improvizații de martie

imagine – Flestaat (?)
Muzeul de Arte Frumoase, Palatul Saadabad, Teheran
*

Dacă ar fi să-mi așez toate cuvintele într-un loc spre păstrare atunci aș alege un loc perfect etanș, securizat până și împotriva ideii de dezamăgire, de mister, de zâmbet complice. Un loc ca o temniță de lux în care motivațiile se pierd în uitare. Un loc așa cum e și inima ta.

un tablou cu suspans

Museum of Fine Arts, Saad Abad Palace – Tehran
*

La Palatul Saad Abad din Teheran, in galeria de tablouri europene a Muzeului de Arte Frumoase, printre zeci de tablouri frumoase :) se gaseste unul interesant din mai multe puncte de vedere.

Daca e sa facem o analiza artistica atunci va trebui sa ne oprim asupra unor elemente precum costumatia eleganta purtata de cele doua personaje feminine, redata cu finete deosebita, decorul luxos in care se zaresc o serie de elemente cu referinta directa la clasa lor sociala cat si luminozitatea ce confera un aer de liniste, de bunastare.

Peretele imbracat cu tapet din matase, pendula, vasul din bronz din coltul din stanga jos, ananasul de langa piciorul mesei, papagalul de pe suportul metalic, pardoseala bicolora din piatra, materialele scumpe din care sunt confectionate rochiile, vasul de portelan de pe masa … toate acestea si alte cateva reprezinta indicii referitoare la starea financiara a stapanilor casei.

Dar nu aceste aspecte mi-au atras mie atentia ci faptul ca acest tablou atat de fin realizat nu este creditat cu un autor, sau mai bine zis e creditat cu un autor la fiecare cativa ani, probabil atunci cand se schimba directorul muzeului, si nimeni nu e deranjat de acest lucru.

Imaginea pe care am postat-o pe blog am luat-o de pe un CD cumparat cu vreo zece ani in urma de la muzeu. Pe acel CD tabloul in cauza e atribuit unui pictor cu numele de Francoise Pierre Jacob, despre care se preciza ca e belgian, si care ar fi trait in sec al XIX-lea.
Cautasem tot netul informatii referitoare la acest presupus pictor … dar nimic.

Cu vreo cativa ani in urma conducerea muzeului a sters numele Jacob si drept explicatii oferea o propozitie ambigua : artist belgian sec al XVIII-lea.
Dupa alti cativa ani explicatiile au fost schimbate si autorul a fost prezentat drept pictor francez din sec al XIX-lea insa la putin timp din pictor francez s-a ajuns la pictor olandez si de la sec al XIX-lea la sec al XVIII-lea.

Enigma care pluteste asupra tabloului ma atrage in mod deosebit mai ales ca nu cred sa fie vorba de un amator. Doresc sa vina ziua in care un specialist sa puna capat suspansului si sa stabileasca paternitatea tabloului :)

O alta imagine poate fi gasita aici.

Maurice Béjart – între Lausanne și Teheran


Maurice Béjart, Saad Abad Palace, Tehran
*

Cred ca a sosit timpul sa lansez o noua invitatie virtuala la Muzeul de Arte Frumoase din incinta complexului muzeal constituit in jurul Palatului Saad Abad din Teheran.
Subiectul invitatiei de azi il constitue Maurice Béjart :)

Maurice Béjart (1927-2007), pe numele sau adevarat Maurice-Jean Berger, fiul filozofului Gaston Berjer, a fost un cunoscut dansator si coregraf francez ce a capatat post mortem cetatenia elvetiana.
Faptul ca a devenit dansator i se datoreaza in primul rand lui Serge (Serghei) Lifar, dansator ucrainean de o forta expresiva inedita, care l-a fascinat cu ocazia unui recital.
Adolescentul Maurice se hotaraste sa devina dansator, sa dea expresie sufletului cu ajutorul trupului, sa devina ceva mai mult decat un simplu balerin.

Dupa studii cu mai multi coregrafi de renume, dintre care nu lipsesc cei proveniti din Rusia, Maurice Béjart a infiintat cateva scoli de balet care au activat mai multi sau mai putini ani insa compania de dans Béjart Ballet Lausanne (infiintata in Elvetia, la Lausanne) a devenit una dintre cele mai renumite din lume.

In aceasta postare vreau sa ma opresc asupra legaturii, de suflet as zice, dintre Béjart si Iran.
Povestea incepe in momentul in care regina Farah Diba, sotia sahului Mohammad Reza Pahlavi, il invita pe coregraful francez sa participe la Festivalul Artelor de la Shiraz.
Pentru acest festival el va compune baletul Golestan, inspirat de volumul de versuri cu acelasi nume al marelui poet si mistic persan Sa’adi, si executat pe muzica veche iraniana …. acea muzica de dinaintea islamizarii Persiei medievale.
.


Maurice Bejart (centru), reporter (stanga), Sussan Deyhim (dreapta)
Tom Crockner si Aida Amir Khanian
(Festivalul Artelor, Shiraz/Persepolis, 1975)
.

Premiera baletului a avut loc intr-un cadru pe masura : Takhte Jamshid (Tronul lui Geamsid) din anticul oras Persepolis, azi Shiraz, vechea capitala a puternicului imperiu ahemenid de care se leaga numele unor regi ca Darius, Cyrus cel Mare, Xerxes, Artaxerxes, Cambyses
O alta compozitie coregrafica intitulata Farah a fost dansata in premiera la Bruxelles cu cateva lui inainte si apoi a fost reluata la festivalul mai sus amintit.

Cu putin timp inainte de a muri, in  2006, Maurice Béjart reuseste sa puna in scena o alta opera cu un nume inconfundabil : Zarathustra.

Ca sa se inteleaga mai bine ce a insemnat Maurice Béjart pentru Iran, si ce a insemnat Iranul pentru  Maurice Béjart, trebuie sa ma intorc in timp si sa-i prezint pe cei doi mari prieteni pe care i-a facut aici.
.


Maurice Bejart si Regina Farah

.

Unul a fost regina Farah, de a carei prietenie s-a bucurat tot restul vietii. Celebrul coregraf francez i-a ramas prieten si dupa revolutia islamica ce a dus la exilul cuplului monarhic si moartea prematura a sahului.
Regina Farah (Shahbanou Farah cum e denumita in limba persana), a fost una dintre invitatele lui  Béjart la aniversarea celor optzeci de ani de viata … ultima sa aniversare.

Al doilea prieten a fost Nur Ali Elahi, un inalt magistrat iranian, ganditor si muzician sufist cunoscut in lumea artistica iraniana sub numele de Ostad Elahi (Maestrul Elahi).

Ostad Elahi (1895-1974) a facut parte din minoritatea religioasa Ahl-e Haqq (Cautatorii Adevarului), o minoritate ce in aparenta pare desprinsa din islamul shiit dar care, in realitate, este mult diferita.
Nu cred ca ar trebui utilizat termenul de secta religioasa deoarece Ahl-e Haqq se apropie mai mult in structura de ordinele de dervisi.
Minoritatea este destul de raspandita in randul kurzilor, in special al kurzilor din provinciile Kermanshah si Kurdistan, Luristan (vestul Iranului), dar si in orasele satelit din jurul Teheranului, in Azerbaijanul de Est si unele orasele din zona Marii Caspice,  si este compusa din douaspreze familii spirituale intre care exista o serie de diferente. Cele mai cunoscute familii sau subramuri sunt dervisii Nematollahi, gruparea Atash Beg si cea intitulata Baba Haydar.
Membrii Ahl-e Haqq se aduna in locuri speciale denumite Jam/Geam Khane (Casa de Adunare) si in cazuri rare participa la ceremoniile din moschei. Cea mai mare parte a barbatilor ahl-e haqq poarta niste mustati mai speciale care ii fac usor de recunoscut :)
Pentru cei ce doresc sa inteleaga mai bine in ce fel a fost influentat Béjart de muzica, poezia sufista si mistica iraniana este absolut necesar sa viziteze aceste doua linkuri :

http://en.wikipedia.org/wiki/Nur_Ali_Elahi
http://en.wikipedia.org/wiki/Yarsanism

In 1974 ziarele au scris ca Béjart a fost convertit la shiism datorita Maestrului Elahi. Mult mai tarziu, in 2003, coregraful ofera explicatii spunand ca nu a fost vorba de o convertire religioasa, nici nu avea cum sa fie asa din moment ce insusi Elahi nu a fost musulman shiit, ci de una spirituala.

Am incercat sa inteleg treptele pe care le-a parcurs Maurice Béjart pe perioada in care a avut tangente si a fost implicat direct in viata artistica iraniana.
El si-a adus o contributie majora in alcatuirea repertoriului Teatrului de Opera si Balet Roudaki din Teheran, institutie culturala infiintata in 1967 si denumita dupa poetul persan Roudaki, un influent poet orb premergator marilor poeti persani Hafez, Sa’adi ….
Dupa revoltutia islamica din 1979 institutia a fost redenumita Vahdad Hall dar si-a pierdut mult din stralucirea de odinioara datorita cenzurii impuse de regim asupra muzicienilor si coregrafilor iranieni.

Dar sa ma reintorc la Ostad Elahi si sufisti :)

Maestrul Elahi a fost un mare muzician iranian insa lumea vestica i-a descoperit dimensiunea spirituala la decenii dupa moarte. In ultimii ani i-au fost organizate comemorari in institutii prestigioase precum Muzeul Metropolitan, Sorbona, universitati din Londra, Paris, New York, Los Angeles, Bruxelles …
Deasemeni o serie de lucrari filozofice i-au fost traduse in engleza, franceza, italiana si germana si au fost publicate la edituri de prestigiu.

Maestrul Elahi l-a ajutat pe Béjart sa patrunda nu doar in universul muzicii originale iraniene, sau in cel al sufistilor, ci in universul sunetelor pe care dânsul, atat ca muzician cat si ca ganditor sufist, le considera drept exprimarea sublima a divinitatii.

Dervisii sufisti se deosebesc mult de musulmanii de rând, traditionali, prin extraordinara deschidere spirituala asupra lumii si a fiintei umane.
Kermanshah, pe de alta parte, reprezinta una din cele mai efervescente zone folclorice ale Iranului, daca nu chiar cea mai efervescenta :)
Muzica kurzilor din aceasta provincie a depasit granitele tarii datorita numeroaselor ansambluri si grupuri de muzicieni care chiar stiu ce inseamna muzica nealterata cat si unor artisti a caror renumume creste de la o zi la alta in mediile vestice.
As vrea sa amintesc aici unul din ei ce se numara printre artistii mei preferati. E vorba de Shahram Nazeri si, pentru a-i convinge pe cei ce s-au ratacit pe acest blog, ii invit in finalul blogului sa asculte cateva piese muzicale evident de inspiratie sufista si ale caror acorduri vin de peste milenii, pastrate fiind in asezarile ascunse in muntii si vaile in care kurzii au reusit sa salveze cele trei mari avutii ale lor : curajul, ospitalitatea si folclorul.
Spun asta deoarece am locuit mai bine de un an in Kermanshah si am reusit sa particip la cateva intruniri ale dervisilor din gruparea Atesh Beg. Mai tarziu, la Teheran, am vizitat si una din casele de adunare ale dervisilor Nematollahi si vechiul lor cimitir din Darband in care am avut extraordinara surpriza sa descopar mormantul poetei Forugh Farrokhzad.

Dar Maestrul Elahi nu era doar un simplu muzician, un vrajitor al tanburului – instrument pe care l-a imblanzit cu usurinta – cat un profund ganditor si un filozof de substanta.
Dânsul afirma ca muzica reprezinta un medicament universal pentru bolile sufletului.

Una din teoriile sale se axeaza pe bidimensionalitatea omului : dimensiunea vizuala, animalica, dată de trup si una invizibila, celesta, dată de spirit si care reprezinta de fapt Sinele.
De-a lungul vieti cele doua dimensiuni se cauta una pe cealalta si, până nu se gasesc, fiinta umana nu-si poate gasi nici drumul si nici linistea interioara.
Nebunia e rezultatul direct al unei distante prea mari, imposibil de parcurs, intre aceste doua dimensiuni, insa prin muzica distanta aceasta poate fi redusa iar sufletul poate fi vindecat partial.

Sa nu uitam ca Maurice Béjart era fiul unui filozof si mai mult ca sigur, datorita discutiilor auzite in mediul de acasa, avea terenul pregatit pentru a absorbi noile idei filozofice ale lui Elahi.
Privita din acest unghi, afinitatea lui Béjart pentru Iran devine usor de inteles.
.


.

Dupa cum spuneam in deschidere, in galeriile Muzeului de Arte Frumoase de la Palatul Saad Abad din Teheran se gaseste o lucrare plastica de mari dimensiuni in care doi ochi albastri, ca doua turcoaze, iti capteaza privirea … Maurice Béjart.

O surpriza placuta a constituit-o descoperirea in blogosfera romaneasca unei postari dedicata lui Maurice Bejart; deci va invit sa o cititi !
………………………………………….
Si iata linkurile cu cateva piese muzicale compuse si interpretate de Shahram Nazeri:

Yavaran- Shahram Nazeri 0103

Shahram Nazeri – Mahfele Eshgh

02 Spiral Of Abandon (dedicatie pentru CELLA)

Shahram Nazeri – Heyrani – 04 Havaye Asheghi

03 Supplication

Shahram Nazeri – Sufi Music of Iran – 07 – Flames of Love

 

 

pur și simplu Modigliani


Amedeo Modigliani, Saad Abad Palace – Tehran

(Fine Art Museum)
*

Postarea de azi imi provoaca o usoara unda de nostalgie si, in acelasi timp, imi reaminte ce repede zboara timpul. Timpul meu, timpul tau, timpul tuturor …

Am vorbit prima oara despre Modigliani in urma cu sase ani, Apoi l-am readus in prim plan cu ocazia unei ghicitori si a unui tablou in care contrastul verde albastru pune in evidenta un chip adolescentin.

In blogul de azi vreau sa va arat doua lucrari ce se afla in incinta complexului muzeal Saad Abad din Teheran.
Se simte in intreaga opera a lui Modigliani o stradanie in a privi si imortaliza nu femeia in sine, ca parte complementara a barbatului, ci spiritul feminin mereu tanar, mereu ademenitor …

De tabloul urmator ma leaga (si) o amintire … caci imi amintesc ca intrasem in pavilionul care adaposteste Nations Art Museum  (Muze-e Honar Mellalha ) si ma oprisem descumpanita dupa cativa pasi.
Pardoseala asemenea unei table de sah, cu arhicunoscutele careuri albe si negre, ma ducea cu gandul in doua directii diferite.
O directie șerpuia prin interioarele unor tablouri realizate de pictori olandezi si flamanzi iar o alta direct la secția de copii a spitalului din orasul meu unde se grabea mama sa ma duca la cel mai firav simptom de raceala.
*


Amedeo Modigliani, Girl with Pigtail (cca 1918)
Saad Abad Palace – Tehran
(Nations Art Museum)
*

Ma cuprinsese o usoara ameteala, o senzatie stranie că pardoseala bicolora se curbeaza sub picioare. Imediat ce am ridicat ochii privirea mi-a fost atrasa de o pata de culoare solara ce contrasta cu raceala in alb negru a pardoselii.
Pe un perete lateral se aflau expuse mai multe tablouri insa eu continuam sa merg in directia a ceea ce-mi atrasese atenția fara sa observ nimic altceva ce fusese expus  holul de la intrare.
Cand am ajuns suficient de aproape ca sa pot distinge clar imaginea din față am fost cuprinsa de un al doilea val de ameteala. Mi se parea imposibil să mă aflu la o distanță de doi pași de Modigliani.

In realitate fata cu codite are ochii mult mai verzi … acea nuanță de verde adânc si totodata vibrant care-mi place atât de mult.
Pielea ei pare acoperita cu un strat fin de pudra de cacao :)  iar faptul ca are buzele intredeschise lasă impresia ca ar vrea sa zică ceva.
Oare ce ?

mov de Bacovia


pictor anonim (sec XX – Franța)

Muzeul de Arte Frumoase, Palatul Saad Abad, Teheran
*

Muriseră tragic culorile în arborii nervilor mei
Întîi galbenul palid, galbenul orzului copt –
Şi nu înţelegeam cum apun frunzele
Şi cum aşteaptă sînii cînd intră fata în rîu
Sub salcia galbenă. Muriseră galbenul
Apoi verdele, exuberantul, tînărul verde
Cu care mă salutau copacii, verdele
În care ţîşneau delfinii în apele mării
Murise verdele şi nu mai ştiam
Cum vorbesc plantele şi ochii iradiind de păcate
Rămăsesem cu movul cel singur
Movul interiorizat şi tăcut
Cu care visam în amurg cînd totul
Trăia sub zodia lui de elegii reţinute
Movul în care înfloreau sărutul şi spaima,
Şi patima pură din ceasul ascuns
De pretutindeni pîndea negrul, dar încă
Eram într-un mov de Bacovia
Şi clopotele mov sunau ciudat prin orele-ncete
Cînd febrele fură învinse
Şi sîngele meu începu să ţipe din nou
În galben, în verde, în albastru incert
În verde şi-n alb, în roşu de Muscel
Şi-n toate trăiau lucrurile din care plecasem.