Max Ernst, Moonmad
Contemporary Art Museum, Tehran
*
Michiduță :) …. ăsta a fost numele care mi-a venit instantaneu în minte atunci când am privit în premieră simpatica sculptură expusă temporar la Muzeul de Artă Contemporană din Teheran.
Autorul e un nume de referință în arta modernă iar această exprimare în bronz nu e singura lui reprezentare în cadrul mai sus amintitului edificiu cultural din capitala Iranului.
Histoire Naturelle – un tablou inclus în postarea dedicată operelor pictorilor suprarealiști prezenți în colecția muzeului, plus sculptura botezată de iranieni cu numele de Capricornul și soția sa – expusă in grădina cu sculpturi adiacentă clădirii muzeului, despre care doar am pomenit într-o mai veche postare și despre care va trebui să vorbesc mai mult într-o buna zi, vin să întregească percepția vizitatorului asupra lui Max Ernst.
Max Ernst (1881-1976), artist plastic german ale cărui începuturi se leagă de mișcarea Dada dar care ulterior a migrat spre expresionism, ca în cele din urmă să ancoreze definitiv în suprarealism, are o operă destul de compactă în ceea ce privește subiectele abordate.
Pictor, sculptor, grafician, ilustrator de carte, inventator a doua noi tehnici noi de executie artistica (frottage si grattage), creator de colaje, dar si a unui film, acest artist grafician complex a influențat la rândul său arta modernă postbelică.
Inițial a studiat Filozofia, Psihologia și Istoria Artelor la Universitatea din Bonn însă ulterior se va dedica artelor plastice. Creația îi este infuențată de lectură, în special operele lui Arthur Rimbaud, Sigmund Freud, Guillaume Apollinaire, dar și de picturile lui Giorgio de Chirico, iar mai târziu, în America, va fi profund impresionat de arta indienilor Navajo.
In perioada de studenție vizitează azilurile de boli mentale, loc unde realizează faptul că nebunia, dezechilibrele mentale, constituie o sursă deosebită de inspirație. În acea perioadă începe să-și dedice o parte din timp picturii.
Lectura scrierilor lui Freud îl conduce la ideea că emoțiile primare și imageria viselor constituie o neprețuită comoară pentru fiecare creator de artă.
De-a lungul vieții va cunoaște și va lega prietenii cu personaje importante ale epocii sale.
Amintesc aici de August Macke, Hans Arp, André Breton, Paul Éluard, Salvador Dali, Alberto Giacometti, Joan Miro, Marc Chagall, Marcel Duchamp, Man Ray și Andy Warhol.
Să nu uit să trec în revistă relațiile amoroase sau căsătoriile lui Max Ernst cu femei din lumea artelor plastice.
Se va îndrăgosti de Marie-Berthe Aurenche, pe care o va parasi totusi pentru a se căsători cu pictorița suprarealistă Leonora Carrington, în timpul mariajului cu aceasta fiind implicat într-o relație sentimentala cu celebra și bogata colecționară de arta Peggy Guggenheim, cu care dealtfel se va căsători. Mariajul va fi însă de scurtă durată.
Mai târziu se va căsători cu o altă pictoriță, Dorothea Tanning, și vor picta împreună pe continentul american, părăsind deci Parisul în care s-a format ca personalitate artististică.
Dorothea îi va supaviețui mulți ani, ea murind in 2012 la vârsta de 101 ani.
Elementul picant din biografia lui Max Ernest il reprezinta Gala, soția poetului Paul Éluard, care îi va deveni amantă și cu care va avea împreună un ménage à trois .
Ulterior Éluard o va ceda pe Gala lui Salvador Dali, Dali transformând-o într-o muză inepuizabilă. Numele Galei va rămâne legat pentru totdeauna de numele lui Dali.
Dar să mă reîntorc la Michiduță, sau mai bine zis la Lunaticul de la Teheran ;)
Există mai multe sculpturi în bronz intitulate Moonmad, turnate în ani diferiți, dar reprezentând unul și același personaj.
Prima serie de zece piese a fost turnată în 1944 însă nu știu dacă exponatul de la Teheran face parte din această primă serie sau dacă dintr-0 alta reedită mai târziu.
Aici îl vedeți expus alături de operele unor cubiști ce nu mai au nevoie de nici un fel de prezentare.
Lateral se poate vedea Fenêtre ouverte sur la rue de Penthièvre a lui Pablo Picasso iar în fundal se distinge o natură moartă semnată de Georges Braques.
Ambele tablouri le-am prezentat anterior.
Moonmad are un farmec aparte ce se datoreaza aerului copilăresc, ștrengăresc, aș îndrăzni să afirm.
Mie mi-a plăcut în primul rând datorită liniilor curbe simple ce-l fac să semene cu o jucărie sau chiar cu o amuletă purtătoare de noroc :)
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Rezonanțe Imposibile 
