Cerul cu stele era departe. Telescopul insa micsora in mod miraculos distanta si-l facea sa fie multumit. Undeva, acolo, nevazuta de nimeni, se afla steaua lui.
Daca era norocoasa sau nu, nu avea de unde sa stie.
O cauta cu inversunare noapte de noapte. Ochii alunecau cu precizie pe traseele intortocheate ale hartii din fata.
„Aici e Venus … acolo Aldebaran … Izar, Markab, Sirius, Vega …” repeta in gand privind cu duiosie harta din hartie matasoasa.
Cu o dexteritate de invidiat se strecura printre constelatii … Andromeda, Libra, Carina, Orion … le cunostea fir de-a par. Uneori, in gluma, le spunea prietenilor ca, daca ar vrea, ar putea ara Calea Lactee cu Carul Mare :)
Nemarginirea nu-i putea darui nimic din ceea ce astepta, dar el nu stia deocamdata asta
Noptile se scurgeau unele dupa altele, de la solstitiu la echinox si apoi inspre celalalt solstitiu.
Intr-o noapte a plecat pe dealul cu turn de la rasarit de oras. Fixase telescopul si se pregatea sa scruteze cerul, cand, un somn dulce i-a tivit pleoapele.
Era o noapte de vara tarzie, calda, cu arome de struguri ce-au dat in parg si de prune zemoase. Clipocitul apei acoperite de salcii umbroase avea incantatii de descantec. Vantul adia usor aducand miros de pelin si rozmarin. Nechezatul unui cal, tipatul cucuvelei, lumina lunii proiectandu-i umbra pe peretele de piatra … apoi firul imaginilor s-a rupt
Nu-si amintea ce visase dar se trezise inundat de o fericire ce-i strapungea dureros porii, parul din barba, dorintele, inima, respiratia …
Speriat a obsevat ca telescopul disparuse. Cu degetele tremurande a pipait crenelurile dantelate. Nu era acolo desi isi amintea ca-l fixase bine. S-a aplecat pe marginea turnului si a privit in jos, ca in adancul unei mari vietuita de monstri. Printre bolovani si scaieti luceau bucati de sticla sparta si o tija de metal.
A inceput sa rada in hohote. Radea cu disperarea nebunului care nu dorea sa se faca bine. Intelesese.
Atatia ani a cautat-o pe cer … dar steaua lui se afla aici, pe pamantul calcat dispretuitor de pasii ce acum nu stiau incotro sa-l duca.
Rezonanțe Imposibile 
>Mi-a plăcut mult de tot, e o bijuterie! Îmi amintesc de o astfel de trezire din somn, aş îndrăzni să menţionez. Tocmai de aceea povestirea mi se pare … cumva adevărată.
ApreciazăApreciază
>Nu stiu cum de n-ai observat pana acum, toate povestirile mele sunt "cumva adevarate" :)
ApreciazăApreciază
>coborând din înaltul "turnului", coborând cu picioarele pe pământ, a început să se simtă tot mai viu, simţind pulsul universului în fiecare adiere de vânt, în freamătul gâzelor.privind la cioburile de jos, îşi văzu, trunchiată, în miliarde de fragmente, esenţa, strălucind mai tare decât orice stea, decât orice galaxie îndepărtată.căzut în genunchi, de atunci adună cioburile, şi încet încet, simte cum constelaţiile de pe cer îi curg prin vine, printre globule albe şi roşii, în spaţiile goale dintre.puzzle dodeca-dimensional.
ApreciazăApreciază
>cindva, in urm[ cu citiva ani, intr-o seara, pe o alee din Cismigiu, m-am pomenit spunind/repetind cu glas cuvintele lui C SAGAN:"suntem poulbere de stele care si-a luat destinul in maini…"replica a cazut prompt si taios: uiti ca ieri l-ai auzit pe PALER spunind ca suntem un amestec de noroi si stele? ––––––c]nd voi reusi sa revin pe la tine -desi trec zilnic, aproape, chiar 'nelogata'- iti voi lasa citeva imagini si nu numai, care cred ca te vor bucura… sper.. zile frumoase
ApreciazăApreciază
>@anaIndiferent din ce am fost plamaditi, intr-un final ajungem sa fim suma faptelor, gandurilor si vorbelor noastre …Te astept oricand :)@FlipiPovestea ta se vrea o pilda?
ApreciazăApreciază
>aşa cum povestioarele tale sunt mai mult ca sigur părţi din tine şi ale mele sunt la fel. partea frumoasă cu literatura e că se prezintă ca marea, în valuri, poţi să priveşti cum vrei problema.şi da, poate fi o pilda, dacă simţi adevărul din rândurile acelea. pentru alţii poate fi o continuare ciudată, pentru alţii o înşiruire de cuvinte.
ApreciazăApreciază