curajul de a-ți trăi după bunul plac viața

Jean Baptiste van der Hulst – Prințesa Mariana a Țărilor de Jos 
Muzeul din Nysa, Polonia

……………………………………………………………………………………………………………
Navigam pe un sit cu portrete de regine, prințese, marchize, contese, ducese, baronese și tot felul de personaje din aristocrația medievală în speranța că voi descoperi un tablou cu chipul unei domnițe din Moldova, sau poate din Valahia, pentru a continua seria postărilor axate pe această temă, căci, incredibil, sunt cititori care mi-au cerut asta.
Am și cititori care îmi cer să mai scriu despre pictorii iranieni și despre arta persană.
Mă bucur sincer că mai există persoane interesate de arta, nu doar de politică, can-canuri, diete și produse cosmetice.

Deci spuneam că navigam … navigam printre crinoline, mătăsuri, catifele, broderii migăloase, coroane, evantaie, egrete, mănuși, șiraguri de perle, bijuterii cu diamante și alte pietre prețioase, blănuri scumpe, decolteuri generoase, talii de viespe, priviri languroase sau încruntate, draperii din brocart, jilțuri impunătoare, zâmbete, îngrijorări, secrete și parfumul unor epoci apuse.
În acest periplu atenția mi-a fost atrasă de un chip ce se abătea de la tipologie și o vestimentație lejeră, atipică pentru o aristocrată.
O rochie simplă din cașmir albastru, de influență orientală, cu o bordură lată în partea de jos lucrată in tehnica patchwork, plus niște flori prinse ștrengărește în păr, nu mi se părea a fi o ținută tocmai obișnuită pentru o prințesă.
Între timp citisem numele doamnei în albastru : Prințesa Marianne a Olandei.
Am salvat pictura căci îmi plăcuse personajul.
Mai spre miezul nopții, între două buletine de știri la TV, am intrat pe net pentru a mă lămuri referitor la prințesa recent descoperită.

Waw … de o mie de ori waw ;)
Acum că i-am citit biografia portretul îmi place și mai mult ;)

Iată câteva spicuiri din Wikipedia :

”Prințesa Marianne a Olandei, Prințesă de Orange-Nassau (Wilhelmina Frederika Louise Charlotte Marianne; 9 mai 1810 – 29 mai 1883), a fost membră a Casei de Orange-Nassau, prin naștere Prințesă a Olandei iar prin căsătorie Prințesă  a Prusiei.
La Haga la 14 septembrie 1830, Marianne s-a căsătorit cu vărul ei primar Prințul Albert al Prusiei, al patrulea fiu al fratelui mamei sale, regele Frederick William al III-lea al Prusiei.

În 1845 și-a părăsit soțul necredincios și a început să trăiască cu iubitul ei, fostul vizitiu Johannes van Rossum. La 28 martie 1849, Marianne și Albert al Prusiei au divorțat oficial. Șapte luni mai târziu (30 octombrie) la Cefalù, Sicilia, ea a născut singurul copil al lui van Rossum, un fiu numit Johannes Wilhelm von Reinhartshausen. După acest lucru, curțile de la Haga și Berlin au întrerupt orice contact cu ea. Marianne, Johannes și fiul lor au trăit următorii ani în Italia și Erbach.

În 1855 Marianne a cumpărat „Schloss Reinhartshausen” din Erbach din care a făcut un centru cultural al Rinului. O parte a Schloss-ului a devenit muzeu cunoscut astăzi drept Festsäle. Schloss a fost întotdeauna vibrant, cu mulți oaspeți și Marianne a încurajat tinerii artiști, oferindu-le cazare.
180 de picturi, 110 desene și mai multe sculpturi pot fi găsite acolo și astăzi.

În ziua de Crăciun a anului 1861, fiul ei Johannes Wilhelm a murit de pneumonie la Reinhartshausen la vârsta de 12 ani. În onoarea lui, Marianne a donat 60.000 de guldeni localnicilor din Erbacher pentru o bucată de pământ pentru construirea unei bisericii. Biserica a fost construită iar Johannes a fost îngropat sub altarul acesteia. Biserica, numită după Johannes, este biserica protestantă de astăzi din Erbach.

Doisprezece ani mai târziu, la 10 mai 1873, Johannes van Rossum, partenerul pentru aproape 30 de ani al Mariannei a murit la vârsta de 64 de ani. A fost înmormântat alături de fiul său. Marianne i-a supraviețuit 10 ani și a murit la Schloss Reinhartshausen, la douăsprezece zile după aniversarea a 73 de ani. A fost înmormântată alături de Johannes van Rossum ți de fiul lor.

Fiul ei cel mare, Prințul Albert al Prusiei a moștenit Schloss Reinhartshausen. În 1940, nepotul ei, Prințul Frederick Heinrich al Prusiei – fiul lui Albert – a moștenit proprietatea. Astăzi Schloss Reinhartshausen este hotel de cinci stele.”

Portretul se află expus într-un muzeu din Nysa (Neisse în germană), un oraș din voievodatul Opole care e situat în partea de sud-vest a Poloniei, mai bine zis în regiunea istorică Silezia Inferioară.
În Polonia acest tablou e cunoscut sub numele de Marianna Orańska. În limba română i s-ar putea spune simplu Mariana de Orania.

Autorul portretului e pictorul flamand Jean Baptiste van der Hulst, un artist mai puțin cunoscut care a pictat cu precădere exponenți ai aristocrației olandeze.

Acestea fiind punctate vreau să zic că mă bucur mult că, după multă vreme, am scris din nou o postare dedicată unei picturi.
Și mă bucur că am făcut-o azi. Azi … ziua echinocțiului de primăvară ;)

Free website hit counter

Rembrandt … picturi din tinerețe

Discipol cu tutorele său (1629)
Muzeul J.Paul Getty, Los Angeles
*

M-am gandit ca nu ar strica sa prezint câteva picturi din perioada de tinerete a lui Rembrandt. Le-am privit inca o data, cu un ochi mult mai critic, incercand sa descopar in ele „germenele” celui ce avea sa devina unul din cei mai mari pictori europeni.

Rembrandt van Rijn (1606 – 1669) – celebru artist din Perioada de Aur a picturii olandeze – nu poate fi cuprins in una sau doua postari de blog.
Chiar daca nu se numara printre preferatii mei, Rembrandt are cateva picturi care-mi plac, cum ar fi de exemplu Mireasa Evreica despre care am scris candva.

Primul tablou al blogului m-a dus instantaneu cu gândul la Jan Lievens – un artist pe care il admir din ce in ce mai mult.
Ceea ce imi atrage in mod placut atentia in acest tablou pictat de Rembrandt pe cand avea in jur de douazeci si trei de ani e felul in care a redat individualitatea personajelor si „răceala” care il desparte pe învățăcel de tutorele său.

 

Vânzătorul de ochelari (1623-24)
*

Voi continua cu o pictura din seria celor cinci simțuri – temă obișnuită in pictura olandeză a sec XVII.
„Vânzătorul de ochelari„, datat 1623-24, e considerat cel mai timpuriu tablou realizat de Rembrandt și care a supravietuit până in zilele noastre.
In momentul realizarii artistul olandez avea in jur de saisprezece sau saptesprezece ani si chiar daca tehnica de executie nu se incadreaza in standardele de calitate ale picturii olandeze e imposibil sa nu fii cucerit de vitalitatea personajelor si gesturile naturale cu care-si insotesc cuvintele.

 

Vizita la orelist / Auzul
*

„Vizita la orelist” a fost inspirata probabil de o lucrare realizata de Hieronymus Bosch, lucrare aflata actualmente la Muzeul Prado din Madrid.
Si aici e de remarcat seriozitatea cu care doctorul si asistentul isi trateaza pacientul … dar si incordarea pacientului :)
In seria celor Cinci Simțuri au fost aduse pe șevalet chipuri de oameni obisnuiti, din patura de mijloc a societatii olandeze, nepierzându-se din vedere latura umoristica a compozitiei plastice.

Curiozitatea de a descoperi tablouri din perioada de tinerete a pictorilor reprezinta un fenomen relativ nou si trebuie sa-l pun in legatura cu curiozitatea mea vizavi de latura psihologica a artistului luat in colimator.

Mai simplu spus : vreau sa stiu cum a fost la inceput artistul care, intr-un moment al existentei, mi-a trezit prin ceva interesul.

Stiu ca exista destui pictori care si-au distrus lucrarile timpurii – pentru a nu arunca o umbra negativa asupra celor din perioada lor de glorie; stiu ca exista scriitori au ars textele scrise la inceputul carierei literare, la fel cum exista persoane obisnuite ce si-au sters blogurile sau jurnalele.

Nu-i condamn nici pe unii nici pe altii. Fiecare e liber sa faca ce vrea cu propria-i creatie dar ma bucur mult ori de cate ori am ocazia sa „intru in contact” cu creații ce marchează începutul de drum al unui viitor geniu.
In acele momente am sentimentul unei extraordinare apropieri.

 

Free website hit counter

 

surprinzătorul Rubens

Paul Peter Rubens, Cap de maur (1618-20)
Hyde Collection, USA

 

Rubens nu se afla printre preferintele mele in materie de pictura si nici nu cred ca se va afla vreodata.  Standardul rubensian de frumusete feminina e prea „neeuclidian” pentru a fi pe gusturile mele dar recunosc ca acest pictor olandez ma surprinde deseori prin opere ce-mi cad direct la inima.
Un exemplu ar fi portretul  Mariei Serra Pallavicino, aflat intr-o colectie particulara, portret postat cu mult timp in urma la rubrica ghicitori.

Revin azi la Peter Paul Rubens  (1577 – 1640) datorita unei alte picturi deosebite, deosebite atat ca stil de executie cat si ca subiect de inspiratie … caci trebuie sa recunoastem faptul ca extrem de putini pictori din perioada renascentista sau baroca au executat tablouri care sa aiba in prim plan oameni de culoare.
„Cap de maur” se numara printre exceptii … ba chiar printre exceptiile placute.

In ambele tablouri m-a atras maiestria lui Rubens de a reda ruginiul, de a-l scoate in evidenta si de a-i da viata.

 

Free website hit counter

destin

Jacob van Loo – Portrait of William II of Orange-Nassau

 

Cu mai mult timp in urma mi-a atras atentia un portret scos la licitatie de catre o galerie de arta.
Aveam in față chipul unui baiat pus pe șotii, caci asta imi inspira micul personaj in pofida hainelor scumpe ce indicau faptul ca apartinea unei familii nobile.
Totusi privirea lui avea ceva, nu as putea spune că trist, dar ceva ce mă facea sa mă gandesc la destin.

Citind explicatiile am aflat ca portretul i-a fost atribuit lui  Jacob van Loo (1614-1670) – artist baroc din perioada de aur a picturii olandeze, bine cotat pe timpul vietii, contemporan cu Rembrandt si Frans Haals.
Deasemeni am descoperit personajul tabloului ca fiind William al II-lea, prinț de Orania.

Cum istoria medievala a Țărilor de Jos reprezinta pentru mine un tărâm aproape virgin, am dat cateva clickuri in cautare de informatii, deoarece figura copilului ma urmarea discret de undeva din umbra si, spre totala mea nedumerire, m-am surprins in repetate rânduri gândindu-mă la tablou.

William s-a nascut in 1626 in familia casei regale de Orania-Nassau
In 1641, la doar cinsprezece ani, se casatoreste cu Mary Stuart – fiica cea mare a regelui Carol I al Angliei.
Timp de trei ani, intre 1648-1650, ca prinț suveran de Orania si stadtholder, conduce Teritoriile Unite Olandeze.

Va muri in 1650 rapus de variola.  Nu implinise douazeci si cinci de ani.
O saptamana mai tarziu sotia îl va naște pe fiul lor, William al III-lea, cel care va deveni ulterior regele William III al Angliei, rege poreclit de catre irlandezi King Billy.

Biografia prințului de Orania mi-a dat un motiv in plus de a medita pe tema vietii, destinului, mortii …

Indiferent cine a executat tabloul, Jacob van Loo sau un alt pictor olandez, a redat cu multa sensibilitate sufletul copilului, caci orice prinț , inainte de a fi prinț, e mai intai copil.

Culorile tabloului au dulceata mierii de albine, dulceața copilăriei …

Aceasta lucrare m-a facut sa mai descopar ceva … atunci cand venea vorba de pictura olandeza veche, undeva in strafund, vizualizam imagini neclare pe un fundal de miere topita.

Acum imi dau seama de ce subconstientul meu a sintetizat si a redus informatiile in acest mod :)

 

Free website hit counter

fata cu kimono … Geesje Kwak

………………………………………………………………………………………………………………..

George  Hendrik Breitner – Girl in White Kimono
Rijksmuseum,  Amsterdam

Intalnirea mea cu  George Hendrik Breitner  s-a produs intr-o vineri dupa amiaza,  o vineri de toamna tarzie, un sfarsit de noiembrie zdrentuit de ploi si vanturi reci ce-mi desenau pe geam siroaie nesupuse regulilor geometrice.

Atunci cand mi-a aparut pe ecranul compului  fata in kimono alb  am avut sentimentul ca spiritul acelei toamne tarzii se intrupase in pictura din fata ochilor.

Nu stiam absolut nimic despre pictor. I-am accesat biografia de pe wikipedia si asa am aflat cateva date mai mult decat necesare pentru a-l localiza in timp pe artistul care,  prin lucrarile sale,  avea sa-mi ofere o surpriza extrem de placuta.

George Hendrik Breitner (1857-1923) – pictor olandez in opera caruia asistam la fuziunea realismului cu impresionismul,  totodata un excelent fotograf, nu a reprezentat un nume cunoscut in afara granitelor Olandei desi a expus peste hotare.
Din biografia lui am retinut un amanunt : in 1882  Breitner  il intalneste pe Van Gogh  si o perioada de timp lucreaza impreuna.

Lasand la o parte acest amanunt continui prezentarea artistului, nu inainte insa de a mai insera in blog o lucrare din seria „kimonourilor”.

Acum sunt convinsa ca am starnit curiozitatea.
Cine e modelul ce i-a pozat?

Povestea acestei serii de picturi, a kimonourilor, incepe mai demult, in copilarie, perioada in care viitorul artist se simte atras de lucrurile si locurile exotice.
Mai tarziu „japonismul” se va face simtit in pictura europeana. Nu i-au rezistat nici Monet, nici Van Gogh, nici alti artisti mai mult sau mai putin cunoscuti.

Breitner se afla in perioada de refacere dupa tratamentul unei boli venerice ce l-a marcat psihic.
In acel an, 1893, o cunoaste pe Geesje Kwak, o fata de doar saisprezece ani, vanzatoare de palarii.
Probabil ca a cunoscut-o datorita faptului ca sora ei mai mare,  Anna Kwak, ii poza ca model.

In orice caz, micuta Geesje il va inspira intr-un mod extraordinar. Pictorul o va imbraca in kimonouri de diferite culori si o va aseza in pozitii ciudate, inconfortabile,  pentru a poza.
Fotografiile i-au servit apoi drept suport initial pentru tablouri.

A nu se intelege gresit. Breitner nu a copiat fotografiile. El a radiografiat sufletul micutei Geesje, a schimbat unghiurile imaginilor inregistrate pe celuloid, a adaugat elemente decorative, dar mai ales cromatice, amestecand ingredientele pentru a obtine  un tip de  „picturi cinematografice”.
Dar ceea ce e cu adevarat important e ca Breitner, cu ochiul fotografului, a facut un drum invers si a patruns in sufletul modelului.

O tristete electrizanta, un abandon ce frizeaza pe alocuri eroticul, o secluziune a gandurilor sub fruntea gingasa, un suspin mut, o intimitate greu de patruns, o curioasa diluare a clipei in vartejul vesniciei … iata cateva din sentimentele pe care reusesc sa le transmita tablourile inspirate de Geesje Kwak.

 

Nu a trebuit sa le privesc de doua ori pentru a-mi da seama ca multiplele variante ale fetei in kimono  ascund  in ele ceva din feminitatea vibranta a personajelor lui Vermeer.

Geesje ii va poza timp de doi trei ani.
In 1895  va emigra in Africa de Sud, loc unde, patru ani mai tarziu, va muri bolnava de plamani.
In ciuda faptului ca destinul i-a daruit o viata extrem de scurta (1877-1899), sau poate ca tocmai de aceea, Geesje Kwak continua sa traiasca gratie picturilor  lui  Breitner.

Destul de recent, una din variantele  ” kimonoului  rosu” – (foto 3) – a fost achizitionata de la Christie’s de catre proprietarul de galerii  Richard Noortman, care,  pentru a intra in posesia ei,  a platit suma de 582 420 Euro.

Picturile secventiale inspirate de Geesje sunt considerate cele mai bune lucrari ale pictorului olandez si se diferentiaza net de celelalte picturi ale sale.

A !… si mai e un amanunt.
Micuta muza  nu a fost o frumusete, o fata provocatoare … dar ochiul artistului a vazut in ea ceea ce altii nu aveau cum sa vada.

Free website hit counter