Ar fi trebuit ca azi să vorbesc despre toamnă, căci avem parte de o toamnă frumoasă cu accente de vară târzie, dar mă tem să nu devin plictisitoare.
Tot căutând un subiect care să mă mulțumească mi-am amintit de o superbă cămașă tradițională cusută în culorile toamnei.
Și dacă tot am început să prezint piese vechi din colecția Muzeului de Etnografie din Rădăuți, e de la sine înțeles că nu trebuie să abandonez subiectul … așa că revin acolo pentru a prezenta o adevărată bijuterie pe pânză.
Cămașă din Ulma (1901) – Muzeul Etnografic Samuil și Eugenia Ioneț, Rădăuți, Suceava, Bucovina
Acolo am descoperit o altă comoară din Bucovina.
Cămașa e foarte veche dar cu toate astea culorile s-au păstrat foarte bine de-a lungul timpului.
Și ce culori !
Paleta cromatică în tonuri de pământ ars, de păduri de foioase la mijloc de toamnă, de chihlimbar si miere, e tocmai pe placul meu.
Pare incredibil că deși a fost cusută în 1901 – probabil că se știe data exactă deoarece cămașa în cauză a fost purtată la un eveniment special cum ar fi logodna, nașterea primului copil, etc – atât pânza cât și firele de ată folosite arată atât de bine.
Nu numai culorile dar și geometria riguroasă, echilibrată, transformă mânecile acestei cămâși în veritabile opere de artă.
Mâ duc cu gândul la veșmintele regești din perioada Cruciadelor … nu știu exact de ce.
Poate mă va lămuri cineva cunoscător în ale istoriei ;)
Absolut superb! Ce efect nemaipomenit genereaza acele mici patratele cusute! Imi inspira si baze de piramidute. Iar culorile sunt frumoase si foarte vii!
Multumesc, Exergy! Seara placuta si o toamna frumoasa in continuare!
ApreciazăApreciază
E o piesa vestimentara spectaculoasa. Ma gandesc cate ore a avut nevoie sa fie cusuta … cata migala si rabdare !
ApreciazăApreciază
Superb! Ce de bine ar fi să se păstreze și să se aprecieze cât mai mult tot ce ține de neam și de tradiții!
ApreciazăApreciază
Totusi in ultimii ani s-a facut mult in acest sens.
Sunt multi colectionari tineri care au reusit sa stranga unicate si apoi sa le expuna in lumea larga sau in Romania, acolo unde au fost primiti.
Dau cateva nume ce imi vin acum in minte : Marius Matei (Banat), Silvia Floarea Toth (Bistrita), Ligia Bodea (Salaj), Gabriel Boriceanu (Fagaras, Tara Barsei, Sibiu, Tarnave), avocata Laura Diaconu (costume traditionale unicat din intreaga Romanie), Horatiu Silviu Ilea (Bucovina), Corina Bedreaga (Valcea), Sebastian Paic ( Transilvania – in special Cluj), Cristina Chiriac – fondatoarea asociatiei Flori de IE, etc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E păcat, totuși, că aceste splendori sunt privite ca niște relicve. Creatorii noștri de modă ar trebui să facă ceva pentru a stimula gustul de a purta frumuseți asemănătoare în viața de zi cu zi.
ApreciazăApreciază
Au inceput si creatorii nostri sa faca cate ceva … dar eu cred ca prea putin.
Ar trebui sa fie sprijiniti, mediatizati, ajutati sa ajunga la evenimente internationale, etc.
Daca ar fi dupa mine, as face tot posibilul, sa pun bazele unui jurnal de moda, o revista bilunara, axata tocmai pe creatorii romani care se inspira din fondul traditional romanesc pentru a concepe creatii vestimentare, posete, incaltaminte, bijuterii, obiecte de galanterie, mobilier, obiecte decorative sau chiar proiecte arhitecturale.
Oamenii astia exista doar ca noi nu stim despre ei.
ApreciazăApreciază