durerea nu are o singură culoare

Ce culoare are durerea?
Durerea nu are o singura culoare.

Atunci cind lucrurile nu merg cum trebuie, sau mai bine zis atunci cind raul se transforma in mai rau, toate culorile curcubeului isi dau mina ca sa-ti arate cit de neagra poate fi viata.
Dar viata nu e ceea ce se vede in momentele critice, atunci cind cea mai simpla problema nu-si gaseste raspuns sau cind absurdul celei mai absurde situatii ti se pare normal.

Gabriele Munter ajunsese in acel punct critic.
Stockholm a reprezentat orasul rupturii definitive, caci dupa aceea legatura dintre ea si Kandinsky a fost practic intrerupta.

Privind prima pictura am sentimentul ca pictorita isi deplinge tineretea pierduta linga un om ce i-a calcat in picioare sentimentele si a aruncat-o in hăul uitarii asa cum arunci ceva de care vrei sa scapi pentru totdeauna.

In tara natala Kandinsky ia totul de la capat alaturi de Nina Andreevskaya, cu care se casatoreste in 1917. Voi reveni asupra acestui episod.
Gabriele Munter ramine singura. O perioada locuieste la Copenhaga, in Danemarca, dupa care se reintoarce in Germania.

Meditation a fost pictat in 1917.
Sa fie oare vorba doar de meditatie?
Nu cred.
Starea depresiva a femeii din tablou e evidenta … molipsitoare chiar.
Tristetea s-a risipit in aer si s-a amestecat cu lumina crepusculara din camera.

 

La ce medita Gabriele?
La faptul ca-si dorea copii ( pe care i-a avut doar sub forma unor imagini pictate de ea insasi), un partener care sa-i ofere iubire si protectie, un camin linistit la Murnau sau Munchen, posibilitatea de a-si expune tablourile, calatorii, concerte, spectacole de teatru, duminici in compania prietenilor, drumetii prin imprejurimi cu familia, …

Imi inchipui ca medita si la sirul de greseli facute in ultimii ani.
E imposibil ca o femeie sa nu-si de-a seama cind o relatie nu merge sau cind e implicata intr-o legatura fara viitor.
Ceea ce i-a lipsit Gabrielei a fost puterea de a se rupe de Kandinsky.

Citeam diverse biografii in care autorii au insistat pe latura violenta a pictorului rus, care, de nenumarate ori, a gonit-o pe Gabriele … ca apoi tot el sa mearga dupa dinsa si sa o aduca inapoi.
Un alt amanunt ce mi-a atras atentia se refera  la gelozia artistica manifestata de Kandinsky.

„He praised her natural talent and innate vision and encouraged her to try this or that method or medium. But he was not above pettiness, reacting jealously if she wrote of interest in another artist’s work (Picasso’s, for example).”

Pe de alta parte citeam ca in sejurul din Franta i s-a oferit Gabrielei ocazia sa expuna niste tablouri.
Kandinsky si-a dat peste cap planurile de calatorie si s-a ocupat personal de detaliile legate de partea legala si financiara a respectivului eveniment. Dar asta se intimpla la inceputul povestii.

In ce masura e vinovat Kandinsky? …  in ce masura Gabriele?
E greu de spus … e imposibil de spus.

Legatura lor a fost in primul rind o legatura bazata pe anumite afinitati artistice, nu una bazata pe atractie fizica (zic psihologii ce au analizat de aproape relatia). In astfel de legaturi rupturile au (ne)sansa sa fie definitive, zic tot ei … desi eu personal ma cam indoiesc ca ar fi asa.

Timpul trecea si ea suferea  sperind totusi ca intr-o zi Kandinsky se va reintoarce.

Adevarat ca in 1921 Kandinsky paraseste Rusia si se reintoarce in Germania , unde, un an mai tirziu, va  prelua postul de profesor la respectabila scoala Bauhaus.
Aceasta scoala avangardista infiintata de Walter Gropius a functionat pe rind in trei orase : Weimar, Dessau si Berlin.
Il insotea noua lui sotie, (dupa unele surse biografice) mai tinara decit dinsul cu douazeci si sapte de ani ( desi Nina nu a prezentat niciodata acte care sa-i dovedeasca identitatea si virsta  :) ).

In 1921 Kandinsky  angajeaza un avocat care sa-i recupereze „bunurile” din vila de la Murnau : in primul rind tablourile, dar si unele obiecte personale.
Se zice ca  de abia in acel moment Gabriele Munter a aflat de casatoria fostului ei mentor si tovaras de viata.

Socul psihic a fost atit de puternic incit pur si simplu si-a pierdut mintile.
Refuză sa-i inapoieze tablourile si ii trimite la rindul ei o scrisoare in care il invinuieste de toate pacatele,  cerindu-i totodata sa recunoasca public faptul ca a mintit-o si ca e un om lipsit de onoare.

Iata ce-i raspunde Wassily Kandinsky:

„I do not want to deny my guilt. But it does not consist in the failure of our marriage to work out, that our life together was a constant torture for both of us. We are both guilty of that, insofar as a person can be guilty for possessing a particular type of character or another. At any rate, a marriage can only last when both parties consider it possible and desire it. My guilt consists of having broken my promise to marry you legally. And for that I am more than sorry… Because I -deliberately or not deliberately- have broken my word, therefore, it is my sincere attention at least to meet your wishes in material concerns as much as I am able… Hate on my part is out of the question.You brought much pain into my life, but are yourself unhappy enough that I could not have any hard feelings toward you. I wish you would not also hate me”.

Vassily Kandinsky, registered letter 22 July, 1922
Acum inteleg cu adevarat cit de mult a incercat pictorita ca prin culori luminoase si vibrante sa neutralizeze negreala evenimentelor ce i-au involburat viata.
Die letze Schnauferlzug a fost pictat in 1923, la un an dupa ce a aflat de casatoria lui Kandinsky … la un an dupa scrisoarea primita de la el.
Pe mine acest tablou ma duce cu gindul la albastrul pur al tablourilor pictate de van Gogh in perioada de apogeu a crizelor.
… spre deosebire de nebunul olandez cu parul roscat, Gabriele Munter a reusit sa se vindece prin culoare.
Anunțuri

2 gânduri despre „durerea nu are o singură culoare

  1. >Ca sa fiu sincera, niciodata nu ma gandesc la OM atunci cand admir un ARTIST. Candva eram influentata subiectiv de exagerarile lui Dali-omul, de egoismul si carpanosenia lui Picasso-sotul-si-tatal, sau de depravarea lui Modigliani-alcoolicul-drogatul, artisti care majoritatea au stat in topul preferintelor mele….Au trecut acele vremuri.Vad cat de multa suferinta a fost in dragostea si viata acestei femei, dar ARTISTA din ea, oare…nu si-a extras seva creatoare si "vindecarea prin arta" din aceasta suferinta si umilinta? O vad in lumina crepusculara a camerei in care sta pe ganduri si cred ca era foarte inspirata in acel moment. Fireste, sunt simple supozitii, e posibil ca tocmai suferinta sa o fi privat de puterea si sensibilitatea necesare pentru o mare opera. Indiferent care a fost realitatea, e o artista talentata, caracterizata printr-o cromatica rafinata.

    Apreciază

  2. >Nu mi-am propus sa gasesc un vinovat in povestea lor … departe de mine gindul!incerc sa ma distantez de femeia-Gabriele si de barbatul -Wassily dorind sa iau in consideratie doar felul in care faptul de a fi impreuna, sau de a se fi despartit, le-a influentat opera.Cu trecerea timpului criticii de arta au descoperit multiplele fatete ale acestei pictorite in casa careia a luat fiinta curentul Calaretul Albastru, iar rolul ei nu a fost doar acela de gazda amabila ce aducea ceaiul lui Kandinsky, Paul Klee sau Jawlensky …Ies la iveala tablouri nestiute din colectii particulare pe baza carora ar trebuie sa i se rescrie biografia si sa i se modifice 'ratingul'.Citeva le voi posta neaparat pe acest blog.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s