Pentru ziua de azi am ales un tablou descoperit la Galeria Nationala a Armeniei din Erevan.
Că tablourile de inspiratie biblica nu se numara printre preferintele mele, nu e nici un secret :)
Oricine isi poate da seama de asta daca imi rasfoieste blogul.
Ce-mi displace la ele?
Multe lucruri.
Ingerii supraponderali, adesea cu chipuri imbatrinite, dar cu trupuri de copii, imi provoaca tristete.
Apoi toata revarsarea de corpuri nude, repetata la infinit intr-o serie de teme, fara prea multa inovatie in compozitie, culoare, perspectiva sau interpretare proprie, ma irita in adevaratul sens al cuvintului.
Fecioarele, de multe ori invesmintate in haine foarte colorate, tinind in brate prunci diformi, nu-mi pot capta privirea mai mult de citeva secunde.
Privindu-le, inteleg mai bine de unde provine puterea de atractie a icoanelor bizantine.
In postul dedicat lui Georges de La Tour am amintit in treacat de Sfanta Irina, expusa la Muzeul de Arta Kimbell din Texas, lucrare deosebita a acestui pictor francez redescoperit dupa secole de uitare.
Destul de recent, adica in luna decembrie a anului trecut, am vorbit despre un tablou de la Muzeul de Arta Vestica si Estica din Odesa – Ucraina, tablou ce i-a fost atribuit lui Caravaggio.
Am adus in discutie Arestarea lui Christ/Sarutul lui Iuda mai mult datorita furtului si a povestii din spatele lui, nu operei ca atare.
Azi insa e prima oara cind, in muzeul meu virtual, fac loc unui tablou de inspiratie religioasa, si o fac pentru ca imi place tabloul in sine.
E simplu, clasic, elegant, discret si linistitor.
L-am denumit Madona de la Erevan. Aceste cuvinte mi-au venit pe buze atunci cind am descoperit pictura pe site-ul muzeului.
Operă a unui pictor baroc italian mai putin cunoscut, Sebastiano Conca (1680 – 1764), madona ajunsa in tinuturile indepartate ale Armeniei are ceva special.
Pleopele inchise dau un aer grav profilului luminos.
Speram ca si alte tablouri executate de Sebastiano Conca sa ma faca sa ma opresc asupra lor, dar, ciudat, din ceea ce am gasit pe net, nici unul, dar absolut nici unul, nu mi-a placut.
Exceptie face aceasta madona tacuta si ginditoare, atit de gratioasa in simplitatea ei.
Rezonanțe Imposibile 
>se simte influenta lui da Vinci..oarecum
ApreciazăApreciază
>Într-adevăr, este unul dintre puţinele tablouri cu subiect religios care, în loc să irite, încântă.
ApreciazăApreciază
>@anonimNu m-am gindit la Leonardo da Vinci atunci cind am privit pentru prima data pictura. Nu cred ca exista influente foarte vizibile, sau eu nu le pot vedea.Totusi, chipul ei, dar si tehnica picturala, mi se par cunoscute :)@VaniaAm intrat din greseala pe tarimul tablourilor de inspiratie religioasa.Cred ca in acest domeniu ai mai multe cunostinte decit mine … si aproape sigur ai un tablou preferat, sau un pictor preferat, sau niste fresce preferate …
ApreciazăApreciază
>Nu mă prea îndulcesc la apuseni, din motivele amintite deja în postare. Retrograd, leg sacrul strict de icoana bizantină.
ApreciazăApreciază
>Cu tot respectul, dar mi se pare nedreapta judecata referitoare la arta apuseana. Arta bizantina et. Co. nu sunt singurele depozite ale sacrului. Umila mea parere…A privi arta sacra apuseana doar prin prisma ingerilor supraponderali, a nudurilor etc. inseamna a nu vedea scoala toscano-romana sau venetiana de sec. XIII – XIV, ca sa nu mai mentionez de goticul tarziu (cat se poate de apusene).”Fara prea multa inovatie in … perspectiva…” De unde aceasta informatie?Imi plac cearcanele, mai ales cel de sub ochiul drept. Asa ceva nu vezi in iconografia bizantina (pe care o admir infint si / dar complementar). Mama nedormita…
ApreciazăApreciază
>Nu contest faptul ca exista anumite picturi religioase din care lipsesc ingerii supraponderali, fecioarele cu chipuri de tirgovete imbracate in haine colorate, pruncii cu riduri si trasaturi imbatrinite, nudurile lui Adam si Eva, sau ale altor personaje … insa, din ceea ce am vazut, pot spune ca numarul unor astfel de tablouri este mult mai mic decit restul tablourilor in care sunt zugravite personajele mai sus enumerate, in maniera in care le-am descris.Dupa ce rasfoiesc un album de arta religioasa europeana, sau zabovesc pe un site dedicat acestui subiect, impresia cu care ramin in final, de fiecare data, este cea descrisa la inceputul blogului.Nu am studii de arta iar ceea ce spun sunt doar simple impresii personale. Lipsa de perspectiva am simtit-o analizind tablourile. Deci afirmatia imi apartine, nu am luat-o de undeva.De exemplu scena Fecioarei cu Pruncul e cit se poate de rigida. O femeie care sta pe scaun, ca la fotograf, cu un copil in brate, Camera fotografica este plasata exact in fata.Nu vad sugerata ideea de miscare. Nu-mi amintesc sa fi vazut tablouri ‘vazute ‘ de sus, ca si cum pictorul ar fi stat la etaj iar personajele jos.Nici de tablouri din profil-dreapta sau profil-stinga nu-mi aduc aminte.E ca si cum in atelierul unui fotograf s-au perindat modele diferite, venind din epoci diferite, imbracate cu haine diferite … dar marea lor parte au pozat la fel.Si mai e un lucru care nu poate fi negat.Un pictor imagineaza o scena, picteaza niste trasaturi folosind o gama de culori.Apoi, altii, nu fac decit sa se inspire din acel prim tablou, sau chiar mai rau, sa-l copie, aducindu-i totusi mici imbunatatiri.Cum poti sa explici impresia de „deja vu” pe care ti-o dau picturile religioase renascentiste, de exemplu?Citi ucenici nu au pictat in aceeasi maniera cu maestrii lor, insa din punct de vedere artistic mult mai slab calitativ?Repetarea scenelor, a pozitiei personajelor, a elementelor de decor, a peisajelor din fundal .. etc, e un lucru pe care l-au observat si altii atunci cind au inceput sa analizeze pictura de inspiratie religioasa si mitologica.Cred ca in afara de acest tablou nu voi mai aduce in discutie alt tablou inspirat din Biblie sau din mitologie, desi muzeele din fostele tari estice au multe picturi de acest gen, unele adevarate raritati.
ApreciazăApreciază
>Un tablou remarcabil este cel al lui Andrea Mategna, „Iisus mort”. Dar, cam din secolul al XIII-lea, apusul a părăsit icoana, preferând pictura cu subiect religios. Straniu e că s-a contaminat şi Răsăritul, în bună măsură, rezultând ceva cam ca şi combinaţia între flamenco şi sufism postată de curând la Gabi.
ApreciazăApreciază
>In primul rand, imi cer scuze pentru lungimea mesajului.In al doilea rand, ai dreptate. Marea majoritate a lucrarilor la care te referi sufera de sindromurile deja amintite de tine mai sus.Am citit comentariul tau referitor la „sufi” si dansul lor manelistic. Sunt perfect de acord. Asa se intampla cand ne dam cu parerea despre chestiuni pe care nu le stapanim. Ajungem sa luam orice ne pica sub mana ca bun, ca referinta, ca model de judecata. De ce? Pentru ca traim in epoca pacatoasei de wikipedia si youtube, singurele referinte pe care le avem. De ce spun aceasta? Pentru ca cei ce au rabdarea si interesul de a consulta carti, articole, dictionare pentru a se informa asupra unei chestiuni sunt foarte putini. Fiecare imagine are un cod de lectura aparte – sunt mai mult ca sigur ca stii aceste lucruri… Necunoscandu-l, risti sa nu intelegi nimic privind la dansa si, mai rau, sa o introduci intr-o categorie gresita. Spre exemplu: Patratul negru a lui Malevich. Ce-i aia un patrat negru pe o panza?! Pai asa ceva puteam si eu sa fac!!! Sunt sigur ca te-ai intalnit cu asemenea hermeneutici :) Ceea ce spui despre repetitivitate, rigiditate, lipsa de perspectiva sau originalitate intra intr-un discurs complex care trimite la notiuni ca perspectiva inversa sau falsa, la filosofia neoplatonica si teologia mistica crestina. Doar in cadrul acestor (cel putin 3) chestiuni imaginile mentionate mai sus isi dobandesc sens. Scoase afara, sunt niste greseli, niste non-sensuri stranii, plictisitoare… Ibidem si pentru arta sacra din alte religii.”numarul unor astfel de tablouri este mult mai mic decit restul” – poate ca sunt sunt mult mai putin cunoscute, dar nu si mai putin numeroase. Daca tot tembelul a auzit de Bach sau Mozart, asta nu inseamna ca in muzica nu exista compozitori mult mai talentati si mai originali decat dansii. Asta e civilizatia de supermarket. Vindem / expunem ce a prins / prinde la public. Si o facem etern, in orice domeniu.”Repetarea scenelor, a pozitiei personajelor, a elementelor de decor, a peisajelor din fundal .. etc, e un lucru pe care l-au observat si altii” – din nou ai dreptate. Insa asta nu inseamna ca opinia lor este singura si cea mai avizata. Cel putin pentru mine. Discursul din istoria artei ce judeca realizarile artistice prin prisma evolutiei si a comparativismului a devenit, din pacate, clasic. Este nevoie de timp pentru a fi depasit.P.S. Am inceput, in draft, de mult timp, un serial dedicat marilor pictori renascentisti. Am sa-i dau drumul cat de curand si am sa incerc sa reduc la maximum referintele wikipediene.
ApreciazăApreciază
>@VaniaTabloul lui Andrea Mategna de care ai amintit, nu numai ca e pictat dintr-o perspectiva inedita pentru secolul in care a trait artistul, dar e realizat intr-o gama de culori deosebite …@LanternativaDin pacate, arta moderna (pictura, sculptura, teatrul, literatura, muzica …) inseamna in primul rind publicitate.De aceea multe lucruri frumoase nu sunt cunoscute de oamenii obisnuiti, adica de cei ce nu au contact cu anumite cercuri artistice.De exemplu, pictori ca Georges de la Tour sau Vermeer au fost redescoperiti relativ recent. Asta inseamna ca pictorii secolelor XVII-XIX nu au auzit de ei. Pe atunci, acesti doi pictori, unul francez, celalalt olandez, nu faceau parte din patrimoniul cultural european.Oare citi alti pictori nu vor fi redescoperiti in viitor? … pictori de care azi nu vorbeste nimeni, cu exceptia poate a citorva experti in arta.Patratul lui Malevich e una din picturile mele preferate. Privindu-l, pe fondul lui negru, imi pot imagina orice.Despre Malevich voi scrie cit de curind. De multa vreme ma pregatesc sa o fac, dar imi lipseste inspiratia necesara.Astept serialul cu pictura renascentista.
ApreciazăApreciază
>Eu cred ca Madona pe care o expui tu aici are ceva dintr-o icoana. Pictorul infatiseaza Madona in mod direct nu trecuta prin prisma ratiunii lui. Poate de-aia ne emotioneaza mai mult decat celelalte picturi religioase care par false prin faptul ca nu vedem persoane divine sau sfinti in ele ci vedem oameni care preiau roluri ale lor.
ApreciazăApreciază
>oceania, nu stiu exact ce are aceasta Madona si inca nu am reusit sa-mi explic de ce imi place. Sunt de acord cu tine cind spui ca a pictat-o ‘direct’, fara sa o treaca prin filtrul ratiunii si fara sa se conformeze canoanelor artistice ale vremii. Oricum, cred ca Sebastiano Conca a pictat-o intr-un moment de inspiratie, de gratie sau de revelatie.
ApreciazăApreciază