imagine – Luciano Figueiredo
În timp ce mergeam spre mall simțeam în aer disperarea ultimilor zile de decembrie amestecată cu o vagă aromă de citrice si mirosul relativ pregnant de asfalt proaspăt pe care primăria găsise de cuviință să-l toarne cu patru zile înainte de alegeri.
Mă chinuiam să găsesc o explicație cât de cât logică pentru faptul că în anii impari îmi merge cu mult mai bine decât în anii pari, iar în cei ce au reprezentat numere prime pot spune că mi-a mers excelent.
Chiar și inspirația așa zis scriitoricească se manifestă altfel în anii impari, deci mă aștept ca în 2017 ( număr prim ;) ) să depășesc starea de ”lâncezeală bloggeristică” ce mă caracterizează acum.
Faptul că circul, că mai tot timpul sunt pe drumuri (la propriu), că găsesc tot felul de motive pentru a pleca undeva ar putea fi invocat drept pretext pentru a mă disculpa cumva.
Dar eu știu foarte bine că nu e așa.
Intuiesc faptul că sunt la finalul unui ciclu temporal inhibitor de energii, mai mult sau mai puțin creatoare, constructive sau distructive, benefice sau malefice … de aceea aștept să se răsucească bucla.
ἐνέργεια, iată cheia universală ce învârte acest angrenaj uriaș pe care îl reprezintă Universul.
Și pentru a încheia postarea cu ceva frumos m-am oprit la o scriitoare poloneză în ale cărei rânduri m-am regăsit deseori.
Dragoste la prima vedere
Amândoi sunt convinşi
că dintr-o dată s-au îndrăgostit.
E frumoasă această siguranţă,
dar nesiguranţa e şi mai frumoasă.
Cred că dacă mai devreme nu s-au cunoscut
nimic între ei n-a fost niciodată.
Ce s-o fi întâmplat însă pe străzile,
scările şi coridoarele
pe care de mult s-au tot petrecut?
Aş vrea să-i întreb:
– dacă nu-şi amintesc –
când au stat faţă în faţă
în nişte uşi?
dacă nu şi-au spus scuzaţi într-o îmbulzeală?
dacă nu şi-au spus în receptor, pardon greşeală?
– ştiu totuşi răspunsul lor.
Nu, nu-şi amintesc.
I-ar mira foarte mult,
că de-atâta vreme
întâmplarea le-a făcut festa.
N-a fost încă definitiv acel gata
care să le transforme soarta
să-i apropie sau să-i îndepărteze
să le iasă în faţă
şi amintindu-le chicotul
să se dea la o parte.
Semne, indicii au fost.
Si ce dacă nu erau clare.
Poate acum trei ani
sau marţea trecută
o frunză le-a zburat
de pe un umăr pe altul?
A fost şi ceva pierdut
care se înălţa.
Cine ştie
dacă nu mingea
prin tufişurile copilăriei?
Au fost clanţele de pe la uşi
şi butoanele soneriilor
pe care cândva
urme pe urme s-au aşezat.
In sălile de aşteptare
valizele una lângă alta au stat
Poate într-o noapte acelaşi lucru l-au visat
şi după ce s-au trezit l-au uitat.
Căci fiecare început
înseamnă doar continuare
exact ca şi-n analele
deschise totdeauna la jumătate.
( Wisława Szymborska-Włodek )
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Rezonanțe Imposibile 