stress populaţional

Yazd, drumul spre Pir-e Sabz (2008)

…………..

 text de Razvan Popescu – cercetator roman in Africa

„De ce simt o nelinişte interioară îngrozitoare ? De ce mă agit pentru fleacuri pe care alţii nu dau doi bani ? Ce caut eu aici? De ce reacţionez ca un bolnav psihic sau ca un retardat la fapte şi întâmplări care ar trebui să le consider normale? De ce mă pierd în amănunte fără sens? De ce îmi pun atâtea întrebări? E o stare de fapt care durează de prea multă vreme (ani din viaţă) şi ar trebui să iau măsuri. Caut mereu să explic fiecare lucru şi cer explicaţii pentru fiecare lucru, naturii , oamenilor, oricui.

Poate că e devină formaţia mea de cercetător pentru faptul că îmi pun întrebări prea multe. Sau poate stress-ul populaţional este cauzatorul neliniştii mele interioare inexplicabile. Kaderov, un biolog rus, scria prin 1924 despre migraţia inexplicabilă a unei populaţii uriaşe de veveriţe din taigaua siberiana spre vest, populaţie care a sfârşit prin a se îneca în mare în mod voluntar. Sinucidere în masă se numeşte asta. Cauza ? Pentru că orice trebuie să aibe o cauză, aici e vorba de densitatea prea mare de indivizi pe unitatea de suprafaţă care a indus ceea ce în biologie este cunoscut sub numele de stress populaţional. Sunt prea mulţi feromoni în aerul pe care îl respiră exemplarele respective. Asta face ca funcţiile ce determină acţiunile reflexe să fie alterate. Sunt şi câteva specii de şoareci de câmp care tot prin sinucidere în masă raspund la stress-ul populaţional. Se omoară între ei. Totul începe prin agitaţie şi sfârşeşte prin baie de sânge. Altfel nici o „turmă” de vulpi ori pisici sălbatice nu i-ar putea dovedi. S-ar înmulţi peste măsură şi ar fi o catastrofă. Sistemul per ansamblu are mecanisme pentru reglare. La nivel de individ însă se înregistrează cea mai absurdă contradicţie pentru spiritul de conservare.

La oameni se pare că înregistrăm acelaşi fenomen: la populaţia urbană rata sinuciderilor este de 4 la mia de locuitori în timp ce la sate este de 0,1 la mia de locuitori. Asta e una din formele de reacţie la stress-ul populaţional, la care se adaugă bine înţeles alţi factori. Gândindu-mă la asta mi-am pus în urmă cu ceva vreme întrebarea dacă nu sunt pe cale să devin unul dintre sinucigaşi , iar neliniştea interioară nu e cumva decât primul pas. Nu! Dar am constatat că dacă la un moment dat în viaţă unui om îi e dat să sufere nişte decepţii, el devine mai sensibil decât ceilalţi la fenomenul s.p. Unii dintre aceştia se închid în casă creîndu-şi propriul univers în care nu sunt obligaţi să respire feromonii aglomeraţiei, alţii se refugiază în băutură, alţii în droguri incercând să deformeze simţurile, alţii se internează în clinici specializate, alţii se retrag în activităţi care îi duc mental departe de locul în care se află fizic, alţii se sinucid……eu plec în deşert.Acolo e linişte şi lipsesc cu desăvârşire elementele stress-ului populaţional. Altfel nici nu pot să-mi explic faptul că deşi acolo stau nespălat zile la rând, îndur sete şi foame şi oboseală, cum mă întorc în aglomeraţie, la scurtă vreme mi se face din nou dor de locurile alea şi îmi doresc să mă refugiez acolo.”

Free website hit counter