domnișoara Diana (6)

imagine – Humberto Calzada

 

Radio Vacanța, cu fața facuta ghem de nervi, a plecat ca din pusca.

Domnisoara Diana s-a asezat jos pe nisip, si-a prins genunchii cu mâinile apoi si-a sprijinit capul pe ei, nelasându-i sa-i tremure …

M-am asezat lânga dânsa. Nu stiu ce altceva as fi putut face.
Nici atunci, si nici acum, atunci când ma aflu in preajma cuiva care sufera cu adevarat nu stiu ce sa-i zic. Am impresia ca orice vorba e in plus.
Suferinta cea mai adânca inseamna tacere, nu lacrimi, strigate, reprosuri, rugaminti … doar tacere. Iar domnisoara Diana tacea.

Dupa mai multe minute s-a ridicat si mi-a zis sa mergem.
As fi dorit foarte mult sa-i pot citi gândurile caci nimic din comportamentul ei nu lasa sa i se întrevada starea de spirit.

In acea noapte m-am trezit de mai multe ori si de fiecare data am adormit la loc imediat. O oboseala crunta pusese stapânire pe mine.

Ultima zi nu a mai însemnat mare lucru. Seara toti s-au strâns in jurul focului de tabara. Priveam la limbile rosii în jurul cărora se strânsesera roiuri de țânțari. Muzica ce razbatea până la urechile mele mi se parea stranie.
O fată cânta ceva la chitară iar restul o acompaniau batând din palme în ritmul melodiei.
Simțeam cum totul se dilueaza în jurul meu.

La prima ora a diminetii a venit un autobuz sa ne duca la gara. Curtea se umpluse de copii, bagaje, profesori …
Domnisoara Diana a venit la mine si mi-a întins o revista.
In lumina diminetii arata foarte frumoasă. Parul, ca o casca din metal topit, îi scotea în evidenta pielea usor bronzata. Purta o rochie de culoarea untului, cu nasturi sidefați, inchisa până la gât si cu mâneci lungi. Cred ca as putea-o desena si acum … atât de bine mi s-a întipărit în minte.

Credeam ca va ramâne în curte, însă ea s-a suit in autobuz si a venit cu noi la gara. As fi vrut sa-i spun multe lucruri, dar nu i-am spus nimic. Tot drumul am povestit banalitati cautând sa o fac sa zâmbească.

***

Când am ajuns acasă am avut impresia ca lipsisem un secol din lumea mea.
Lumea mea era la locul ei, însă eu nu mai eram ‘eu’ cea care plecasem.
Am despachetat lucrurile din valiza si mama a exclamat mirata când am rasturnat punga plina cu clipsuri, funde si alte accesorii de prins parul : „Ai cheltuit toti banii pentru prostiile astea !?”

Le-am zis ca domnisoara Diana mi le cumparase, apoi am scos banii din care cheltuisem foarte putin. De abia atunci am realizat ca domnisoara Diana nu ma lasase sa cumpar ceva din banii mei …
Parintii mei au fost foarte surprinsi sa afle ca cineva necunoscut avusese atâta grija de mine, plimbându-mă peste tot.

Seara, mama mi-a zis sa o sun pe domnisoara Diana, pentru ca dorea sa-i multumeasca.

Am sunat la numarul de la cantina. A raspuns o voce de barbat. I-am zis ca doresc sa vorbesc cu domnisoara Diana. Am auzit cum o striga … până să vină, de acolo, din cantina pe care o vizualizam pe ecranul memoriei, razbateau râsete si clinchete de tacâmuri … cling cling clang … cling clang …
Cu doua seri în urma eram acolo. Mâncam, la fel cum manâncă copiii care faceau zgomotele ce se auzeau in pâlnia telefonului, si desi nu puteam sa le vad fețele, imi imaginam veselia lor, hainele colorate cu care erau îmbrăcați si nerabdarea pentru programul zilei de mâine.

Domnisoara Diana a raspuns cu o voce din care i se putea ghici bucuria ca nu o uitasem :)
Cum as fi putut?!

Mama i-a multumit si a mai discutat cu ea câteva minute apoi mi-a dat mie telefonul.
Nu mai țin minte ce am vorbit.
Zgomotul lingurilor de inox ce loveau farfuriile ne acompaniau cuvintele.

Domnisoara Diana m-a mai sunat o data, exact in seara de Craciun. Telefonul surpriză a fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit în acel an.

Dar timpul trece …
Fac un salt temporal pînă în clasa a treia, într-o zi oarecare din vacanța de primavara.
Asteptam sa vina poștasul. Speram sa aduca revista Cutezătorii, revista pe care o descoperisem destul de recent si pe care o citeam pe nerasuflate.

Nu am dat importanță plicului de sub revista. De abia dupa vreo ora, atunci când am terminat de răsfoit toate filele revistei, am desfacut plicul, fara sa ma uit însă la numele expeditorului.
Înauntru era pusa o invitație de nunta tiparită pe o hârtie lucioasă cu marginea dantelată.
Intr-un colt era scris : Veveriţo, ai avut dreptate.
Dintr-o privire am recunoscut scrisul ordonat al domnisoarei Diana.
In imaginea din chenarul in forma de inima l-am recunoscut pe profesorul cel tânăr, cu carare pe-o parte, care tot timpul taberei o privea în tăcere pe domnisoara Diana.

Parca o mână nevăzută turna energie în corpul meu. Simțeam nevoia să-mi exteriorizez bucuria.
Radio Vacanța, cu tot arsenalul lui seductiv, fusese invins …

Am iesit în curte și-am inceput să mă învârtesc. Imitam pașii din dansurile barbatești georgiene, pași pe care îi învățasem de la televizor și pe care i-am exersat de multe ori în sala de sport.
La fiecare jumatate de rotire trebuie schimbata brusc pozitia capului, astfel se crea iluzia ca trupul se învârtește iar capul ramâne pe loc …

Ma roteam din ce în ce mai repede, cu mâinile când desfacute – paralele cu linia orizontului, când strânse în fața pieptului … nu știu cum de nu am amețit.
Auzeam sunetul ritmic făcut de sandalele ce clămpaneau pe beton. In ritmul lor ma învârteam fără să mă opresc.
Mai lipsea puțin ca să mă desprind de pamânt, atât de ușoară mă simțeam …

În momentele de bucurie nu mai avem corp, doar un suflet care ne trage în sus, undeva foarte sus, mult mai sus de ceea ce mintea e capabila sa înțeleagă …

Daca ar fi sa vorbesc acum despre ceea ce s-a întâmplat atunci aș rupe vraja poveștii …

Privind evenimentele prin prisma timpului scurs, azi nu îl mai condamn pe Radio Vacanța. Acum îmi dau foarte bine seama ca el era prototipul individului care dorea să-si trăiasca viata.
În ce fel?
In felul in care și-o traia … facând mici cuceriri pe timpul sezonului estival.
Iluzia fericirii e mult mai palpabila atunci când natura te-a înzestrat cu un oarece farmec fizic si cu talentul de a spune vorbe frumoase … frumoase, însă nu sincere.

Cine a fost de fapt Diana?
… a fost o liceana, o adolescentă, o fată minoră, la fel ca mine.
Însa eu, cu mintea mea de copil, o vedeam ca pe o persoana matură si atotștiutoare, nu ca pe o minoră vulnerabilă în fața cuceritorilor de profesie.
Nu ma îndoiesc nici o clipa de sensibilitatea ei, nici de inteligenta ei emotionala, căci daca nu ar fi avut aceste caracteristici nu ar fi acționat așa în raport cu Radio Vacanța sau cu mine.

Diana mi-a influențat în mod esențial percepția asupra sentimentului de încredere.
Undeva, în subconștient, mi s-a cuibărit ideea că în cele mai dificile situații se va găsi cineva ca domnișoara Diana, care să aiba grijă de mine și să-mi ia apărarea.
Tot Diana, prin decizia finala fața de Radio Vacanța, m-a făcut să înțeleg că sentimentele au valoare și că cea mai mare crimă e să le consumi pentru oameni care nu le merita.

sfârşit

Free website hit counter

domnișoara Diana (5)

Enya Pete, Cochilii marine sau florile mării

 

In acea noapte am dormit neîntoarsa. Brusc mintea mi se golise de informatiile si imaginile de care fusese asaltata in zilele precedente.
Dimineata mi-a readus vigoarea pe care o avusesem inainte de a veni in tabara.

Am asteptat-o pe domnisoara Diana pe aleea ce ducea la cantina. M-a privit surprinsa insa nu a zis nimic care sa-i tradeze mirarea.
La micul dejun volubilitatea mea atinsese cota maxima. I-am povestit despre o excursie pe care o facusem impreuna cu scoala jur-imprejurul orasului nostru.

Dupa aceea ea ne-a dus la plimbare prin parc. Intr-un chiosc cânta o mica fanfara militara. Erau imbracati cu totii in haine militare si asta le dadea o prestanta deosebita in ochii mei.

Tot timpul m-am învârtit pe lânga domnisoara Diana. Intr-un final ea m-a intrebat :
„Ce minune s-a întâmplat? Nu mai esti suparata pe mine?”

Nu i-am raspuns. Realitatea era alta.
Atunci când te afli in preajma cuiva foarte bolnav, sau pe patul de moarte, faci tot posibilul ca sa nu-si dea seama ca stii de gravitatea bolii, si te feresti ca nu cumva sa-l superi.

Intr-un fel, cred ca eu eram intr-o situatie similara.
Intuitia imi dicta lucruri pe care logica nu le-ar fi putut scoate la lumina la vârsta pe care o aveam atunci.
Desi nu stiam clar ce trebuie sa fac, de un lucru eram absolut convinsa : nu-i voi spune domnisoarei Diana ceea ce văzusem ieri la delfinariu.

A trecut si acea zi. Mâine seara urma sa se faca focul de tabara.
Ultima zi de tabara avea sa soseasca mâine in zori.

Chiar daca râdeam si povesteam întruna în realitate eram foarte trista.
Trista pentru tabara ce se termina, pentru domnisoara Diana, pentru mine – care actionam într-un fel ce mi se parea incorect, desi in acelasi timp doream sa-mi tin promisiunea facuta.

La masa de prânz am intrebat-o daca va pleca la Bucuresti.
Mi-a raspuns ca trebuie sa ramână si cu seria urmatoare de copii deoarece practica ei nu s-a terminat.
Nu-mi venea sa cred ca poimâine va trebui sa parasesc acest loc de care ma atasem pe nesimtite.

Dupa masa, in timp ce tabara isi facea somnul de prânz, m-am dus in spatele curtii. Acolo nu era iarba, doar un nisip fin ce te îndemna sa-ti incerci talentul la desen.

Am luat un betisor si am început sa desenez tot felul de linii drepte si curbe. Le stergeam si le desenam din nou încercând sa alcatuiesc aranjamente din ce in ce mai complicate.
Tot desenând pe nisip in mintea mea s-au cristalizat niste imagini.
Le-am desenat fara graba si desenându-le am simtit o usurare inexplicabila.

La un moment dat, niste glezne subtiri, încălțate în sandale de culoarea ciocolatei, s-au oprit exact lângă desenul meu.
Domnisoarea Diana … ! … am zis in gând, si inima a inceput sa-mi bata din ce in ce mai repede. Fusesem prinsa in flagrant delict.

Domnisoara Diana s-a uitat lung la desenul pe care tocmai îl terminasem.
O inima mare, cu doua brate ce se terminau in doua cârlige ascutite, se intindeau spre o inima mica. Intre inimi, un microfon cu snurul taiat încerca parca sa le desparta.
Domnisoara Diana a pasit peste desen, si apoi, cu piciorul, a sters incet ceea ce desenasem.

Privind in spatele meu a descoperit si desenul pe care il facusem anterior.
Un crab hidos prindea în clestii lui o steluță de mare.
Steaua de mare avea bratele ondulate … de fapt nu erau bratele unei vietati marine, ele semanau până la identificare cu pletele domnisoarei Diana.

Pentru o secunda privirile ni s-au intilnit.
Ea a vrut sa zica ceva dar chiar in acel moment vocea lui Radio Vacanța s-a auzit de la câțiva metri : „Diana, vino sa mergem !”

Am facut câțiva pasi îndepartându-mă de domnisoara Diana si pregatindu-mă sa merg în curtea din față.
Radio Vacanța m-a oprit din traseu.

” De ce nu i-ai spus Dianei că am cautat-o?”
Nu i-am raspuns, dar l-am privit asa cum privesti pe cineva de doi bani bucata.

Fața lui Radio Vacanța s-a strâns de nervi. De data asta m-a ăntrebat foarte dur : „De ce m-ai mințit? Așa vă învață pe voi la școală?”

Deja nu-l mai puteam suporta. I-am raspuns calm si apasat : „Pentru ca-mi ești antipatic.”
Radio Vacanța si-a plesnit palmele a surprindere.
„Nu zău!”
„Da zău” i-am întors eu vorba si mi-am înfundat mâinile in buzunarele pantalonilor dând sa merg mai departe.

„Diana, ia-o de aici pe scorpia asta mica ca daca pun mâna pe ea o fac bucati!”

Cred ca el nu realiza din ce parte bătea vântul :)
Domnisoara Diana a facut ochii mari si s-a uitat fix la Radio Vacanța.

Nu credeam ca-si va pune in practica amenintarile verbale, dar din privirile întunecata de furie i-am anticipat intentia.
El m-a prins de tricou, insa asa cum aluneca săpunul sau peștele din palmele umede, tot asa am alunecat si eu din haine lasîndu-l cu tricoul în mână.
Nu stiu cum de mi l-am dat peste cap. Totul s-a petrecut foarte repede.
Furios, Radio Vacanța a aruncat tricoul pe nisip si a facut câțiva pași înspre mine.

Nu aveam de gând sa fug. Cu placere i-aș fi scos ochii … așa am simțit atunci.
Dar Diana, din doua salturi, s-a postat drept în fața lui.
„Ai curaj să dai intr-un copil?” a întrebat ea aproape strigând.

Radio Vacanța a încercat sa spuna ceva, insa domnisoara Diana se dezlantuise si era imposibil de oprit.

„Da?! Azi lovesti un copil, mâine ai sa ma lovesti pe mine!
Animalele si copii simt foarte bine oamenii. De asta ți-e frica, nu?”

Vocea ei tremura din ce in ce mai tare si in acele secunde as fi dat orice numai ca ea sa nu plângă.
„Sa nu plângi Diana. Sa nu plângi în fața prefăcutului astuia. Radio Vacanța nu merita nici o lacrima de-a ta” repetam vorbele în gând, asa fara noima, fara ca cineva sa le auda …

Radio Vacanța își daduse seama de greseala facuta. A venit in fata ei si i-a prins ambele mâini de incheietura, nelasând-o să plece.
„Stai să-ți explic Diana.”

Fara cuvinte, ea s-a zbatut sa scape. Nu-i puteam vedea fața. Pletele ondulate o acopereau în intregime.
Degeaba se zbatea sa se elibereze din strânsoare.
Desenul de pe nisip prinsese viata. Crabul o zdrobea in cleștii lui pe steluța de mare …

I-am auzit vocea sugrumată : „Dă-mi drumul să-i dau tricoul.”
Radio Vacanța s-a oprit nedumerit pentru un moment.
Domnisoara Diana s-a smuls din mâinile lui si s-a aplecat dupa tricoul meu.
L-a luat si a venit înspre mine. L-am tras peste cap. Atunci ea m-a luat de mână si a pornit-o spre curtea principala.

Radio Vacanta mai avea puțin până să explodeze. I-a strigat brutal un ultimatum : „Diana, dacă pleci acum niciodata nu voi veni dupa tine!”

Domnisoara Diana mi-a lasat mâna si s-a întors cu tot corpul înspre dânsul. In mod vizibil corpul îi tremura de nervi. Nu-mi venea sa cred ca a fost în stare sa-i spuna ce i-a spus.
Vocea ei hotarâtă imi sună și acum in timpane : ” Nenorocitule, n-am nevoie sa vii dupa mine!”

 

Free website hit counter

domnișoara Diana (4)

pictura de Enya Pete
*

Dimineata m-am dus la infirmerie si i-am zis asistentei ca nu ma simt bine.
Ea m-a intors pe toate partile, m-a pus sa scot limba, mi-a examinat ochii si mi-a pus citeva intrebari apoi m-a trimis intr-o camera in care erau câteva paturi metalice.
In camera nu era nimeni. Pe masa cineva aranjase niste carti si reviste. Am luat una la intâmplare si m-am intins in pat sa citesc dar din cauza oboselii datorata nesomnului din noaptea precedenta am adormit imediat.

La prânz m-am asezat la masa unor copii necunoscuti care s-au uitat lung la mine tot timpul cât am mâncat.

Domnisoara Diana a intrat in sala de mese exact in momentul in care terminasem ce aveam in farfurie.
Mi-a facut semn sa vin la ea. M-am ridicat si m-am dus.

„Tu esti suparata pe mine, nu-i asa?”  m-a intrebat cercetându-ma cu privirea.
Nu i-am raspuns. Nu stiam daca eram suparata. Aveam insa o oboseala apatica. Doream sa nu ma intrebe nimeni nimic. Nu doream sa vorbesc cu ea.

Fara cuvinte mi-a intins un evantai chinezesc din hirtie semitransparenta cu flori colorate in roz si albastru.
Nu l-am luat.
I-am zis ca ma duc inapoi la infimerie.
Ea a venit cu mine pâna la usa.

Am intrat inauntru si m-am intins din nou in pat. Un somn de plumb m-a cuprins deindata.
Cineva intrase in camera. M-am trezit imediat fara sa stiu daca e noapte sau zi. Zapacita m-am uitat câteva secunde la asistenta ce punea pe masa o farfurie cu struguri negri.

Dupa aceea a venit invatatoarea care era prietena cu mama, ca sa se convinga ca nu am nimic serios.

Inainte de masa de seara domnisoara Diana m-a vizitat.
Vedeam cum incearca sa ma faca sa vorbesc. Dar energia pe care o avusesem in zilele anterioare parca o luase vântul. Eram ca o planta presata dintr-un ierbar aruncat într-un sertar prafuit.

M-a luat cu ea la cantina. Nu am ripostat in nici un fel.

A doua zi mi-am reluat programul obisnuit. Trebuia sa mergem la delfinariu, dar nu stiu de ce vizita se amânase.

Si desi domnisoara Diana se comporta cu mine ca si cum nu s-ar fi intâmplat nimic, si desi mi-a impletit parul in codite pe care le-a prins in panglici colorate, simteam ca nu mai pot fi ca inainte.
Ma intrebam de ce nu e suparata pe mine chiar dupa ce a aflat ca l-am mintit pe Radio Vacanța si de ce nu mi-a facut cel mai mic repros in legatura cu faptul ca nu i-am spus ca el o cautase.
Faptul ca nu zicea nimic ma facea sa ma simt si mai vinovata.

In ziua urmatoare am mers din nou la plaja si ca de obicei am stat lângă domnisoara Diana.
Gasisem mai multe cochilii de scoici si melci si le aranjasem cu grija intr-o cutie pentru ca dorem sa le iau cu mine.

Vizita la delfinariu se amânase din nou. Cât de mult doream sa merg acolo!

Dar norocul mi-a surâs. Doamna invatatoare din orasul nostru m-a anuntat sa ma imbrac pentru ca sa ma ia cu ea la plimbare.
„Unde?”, am intrebat-o eu.
„Ai rabdare si ai sa vezi”  mi-a raspuns bine dispusa.

M-a dus la Constanâa.
Am vizitat Muzeul de Arta, din care n-am retinut mare lucru. Toate tablourile mi se pareau la fel.

Apoi a venit la rând surpriza. Urma sa mergem la delfinariu.
La intrare am aflat ca aveau niste defectiuni si ca din cauza asta delfinariul fusese inchis pentru public. Spectacolele se sistasera pentru câteva zile.
Doamna invatatoare a vorbit cu cineva apoi am intrat inauntru. In pas alergator m-am apropiat de bazinele cu delfini. Până atunci nu mai vazusem delfini in realitate.
M-au impresionat chiar din prima secunda. Traiam cu impresia ca vin la marginea bazinului si ca incearca sa comunice cu mine. Pe margine am zarit un cos din sirma plin cu mingi colorate. Am luat una si am aruncat-o in apa. Imediat un delfin mi-a adus-o inapoi. Am aruncat-o din nou … si iarasi mi-a adus-o  :)

La acea vârsta nu aveam notiunea timpului, dar chiar daca as fi avut-o nu cred ca as fi simtit cum trece timpul. Atât de concentrata eram in joaca mea cu delfinii.

Cu parere de rau a trebuit sa plecam.
Atunci când am iesit din amfiteatrul cu bazine privirea mi-a fost atrasa de o dubiță colorata. Lângă ea, imposibil sa nu o recunosc, masina lui Radio Vacanța!
Portiera era deschisa iar in spatele portierei, in picioare, Radio Vacanta si o blonda platinata stateau de vorba pe jumatate îmbrățișați.
Blonda își ținea bratele încolacite pe dupa gâtul lui iar el îi povestea ceva privind-o languros.

În urmatoarea clipă doamna învățătoare a observat scena si a recunoscut personajul.
Eu m-am strecurat în pasi de pisica prin spatele lor. Oricum, ei erau prea prinsi in activitate ca sa dea importanta la ce se întâmpla in jur. Deci am trecut neobservata.

Doamna învîțătoare însă a pasit agale prin fața lor.
Radio Vacanța a vazut-o.  Incerca disperat sa dea la o parte brațele blondei, care nu pricepea că se întâmpla ceva, si în loc sa se desprindă se lipea si mai mult de Radio Vacanța.
Pe vremea aceea nu stiam ce înseamna penibil. Radio Vacanța în mod sigur ca stia.

Blonda a facut doi pasi in lateral si am putut vedea ca era imbracata in niste pantaloni ce imitau pielea de delfin … colanți de scafandru.
Doamna învățătoare a trecut prin fața lor fără să-i acorde nici o privire lui Radio Vacanța. El a salutat-o din cap cu o figura vizibil jenata …

Când am iesit pe strada am auzit vocea clara a doamnei învățătoare: „Sa nu-i spui domnițoarei Diana. Ai înțeles? Sa nu-i sufli nici un cuvint. Nu e treaba noastra. Nu e treaba ta.”

Am închis pleoapele în semn de aprobare și am simțit cum îmi ard ochii in cap.

 

Free website hit counter

domnișoara Diana (3)

imagine – Enya Pete
~~~

 Domisoara Diana se plimba cu pasi leganati pe aleea pietruita ce ducea la usa principala a cantinei. Vazând ca Radio Vacanța nu mai vine mi-a zis ca vom merge fara el. Am iesit pe strada principala, de unde am luat un taxi pâna in statia de autobuz, apoi ne-am suit intr-un autobuz colorat care ne-a lasat exact in fata la Luna Parc.

Tot traseul domnisoara Diana a vorbit cu mine si m-a pus sa-i povestesc despre ce-mi place si ce-mi displace, despre scoala la care invat, despre copiii cu care ma imprietenisem in tabara … Asculta cu atentie si uneori ma intrerupea sa imi ceara amanunte.

O stare de euforie ma cuprindea incetul cu incetul. Peisajul, oamenii si intreg parcul de distractii parea invaluit intr-o lumina aurie … clipa aceea imi revine de multe ori in minte, la fel cum imi revine si sentimentul trait atunci : ce frumoasa poate fi viata!
Vorbele acestea au facut-o pe domnisoara Diana sa-si intoarca brusc capul înspre mine si sa ma intrebe : ” Ce stii tu despre viata?!”
„Ca e frumoasa. Nu-i destul?” am intrebat-o la rândul meu.
Domnisoara Diana nu mi-a raspuns insa mi-a zâmbit aprobator.

Cumparase o punga cu gogosi sau placinte, nu mai stiu exact ce, si mi-a zis sa mergem la mașinuțe.
Ne-am suit intr-o masinuta si am inceput sa ne ciocnim cu restul masinilor de lânga noi.
Nu pot sa-mi aduc aminte cum s-a întâmplat. Nu-mi dadeam seama ce anume manânc: gogosi sau placinte?  Simteam ca mi se face rău iar minciuna pe care i-a spusesem lui Radio Vacanta,  plus faptul ca nu-i spusesem domnisoarei Diana ca el o cautase, actionau simultan asupra mea.
Mi-era foarte rau. Imaginile se balansau fara noima prin fata ochilor si incepuse sa ma doara capul.

„Mi-e rau”  i-am zis cu o voce lesinata.
A oprit imediat masina si m-a scos la aer. Nu stiu in ce hal arata figura mea. Auzeam vocea ei venind de departe. Parca nu ar fi stat lânga mine .
„Nu cumva ai mâncat fructe nespalate din piata?”
Am clatinat din cap a negatie. Directoarea ne interzisese sa cumparam fructe din piata. La cantina, strugurii, merele, perele si caisele, puteau fi servite la discretie tot timpul zilei, indiferent de ora.

Cu ochii inchisi i-am zis.
” El a venit dupa tine insa eu l-am mintit ca ai sedinta. I-am spus ca se termina peste o ora. El a plecat si a zis ca se va intoarce dupa o ora.”

Am deschis ochii de abia dupa ce am terminat marturisirea.
Domnisoara Diana m-a intrebat : „De ce nu mi-ai spus nimic?”
Vazând ca nu-i raspund la prima intrebare mi-a pus-o pe a doua.
„De ce l-ai mintit ca am sedinta?”
Observând ca nu-i raspund nici la aceasta a continuat.
” Nu-ti place de el, nu-i asa?”

Am dat din cap ca asa este.

„De ce?” a intrebat ea curioasa.

Nu puteam sa-i zic toate aberatiile la care ma gândisem inainte si, in acelasi timp, doream foarte mult sa-i pot vorbi.

eu … Nu cred ca-i place de tine din toata inima.
diana … Crezi ca nu-i place de mine?
eu … Ii place doar asa.
diana … Doar asa? ! Ce inseamna doar asa?
eu … Adica ca nu-i place din toata inima, iar in gândul meu am continuat … ii place de tine doar pentru o saptamâna de vacanta.
diana … Deci nu ma place din toata inima! Am inteles.

Poate ca lipsa de argumente, poate ca un imbold dictat de inconstient, poate ca altceva, nu stiu ce, dar ceva m-a facut sa descarc din minte lucruri pe care nu le constientizasem anterior.
M-am trezit ca-i spun : „Daca vrei sa stii, profesorului de la masa de lânga noi ii place de tine din toata inima .”
Domnisoara Diana s-a uitat la mine total uimita ; „Ce vorbesti tu copile?! ”

Insa eu nu eram pregatita sa dau inapoi.
” L-am vazut cum se uita la tine de fiecare data. Ii place foarte mult de tine, asa de mult ca nu are curaj sa-ti spuna.”

De abia cind am terminat propozitia mi-am dat seama ca i-am vorbit cu „tu”. Mi-am dat seama ca spusesem ceva ce nu trebuia sa spun si nu aveam cum sa-mi argumentez afirmatia.

Domnisoara Diana clatina fara incetare din cap.
Nu a reactionat in nici un fel. Nu m-a mustrat in nici un fel. Nu-mi dadeam seama daca e suparata pe mine sau nu.

Am ajuns in tabara exact cind se anunta masa de seara.
Domnisoara Diana m-a trimis sa ma spal pe mâini apoi m-a luat cu ea la masa.

In seara aceea aveam mâncare de dovlecei si orez cu lapte.
Profesorul cel tânar, cu carare pe o parte, s-a asezat pe locul lui dintotdeauna.
L-am vazut cum se uita pe furis la domnisoara Diana care arata ca o printesa in rochia ei inflorata.

L-am privit si nu m-am putut opri sa nu-i spun in gând : „Prostule!”  :)
De parca m-ar fi auzit, s-a uitat brusc spre mine. O bucata de dovlecel mi-a ramas in gât. Nu cumva am vorbit cu voce tare si m-a auzit?!
Dar m-am linistit imediat.
Am continuat tot in gând : „Esti cel mai mare prost daca iti place de ea si nu esti in stare sa-i spui. Ce te sperie la Radio Vacanta?  Ca se plimba cu un microfon in mâna si stie cum sa suceasca capul fetelor? „
In acele clipe am dorit ca el sa-mi poata auzi gândurile si nu mi-ar fi pasat daca ar fi aflat cum l-am facut.

S-a uitat din nou la ea. Domnisoara Diana si-a dat seama si pentru prima data l-a privit cu alti ochi.

In gândul meu ii spuneam domnisoarei Diana : „Zâmbeste-i macar o data. Lasa-l sa intelega ca stii ca lui ii place de tine. Hai, Diana! Zâmbeste-i … !

Fac o paranteza pentru ca intorcându-ma in timp imi dau seama ca atunci nu m-am gândit nici un moment ca domnisoarei Diana s-ar putea sa nu-i placa de profesorul cel tânar.
Cu mentalitatea mea de la vârsta de opt ani, cred, desi nu sunt sigura, mi se parea normal ca ei sa-i placa de el doar pentru faptul ca lui îi place de ea.
Logica mea functiona pe baza unui algoritm incomplet.
Mult mai târziu aveam sa descopar ca oamenii nu sunt ca functiile matematice, orice functie care e injectiva si surjectiva, este in mod implicit bijectiva.
De abia in adolescenta aveam sa descopar ca nu e suficient ca cineva sa te placă pentru a-l plăcea sau a o plăcea.

Dar sa ma reintorc in cantina :)
Nimic extraordinar nu se întâmpla la masa noastra. Domnisoara Diana a continuat sa manânce fara sa-i mai acorde atentie, profesorul a terminat de mâncat, s-a ridicat si a plecat.

Am avut impresia ca se apropia un automobil; inainte sa aud zgomotul de frână m-am ridicat de la masa si am fugit afara pe una din usile laterale. Pe usa principala tocmai intrase Radio Vacanța.

După câteva minute au iesit afara împreuna si s-au indreptat spre masina.
De la distanta am vazut cum masina o ia alene din loc.

Free website hit counter

domnișoara Diana (2)

 Enya Pete, Pe Plajă
*

” Grupa doi. Atentie copii! Azi domnisoara Diana va va duce la cinema” a sunat in curte vocea autoritara a directoarei.
Ne-am incolonat si am asteptat-o sa vina.

Purta o fusta lunga cu modele abstracte, ce o facea sa para si mai inalta, si o bluza alba dintr-un material foarte moale. Isi legase parul cu o funda din acelasi material cu fusta, si asa, cu parul legat, gâtul gratios atragea si mai mult atentia.

Nu mai stiu ce film am vazut. La vârsta aceea nu ma interesau filmele si nici acum nu ma dau in vânt dupa ele. Ca prin vis imi aduc aminte ca personajele filmului purtau peruci si costumatii de epoca.

Domnisoara Diana m-a asezat lânga dânsa pe un fotoliu din primul rând. Dupa film ne-a dus la o cofetarie cu terasa. Daduse comanda de suc de portocale, inghetata si prajituri, desi atunci când m-a intrebat ce-mi place i-am zis ca vreau numai suc. Pe vremea aceea nu ma tentau dulciurile. Aveam sa le descopar abia in primul an de liceu  ;)

Ma punea mereu sa-i povestesc iar eu nu puteam intelege ce i se pare interesant din ceea ce-i spun … pentru ca-i povesteam doar lucruri obisnuite …
Am intrebat-o daca îi place sa fie invatatoare. Ea mi-a zis ca nu prea stie dar ca vrea sa dea la facultate … apoi a zis un cuvânt pe care nu l-am inteles, probabil numele sectiei la care dorea sa candideze.

La prânz, ca de obicei, m-a luat la masa ei, iar dupa masa, atunci când am mers la plaja, m-a luat la ea pe  pe cearceaf si mi-a facut o alta coafura fantezista.
Cumparasem mai multe vederi pe care trebuia sa le scriu si sa le trimit.
Domnisoara Diana mi-a luat pixul din mâna si mi-a zis : ” Dicteaza-mi si am sa ti le scriu eu.”
Scria foarte repede in comparatie cu mine.  Avea un scris ordonat cu litere frumos aliniate.

Când am ajuns in tabara am vazut masina de culoare inchisa parcata la umbra in spatele cantinei. Undeva mai incolo  Radio Vacanța o astepta nerabdator pe domnisoara Diana.

Au plecat impreuna sub privirile iscoditoare ale profesoarelor si profesorilor ce se adunasera pe bancile de lânga poarta principala.

Seara, la masa, am urmarit cum o atintesc cu privirea cei din jur. Probabil ca ea isi dadea seama de asta. Colegele de liceu se uitau cam piezis, profesoarele mai in vârsta o priveau mustrator iar profesorul cel tinar, cu carare pe-o parte, o privea pe furis.

Urmatoarea zi, si apoi si cealalta, Radio Vacanța a venit si a luat-o cu masina  in oras.
Pe zi ce trecea Radio Vacanța imi devenea mai nesuferit. Nu puteam sa-mi dau seama din ce cauza.
Veti zice ca incepeam sa sufar de un fel de gelozie, pentru ca el mi-o rapise pe domnisoara Diana.
Nu era vorba despre asta. Venisem la mare sa fiu libera si sa nu ma intrebe nimeni nimic, ori domnisoara Diana ma acaparase aproape cu totul.
Dupa amiezile in care se plimba cu Radio Vacanța se transformasera pentru mine in adevarate oaze de libertate.
Am inceput sa explorez in amanunt curtea si dependintele taberei, sa ma catar prin copacii de pe acolo, sa ma dau ‘ilegal’ in scrânciob … adica peste cap. Datul cu scrânciobul peste cap ne-a fost interzis de directoare.
Am sarit chiar si peste zidul de caramida ce imprejmuia tabara, am inspectat imprejurimile si neavând mare lucru de vazut m-am reintors in incinta.

Seara, la ora de masa, m-a sunat mama. Eu pur si simplu uitasem ca trebuie sa o sun. Murmurul din sala  nu ma lasa sa aud. Mi-au luat doua trei minute ca sa ma acomodez cu zumzetul cuvintelor si zgomotul metalic al tacâmurilor.
Dupa ce s-a convins ca sunt bine, ca nu m-am innecat in mare, ca nu m-am imbolnavit din cauza mâncarii si ca nu mi-am rupt nici o coasta :), m-a intrebat cine mi-a scris vederile.
I-am raspuns plina de importanta : domnisoara Diana.
Si minute in sir i-am povestit despre ea.
Mama s-a aratat mirata de faptul ca reusisem sa ma imprietenesc cu cineva mult mai mare decât mine.

Seara m-am chinuit sa-mi scot din par bombițele, clipsurile si perlele artificiale prinse in par de domnisoara Diana, insa fara ajutorul fetelor din dormitor nu cred ca as fi reusit sa dezafectez ‘instalația’.

In ziua urmatoare am vizitat Luna Parc. Mi-au placut in mod special masinutele care se tamponau.
Domnisoara Diana, si o profesoara pe care nu o cunosteam, trebuiau sa se ocupe de toti copiii.
A fost foarte placut si noutatea a ceea ce vedeam ma facea sa privesc in amanunt toate detaliile.

La masa de prânz domnisoara Diana mi-a zis ca a observat ca mi-au placut masinile din parc si ca de aceea a vorbit cu Radio Vacanta si ca pe la ora cinci el va veni cu masina si ne va duce inca o tura la Mamaia.
Stirea nu m-a incântat. Nu faptul ca domnisoara Diana nu-mi va acorda mie toata atentia ei ci faptul ca Radio Vacanța imi devenise total nesuferit nu ma lasau sa ma bucur de surpriza vestii.

Dupa masa toata lumea mergea la culcare, insa eu niciodata nu pot dormi la prânz, asa ca am inceput sa inspectez tot ce se putea inspecta in tabara.
La bucatarie am vazut un storcator de fructe care facea un zgomot ca de tractor, aproape de poarta am descoperit un briceag ruginit in scorbura unui copac, am trecut in revista masinile parcate, m-am dat in scrânciob, am vorbit cu doua fete mai mari care sareau coarda. Am sarit si eu coarda impreuna cu ele iar apoi, plictisindu-ma, m-am asezat pe treptele de la cladirea comitetului de tabara.

Gândurile chiar ca o luasera razna. Radio Vacanța imi aparea mereu in fata ochilor … si am realizat ca seamana prin gesturi si la trasaturi cu un tip din orasul nostru, un fel de Don Juan local caruia ii placea sa cucereasca fetele.
In acel moment, intuitiv, l-am vazut pe Radio Vacanța in aceeasi postura.
Aritmetica se pusese in miscare in mod ciudat : daca vacanta tine trei luni si fiecare serie de tabara dureaza doua saptamâni, atunci el are ocazia ca sa vina in fiecare tabara de sase ori … si de sase ori sa gaseasca câte o domnisoara Diana. Câte tabere erau oare pe litoral?
Domnisoara Diana din Bucuresti reprezenta doar o aventura de vacanta?
Da, am adaugat in gând.

Descoperirea aceasta mi-a inghetat pentru câteva clipe logica nebuneasca in care alunecasem.
Dar ceva, apasator, imi spunea ca am dreptate.
Incet si sigur inconstientul scosese la lumina sursa ascunsa a antipatiei mele.

Timpul trecea greu. Am gasit o piatra de culoare gri deschis pe care incercam sa o slefuiesc. Slefuitul imi indepartase pentru moment din minte absurditatile ce ma prinsesera in plasa lor cu vreo jumatate de ora inainte.

O masina a parcat cu zgomot exact lânga cladire. Am ridicat privirea si am dat ochii cu Radio Vacanța.
„Du-te si spune-i Dianei ca am venit”  mi-a zis el pe un ton autoritar.

In acel moment, fara nici o premeditare, i-am raspuns foarte calm, netradându-mi in nici un fel minciuna pe care urma sa o spun : ” Domnisoara Diana are sedinta de comitet. De abia peste o ora se termina.”

Radio Vacanța a mormait nervos ceva, s-a uitat la ceas, a stat câteva secunde nehotarât, apoi, fara sa banuiasca nimic, mi-a zis : ” Bine. Voi veni peste o ora. Sa-i spui ca am cautat-o.”

Masina lui Radio Vacanța a iesit pe poarta. Nu a durat nici un minut si domnisoara Diana, imbracata intr-o superba rochie cu flori de liliac, a aparut de dupa coltul cladirii.

 

Free website hit counter