miniaturi persane … îndrăgostiții fără nume

Voi continua seria miniaturilor persane cu un subiect ce ține cumva de pictura figurativă iraniană din perioada feudală.
Câteva precizări sunt absolut necesare.

E cunoscut faptul că religia islamică a interzis reprezentarea figurilor umane cât și a animalelor și păsărilor mari (leu, capră sălbatică, cal, elefant, vultur, șoim, păun, etc) ca o armă de luptă împotriva idolatriei.
După cucerirea Persiei de către arabi aceste reguli au fost impuse cu forța.
Civilizația persană a trebuit să asimileze legile islamice dar, în același timp, să-și protejeze rădăcinile definitorii din multimilenara perioadă preislamică.
Artiștii și-au găsit refugiul în caligrafie și scrierea de manuscrise în care se permitea utilizarea modelelor geometrice și a motivelor florale/vegetale precum și a păsărilor mici (privighetoare, rândunică, porumbel, canar, papagal, vrabie).
Așa s-au dezvoltat arabescurile.

Persanii însă au trecut la nivelul superior, în care au încercat să se sustragă acestei legi, prin țeserea de covoare persane în care au fost redate scene de luptă, de vânătoare sau de la curtea regilor din perioada preislamică.

Arabii au numit Persia cu un cuvânt peiorativ : Ajam … Ageam (în română).
Ageam însemnând la origine pe cei ce nu au ca limba maternă limba arabă (mut în ceea ce privește limba arabă) s-a transformat ulterior într-un epitet jignitor adresat exclusiv persanilor și Persiei.
În timpul califatului umayyazilor, care a cucerit Persia impunând religia islamică sunnită, cuvântul ageam adresat persanilor ( în mare parte de religie zoroastriană) însemna păgân, ignorant, neisprăvit.
Cuvânul ageamiu a pătruns în limba română prin filieră turcă.

O mare relaxare în ceea ce privește legile islamice a fost adusă de dinastia ilhanidă a lui Hulagu Han – nepotul lui Ginghis Han, deci o dinastie de origine mongolă.

În acea perioadă apar primele manuscrise cu reprezentări umane de grup, mai puțin portrete cu detalierea explicită a trăsăturilor faciale.

Trebuie să nu se uite faptul că miniaturile persane conțin multe coduri, transmit informații codate.
Din moment ce privitorul este neinițiat, nu cunoaște un minimum de coduri, el nu poate descifra și înțelege acea operă de artă. El poate doar să fie atins de coloritul și frumusețea ei artistică.

Îndrăgostiții, 1630
autor  Reza Abbasi
perioada safavidă, Școala din Isfahan
Muzeul Metropolitan, New York

Adevăratele portrete, în accepțiune europeană, apar în a doua jumătate a perioadei safavide, deci undeva pe la sfârșitul sec al XVI-lea.
De aceea imaginile postate azi sunt cu preponderență pictate în timpul dinastiei safavizilor.

Încep cu una din cele mai cunoscute miniaturi în Iran, din păcate în posesia Muzeului Metropolitan din New York, realizată de cel mai bine cotat miniaturist al perioadei safavide : Reza Abbasi.
Îndrăgostiții lui Reza Abbasi au influențat o pleiadă întreagă de miniaturiști dar și de pictori din perioada modernă a Iranului.

Miniaturile din acea perioadă sunt caracterizate de culori în gama luturilor, punctate uneori de nuanțe de verde închis, grena, kaki și indigo, reprezentând personaje din lumea aristocratică, curteni sau oaspeți străini de la curțile regale ale șahilor safavizi.

Am citit interpretarea dată celebrilor îndrăgostiți ai lui Reza Abbasi dar nu sunt în totalitate de acord.
Evident că părerile mele nu sunt autorizate deoarece nu am studii de artă sau istorie a artei.
Deci … experții au ajuns la concluzia că ar fi vorba de un preludiu ce îi are ca protagoniști pe un tânăr de o bună condiție socială și o prostituată.
În acea perioada prostituția era tolerată, semi-legală, în imperiul safavid.
Experții au tras aceste concluzii pe seama faptului că hainele tânărului sunt scumpe în timp ce femeia poartă haine simple.
Femeii i se vede pântecul și picioarele goale iar bărbatul își strecoară mână spre sânii ei  … de unde și supoziția că ar fi vorba de o prostituată.
Sinceră să fiu eu nu văd o mare diferență între haine iar femei cărora li se văd picioarele am văzut și în alte miniaturi safavide.

Miniaturile lui Reza Abbasi sunt recognoscibile și, tocmai de aceea, foarte ușor de falsificat.
El a fost falsificat încă din timpul vieții sau imediat, în primele două decenii, după trecerea în neființă.
În același timp multe din miniaturile lui au fost considerate drept surse de inspirație pentru mulți din ucenicii săi dar și alți pictori, chiar și în zilele de azi.

Următoarele două miniaturi din colecția Muzeului Malek din Teheran ne duc cu gândul la celebra miniatură realizată de Reza Abbasi.
Subtitlurile puse în paranteză, Tristețe și Compasiune, îmi aparțin. Deci nu le veți găsi nicăieri în literatura de specialitate.

Cuplu de îndrăgostiți (Compasiune), cca 1650
autor necunoscut
perioada safavidă, Școala din Isfahan
Muzeul Malek, Teheran – Iran
(fotografie de Roland și Sabina Michaud)

Este evident faptul că ambele miniaturi au fost realizate de același autor.
Nu am nici un fel de dovezi doar strania impresie că ele au fost pictate de o femeie :)

Îndrăgostiții (Tristețe), cca 1650
perioada safavidă, Școala din Isfahan
Muzeul Malek, Teheran – Iran
(fotografie de Roland și Sabina Michaud)

Nu vreau să trec mai departe fără să adaug câteva cuvinte despre Muzeul Malek găzduit de Biblioteca Națională Malek din Teheran.
Această instituție este opera lui Hajj Hossein Agha Malek (1871-1972), cel mai bogat iranian al epocii sale.
Agha Malek, născut dintr-o mamă gruzină (georgiană) și un tată din orașul Tabriz, a adunat de-a lungul vieții multe manuscrise, cărți rare, miniaturi, monezi, textile unicat, obiecte de artă și covoare scumpe pe care le-a expus într-un muzeu construit pe banii lui.
În 1937 dânsul a donat muzeul cu toate artefactele celei mai importante fundații religioase din Iran. E vorba de Qods-e Razavi.
Ulterior fiica sa cea mai mare, Esat Malek, s-a ocupat îndeaproape de administrarea muzeului și bibliotecii.
Muzeul și Biblioteca Națională Malek au în posesie peste 20 000 de manuscrise și peste 42 000 de cărți valoroase la care se adaugă o serie de alte documente rare.
Agha Malek nu a fost doar un comerciant foarte bogat ci și un filantrop în adevăratul sens al cuvântului.
A făcut foarte multe donații și opere de binefacere dar mie personal cea mai spectaculoasă mi se pare a fi cea realizată în provincia sa natala, Khorasan.
El a cumpărat și apoi a donat 2.5 milioane m2 de pământ cu scopul construirii de locuințe pentru cadrele didactice și personalul auxiliar din școli.
Khorasanul iranian are o suprafață comparabilă cu cea a României.
Tatăl său, de asemeni un comerciant foarte bogat, a construit  primul drum care lega orașul Astara, de pe țărmul iranian al Mării Caspice, cu Moscova.

Această miniatură este realizată de un autor anonim în secolul al XIX-lea dar cu toate astea se vede influența Școlii din Isfahan și a maestrului Reza Abbasi.

Îndrăgostiții
autor necunoscut, Iran, sec al XIX-lea
inspirat din perioada safavidă
Muzeul Universității Harvard, Cambridge, Massachusetts

Următoarea lucrare e mult diferită de cele prezentate anterior.
Motivul e că a fost realizată după canoanele estetice ale școlii de miniatură din Buhara/Bukhara.

Cuplu princiar, cca 1550
autor – Abdullah
Școala din Buhara
Institutul Smithsonian – Galeriile Freer

Aș dori să remarcați culorile vii dar și bogăția veșmintelor.
Egreta de pe fruntea femeii și panașul de pe turbanul bărbatului atestă originea nobilă a celor doi.

Și aș mai vrea să observați unele detalii subtile ce apar în scenele cu îndrăgostiți din foarte multe miniaturi iraniene.
E vorba de cupa de vin, sub forma unei cești fără toartă, de ulciorul de vin cu gâtul extrem de subțire pentru a reține cât mai bine aroma și mireasma vinului, floarea sau creanga de pom înflorit din mâna femeii, fructele – de obicei rodie sau măr, instrumentele muzicale, chiparoșii, sălciile plângătoare și pomii înfloriți din grădină.

Iată deci decorul și atmosfera propice unei declarații de dragoste care adeseori începea cu versurile unui renumit poet persan :)

Priviți cu atenție următoarea scenă.
Mie, acele stânci fluide din fundal, ca și maniera de execuție a întregului  decor din grădină, îmi sugerează o influență chinezească.
Miniaturiștii persani aveau obiceiul să picteze altfel grădinile și peisajul din spatele personajelor.
Voi reveni în altă postare cu exemple concrete.

Cuplu princiar în grădină
atribuită lui Mohammadi  aka Mirza Ali
perioada cât a fost activ la Școala din Herat
Biblioteca Muzeului Topkapi, Istanbul – Turcia

Muhammadi/Mohammadi, pe numele adevărat Mirza Ali, este autorul acestor două miniaturi cu îndrăgostiți în livadă/parc/grădină.
Lucrarea de mai jos a fost pictată într-o perioadă anterioară celei expuse la Palatul Topkapi.

Mă opresc aici pentru câteva precizări interesante.
Mohammadi/Muhammadi Mirza Ali a fost fiul lui Sultan Muhammad, de unde și pseudonimul de Muhammadi, un renumit miniaturist iranian.
Încă din copilărie a studiat miniatura la Tabriz, unde tatăl său era profesor la școala regală, în acea perioadă orașul Tabriz fiind capitala Imperiului Persan Safavid.
Mai târziu capitala se mută la Qazvin iar pictorul pleacă acolo și contribuie la înfiițarea unei școli regale de miniatură.
După o perioadă, spre batrânețe, se mută la Herat ( oraș aflat azi în Afganistan) activând cu mult succes și acolo.
Deci acest miniaturist prolific, cu peste cinci decenii de activitate în spate, a fost activ în trei mari centre de pictură miniaturală.
Cărei școli a aparținut el ? Celei de la Tabriz, de la Qazvin sau Herat?

Dacă ar fi să dau eu un răspuns, de novice bineînțeles, aș spune că niciuneia în totalitate.
Mohammadi a avut de la început un stil, ușor influențat de școala de la Tabriz.
Școala de la Qazvin nu avea cum să îl influențeze, poate invers, din moment ce el a fost unul din maeștrii acelei școli.
La Herat a ajuns când devenise o celebritate în lumea miniaturiștilor. Cel mai probabil e faptul că dânsul și-a pus amprenta pe școala din Herat de la acea perioadă. Totuși se observă unele influențe provenite din miniaturile lui Behzad, cel mai mare miniaturist al școlii din Herat și, după părerea multora, cel mai important miniaturist persan/iranian din întreaga perioadă medievală a Persiei.

Deci mi se pare nefiresc să atribui o lucrare unei școli de miniatură numai pentru faptul că, la realizarea operei în cauză, artistul a trăit în acel oraș.

Mult mai corect mi se pare să subliniezi doar orașul în care a activat în acea perioadă din moment ce stilul său s-a păstrat în mare același căpâtând un plus de rafinament în cea dea doua jumătate a vieții.

Iubire / Îndrăgostiți în grădină, 1570
autor Muhammadi
perioada safavidă
Muzeul de Artă Boston

Scenă pe care tocmai o priviți e atât de tipică pentru miniatura iraniană/persană.
De remarcat egreta și acoperământul pentru cap al femeii, dublul panaș al tânărului care ne spune faptul că nu e vorba de un simplu nobil sau prinț ci de unul cu o funcție la curtea șahului, ulciorul cu vin, florile … deci acele elemente necesare desfășurării unei scene romantice.
Probabil că prințul îngenuncheat declamă versuri de dragoste iubitei sale.

Scenă galantă cu îndrăgostiți
autor necunoscut, sec al XVI-lea
perioada safavidă

Am ales următoarea miniatură deoarece în cadru, pe lângă cuplul aristocratic, se găsește o slujnică.
Aici ar fi o problemă cu traducerea din limba persană.
Cuvântul nadimeh nu desemnează în persană o simplă slujnică sau servitoare.
E vorba de o persoană de încredere, un fel de domnișoară de onoare dacă ar fi să căutăm neapărat un echivalent european al pozițiilor de la curte.

cuplu de îndrăgostiți în prezența unei slujnice
autor – Mu’in (Mo’in) Musavver, 1696
perioada safavidă, Școala din Isfahan
Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg

 

Autorul miniaturii este Mo’in/Mu’in Musavver, elev al lui Reza Abbasi, și unul dintre puținii miniaturiști care, asemenea maestrului său,  au făcut portrete unor oameni simpli nu doar celor cu rang înalt de la curtea șahilor.
E bine de reținut aspectul căci voi reveni și pe marginea acestui subiect … cel al oamenilor simpli, fără ranguri nobiliare și înalte funcții, care, în mod fericit, au fost pictați de unii miniaturiști ai acelor timpuri.

Voi încheia cu o pictură din perioada qajară.
Pe marginea acestei lucrări s-au scris mai multe texte, s-au emis mai multe ipoteze și s-au propus mai multe interpretări.
Nu-mi propun să intru în detalii dar vă rog să priviți cu atenție toaleta extrem de sofisticată a tinerei, evident că e vorba de o toaletă scumpă, și căciula înaltă de pe capul bărbatului.
În acea perioadă înălțimea căciulii indica poziția socială a celui ce o purta.
Era interzis ca un om de rând să poarte o astfel de căciulă.
Doar cei de origine nobilă sau cei cu demnități înalte la curte sau în administrație aveau acest privilegiu.
Nu știu cum de le stătea pe cap ?!

Cuplu de amorezi
dinastia qajară, începutul sec al XIX-lea
vândută în 2010 de casa de licitații Christies

Sper ca lecția de azi despre miniatura iraniană să vă fi captat atenția.
În cazul în care textul e prea lung sau prea greu de digerat vă invit să vă delectați doar cu picturile :)

 

S1986.301