vid de dorinţă

 

De foarte puţine ori am dorit cu adevărat ceva … şi dacă ar fi să număr toate cele dorite până în clipa în care tastez aceste rânduri, cred că mi-ar fi îndeajuns degetele de la o singură mână.
De aceea, orice dorinţă neîndeplinită a fost urmată imediat de un vid de dorinţă, o stare în care forţe centrifuge neconvenţionale îmi goleau interiorul de orice, storcându-mi până şi gândurile ce ar fi putut degenera în altceva.

În acel gol se întâmplau lucruri incredibile, de parcă cineva, prin îndeplinirea unor lucruri pe care nu le-am dorit, dar pe care oamenii obişnuiţi le doresc zilnic, încerca să mă facă să înţeleg ce inutil e să doreşti.

Trebuie să vrei. Doar lucrurile pe care le vrei prind contur în realitate, îmi spunea glasul acela închis în vidul meu interior, un veritabil djin cu puteri supranaturale. Dar eu nu eram o lampă şi nici nu eram în aşteptarea vreunui Aladin …

Îmi place să mă plimb la crăpatul zorilor pe alei pietruite, străduţe si pieţe vechi cu pavajul tocit de privirile trecatorilor.
Dacă plouă e şi mai bine :)
Apa dă strălucire pietrelor.
Dacă se întâmplă să fie toamnă şi frunze galbene să se scuture pe ici pe colo, simt cum intru în poveste.

Acolo e locul perfect în care pot sparge vidul, fără să-mi fie teamă de ce va urma. Imprevizibilul de abia aşteaptă să mă ia ocrotitor de încheietura mâinii.

… şi lacrimile bărbaţilor îşi doresc să fie uscate de buzele cuiva …

Free website hit counter