timpul de peste timp … Mohammad Zaman

Mohammad Zaman – Iris (1663 – 1664)
miniatură din perioada safavidă
Muzeul de Artă Brooklyn, New York

Postarea de azi i-o dedic Suzanei deoarece ea mi-a spus că simte lipsa miniaturilor persane (iraniene). M-am tot gândit care anume subiect să abordez din vasta plajă artistică acoperită de miniaturiștii iranieni de-a lungul secolelor. Așa am ajuns la Mohammad Zaman, un miniaturist persan controversat, cu o tușă originală și o viață demnă de scenariul unui film.
În limba persană cuvântul „Zaman” înseamnă timp … ceea ce mi-a permis să fac un joc de cuvinte care să se potrivească titlului postării.

Mohammad Zaman, Scena în care Bahram Gur omoară balaurul și recuperează comoara ascunsă în peșteră (cca 1675)
filă cu ilustrație din Cartea Regilor (Shah Name) scrisă de Ferdowsi/Firdousi

Mohammad Paolo Zaman Kermani (1649 – 1701) a fost un miniaturist, caligraf și pictor iranian, născut în Kerman (de unde și supranumele de Kermani), educat în Tabriz, activ în Isfahan – capitala de atunci a Imperiului Safavid, creștinat la Roma, trăind ultima perioadă a vieții sale la curtea dinastiei mughale a Indiei.

După terminarea studiilor la Tabriz, datorită talentului nativ și a tehnicilor însușite, el este trimis la curtea lui Shah Abbas al II-lea, ultimul mare șah al dinastiei safavide.
Se știe că dinastia safavidă a fost tolerantă față de creștinism, permițând stabilirea în Persia a armenilor persecutați de către Imperiul Otoman și garantarea drepturilor lor religioase, a legiferat funcționarea mai multor biserici și mânăstiri construite de diverse denominații ale catolicismului și a angajat la curtea regală pictori, medici, oameni de știință, instructori militari și de călărie, bucătari și diverși curteni ce proveneau din țări europene.

Întemeietorul dinastiei safavide este Shah Ismail I, a cărui bunică a fost Teodora Megala Comnena, cunoscută în Persia sub numele de Despina Hatun.
Teodora Despina a fost fiica lui Ioan al IV-lea Comnenul, care, din considerente politice, i-a dat fata de soție lui Uzun Hasan, cu promisiunea ca și după căsătorie fiica lui să-și poată păstra religia creștin-ortodoxă, lucru care s-a și întâmplat. Fiica lor, Martha, cunoscută în Persia sub numele de Halima Begum/Halima Hatun, a fost mama lui Shah Ismail I.
Deci, întemeietorul dinastiei safavide era pe sfert grec cu origini bizantine, din Trabizond mai exact.

Ca o paranteză vreau să amintesc faptul că Uzun Hasan, puternic conducător turcoman din confederația de triburi Aq Quyonlu, care în traducere înseamnă „Posesorii de Oi Albe”,  a avut legături diplomatice cu Ștefan cel Mare. Aceste legături de prietenie s-au datorat și faptului că Maria de Mangop – a doua soție a domnitorului Moldovei, se înrudea cu Teodora Comnena – soția lui Uzun Hasan.
Maria de Mangop era moștenitoarea pe linie directă a lui Demetrios Paleologus Gavros, întemeietorul principatului bizantin din peninsula Crimeii, dar se înrudea și cu dinastia Comnen din care provenea Teodora Despina, ele fiind verișoare de gradul II.
„Mangop” reprezintă denumirea turco-tătară a cetății bizantine Duros din Crimeea.

Mohammad Zaman este trimis la Roma de către Șah Abbas al II-lea, oraș în care se creștinează prin acceptarea religiei romano-catolice și a numelui Paolo.
Acest lucru este de neiertat pentru un musulman, așa că, pentru a se salva, el este nevoit să fugă din Persia.
Medicul și călătorul venețian Niccolò Manucci l-a introdus pe Mohammad Zaman la curtea împăratului Aurangzeb I (Auranghir I), al șaselea împărat al dinastiei mughale ce cuprindea subcontinentul indian.

Următoarea miniatură, executată în perioada trăită în tinerețe la curtea imperială din Isfahan, reprezintă o scenă povestită în Cartea Regilor, Shah Name în persană, scrisă cu cinci secole înainte de poetul persan Ferdowsi/Firdousi, cel care a salvat țara de la arabizarea indusă de cotropitorii arabi care au impus în Persia religia islamică sunnită.
Puțină lume cunoaște faptul că Iranul a devenit șiit în timpul dinastiei safavide, deoarece aceștia erau adepți ai curentului Sufi al ramurii șiite. Sufiștii încurajau filozofia, gândirea liberă, educația, artele și bunele maniere. Atunci când șiismul a devenit religie de stat – artele, literatura, comerțul, legăturile cu lumea vestică și implementarea de noi tehnici și tehnologii în viața economică a Persiei au luat un nou avânt.

Șahii safavizi sunt cei ce decretează limba persană drept limbă oficială de stat și impun redactarea tuturor documentelor oficiale în limba persană, nu în limba arabă, cum fuseseră redactate în trecut.
Araba rămâne însă limba clericilor și a școlilor religioase, deși, chiar și acolo, numeroase materii conexe începeau să fie predate în persană, nu în arabă.

Mohammad Zaman, scena înfățișării lui Siavaș captiv în fața lui Afrasiab
miniatură nedatată pentru Cartea Regilor (Șah Name) scrisă de poetul persan Ferdowsi/Firdousi
Muzeul Metropolitan

Scena îl înfățișează pe Siavaș captiv în fața lui Afrasiab. Personajele în cauză aparțin perioadei Iranului mitologic, perioadă derulată cu mult înaintea primului imperiu ahemenid, aproximativ 2500 de ani în urmă.

O altă miniatură în stil clasic persan din perioada safavidă este aceea care îl reprezintă pe șahul Suleiman I împreună cu trei însoțitori. Deși titlul pus în limba engleză spune că ar fi vorba de trei servitori, eu mă îndoiesc de faptul că toți trei ar fi servitori.

Mohammad Zaman – Suleiman I cu trei însoțitori (1670-1685)
British Museum

Personajul din spatele șahului, de asemeni călare, este valetul. Șahul poartă o îmbrăcăminte sofisticată din mătase cu modele florale și un turban ce îi arată rangul. Calul este acoperit cu o cuvertură țesută pe principiul covoarelor persane, peste care este așezată șaua.
Însă cele două personaje pedestre, așa cum le indică veșmintele, nu sunt persani.
Cel cu pantaloni albaștri și pălărie este portughez iar cel cu caftan roșu este indian.
Afirmația aceasta nu am citit-o nicăieri. Ea îmi aparține și este rodul propriilor mele interpretări bazată cu cunoștințele dobândite în analiza miniaturilor persane.
Pentru documentarea bărbatului portughez pot fi consultate o serie de miniaturi realizate de celebrul miniaturist Reza Abbasi, tot în perioada dinastiei safavide, în care a redat străini de la curtea imperială persană, cu precădere portughezi.
În sprijinul afirmației referitoare la cel de-al doilea personaj aflat în picioare, cu cercel în ureche, se pot face comparații cu miniaturile indiene (mughale).
Îmbrăcămintea elaborată a celor doi denotă faptul că aceștia ocupau un anume rang la curtea șahului, fiind deci curtieri/curteni.

Perioada petrecută la Roma, dar și trecerea la catolicism, aduc un suflu nou în creația lui Mohammad Zaman, atât prin temele abordate cât și prin coloristică sau materialele și tehnicile de execuție.
Așa este și cazul scenei următoare, abordată de foarte mulți pictori italieni, flamanzi, germani, olandezi și spanioli.

Mohammad Zaman, Judith cu capul lui Holofernes, cca 1680, Isfahan
miniatură semnată aflată în Colecția Khalili

Ceea ce mi-a atras atenția a fost covorul de flori pe care calcă Judith, executat după toate normele stilistice ale miniaturii persane.

Colecția Khalili reprezintă cea mai mare colecție privată de artă islamică. Ea a fost adunată de-a lungul timpului de Sir Nasser David Khalili, un iranian de origine evreiască din Isfahan, care provenea dintr-o familie de comercianți cu obiecte de artă.
După efectuarea studiilor gimnaziale și a armatei în Iran, Nasser David Khalili va pleca în 1967 în America pentru a studia la Queens College.  În anul 1987 se va stabili  în capitala Marii Britanii, loc unde activează și astăzi..
Colecția a fost adunată pe parcursul întregii vieți, pornind de la investiții relativ modeste, dar de la o bună cunoaștere a artei și istoriei Iranului, a celei arabe din perioada islamică și a artei japoneze.
Colecția a ajutat și la inițierea Fundației Khalili, fundație ce militează pentru buna înțelegere dintre religiile abrahamice (iudee/mozaică, creștină, musulmană).

O altă lucrare, total deosebită față de toate celelalte, o reprezintă pictura intitulată „Popas de noapte” din colecția Muzeului Luvru. Aceasta e o veritabilă operă în stil european în care influențele tehnicilor miniaturii persane sunt minime și greu de recunoscut și departajat.

 

Mohammad Zaman, Popas de noapte  (aprox. 1680)
Muzeul Luvru, Paris

Subiectele religioase abordate de Mohammad Zaman sunt cele clasice, arhicunoscute, însă maniera de execuție este personală. Chenarul exterior și cel interior al lucrărilor este realizat pornind de la elementele de bază ale miniaturii persane, însă scenele din interior sunt executate în manieră europeană, în special italiană.

 

Mohammad Zaman – Pogorârea îngerilor peste Familia Sfântă (1682)
Sankt Petersburg, Rusia

Miniatura intitulată „Madona cu pruncul” are însă un mai pronunțat caracter persan/iranian dat de chenarul inspirat de mozaicurile caracteristice arhitecturii persane din perioada islamică.

Mohammad Zaman, Madona cu pruncul și Sf. Ioan Botezătorul copil (1682-83),  vândută de casa de licitații Christie

Următoarea lucrare, intitulată „Întoarcerea din Egipt” se încadrează aceleași teme religioase. Nu am reușit să găsesc o imagine care să prezinte și chenarul miniaturii, în cazul în care are unul.

Mohammad Zaman – Întoarcerea din Egipt (1689)
Muzeul de Artă al Universității Harvard

Lucrarea a fost realizată având la bază gravura pictorului flamand Vosterman, care, la rândul său, s-a inspirat din celebra lucrare pe aceeași temă realizată de Rubens.
Textele din partea superioară și cea inferioară sunt scrise în stilul caligrafic nasta’liq.
Culorile vibrante, dar și norii vălătuciți din  fundal, dau vigoare scenei.

Voi încheia cu o miniatură realizată în perioada în care artistul a trăit la curtea și sub protecția dinastiei mugale indiene.
Scena reprezintă doi elefanți furioși, elefantul fiind considerat  animalul simbol al Indiei – țară care în limba persană se numește Hindustan.

 

Mohammad Zaman – Elefanți dezlănțuiți/Elefanți furioși, sfârșitul sec al XVII-lea
vândută în 2017 de casa de licitații Christie

Sunt lesne de observat diferențele cromatice și de așezare în spațiu a tuturor elementelor ce compun această scenă, prin comparație atât cu perioada de tinerețe a artistului (înainte de trecerea la catolicism), cât și de cea a maturității artistice, adică după convertire.

Miniatura este semnată și împodobită cu un chenar scris cu litere aurite în stilul caligrafic shekaste ( în limba persană cuvântul „shekasteh” înseamnă frânt, fracturat, spart).

În această postare am aranjat miniaturile într-o ordine cât de cât cronologică pentru a da posibilitatea oricui de a observa modul în care a evoluat artistul miniaturist.

Pentru a vedea detaliile miniaturilor vă rog să dați click pe lucrările incluse în galeria virtuală de mai jos.