simboluri zoomorfe

 

Spuneam mai inainte ca sarbatoarea crestina a Craciunului s-a suprapus peste sarbatoarea Zeului Mitra/Mithra, zeu preluat de catre romani sub numele de Sol Invictus/Soarele Invincibil.

Dar o analiza mai amanuntita care sa coboare pina in neolitic ne poate revela multe lucruri interesante, iar daca ne vom pricepe sa aranjam dovezile asa cum trebuie vom putea reconstitui partial acel puzzle fascinant reprezentat de folclorul romanesc precrestin.

Este evident faptul ca unele personaje legate de obiceiurile de Anul Nou, cum ar fi : capra, ursul, caiutii, cerbul, uritii si frumosii, mascatii … nu au de a face nici in clin nici in mineca cu nasterea lui Iisus, si tocmai pentru ca paginismul lor era evident, in vechime, in unele sate romanesti,  familiile foarte religioase refuzau sa-i primeasca in curte.

…

(dansul mascatilor – Moldova)

„Capra – a fost socotită de români ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea.
Jocul „caprei” (omorârea, bocirea , înmormântarea, învierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor – invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste „cortegiul caprei”.
„Jocul caprei”, generalizat în toată tara la sfârsitul secolului al XIX-lea si fiind socotit un joc păgân, multi slujbasi ai bisericii au refuzat să-l primească pe la casele lor, socotindu-l „nevoit de legea crestinească” (Gr. Tocilescu).”

„La originea acestor jocuri se afla mentalitatea arhaica, precrestina, conform careia exista anumite momente de cumpana, atat in viata oamenilor, cat si in curgerea timpului, cand efectele permanentei lupte dintre bine si rau desfasurate in univers pot influenta in sens negativ soarta fiecaruia.
Pentru a se proteja, pentru a-si ascunde identitatea, tinand astfel la distanta spiritele malefice, oamenii au recurs inca din cele mai vechi timpuri la purtarea mastilor.
Unul dintre acele momente de criza in care amenintarea raului parea iminenta era tocmai trecerea de la un an la altul, pe parcursul celor 12 zile „cosmogonice” cand o lume murea si o alta lume se nastea, concomitent cu sfarsitul si inceputul fiecarui an.
In timp, odata cu crestinismul, acest interval a fost asimilat ragazului sacru si festiv dintre Craciun si Boboteaza, iar riturile de protectie au fost conservate, transmitandu-se peste secole ca traditii specific romanesti. „

„Buhaiul, numele popular al taurului, este un instrument care imita glasul ( ragetul ) taurului, substituit al zeului trac Dionysos sau zeului iranian Mitra, purtat de ceata care colinda cu Plugusorul in ziua Anului Nou.
Sunetele infricosatoare, lipsite de muzicalitate, pastreaza amintirea scenei sangeroase a jertfei taurului la sarbatoarea solstitiului de iarna. Instrumentul este construit dintr-un vas de lemn ( putina, donita, cofa ), impodobit pe dinafara, caruia i se scot cele doua funduri. Una din gurile vasului este astupata cu o piele de oaie, capra sau vitel, bine intinsa si cu un orificiu prin care trece o suvita din par de cal. Buhaiul este purtat de un membru al cetei sau, daca are dimensiuni mai mari, in sania sau caruta trasa de boi sau de cai. Prin trecerea parului de cal printre degetele umezite se obtine un sunet grav, asemanator cu mugetul sau ragetul taurului infuriat.
Buhaiul a fost atestat la românii din sud-estul Europei, de unde a fost preluat si de alte popoare vecine.”

Free website hit counter