Mohammad Ehsaei … pictorul nodurilor :)

***

Mohammad Ehsaei, Setayesh-e Bahar/Laudă Primăverii (2006)
Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg, Rusia

*
Voi incheia azi seria postarilor dedicate pictorului caligraf iranian Mohammad Ehsaei, dar nu insa inainte de a pune deoparte o lucrare despre care voi vorbi cu alta ocazie … si dupa cum bine ati ghicit e vorba de ceva mai special pentru mine.

Dar sa revin la subiect.
Pentru a intra in atmosfera deosebită pe care lucrarile caligrafice au darul de a o crea, propun o vizita virtuala la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg deoarece acest important muzeu a achizitionat cateva opere de arta realizate de Ehsaei.
Setayeshe Bahar, prin cele doua nuanțe folosite, ocru si negru, mi-a adus in fata ochilor vasele Greciei antice si ceramica de Cucuteni.

Mohammad Ehsaei a fost dintotdeauna un artist versatil, un artist cu radacini adanci in lumea Persiei mitologice, cu trunchiul infasurat de vițele de vie ale versetelor coranice dar cu crengile înfrunzind in modernitate.

 

Mohammad Ehsaei, verset caligrafiat din Qoran

El trece cu usurinta de la stilul traditional al caligrafiei nastaliq la unul profund modern. Daca nu as fi pus explicatii sub urmatoarea pictura nu cred ca multi dintre vizitatorii blogului si-ar fi dat seama ca in aceste culori vii, potrivite mai degraba pentru logo-ul firmei Microsoft, e scris Allah.

 

Mohammad Ehsaei, Allah
vândută la casa de licitații Christie in noiembrie 2011

 

Daca cineva va trai cu impresia ca Mohammad Ehsaei e un pictor-caligraf religios, in sensul definit de doctrina islamica, se va insela foarte mult si va ramane profund surprins sa afle ca prima lucrare expusa public intr-o expozitie  o reprezinta o caligrafie inspirata din rubayatele lui Khayyam.
Da, Omar Khayyam, binecunoscutul poet, matematician si astronom persan care in poeziile sale a dat „vinului” sensuri multiple … inca de pe atunci tanarul Ehsaei intuise perfect dificultatea de a patrunde si interpreta catrenele si tocmai de aceea si-a intitulat aceasta prima lucrare „Nodurile lui Khayyam”.

Ideea grafica a „nodurilor” se va transforma intr-o prezență uneori vădită, alteori discretă, a intregii sale opere.
Daca ar fi să-l numesc pe Mohammad Ehsaei intr-un fel, eu l-aș numi   Pictorul Nodurilor  deoarece picturile lui caligrafice mi-au lasat deseori impresia unor panglici innodate sau panglici ce așteaptă să fie înnodate … sau dezlegate :)

*

Mahammad Ehsaei – Gherehaye Khayyam / Nodurile lui Khayyam (1968)
(prima sa lucrare expusa public)

 

El va continua sa caligrafieze intr-un stil propriu catrenele poetului persan, fie inspirandu-se din manuscrisele epocii in care a trait Omar Khayyam, fie din liniile geometrice ale arhitecturii postmoderniste.

 

Mohammad Ehsaei –  lucrare caligrafica in stil clasic persan
Catrenul  intitulat Mei Khor (Bea Vin) de Omar Khayyam

Desi un artist versatil, ce a facut pasi mari in ceea ce priveste forma, Mohammad Ehsaei a ramas fidel culorilor si combinatiilor de culori, dintre care eu personal am remarcat combinatia rosu-negru, ocru-negru dar si predilectia lui pentru verde.

 

Mohammad Ehsaei, Untitled (1964)
Muzeul de Arta Contemporana din Teheran

 

Una din primele picturi caligrafice ale lui Ehsaei, realizata la vârsta de douazeci si cinci de ani, e aceasta pe care tocmai o priviti. Liniile dovedesc siguranta mâinii iar simplitatea literelor calmul si multumirea sufleteasca a tanarului student.
Mi-a placut nuanta acestui verde si am observat ca peste ani si ani pictorul a utilizat-o din nou pentru caligrafia in relief de pe fațada Ambasadei Iranului din Dubai.
Vechile iubiri nu se uita iar cele noi, cu greu, si doar partial, pot lua locul celor vechi.

*

Mohammad Ehsaei,  fatada Ambasadei Iranului din Dubai
lucrare caligrafica in relief

 

Din când in când însă Mohammad Ehsaei experimenteaza albastrul si movul.
Dau ca exemplu aceasta ultima caligrafie ce, pe langa aspectul grafic, are un nume deosebit : Jahan va Kar-e Jahan be Heech.
In traducere ar insemna cam asa : „Lumea si mersul lumii pe(ntru) nimic” sau „Lumea si lucrurile lumii pe(ntru) nimic”.

 

 Mohammad Ehsaei, Jahan va Kar-e Jahan be Heech

 

Înserez in intregime un interviu acordat de Mohammad Ehsaei lui Etienne Hellman :

    ” With four works by the noted artist Mohammed Ehsai being offered in Christie’s Visions d’Orient – De l’orientalisme à l’art contemporain sale in Paris, 4 November 2011, Etienne Hellman, Christie’s International Director, met with the artist to talk about identity, calligraphy, and the still life of words.

Etienne Hellman: Traditional calligraphy plays a very important part in your work. How did you discover classical calligraphy and when did you start to study this calligraphy?

Mohammed Ehsai: All of my art takes its inspiration from what came before: the works of the past.

EH: Which works in particular?

ME: Writing. Its primary function is to get a message across, but over time, it has come to be invested with another function. It has become the mirror of the imagination and man has also used it purely for decoration – on walls, ceramics and even tablecloths.

EH: Are you referring to Islamic art?

ME: Yes. Man used writing to make his wishes reality. For example, by decorating a plate, he was wishing good health to anybody who happened to use it.

EH: Do you mean that traditional ceramics have had an influence on your work?

ME: Yes and no. Coming back to calligraphy, this involves a certain amount of modernity, but there is a big difference. When people wrote, they were putting across the deep desire of a tribe or community, never a personal wish. That is what you see on a minaret, for example. 

In my work, it’s the opposite. I am inspired by Western art, in which individualism has a very strong presence. My work puts across a deep desire, but an individual one: my own thoughts.

EH: Can you expand upon this link with Western art?

ME: Western artists take their inspiration from various things: still lifes, landscapes and so on. Others also take inspiration from writing. Given my past, my origins, I have been inspired by this writing, transmitted by my identity.

For others, it could be words. We Iranians are a people with a love of words. We have many great poets who wrote verse, who used poetry to express their feelings. For me, therefore, words are cultural and vital. However, my work takes its inspiration from my profound identity, which is what makes it real – not overdone. It comes from the very depths of my culture.

You could ask yourself why my work, which uses writing, cannot be read. It is because I use a dual approach. Anybody viewing my work can interact equally with the substance and the form. This gives their imagination free rein.

This is why I also choose words out of context. When you look at these words out of their context, isolated, it gives you the option to create a number of things around them, a different scenario, and that can change every day. If you are looking at that object on a daily basis, you can create a different scenario every day.

It’s like a science lab, you can work there for years without making any discoveries or just minor ones, or you could discover thousands of things. But when you go into a lab, the first thing you have to do is turn the light on. Your thoughts then start to wander, becoming fertile. They start to see things, to create a whole new universe and to establish communication with the object. This work happens by itself; the observer appropriates the work and it becomes his own.

EH: Which artistic movement has influenced you the most?

ME: Let’s just say that it is more the result of a meeting and of chance. I was in Parviz Tanavoli’s workshop, when he had just returned from the West. As we were talking, he said „As you write so well, why don’t you do something with writing?” That is what spawned the idea of writing in my work.

Before that, I worked on still lifes. When I thought back over that conversation, I wondered why writing shouldn’t become my subject, my language.

EH: It’s writing as still life, almost.

ME: It is almost still life, yes.

I then took the quatrains of Omar Khayyâm, the great Persian poet, and combined them with each other, so that they were no longer legible. The result was to change the meaning. The writing was transformed into a single image and the meaning became visible.

In my work there are different levels of reading. By getting rid of the literary sense of words, by changing their shape, I started to create my own work, like architecture that can collapse as soon as a single element is removed. I created a composition that was designed to be seen rather than read.

That brought me to a kind of minimalism, which is probably the influence of Western art on my work, to come back to one of your questions. By choosing just a single word, I reduce the abstraction to a minimum.

EH: What are your thoughts on the emergence of the Iranian art market, which has gone international, and of these young artists?

MH: It is fairly complex. There are three points to take into account: the first being the economic element.

The second point to note is the fact that a new style is being introduced that is far removed from portraiture and the figurative. As the image, in itself, was to a certain extent forbidden under Islam, this meant that there were more works centred on writing. The third and most important point is the psycho-philosophical aspect: all nations are familiar with writing, thanks to religious writings, amongst other things – be it the Bible, the Qur’an or the Torah – and as a result, even people who can’t read Arabic can understand and interact with a work which uses Arabic script.

Lastly, we should never disregard the quality of the works. Enthusiasts can tell an original from a fake, good quality work from inferior work. This may be why Parviz Tanavoli’s work and mine have been so popular, because it is understood that there is work and depth to them.”

Free website hit counter

siah-o-sefid

Mohammad Ehsaei, Double Force (1977)

 

Mohammad Ehsaei, asemeni altor pictori legati sufleteste de arta abstracta – cum ar fi de exemplu Frantisek Kupka si Victor Vasarely, si-a incercat puterile pe tărâmul bicolor cu scopul declarat de a elibera imaginea de cătușele culorilor. Numai ca, nu chiar atat de evident, pictorul-caligraf iranian a fost influentat partial si de caligrafia chinezeasca, caligrafie intalnita la tot pasul pe vasele chinezesti din muzeele iraniene sau din colectiile private. E vorba de celebrele vase chinezesti din portelan alb cu decoratii albastre.

Dar mai bine sa-i dau cuvantul artistului :)

„But as a painter, with a personal impression from this national art and an abstractive ‎view, I have produced works that are well known as “Naghashi Khat” in Farsi or ‎‎“Painting Calligraphy”.‎

In these works, news and story telling were deciphered from combinations of letters, well ‎known by the Iranians as a means of communication. I have used this technique in my ‎works and by that I have found fully personal combination, the visual structure of which ‎is architecture of words.‎

 

Mohammad Ehsaei, Baran dar Gandomzar/Rain in a Field of Wheat (1972)

 

They are poetry-like pieces which in a viewer’s perspective look like texts without any ‎misconception; white parts and black parts are two separated texts of the same story. ‎These will take the viewer to a purely imaginary and magical world of words.‎ „

 

Mohammad Ehsaei, Mohabbat/Affection (2006)
black paint on silver leaf

Mohammad Ehsaei a ajuns la concluzia ca aceasta lucrare executata pe cand avea treizeci si cinci de ani, desi extrem de simpla, reprezinta apogeul creatiei sale abstracte si de aceea a donat-o muzeului mentionat sub titlu.

*

Mohammad Ehsaei, Erot (1974)
Contemporary Art Museum, Teheran

 

Caligrafia in alb-negru reveleaza nu doar capacitatea artistului de a exprima cuvintele prin reprezentari grafice ci in primul rand puterea de a-l face pe privitor sa viseze.
Pe mine personal caligrafiile in tus negru realizate de Ehsaei ma duc cu gandul la spectacolele coregrafice, la balerinele care sfideaza legea gravitatiei, la unduirile ierbii in bataia vantului, la caii ce alearga liberi in ploaia de primavara, la ecourile tuturor cuvintelor …
*

As fi curioasa sa aflu ce va sugereaza aceasta imagine :)

****************************************************************

 Later Edit

In primul rand vreau sa multumesc celor care si-au spus parerea in legatura cu aceasta lucrare .
Dar ce reprezinta imaginea pe care tocmai o priviti?
Reprezinta niste litere, bineinteles :)

Mohammad Ehsaei a realizat afișul in 1973, deci inainte de revolutia islamica, pentru Asociația Caligrafilor din Iran.
El a înmănunchiat cuvintele ca pe niste flori, sau ca pe niste pumnale, cu dorinta de a revela dublul sens, pozitiv si negativ,  al cuvintelor folosite.
In mănunchiul sau  Ehsaei a prins urmatoarele cuvinte: vogiud (existență), nabudi (anihilare, distrugere), qasd (scop, țel), yakin (certitudine), abad (eternitate, nesfârșire).

*******************************************************************

Voi incheia cu un pasaj dintr-un interviu acordat de dansul mass-mediei iraniene :

*
„Indiferent unde se afla la ora actuala lucrarile mele, in muzee, in colectii particulare sau in casele prietenilor, ele sunt intotdeauna cu mine. Ele sunt ale mele.”

Free website hit counter

khosh nevisi … scriere frumoasă

 

Mohammad Ehsaei, Merciful

*
Stiu ca pentru postarea de azi s-ar fi cuvenit sa fac o introducere in caligrafia persana/iraniana dar nu am dispozitia necesara si nici nu as vrea sa incarc textul cu detalii de specialitate, asa ca, pentru doritori, voi recomanda un site.
Voi spune doar atat : caligrafia iraniana reprezinta un domeniu disputat la sange intre Forma si Culoare, intre Ratiune si Sentiment, intre Real si Imaginar, intre Traditionalism si Modernitate.

Invitatul meu de azi e pictorul si caligraful iranian Mohammad Ehsaei. Dupa parerea mea el e cel mai bun artist caligraf al momentului si totodata cel mai reprezentativ pentru arta grafica iraniana.
Ehsaei/Ehsa’i/Ehsai a reusit o simbioza interesanta intre arta orientala si pictura abstracta, fara sa faca concesii, fara sa forteze nota, fara sa se teama ca va fi catalogat in vreun fel.
De-a lungul anilor i-am folosit doua lucrari pentru a ilustra viata ca un ecou si un post-scriptum

 

Mohammad Ehsaei, Untitled

 

Cineva afirmase, pe buna dreptate, ca Mohammad Ehsaei s-a nascut caligraf :)

Mohammad Ehsaei s-a nascut in 1939 la Qazvin, oras situat destul de aproape de Teheran, dar si de Marea Caspica.
In copilarie, asemenea altor mii si mii de copii iranieni, a luat lectii de caligrafie.

Fac o paranteza pentru a spune ca am ramas surprinsa sa constat cat de multa lume in Iran, nu doar copii, nu doar cei din straturile intelectuale, nu doar cei din mediul urban, au luat sau iau ore de khatati  sau khosh nevisi (scriere frumoasa ).
Initierea in khosh nevisi reprezinta de fapt un prim pas necesar pentru a patrunde in cultura nationala iar iranienii considera ca aceasta arta are darul de a innobila fiinta umana. Cativa din shahii de dupa islamizarea Persiei au excelat in arta caligrafica. Unul din ei, si anume Shah Tamasp din dinastia safavida,  isi petrecea timpul liber nu doar caligrafiind texte poetice; el desena chiar modele de covoare persane pe care le tesea cu mâna lui  :)

 

Mohammad Ehsaei

Dupa terminarea liceului  Mohammad Ehsaei se va inscrie la Faculty of Fine Arts din Teheran, facultate pe care o va absolvi in 1966. Din 1971 va preda diverse cursuri de arta la facultatea mai sus mentionata.
In prezent Mohammad Ehsaei, pe langa alte functii si responsabilitati prin Ministerul Culturii si Societatea Caligrafilor Iranieni, conduce Departamentul de Comunicatii Vizuale al Facultatii de Arta din Teheran.

Ii voi dedica mai multe postari, insa pentru azi ma voi limita la cateva lucrari caligrafice in stiluri diferite, spre a va putea face o prima impresie despre potentialul artistic al acestui pictor-caligraf, grafician, profesor universitar si nu in ultimul rand mare iubitor de arta abstracta.

 

 Mohammad Ehsaei, Colorful/Rang-o-horouf (1964)

 

Mohammad Ehsaei s-a inspirat atat din stilurile caligrafice traditionale, Kufi(c) si Nastaliq, cat si din arta grafica americana. Un exemplu interesant il reprezinta aceasta lucrare in doua nuante de albastru si care, in ciuda geometriei abstracte, e profund islamica prin cele trei nume pictate: Allah, Mohammad (profetul islamului), Ali (primul imam shiit).

 

Mohammad Ehsaei, Hov al Karim (1995)
Kufi Banai  style
Qeshm Collection

Imi aduc aminte de primele mele zile in Teheran, pe cand nu stiam limba si nu ma puteam deplasa de una singura pe unde as fi dorit.
Caldura insuportabila ma tintuia in casa pana spre asfintit. In tot acest rastimp ma uitam la televizor incercand sa ma obisnuiesc cu noua dictie :)
In una din emisiuni am vazut cam ce presupune caligrafia traditionala iraniana.
Fara ocupatie fiind, sau poate ca din impulsul de a-mi dovedi ca pot face si eu ceva asemanator, am incercat sa-mi scriu numele in persana … intr-un stil grafic propriu.

Am facut cateva incercari cu pixul verde pe care il aveam in mana. Niste incercari pe coli albe obisnuite. Am continuat cu un pix de culoare neagra si apoi cu altul, rosu.
Pentru scrierea caligrafica e nevoie de hartie speciala, de niste tocuri speciale denumite qalam confectionate din bambus sau trestie, si nu in ultimul rand de cerneluri potrivite.

In sfarsit, pentru mine era importanta doar posibilitatea de a gasi numelui meu o reprezentare geometrica deosebita.
Inspirandu-ma de la televizor, fara sa inteleg o iota din explicatiile realizatorului emisiunii, am reusit ceva.

Dupa mai multe luni, adica dupa ce am mai ‘absorbit’ informatii referitoare la istoria si cultura persana, mi-am dat seama ca stilul acelor prime incercari se apropie mai mult de caligrafia Kufica, denumire derivata din numele orasului Kufa/Kufeh din Irak.
Acest stil caligrafic a ramas pana azi cel mai aproape de inima mea … nu ca nu mi-ar place literele frânte ale stilului Nastaliq, dar nu sunt in stare sa interpretez textele Nastaliq asa cum trebuie :)

 

 Mohammad Ehsaei, Divine Names

 

Imi mai aduc aminte de o vacanta petrecuta la Kermanshah, cu o toamna tarzie foarte primavaratica (!), si de pasajul comercial in care am intrat in cautare de ilustrate pentru cei de acasa.
Urcand la etaj am ramas de-a dreptul uimita sa constat ca mai bine de jumatate din spatiu fusese ocupat de birourile de caligrafie.
In unele vitrine am admirat pagini proaspat caligrafiate de o frumusete princiara. Literele negre alternau cu cele aurite, se intindeau de-a lungul chenarelor filigranate sau se ascundeau in dosul unor miniaturi multicolore perfect echilibrate.
La fata locului mi-am dat seama ca multi din cei ce vin sa lucreze in aceste birouri de caligrafie sunt studentii de la arte care, pentru a face rost de bani, dar si a-si forma mâna, fac cateva ore de ucenicie saptamanala pe langa un maestru caligraf.

Neaparat trebuie sa adaug alte detalii pentru a intelege ce executa acesti caligrafi si de ce au nevoie de birouri in locuri publice amplasate in centrul orasului.

In Iran exista obiceiul de a trimite felicitari cu diverse ocazii. Pana aici nimic nou.
Acest obicei exista si in Romania, ca de altminteri peste tot in lume.
In Iran insa, pentru a arata respectul fata de o persoana, iubirea sau consideratia, nu se apeleaza la felicitari de serie. In unele familii cu traditie intelectuala e considerat chiar ca un act de nepolitete trimiterea de urari pe carti postale tiparite la tipografie sau scrise pe hartie obisnuita de scrisori.
Felicitarile virtuale si emailurile, presupun, sunt considerate niste crime impotriva bunei cresteri :)

 

Mohammad Ehsaei, lucrare caligrafica

 

In aceste cazuri eticheta impune ca respectivele urari sa fie scrise caligrafic pe hartie cu chenar filigranat sau pe miniaturi pictate in original de catre un artist.
La birourile de caligrafie se poate prezenta oricine pentru a da comanda. Comenzile sunt foarte variate iar un caligraf cu experienta, discutand doar cateva minute cu clientul, stie ce anume il va multumi.
Unii indragostiti chiar ii precizeaza caligrafului ce strofa din poezie, sau ce poet, sa insereze in lucrare … altii isi expun preferintele in ceea ce priveste setul de culori sau aranjamentul in pagina.

In functie de reputatia caligrafului, dar si de calitatea materialelor utilizate, o astfel de felcitare miniaturala khosh nevisi poate depasi 100$.

Bineinteles ca studentii ce lucreaza cu ora pe langa caligrafii experimentati nu pot pretinde tarife mari chiar daca, nu de putine ori, calitatea creatiei lor e la nivelul artistilor ce si-au facut un renume in orasul in care profeseaza.

Intr-unul din birourile de sticla am vazut doua fete care aranjau un stand rotitor pentru a fi pus in vitrina. Am intrat din curiozitate si m-am uitat la cateva miniaturi pe hartie de culoarea nisipului.

Dupa un schimb minim de cuvinte una din ele si-a dat seama ca sunt straina si s-a grabit sa-mi arate ce au mai bun de vanzare. Adevarul e ca nu intentionam sa cumpar nimic sau sa fi dat o comanda, si nici nu mai aveam bani, caci cheltuisem o gramada pe cateva sculuri de mohair pe care le cumparasem la parter, dar din politete a trebuit sa ma uit pe cateva lucrari.
Cealalta fata, cu bratele incarcate de cutii, tocmai iesise pe usa.

Sacosa cu cumparaturi o lasasem pe un scaun si nu stiu cum s-a facut ca a alunecat intr-o parte si un scul de mohair a cazut jos.
Mi l-a ridicat imediat intrebandu-ma daca stiu sa impletesc.
I-am zis ca da si dansa s-a mirat cu voce tare.

Realizam foarte bine ce inseamna astfel de exclamatii afectate … si ma iritau la culme. Destul de multi iranieni traiesc cu falsa impresie ca femeile din Farang, stricto senso insemnand Europa, nu stiu sa gateasca si nu s-ar pricepe sa faca ceva util cu mainile lor … eventual sa-si dea unghiile cu lac.

Fata a insistat si m-a intrebat ce model vreau sa impletesc. Adevarul e ca am cumparat mohairul pentru ca mi-a placut textura, cu insertie de matase, si culoarea. Nici gand sa ma gandesc la vreun model.
Dar cu toate astea i-am desenat doua posibile variante de pulovere. In timp ce desenam am mai schimbat niste fraze si nu stiu cum si cand dansa a schimbat subiectul si m-a intrebat daca nu vreau sa ma inscriu la un curs de caligrafie.
Asta mai lipsea, la cate aveam de rezolvat in acea perioada de timp!

I-am explicat ca sunt in trecere prin orasul lor si ca, in joaca, am facut cateva incercari caligrafice cu pixul.

• Cu pixul?! a exclamat ea neincrezatoare. Dar nu merge deloc, a continuat pe acelasi ton.

Foile acelea le aveam in mapa de scrisori. Mapa o pusesem intr-o despartitura a gentii si o purtam intotdeauna cu mine.

Am deschis-o si m-am pregatit sa-i arat ce ‘caligrafiasem’ cu pixul.

• Interesant, am auzit o voce in spatele meu. Imi permiteti sa arunc o privire pe foi ?

M-am intors si m-am trezit in fata unui barbat in varsta, prezentabil, asa cum barbatii din ziua de azi nu mai pot fi. Un gen de prezentabilitate ce impunea respect in ciuda tinutei simple si austere.

Fata s-a ridicat imediat de pe scaun si l-a salutat. Mi-am dat seama ca se cunosc foarte bine si de mult timp. Entuziasmata incepuse sa-i povesteasca discutia purtata anterior cu mine.
Printre fraze am dedus ca vizitatorul magazinului e un fost profesor de-al ei si totodata un caligraf cunoscut in zona.

Priveam la frumusetile din jur alcatuite din litere trasate fara cusur. Mazgaliturile mele cu pixul nu-si aveau locul in acest spatiu al cautarii perfectiunii si nici nu mi-ar fi placut ca altii sa se amuze pe seama incercarilor facute cu un an si ceva inainte.

Ramasesem intepenita cu foile in mana, doar ca le intorsesem cu partea alba in sus, si ma autoinvinuiam pentru faptul ca mi-au iesit cuvintele din gura fara sa ma gandesc.
Cine ma pusese sa vorbesc ceea ce nu trebuie?

Un singur gand imi zbura prin cap : trebuia sa ies cat mai repede din biroul de caligrafie si sa ma topesc in multimea de pe bulevard.

Dar personajul nou venit parca imi citise gandurile. S-a apropiat cu inca doi pasi si mi-a zis ca e curios sa vada ce am ‘caligrafiat cu pixul’,  o curiozitate profesionala formata de-a lungul anilor petrecuti la catedra, mi-a explicat imediat.

Simteam o caldura insuportabila ce se propaga dinspre interior inspre exterior. Auzeam un vâjâit enervant in ambele urechi, ceea ce ma impiedica sa urmaresc cuvintele interlocutorilor mei.

Nu-mi amintesc daca eu i-am dat foile sau daca el mi le-a luat din mână.
Asteptam sa mi le dea inapoi si sa plec imediat de acolo, dar dansul, cu o mina serioasa, studia fiecare pagina in parte.

A durat un minut sau doua, nu mai mult, si l-am auzit ca-mi spune cu exactitate in ce zodie m-am nascut si in care treime a ei.

Obrajii imi luasera foc si nu ma simteam deloc confortabil in fața acestui personaj ce aducea vag cu Paco Rabanne. Simteam nevoia sa-i raspund intr-un mod putin ironic pentru a contracara intr-un fel surpriza afirmatiei lui care dealtfel s-a dovedit a fi justa.

• Nu cumva ati aflat zodia din mazgalelile astea? Inseamna ca aveti puteri neconventionale, si in mod intentionat am accentual expresia „puteri neconventionale”.

Nu cred sa fi remarcat tonul meu, sau daca l-a remarcat, nu l-a luat in seama.

• Nu doar zodia. Am aflat mai multe despre laturile personalitatii dumneavoastra. Pot afirma cu o marja minima de eroare ca sunteti de formatie tehnica si ca din cand in cand jonglati cu literatura.

Serios?! am fost tentata sa-i ripostez verbal, dar m-am abtinut.

– Daca-mi permiteti va voi spune ce am aflat.

Am dat afirmativ din cap.

A privit pe rand cele patru pagini, concentrat asemenea unui medic ce analizeaza radiografiile pacientului din cabinet, si a continuat in acelasi registru vocal.

• Aceste khatati scrise cu rosu reflecta temperamentul, latura voluptoasa a personalitatii.

Fata privea pagina de peste umarul lui.
– Au ritm de dans, a spus dansa si s-a uitat interogativ spre cel ce-i fusese profesor.

– Da, literele danseaza un tango, a adaugat profesorul dând la o parte  foaia. Si-a oprit privirea asupra incercarii mele in verde si a adaugat: aici vi se reflecta energia interioara. Literele sar si se intind fara sa respecte proportiile dar totusi sunt tinute in frâu.

A dat la o parte pagina si s-a concentrat pe urmatoarea. O scrisesem cu un pix negru si incercasem sa transform literele din caligrafia kufica in cuneiforme, influentata fiind de niste inscriptii cuneiforme in piatra pe care le vazusem in acea saptamana la Muzeul National de Istorie si Arheologie (Iran Bastam) din Teheran.

S-a uitat atent la lucrare si a zambit.

– Pagina aceasta dezvaluie latura distrugatoare a personalitatii dumneavoastra. Ati maruntit literele in forme egale perfect ordonate.

Am intervenit si i-am spus ce ma inspirase.

Dânsul a zambit cu larghete. Probabil ca-l amuza teribil ceva.

– Stiti ce e interesant? Dumneavoastra ati facut calea inversa fiind condusa de aspectul exterior al lucrurilor. Caligrafia kufica a fost influentata de alfabetul Nabataean care, la randul lui,  se aseamana cu scrierea cuneiforma folosita de babilonieni si de oamenii Orientului Mijlociu preislamic, insa dumneavoastra, fara sa cunoasteti asta, ati mers pe drumul invers din intuitie. Subconstientul a inmagazinat imaginile de la muzeu si apoi vi le-a dictat la momentul oportun.

Interpretarile lui mi s-au parut simpliste si chiar i-am spus ce gandesc.

– Nu vi se pare ca ati facut niste interpretari dupa sabloane … rosu – temperament, verde – energie, negru – forte malefice, distrugatoare ? Puteam la fel de bine sa fi scris cu pixul negru ceea ce am scris cu cel rosu. Toate incercarile mele au fost facute pe moment si nu au durat decat vreo cateva minute. Nu mi-am elaborat reprezentarile in pagina si nu m-am gandit ore sau zile in sir cum sa stilizez literele. Iar faptul ca am maruntit si ordonat literele ‘cuneiforme’ e din cauza ca,  prin repetitia unor anumite litere, numele meu se preta la astfel de aranjamente.

– Tocmai de aceea, a adaugat el la fel de calm. Ati desenat instinctiv fara sa aveti cunostinte minime de caligrafie, fiind ghidata doar de imaginile ce se derulau pe ecranul televizorului si de altele inmagazinate in memorie de-a lungul vietii. Dar dati-mi voie sa va spun ca intre stilul fiecarei pagini si culoarea aleasa exista o legatura. De fapt culoarea e cea care v-a dictat forma geometrica a scrierii. Ma indoiesc ca ati fi scris cu negru acel ritm de tango al caligrafiei in rosu.
Nu vreti sa faceti o incercare?

Nu intelegeam ce vrea sa spuna.
I-a facut semn fetei sa aduca hartie, toc si cerneala. Langa perete fusesera aranjate trei mese joase de caligrafie.

– Incercati sa scrieti ceva, orice va vine in minte.

Indemnul lui ma blocase. In viata mea nu pusesem mana pe un astfel de toc dar stiam ca pentru a invata tehnica de manuire a unor astfel de ustensile sunt necesare cateva ore bune de practica.

I-am zis ca nu stiu sa scriu cu qalam insa el a dat usor din cap ca si cum nu ar fi fost important acest fapt.

Fata asezase hartia si calimara cu cerneala pe masa si tocmai imi intinsese un toc lung cat o sabie. Ma simteam exact ca un samurai care urma sa-si faca sepukko :)
Am inmuiat tocul  in liqeh (calimara cu matase) si am tras o linie. Hartia a hâșâit prelung, torturata de varful de trestie ce-o zgâriase, in timp ce o linie neagra diforma, zdrențuită, se intindea in partea de jos.

– Nu-i nimic, mi-a zis dânsul. Continua sa trasezi linii ca sa te obisnuiesti cu qalamul.

Fata adusese o coala noua si astepta sa o schimbe cu cea pe care o umplusem cu tot felul de linii drepte si curbe. M-am mai jucat un minut cu tocul pe hartie reusind sa trasez forme fara zgomote si zgârieturi.

– Acum concentrati-va si scrieti ceva pe coala, indiferent ce, pot fi litere desperecheate care sa nu insemne ceva.

M-am concentrat o secunda si am trasat o pentagrama … asa imi venise pe moment. Apoi in colturile ei am scris cateva litere in persana, … mim, lam, dal …dar le-am inlantuit intre ele fara sa ridic qalamul de pe hartie.

Profesorul se uita la felul in care-mi miscam mana, nu la ceea ce desenasem, caci ceea ce desenasem nu reprezenta ceva demn de a fi luat in seama de catre un caligraf.

– Acum va rog sa desenati un profil uman … un nas, niste ochi, gura … ceva de genul acesta.

M-am conformat si am desenat. Aici ma simteam ceva mai sigura pe situatie :)

Profesorul si fata au inceput sa converseze intre ei pe marginea celor desenate.
Sosise randul meu sa ma amuz pe seama interpretarilor lor.

Profesorul m-a intrebat : pot avea pagina dumneavoastra cu literele negre?

In primul moment am crezut ca vrea sa-mi ia acea coala si, in ciuda faptului ca nu avea nci o valoare artistica, nu doream sa i-o dau :)
El insa dorise doar sa o traga la xerox si sa o anexeze intr-un dosar in care pastra mostre ale fostilor  studenti de la facultatea unde predase.

– Din punct de vedere al tehnicii de executie lucrarile dumneavoastra au o valoare aproape nula dar se merita analizata inventivitatea in ceea ce priveste formele si transformarile geometrice. Aveti o interesanta orientare spatiala. Cu asta ori te nasti, ori nu. Dar daca nu folositi acest talent inseamna ca va bateti joc de ceea ce v-a dat Natura. Si cand spun ‘a va folosi de acest talent’ nu ma gandesc exclusiv la caligrafie si arta.

Din fraza lui am remarcat doar cuvantul „natura”. Mi-era clar ca aveam in fata un gnostic, nu un om religios.

De atunci, din cand in cand, mai ales cand sunt suparata, scriu caligrafic.
Inlocuieste cu succes orice pastila contra durerilor de cap :)

Ma concentrez pe linii curbe si puncte, acele puncte buclucașe ale literelor alfabetului persan, le intercalez in campuri de culoare compuse din benzi asimetrice, caut sa creez volume sau sa le stilizez intr-o noua maniera, le combin cu elemente specifice picturii apusene sau cu reprezentarile grafice preistorice si, nu de putine ori, ma surprinde ceea ce se ascunde in mintea mea.

 

Mohammad Ehsaei, Zamine-e Sabz /Pamântul Verde (2002)

 

 

Free website hit counter

post scriptum

Mohammad Ehsaei, Preserver of Secrets

 

Din când în când se lasă o noapte înstelată peste cuvintele tale. Stelele licăresc poznaș la cotitura vreunei propoziții încheiate prea brusc de parcă ar vrea să mă atenționeze și să mă întrebe totodata: îți dai seama ce urma să fie scris aici?

Niciodată nu m-am descurcat cu cititul printre rânduri, după cum în dese rânduri singur te-ai convins  :)

…  pictogramele sufletului însă le-am interpretat cu erori minime.  Ori asta e o greșeală capitală, de neiertat.

Free website hit counter

var sc_project=6753314;
var sc_invisible=1;
var sc_security=”9c4f7fca”;

 

Free website hit counter

viața ca un ecou

 

Mohammad Ehsai, Ecoul Cuvântului
Muzeul de Artă Contemporană, Teheran

 

De fiecare dată când plec pentru mai mult timp undeva, și mă reîntorc acasă, mă bucur să le găsesc pe toate la locul bine știut.
Acolo, în vizuina mea – cum am obiceiul să-mi alint camera, deși uneori o mai denumesc și ‘capsula timpului’, lucrurile mă întâmpină ca și cum le-aș fi lipsit

Lap-topul de pe masa acoperită cu diverse notițe cândva importante, imagini trase la xerox, diagrame, creione colorate cu vârful tocit, pixuri, CD-uri preistorice și câteva castane ciocolatii adunate vara trecută de pe o stradă din apropierea liceului, plus tot felul de nimicuri acoperite de un strat fin de praf, mă întâmpină cu familiaritate.

Da, m-am întors acasă,  am impulsul de a le spune cu voce tare in timp ce valsez de-a lungul geamantanelor înșiruite lângă perete.

Un tatami de vise, deși soțul meu zice că-i bun doar pentru a tortura oasele, mă așteaptă în aceeași poziție strâmbă în care l-am lăsat.

Mă întind pe saltea cu ochii ațintiți în tavan.
Dantele din lumini și umbre alunecă în jurul meu trase parcă de o ață invizibilă. La fel ca și cuvintele care-mi vin în gând, ca niște ecouri dintr-o altă lume unde cineva cunoscut îmi vorbește ca și cum i-aș sta în față.
Lumina filtrată de jaluzelele verticale, mișcate încet de vânt, desenează modele ciudate pe pereți, inegale, lipsite de armonie, asemănătoare cu tăcerea stânjenitoare și prelungă dintre mine și …

… și mă simt prizonieră într-un lampion chinezesc.
Respir, respir, respir … până când se va stinge lumina.

 

Free website hit counter