ro/gebalieh.php

Pentru a nu cădea în păcatul unor teorii fanteziste propagate în blogosfera de limbă română am căutat și înformații din alte surse … care se reduc la cele citate în articolele pomenite mai sus.

Mi-am amintit însă de o pictură postată prin 2012 pe care am intitulat-o Beduinul cu ochi albaștri ;)

Acestea fiind spuse vă las să meditați pe seama subiectului.

Lavinia Fontana … fashion la superlativ

<

div>


Lavinia Fontana, Portrait of a Lady at the Court
(private collection)
*

Despre pictorita manierista italiana pe nume Lavinia Fontana – Zappi (1552 – 1614) am mai scris pe blog. Viata ei, inedita pentru femeile din epoca respectiva, m-a facut curioasa in sensul pozitiv al cuvântului :)

In prima postare i-am facut un succint portret biografic si tot acolo aminteam de faptul ca dânsa a fost apreciata in primul rând datorita portretelor feminine si felului in care a redat vestimentatia sofisticata si accesoriile scumpe.

Azi voi exemplifica cu unul ce exceleaza prin finetea detaliilor.
Sper sa continui prezentarea lor, cu atât mai mult că așa promisesem cu mai multi ani in urma :), dar si pentru a readuce in atentie linia vestimentara adoptata de doamnele din inalta societate italiana.

Pictura propusa, intitulata Portretul unei doamne de la curte, reprezinta un exemplu perfect si o bijuterie in ceea ce priveste atat designul cât si execuția costisitoarei toalete.
Dar pe mine m-a atras in egala masura, poate chiar ceva mai mult, fizionomia tinerei doamne. Severitatea si răceala afisata pe chip contrasteaza intr-un mod interesant cu varsta ei, dar si cu obrajii imbujorați … însă nici o umbra de zâmbet nu-i infloreste pe buze.

Se stie ca pictorii utilizau o serie de simboluri si obiecte cheie pe care le plasau in prim plan, sau uneori foarte discret in fundal, pentru a da informatii despre personajul pictat. As putea enumera printre ei pe Leonardo da Vinci, Vermeer, Fragonard …
Fara a cunoaste simbolismul obiectelor introduse nu se poate face o interpretare corecta a tablourilor respective.

Acest limbaj codificat mi se pare interesant mai ales ca fiecare epoca si fiecare centru artistic european din perioada medievala isi dezvoltase propriul limbaj codificat.
De exemplu in picturile baroce olandeze o matura plasata intr-un tablou in care personajul principal e o femeie face trimitere la adulter. Perlele semnificau castitatea si virginitatea iar pasarile exotice  dadeau de inteles ca persoana in cauza avea o situatie financiara buna.
In functie de context, crinul sau iedera, oglinda sau carafa cu apa, busola, lupa, un anume instrument muzical sau o anumita piatra pretioasa, codificau o informatie inaccesibila necunoscatorilor.

In tablourile Laviniei Fontana foarte multe din doamnele pictate au lângă dânsele câte un cățeluș. Acesta semnifica fidelitatea conjugala. Perlele cusute pe hainele scumpe din catifea, brocart sau atlas semnificau in primul rand puritatea si castitatea, nu doar excelenta stare materiala a posesoarelor lor.

Dar sa ma opresc aici cu interpretarile și să caut un alt portret … o alta toaleta.

 

 

afinități


Tamara de Lempicka, Girl with Pansies ( cca 1945 )

 coll. Richard and Anne Paddy private collection, USA
*

Cred ca acest tablou in culori pastelate, in care Tamara de Lempicka incearca o reinterpretare a celebrei picturi Fata cu cercel de perla ( aka Fata cu turban ) a lui Johannes Vermeer, rezoneaza perfect cu primavara si florile pe care le zaresc din ce in ce mai colorate de-a lungul aleii pe care o parcurg aproape zilnic.

Pictura a fost realiza in 1945 (aproximativ), deci cu cateva decenii inainte de celebra ecranizare a romanului de fictiune scris de Tracy Chevalier, ceea ce ma face sa cred ca, oricat ar parea de straniu, acesti doi artisti din epoci si tari diferite au in creatia lor un filon comun.

Jan Vermeer si Tamara de Lempicka … o paralela tentanta pentru un critic de arta, zic eu.

Nefiind critic ma multumesc sa admir operele si sa constat unele influente, puncte comune, tendinte sau afinitati.

Ca multe altele din operele ei, si aceasta extrem de putin mediatizata, se afla intr-o colectie particulara din Statele Unite.

Tamara de Lempicka a realizat intr-o nota personala cateva reinterpretari inspirate de operele unor mari maestrii ai picturii europene din perioada medievala, reinterpretari despre care ma voi ocupa in mod sigur.
Deasemeni a realizat zeci de tablouri si schite ce pot fi grupate sub titlul “Femeia cu turban”. Si despre acestea imi doresc sa vorbesc candva.
Toate la timpul lor :)

 

doamna de la Palazzo Madama :)


Giovanni Boldini, Ritratto di Signora

Colecția Lorenzo Pellerano, Buenos Aires
– actualmente expus la Palazzo Madama, Torino –
*

Uneori, și nu de puține ori, netul mi-a oferit surprize plăcute.

Una din acestea vine din partea unui pictor italian bine cunoscut în epoca sa pentru portretele de ”doamne bine” realizate unor personaje feminine ce aparțineau cremei societății.
Dar portretele în cauză nu mă ating deoarece aerul lor comercial și repetivitatea obositoare dau senzația de kitsch deși, ca tehnică, sunt bine realizate.

Probabil că iubitorii artei lui Giovanni Boldini (1842-1931)  vor fi supărați în cazul în care îmi vor citi remarcile.
Acest pictor italian de succes a realizat (și) portretul prințesei Martha Bibescu. Azi însă nu despre acest portret voi vorbi.

Surpriza de care pomeneam la începutul postării se află expusă la Torino, mai exact la Palazzo Madama, despre care ca sa fiu sinceră nu am auzit niciodată :), și a avut ca muză inspiratoare o frumoasă necunoscută.

Pictura face parte din colecția Lorenzo Pellerano din Buenos Aires – Argentina și deși am încercat nu am reușit să găsesc referințe mai multe din care să aflu cum de a ajuns să fie expusă la Torino.
Singura semi-explicație logică ar fi că în Argentina se află o puternică comunitate italiană ( s-a aflat încă de la începutul colonizării) și că familia posesoare e posibil să aibă rădăcini în Torino.

Dacă picturile lui Giovanni Boldini nu-mi produc impresii deosebite, pe unele chiar le privesc ca pe niște cărți poștale, acest portret de mici dimensiuni mi-a plăcut.

Mi-a placut bărbia voluntara, ochii limpezi si părul răvășit al necunoscutei care i-a pozat pictorului italian și, privind centimetru cu centimetru, m-am întrebat în mod firesc : Oare cine a fost dânsa ?