conexiuni

foto – René Maltête

M-am reîntors pe meleaguri dâmbovițene după mai multe zile petrecute pe un soi de alte meridiane culturale.
Reîntoarcerea a fost brutală și mi-au trebuit pe puțin douăzeci și patru de ore să prind cadența marșului citadin.

Îmi vine destul de greu să trăiesc o realitate ireală … iar aici mă refer la tot ceea ce se întâmplă pe plan global.

Împotriva urâtului nu se poate lupta decât cu armele frumosului.
De aceea, și nu numai, în zilele următoare voi scoate din cufăr aceste arme ;)

Ciudate sunt conexiunile făcute de creierul uman în situații de criză.

La începutul acestei nebunii, în plină stare de urgență, mama îmi spunea că a visat prima ei călătorie la Cernăuți.

Se întâmpla pe la sfârșitul verii în perioada interbelică.
Așa, pe nepusă-masă, bunicul i-a spus că poimâine va merge la Cernăuți și are de gând să o ia cu el acolo.
Mama era copil, de abia învățase să citească, iar gândul că va merge în acel oraș despre care auzise atâtea povestindu-se la ei în casă a făcut-o să nu mai poată dormi de surescitare.

Dar, îmi spunea ea la telefon, din tot ce a văzut în oraș parcă au dispărut în ceață imaginile acelea cu clădiri impunătoare și fântâni arteziene, cu vitrine în care tronau pălării țepene și cutii colorate cu delicatese.
Ceea ce îi venea acum în minte erau niște copii evrei cu steaua lui David cusută pe haine.
Mergeau împreună discutând în idiș fără să se uite la curioșii care îi priveau de pe trotuar.
Mama nu înțelegea de ce ei sunt obligați să poarte acea stea cusută pe haine iar bunicul încerca să o facă să înțeleagă cine și de ce a dat niște legi absurde.
Mama a ascultat, n-a înțeles aproape nimic, apoi a replicat furioasă : La noi în oraș, la noi la școală, nu se va întâmpla acest lucru.
Bunicul s-a mulțumit să mormăie cu jumătate de gură: Ba bine că da! Vin vremuri grele iar după aceea vremuri și mai grele.
Parcă ar fi bănuit că la sfârșitul războiului aveau să vină comuniștii la putere.
Tot restul zilei mama a fost debusolată.
Când a început școala și-a văzut colegii evrei cu steaua galbenă cusută pe haine.
Până în acea zi, deși colegii de clasă vorbeau acasă în alte limbi și aveau religii diferite, mama nu se gândise că fiecare ar putea fi diferit de celălalt.
Îmi spunea că în clasa lor erau copii din șase etnii și cinci culte religioase. Un mozaic uman din care fiecare avea de învățat câte ceva.

În timp ce vorbeam cu mama la telefon realizam că și eu, la începutul stării de urgență, mă visasem pe mine în clasa a doua.
Vedeam ca aievea clasa noastră, banca în care stăteam (a doua pe rândul de la geam – cu vedere spre parc), catedra învățătoarei, fișetul metalic îngust din colțul clasei, pupitrele din lemn masiv ca o barcă cu două locuri cu scaune rabatabile … auzeam până și trilurile păsărilor din parc, primăvara, sau croncănitul ciorilor, toamna.

Dar cel mai bine văd călimara de cerneală de pe catedra doamnei învățătoare.
O călimară mare, pătrată, din sticlă de culoare închisă, cu fundul gros de vreo trei degete, aveam să aflu că fusese concepută așa ca să nu se răstoarne, închisă cu un capac argintiu filigranat, bombat și ușor țuguiat, terminat cu o piatră de culoare verzui cenușie.
Toate aceste detalii îmi sunt foarte clare deoarece doi ani de zile am privit călimara aceea.
Dar iată povestea ei.

În clasa întâi am avut o învățătoare care nu ne-a lăsat să scriem cu pixul.
Trebuia să scriem doar cu stiloul pentru că, spunea ea, trebuia să învățăm să scriem frumos, caligrafic.
Mereu ne certa atunci când uitam să ne umplem acasă stilourile cu cerneală.
În clasa a doua ne-a venit o altă învățătoare, prima fiind cooptată în nu știu ce comisie la inspectorat, care a continuat să ne ceară același lucru : să scriem doar cu stiloul.
Această nouă învățătoare, frumoasă tânără și brunetă,  venise la noi în oraș împreună cu soțul ei, inginer militar, și avea să rămână doar doi ani.

Spre deosebire de prima învățătoare dânsa nu ne certa dacă uitam să ne punem cerneală în stilou.
A adus o călimară mare și grea, a pus-o pe catedră și ne-a spus că fiecare poate să-și umple stiloul de acolo.
În fiecare dimineață găseam călimara plină cu cerneală, și parcă plină de importanță, nemaifiindu-ne teamă că vom fi certați pentru uităciunile noastre.

Dar învățătoarea noastră nouă mai avea și un alt obicei ciudat.
Când pleca în pauză nu închidea niciodată fișetul metalic.
Acolo ținea tot felul de lucruri … coli de hârtie de desen, creioane, ascuțitori, radiere, foi de sugativă tăiate la dimensiunea unei cărți poștale pe care eram liberi să le luăm, gheme cu sfoară și ațe colorate, clame de birou, un compostor, o perie de haine, cutiuțe albe cu lipici, hârtie creponată, hârtie lucioasă, staniol și resturi de dantele, câteva numere din Arici Pogonici și Luminița, șireturi colorate, zeci de capace și căpăcele …

Bineînțeles că în pauză se găsea cineva să cotrobăie prin dulap și să dea toate peste cap.
Dar doamna învățătoare nu se supăra.
După ore, prin rotație, rămânea câte unul din noi să le pună pe toate în ordine.
Știți ce s-a întâmplat ?
După nici o lună nimeni nu a mai dat iama în dulapul clasei.
Oricine avea nevoie de ceva, își lua, punea apoi la loc, fără ca să fie ținut din scurt de doamna învățătoare.
Ordinea se impusese parcă de la sine după ce, fiecare din noi, făcuse măcar o dată curat în dulapul clasei.

Dar să revin la călimară.
În visul meu călimara era tot acolo, pe catedra învățătoarei, direct în bătaia razelor de soare.
Eu eram singură în clasă, în banca mea, inspirând mirosul de lemn vechi al pupitrelor moștenite cred că din perioada interbelică, cel de cretă și un vag miros de zahăr vanilat de la gogoșăria din parc.

Priveam acea călimară masivă, simbol al stabilității, și-mi spuneam în gând că nimic rău nu poate să se întâmple.
Toate lucrurile erau acolo, la locul lor, ordonate, așteptând să înceapă o nouă zi de școală și toate să curgă pe făgașul lor firesc.

Reamintindu-mi visul cu călimara simt că mă revoltă și mai mult măsurile cu privire la începerea noului an școlar, deși, după părerea unora, nu ar trebui deoarece nu am copii.
Dar atunci când o aud pe sinistra doamnă „ministră” Anisie și propunerile cu privire la scenariile de începere a noului an școlar mi se face efectiv rău.
Păi ei vorbesc de tablete, telefoane smart și învățământ online, de clase cu două schimburi – jumătate la școală și jumătate acasă, de măști purtate de elevi pe tot parcursul orelor, plus distanțarea fizică, toate astea cu scopul de a învinge pandemia, dar fac uitată spinoasa problemă a celor 25% dintre grădinițe și 1180 de școli din România care au încă toalete afară, nu sunt racordate la rețeaua de apă potabilă și nu au un loc amenajat pentru spălatul mâinilor, școli insalubre la care copiii vin pe jos, prin noroaie și zăpadă, mulți … mulți kilometri.
De ce fel de distanțare se face vorbire atunci când îi luam în discuție pe miile de copii care, pe timp de iarnă, se trezesc cu noaptea în cap și din cătune uitate de oficialități vin la școală peste dealuri, prin pădure, pe marginea apelor, strânși unii în alții pentru a face mai bine față vântului, ploilor sau viscolului.

Mă întreb oare în ce realitate trăiesc oamenii ăștia puși să guverneze peste educația copiilor…

Nu am nici un răspuns.

PS.
René Maltête
a fost un fotograf extraordinar de versatil și plin de umor.
El a inventat gagul fotografic.
Dacă vreți să vă binedispuneți căutați pe net imaginile surprinse de dânsul.
Un foarte bine scris articol de Cristian Munteanu vă poate ajuta să aflați amănunte despre acest fotograf prea puțin cunoscut/mediatizat la noi.

https://blog.f64.ro/2016/12/30/rene-maltete-sau-fotografia-in-versuri/

Un gând despre „conexiuni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.