amintiri din comunism

Reiau aici un text scris cu mai mulți ani în urmă pe hanuancutei.com, pe vremea când încă locuiam în Iran, așa că vă rog să nu taxați prea dur frazarea mai puțin literară și ortografia pe care nu mai am răbdare să o corectez.

---

Acum, cand toata lumea ii scrie lui Mos Craciun, sunt tentata si eu sa-i cer un mic favor. Dar fiindca stiu ca nu-mi poate indeplini dorinta … renunt. Renunt asa cum am renuntat la multe alte lucruri, dar nu fara parere de rau.
Stiu ca nici macar dânsul nu poate da timpul inapoi

Totusi exista un canal secret prin care pot ajunge sa-mi indeplinesc dorinta desi mi-e greu sa-l activez ori de cate ori as vrea. E vorba de canalul amintirilor pe luciul caruia aluneca tacute secvente din propria-mi existenta ca niste cadre de film a caror succesiune nu respecta absolut nici o regula.

De foarte multi ani, nu are rost sa spun cati la numar, nu am mai sarbatorit Craciunul in atmosfera aceea specifica de Craciun pe care mi-o reamintesc in cele mai mici detalii.
Jocul de puzzle al clipelor viscolite se schimba aleatoriu, de la gradinita cu pomul de iarna mirosind a cetina si bomboane de ciocolata cu umplutura de vanilie si pana la febra generala ce-i cuprindea pe studentii din Tudor cu cel putin o luna inainte de Revelion.

Toata lumea incepea sa-si faca planuri. Unde, cu cine si in ce fel isi va petrece sarbatorile de iarna si Revelionul.

Lipsurile comunismului nu insemnau nimic. Spiritul si initiativa studentilor reprezenta totul.

Ma uimea intodeauna cantitatea de energie consumata pentru acest eveniment, imaginatia si fantezia creatoare, pofta de viata ce tasnea ca un geyser printre sloiurile de gheata ale normelor de tot felul, nebanuitele resurse financiare puse la bataie, toaletele imaginate de fete, dexteritatea baietilor in a face rost de bilete la vreun hotel inaccesibil plebeilor sau in vreo statiune turistica ce avea sa fie suprapopulata in cele doua saptamani de vacanta.

Studentii din Iasi, si implicit cei din complexul Tudor Vladimirescu, aveau o preferinta indiscutabila pentru Tihuța si Vatra Dornei.
Era foarte cool sa-ti anunti colegii ca vei merge in vacanta la Tihuța sau ca ai reusit sa obții o rezervare pentru noaptea de Revelion undeva la Vatra Dornei. Denumirile erau pronuntate pe un ton afectat iar fericitii posesori ai biletelor lasau impresia ca urmau sa mearga la Acapulco sau Miami Beach
Privind retrospectiv toate astea mi se par acum atat de copilaresti … atat de neinsemnate si totusi importante prin starea de spirit pe care reuseau sa o creeze.

N-am fost niciodata la Tihuța dar ma gandesc ca va trebui sa merg intr-o buna zi ca sa-mi satisfac curiozitatea.

Dupa obtinerea de rezervari in acele locatii paradisiace urma mobilizarea generala pentru cumpararea in avans a biletelor de tren.
Nu era vorba doar de cei ce plecau in statiuni sau la cabane cu nume incitante ci de toti studentii care plecau acasa lasand in urma lor un Iași pustiu si provincial.
Ceea ce dadea stralucire orasului erau tocmai studentii … cu vestimentatia lor atipica, cu comportamentul atipic, cu suflul acela tineresc pe care n-am mai reusit sa-l regasesc in nici una din vacantele mele din Romania.
E ca si cum ar fi disparut o lume. O lume in care ma regaseam cu usurinta si a caror sabloane imi erau perfect cunoscute.
Generatia de azi mi se pare foarte diferita de generatia mea in ceea ce priveste pofta de a-si trai viata. Tinerii de azi nu mai au incarcatura exploziva a celor din anii ’80 – ’90, cred eu.

Deci vorbeam despre trenuri …
Nu am sa uit niciodata cozile de la agentia CFR din Piata Unirii, de langa libraria Junimea (sper sa nu se fi desfiintat), si de febrilitatea celor ce stateau la coada uneori doua trei ore in sir pentru a cumpara cateva tichete de calatorie.

Pentru cei nehotarati existau solutii. Pe piata neagra se gaseau intotdeauna bilete, la pret dublu sau chiar triplu, si daca doreai cu orice pret sa-ti faci revelionul la Sinaia sau la Slanic Moldova sau la restaurantul hotelului Ceahlau din Piatra Neamt … il puteai face .

Urmatoarea faza a agitatiei generale se consuma in achizitionarea unei toalete adecvate pentru evenimentul anului dar si o tinuta cat mai comoda si eleganta compatibila totodata cu peisajul montan.

Baietii cautau innebuniti bocanci de schi, ghete Clujana, pulovere din lana sau mohair cu modele Jaquard si canadiene cu aspect occidental.
Fetele, in afara rochiei de revelion si a unor pantofi cu tocuri cat turnul Eiffel, cumparau si ele ghete Clujana, blugi mulati pe corp si geci cat mai fanteziste.
Cele mai chic modele se gaseau doar pe sub mână … expresia asta, ce a tatuat mentalul tuturor generatiilor formate dupa cel de-al doilea razboi mondial, nu mai are nici o relevanta pentru copiii generatiei mele.
Cat de absurd suna azi, in epoca concurentei, a comertului on-line si a reducerilor masive de preturi practicate pana si de firme celebre, ca marfurile sa fie vandute pe sub mână.

Apoi toata lumea incepea cruciada cartuselor de tigari straine (Kent, Marlboro, Rothmans, Camel, Assos ), a pungilor de cafea si cutiilor de Ness, a sticlelor de bautura cu etichete ademenitoare si nume auzite in mod frecvent in filme (Martini, Campari, Cinzano, Johnnie Walker, Stolichnaya, Tequila, Metaxa, Angostura … )

Privind retrospectiv nu-mi vine sa cred ca am trait in acel univers. Mi se pare atat de departe, intangibil, la mii de ani lumina, pietrificat intr-o galaxie de lucruri vii dar care nu reusesc sa ma faca sa vibrez emotional.

Nu știu de ce devin nostalgică la astfel de amintiri … poate și pentru faptul că aici nu am cu cine sa le împărtășesc.

Free website hit counter