japonism tonitzian

 

Nicolae Tonitza – Muza Pamfletarului (1931)
Muzeul Ţării Crişurilor,  Oradea

Dupa cateva ezitari consecutive m-am hotarat in final sa abordez tema japonismului in pictura lui Nicolae Tonitza.
Bine, vor spune unii. Nimic nou sub soare :)
Bineinteles. In ciuda unui aer japonez ce caracterizeaza o serie de lucrari, trebuie  spus  faptul  ca  unele tablouri au  ” un ceva japonez”  in doza mai mare decat altele.

Voi exemplifica punctual si la obiect.

Nu intamplator am deschis blogul cu Muza Pamfletarului.
Acest tablou expus la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea reprezinta o excelenta exemplificare. Fetita ce i-a servit drept  model se numeste Viorela Seicaru,  fiica  pamfletarului  Pamfil Şeicaru.

Tonitza reduce gama cromatica la cateva nuante, mutand-o apoi in regiunea rosului inchis. Pe peretele din spate el scrie titlul tabloului folosind litere latine pe care le reda intr-o maniera japoneza, atat ca insiruire, pe verticala, cat si ca asemanare caligrafica .

Nicolae  Tonitza – Marionete
colecţie particulară

 

In Marionetele avem de-a face cu un japonism europenizat.  Sesisez aici o asemanare cu mastile lui James Ensor.
E cazul sa amintesc ca multi pictori au avut perioade de creatie inspirate din stampele japoneze si din arta japoneza in general. I-as aminti doar pe Vincent van Gogh, Claude Monet,  Toulouse-Lautrec  sau Paul Gauguin.

Nicolae Tonitza are la activ unele tablouri pe care eu le-am incadrat in categoria japonismului direct, un termen inventat ad-hoc in timp ce tastam textul de fata.
E vorba de acele lucrari ce redau in mod explicit fizionomii din tara samurailor.

Nicolae Tonitza – Japoneza
Muzeul de Artă,  Târgu Mureş

 

Pe  Japoneza de la Muzeul de Arta din Targu Mures am prezentat-o mai demult la rubrica de ghicitori. Remarc aici aceeasi nuanta de verde folosita in fundalul Marionetelor.  E nuanta de verde ce poate fi regasita in cantitati mai mari sau mai mici in multe tablouri realizate de Tonitza. Eu am descoperit pana acum vreo noua :)

A doua  Japoneza se afla in colectia  Muzeului de Arta a judetului Prahova. De notat ca in muzee minore din Romania pot fi descoperite lucrari majore ale unor artisti importanti din arta plastica romaneasca.

Nicolae  Tonitza – Japoneză
Muzeul  Judeţean de Artă  „Ion Ionescu Quintus” ,  Ploieşti,  Prahova

Recunosc ca m-a surprins pictura aceasta. E ca si cum as fi fost pusa pe neasteptate  fata in fata cu un Tonitza inedit.

Dar surprizele nu se opresc aici. Dupa ce o veti admira pe Afize nu veti mai putea trece indiferenti pe langa numele celui ce a  fost categorisit drept  „un extraterestru in pictura romaneasca”.

Nicolae Tonitza – Afize
colecţie particulară
(cu dedicaţie :) )

 

Tabloul a facut parte din colectia lui Stefan Iordache si a  Mihaelei Tonitza Iordache.  Zic a facut deoarece intre timp a fost vandut la o licitatie publica.

Gratie, candoare, combinatie de ludic si erotism – reprezinta doar cateva din cuvintele cheie cu care poate  fi descris  universul tonitzian.
Personajele feminine nu duc pe umeri greutatea unei varste biologice.  Sunt fragile asemenea  bibelourilor din portelan si iradiaza o inocenta dezarmanta.

Chiar si dezbracate ele nu pot fi pângărite de privirea nimanui. Corpul reprezinta doar un pretext  pentru a le oglindi sufletul,  caci ce folos sa atingi trupul cuiva daca  nu reusesti sa-i atingi sufletul  !?

Nicolae Tonitza a demonstrat din plin ca stie sa oglindeasca lucrurile in adânc ascunse.

 

companie

Nicolae Tonitza – Portretul lui Ruchiş Ali (1936)
Muzeul Brukenthal, Sibiu

Putina prospetime nu strica deloc blogului meu :)
Pana sa ma adun de pe drumuri  si sa reintru in ritmul normal va las in compania unei micute tataroaice din Balcic .
Usa ramane deschisa si pentru cei ce vor sa arunce o privire in universul tonitzian.

 

roşu şi negru … de Nicolae Tonitza

 

*_*_*

Cu mai mult timp in urma vorbeam de minimalismul fizionomiiilor tonitziene.
Privind-o pe aceasta gratioasa spaniola ( e imposibil sa nu-ti placa :) ) imi dau seama ca nu m-am inselat atunci cind i-am acordat lui Tonitza titlul de pictor minimalist.

Artistul nu se limiteaza doar la reducerea elementelor geometrice si la simplificarea liniilor. El exploreaza registrul cromatic ca in final sa opteze pentru experimentarea „minimalizarii  culorilor”.
Orice s-ar zice, negrul a fost si a ramas culoarea elegantei.

Rosu si negru … atit de putin vizibil la nivel cromatic insa atit de mult in plan subliminal.
Rosu si negru … pasiune si tristete, inflacarare si indurerare, sentimente navalnice si sobrietate.
Rosu si negru … allegro si andante.
Rosu si negru … viata si moarte.

Acest ulei pe carton de dimensiuni medii, 55×45 cm, pictat in perioada 1927-1928, a fost vindut de casa de licitatii Alis contra sumei de 86 000 euro.
Tabloul a facut parte din colectia Maria Avramescu si a fost vazut ultima oara in public cu ocazia expozitiei retrospective Nicolae Tonitza organizata in 1964 de catre Muzeul National de Arta al Romaniei.

Licitatia nu a facut decit trecerea operei de arta dintr-o colectie particulara intr-o alta, ocazie cu care s-a permis fotografierea ei.

Delicata si visatoare spaniola a ramas din nou departe de ochii lumii …

minimalismul fizionomiilor "tonitziene"

Definitia clasica spune ca minimalismul se refera la acele miscari sau stiluri in diverse forme de exprimare artistica in care opera de arta este redusa la partile ei fundamentale. Privind cu atentie lucrarile lui Nicolae Tonitza, cu placuta surprindere, am descoperit minimalismul fizionomiilor pictate de el.

Pentru ca iarasi e vara, si pentru ca multa lume pleaca in vacanta pe litoral, m-am gindit sa reamintesc faptul ca la Constanta se afla un muzeu de arta si ca la acest muzeu se pot vedea tablouri semnate de Nicolae Tonitza.

Invitatia mea la muzeu, si implicit la analiza propusa azi, se deschide cu portretul unei fete de la muzeul constantean.
Figura ei candida, ca o petala de floare, se armonizeaza perfect cu perdeaua inflorata din fundal.

Un tablou care imi place foarte mult il reprezinta acest clovn.

Nici pe departe nu e vorba de risetele, voiosia artificiala si giumbuslucurile regizate din arena circului ci de tristetea de dupa spectacol.
Mastile nu pot ascunde la infinit ceea ce e in suflet.
Intotdeauna clovnii mi s-au parut tristi … atit la circ cit si in viata.

Alta fizionomie, trasata simplu doar prin citeva culori si tuse, reuseste sa transmita starea unei femei indoliate.
Pictura se intituleaza „Indurerata” si a fost vinduta la licitatia cu circuit inchis din 14 mai 2009.

 

La Muzeul Brukenthal din Sibiu atrage atentia un „Portret in rosu”. Chiar daca pictata in culori vii, sau poate ca tocmai de aceea a ales pictorul aceste culori, ingindurarea femeii e evidenta.

 

 

 

Pe prietenul sau, scriitorul Gala Galaction, l-a surprins cu rafinament si precizie. E suficient sa comparati acest portret cu fotografii de-ale scriitorului ca sa va dati seama de capacitatea de „reductie” a lui Tonitza. A redus totul la elementele fundamentale ce compuneau fizionomia lui Galaction.

 

Portretul calugaritelor imi aminteste de nuferii albi ce plutesc pe apa verde si linistita a unui lac.

Voi incheia galeria fizionomiilor cu Minora, cel mai scump tablou al unui pictor roman vindut la o licitatie publica in anul 2008.
Suma?
– aproximativ 104 000 Euro.

 

Poate ca e necesar ca din cind in cind casele de licitatii sa fie electrocutate de socul pretului unui tablou pentru ca lumea sa-si aminteasca de talentul pictorilor pe care, deseori, nu ii merita.

Minora, ingindurata, sta asezata la masa. Da impresia ca nu se afla in camera ci undeva pe marginea unei prapastii, prizoniera a unei stari depresive de durata, cu privirea inghetata intr-un punct fix si trupul incordat.
Foarfeca atrage imediat atentia …
A intentionat oare pictorul ca prin intermediul ei sa ne comunice ceva sau e un simplu element de decor?
Mi-ar place sa aflu dar nu am surse de informatii pe care sa le pot accesa in virtual :)

vă e cunoscut chipul ?

Fac o pauza de fractali si propun o noua ghicitoare :)
Cine a pictat-o pe japoneza din imagine?