de-un veac tot laud vinul

https://i2.wp.com/blogu.lu/exergy/files/2014/05/Niavaran-Saheb-Qaranieh-Pavilion.jpg
Complexul Muzeal Niavaran, Teheran

Pavilionul Saheb Qaranieh
*

De-un veac tot laud vinul. Mai sus de el nimic
Nu are preț. În cupă stă Firea și Nefirea.
Tu crezi că-nțelepciunea te-nvață fericirea?
Ci află : – acest maestru mi-e doar un ucenic.

~ Omar Khayyam ~

 

patru anotimpuri, doua culturi, o singură idee


Jahan Nama Museum, Niavaran Palace, Tehran

*

Printre lucrarile de arta moderna expuse la Muzeul Jahan Nama din Teheran am remarcat-o si pe aceasta, de dimensiuni relativ mici, dar bine echilibrata compozitional. Si mai ales simpla :)

Nu-mi era cunoscuta si nu-mi putea da seama cine ar putea fi autorul ei, insa apropiindu-ma la suficienta distanta pentru a putea citi explicatiile, dar si pentru a o privi in adanc, am elucidat misterul.
*


Herbert Bayer, Four Season (1968)

Jahan Nama Museum, Niavaran Palace, Tehran
*

Numele Herbert Bayer imi era vag cunoscut, in acel moment chiar am vizualizat ambalajul de la aspirinele Bayer, si desi fara nici o legatura cu subiectul operei de arta, am avut senzatia ca mi-e cunoscuta lucrarea.

Nu m-am chinuit sa aflu de unde, oricum nu aveam sanse sa ajung la un rezultat caci atentia, chiar daca ditributiva, tindea sa se concentreze pe tablouri, interioare si ceea ce mi-ar fi placut sa imortalizez in interiorul fiecarui pavilion vizitat.

Dar gandurile zboara … uneori foarte departe … uneori acolo unde nu trebuie  … uneori acolo unde nu vreau.
Jocul de cuvinte descoperit instantaneu mi-a adus un plus de buna dispozitie. Sa explic si de ce.

In limba persana cuvantul “fasl” inseamna anotimp, insa poate insemna si capitol (de carte). Scurtcircuitul s-a produs pe loc si m-am gandit la viata mea ca la succesiunea capitolelor unei carti.
O carte ce inca se scrie, anotimp dupa anotimp, cu rigoarea unui studiu din care nu lipsesc trimiteri la varii surse, adnotari, explicatii in subsolul paginilor, numerotari de imagini, de oameni, de stari, de evenimente …

Cand am iesit afara lumina cruda de martie m-a ametit pentru cateva secunde. Privirea mi s-a intunecat si pe fondul acela negru si fluid am vazut clar imaginea unui alt tablou si mi-am dat seama de ce lucrarea lui Herbert Bayer mi se parea cunoscuta.

Muzeul Jahan Nama se afla in subsolul Pavilionului Saheb Qaranieh din incinta Complexului Muzeal Niavaran.
Sus, adica in pavilion, ma atrageau in mod deosebit vitraliile si piesele de mobilier vechi. Dar in sufrageria pavilionului, pe un perete lateral ascuns privirii, remarcasem o opera de arta inspirata din vestimentatia femeilor din Persia medievala. In primul moment m-am gandit ca e vorba de un batic din casmir si ma intrebam ce cauta pe peretele unei sufragerii in care dejunau invitatii de onoare ai sahului :)
Am avut totusi inspiratia sa o fotografiez.
*


Patru  Anotimpuri, Pavilionul Saheb Qaranieh

Palatul Niavaran, Teheran
*

Nu cred sa fie vorba de o pictura. Mai degraba un imprimeu pe o tesatura sau o tapiserie.
Cu prima ocazie cand voi ajunge din nou la Niavaran trebuie sa ma lamuresc asupra ei si sa aflu numele autorului, caci banuiesc ca e vorba de un artist plastic iranian contemporan cu Regina Farah si nu un mester popular.
De ce afirm asta ?
Pentru ca in cele “patru anotimpuri persane” intrevad un autor subtil, cunoscator al artei vestice si cu o originala capacitate de simbioza si stilizare.

Dar sa ma reintorc la Herbert Bayer (1900-1985), artist polivalent austriac ce si-a petrecut o mare parte din viata in America – tara unde a emigrat din cauza ca nazistii l-au trecut pe lista “artistilor degenerati”, devenind ulterior cetatean american, si la impactul lui asupra artei moderne.

Nu stiam nimic despre dansul dar cautand pe net am descoperit rand pe rand fatetele unui om dedicat in intregime artei.

Herbert Bayer a fost arhitect, designer de interioare, grafician, tipograf, fotograf, pictor, sculptor, designer de spatii publice si spatii verzi.

In tinerete a fost atras de Walter Gropius si miscarea Bauhaus initiata de el. Dealtfel Herbert Bayer fost ultimul membru in viata al nucleului Bauhaus.

Acolo a studiat arta sub indrumarea lui Wassily Kandinsky, László Moholy-Nagy si Paul Klee, fapt ce a lasat amprente vizibile in opere pe care avea sa le creeze mai tarziu

Printre altele Herbert Bayer a fost director artistic al revistei Vogue din Berlin, a desenat catalogul Jocurilor Olimpice din 1936 din Berlin, a conceput un alfabet fonetic si a proiectat logo-uri si branduri complete pentru mai multe firme si institutii.

Dar operele lui principale se axeaza pe proiecte arhitectonice si de design interior, cat si pe sculpturi abstracte pentru spatii mari, deschise.
As aminti aici proiecte ca Aspen Institute (in colaborare), restaurarea Wheeler Opera House, fantana monumentala dintre cei doi zagarie nori gemeni ce compun Arco Plazza din Los Angeles, sculptura monumentala The Mill Creek Canyon Earthworks din Kent, Washington dar si nenumarate interioare in cladiri celebre din America.

Nici intr-un caz nu as vrea sa inchei fara sa pomenesc despre propria sa locuinta din Aspen al carei design modern bazat pe principiile scolii Bauhaus l-a facut pe Robert Anderson – renumitul ecologist vizionar – sa bata curios la usa pentru a afla cine e proprietarul casei si cine e cel ce a conceput-o.

Proprietarul si arhitectul reprezentau o singura persoana : Herbert Bayer.
Intre cei doi s-a infiripat o prietenie care a durat toate anotimpurile ce s-au scurs in cartea vietii lor …

 

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

Heech … Parviz Tanavoli și nimicul care există


Parviz Tanavoli, Two Heech Lovers (2007)

*

 

 هیچ … Heech … Nothingness … Nimicul

Iata una din temele majore ale creatiei lui Parviz Tanavoli, dealtfel si cea mai mediatizata in lumea occidentala, temă de care sculptorul iranian e legat sufleteste cel mai mult.

In preambul trebuie sa explic provenienta acestui nume ciudat si modul in care Heech a prins forma materiala, tridimensionala.

Pentru o intelegere mai buna trebuie sa incep chiar cu literele ce compun cuvantul, si cred ca Tanavoli e singurul sculptor care  dând unui cuvânt coordonate spatiale tridimensionale i-a multiplicat înțelesurile.

In limba persana cuvantul Heech ( هیچ), care inseamna Nimic, se compune din trei litere :
he-ye do cheshm (litera „h” cu doi ochi – هـ), ye  (ﻯ) si che (ﺡ).
Vreau sa spun ca alfabetul persan are trei litere „h” : he-ye do cheshm (ﻩ), he-ye jimi ( ﺡ) si khe-ye (ﺥ) – un „h” glotal mai greu de pronuntat de catre straini.
Fiecare din literele alfabetului persan are patru forme grafice diferite, denumite si forme contextuale, care depind de pozitia literei : inceputul cuvantului, mijlocul lui, sfarsitul (litera majuscula) sau izolata.
De retinut ca in limba persana nu se folosesc majuscule pentru desemnarea substantivelor proprii, insa absolut toate cuvintele se incheie, se termina, cu un caracter majuscul.
Cam ciudat, nu?

Iata cum apar, in ordine fonetica corespunzatoare scrierii de la dreapta la stanga, literele contextuale ce dau consistenta Heech-urilor lui Tanavoli :

isolat …  ﺡ … ﻯ … ﻩ
inceput …  هـ … ﻳ … ﺣ
mijloc  … ـهـ … ـیـ … ـجـ
sfarsit …  ـه … ﯽ … ﺢ

Am dat explicatiile de rigoare pentru a facilita cumva asociatia senzoriala dintre forma sculpturii, literele numelui si intelesul profund filozofic din spatele cuvantului ce a generat-o. Aceasta serie de sculpturi conceptuale trebuie pusa in legatură si interpretată prin prisma poeziei persane si a sufismului, a misticii, si chiar a filozofiei moderne.

هیچ, adica Nimicul, s-a materializat mai demult, in 1964. Vreau sa spun ca toate temele lui Tanavoli au fost concepute inainte ca artistul sa implineasca treizeci de ani. Dupa aceea nu a facut decat sa le stilizeze, combine, simplifice, sa le gaseasca noi valente interpretative.
Pentru prima data Heech a vazut lumina ziei in 1964 sub forma luminilor de neon. Un an mai tarziu căpăta consistența bronzului.

*

parviz-tanavoli-heech-Hamline-University-minneapolis.jpg
Parviz Tanavoli, Heech (1971)

Hamline University, Minneapolis

 

Dar cel mai bine e sa ma folosesc de explicatiile date de Tanavoli in 2010 intr-un interviu pentru Khaleej Times ( Haleej inseamna Golf).

„ “If you heard the call of the Orient, you will hear no other call”, Rudyard Kipling once said. From Imru Al Qais to Hafiz and Omar Khayyam, from Leila and Majnoon to Scheherazade, the arresting beauty of the (Middle) East has always come through the written or painted word, rather than visual arts.

We come from a different culture, one that is based on calligraphy, on poetry, and one that is very much founded on oral tradition. We do not have a three-dimensional art and since the beginning of my career, I wondered what I could make to become recognisable to the world, what symbol I could create to fill this space?

The meaning of Heech was very appealing to me because I could create something out of nothing.
I’ve spent half my life with the Heech. I treated (it) like a human figure — I put it on a chair, on a table, against a wall, in and out of a cage; I live with this Heech and think about it constantly — what other ways I can present it.

Of course, spending so much time with it, it became a ‘she’ Heech, it was my beloved.

Heech is not nothing. It has a body, a shape, but also a meaning behind it.
Nobody could give an answer to what is Heech, but we can understand the poetry of it.
It is Something, rather than Nothing, an idea made feelable, touchable, with deep, profound meaning.”

Imi vine sa zambesc deoarece forma sculpturilor Heech ma ducea intotdeauna cu gandul la un personaj feminin. Imi pot explica fenomenul prin prisma unei perceptii din copilarie insa cu nici un chip nu-mi pot explica ce a generat aceasta perceptie.

*
tanavoli-Heech-iranianart-300x197.jpg

Parviz Tanavoli, Heech

 

Printre alte multe carti si caiete din clasele primare, pe care le-am pastrat intr-o cutie in pod :), am redescoperit si doua caiete de desen de la gradinita.
In unul din ele desenasem disparat si disproportionat diverse personaje feminine si masculine. Desi asemanatoare, cele masculine sunt usor de identificat datorita mustatilor. M-a uimit insa sa vad ca am redat personajele feminine cu ajutorul liniilor curbe in timp ce personajele masculine au fost inzestrate cu linii frânte … chiar si fețele lor au forme mai mult dreptunghiulare, pătrățoase, colțuroase, fioaroase :)
Deci la cinci ani asociam curbilinearitatea cu feminitatea !

Fac o paranteza pentru a spune că din prima secunda in care am luat cunoștință de existenta acestei caligrafii tridimensionale, in catalogul unei expozitii din Teheran, gândurile m-au purtat spre poezia lui Khayyam si a lui Rumi.
Peste o perioada de timp aveam sa ascult un interviu in care sculptorul in persoana explica aceasta legatura in amanunt.

Suppose what is in universe, is not
Suppose what is not in universe, is.
~ Omar Khayyam ~

Leave that nothing which seems something
Seek that something which seems nothing
~ Rumi ~

 

Parviz Tanavoli -Red Heech-British Museum.jpg
Parviz Tanavoli, Red Heech

British Museum
*

Bineinteles ca m-am bucurat ca descoperisem de una singura taina ei. Ulterior am trait aceeasi experienta, adica descifrarea corecta a lucrarilor unei artiste iraniene din noua generatie, si asta cu vreo doi ani inainte ca dânsa sa le fi satisfacut curiozitatea reporterilor, sau criticilor de arta, care se lansasera in explicatii ambigue.

Nimicul, Golul, Hăul Sufletesc, Nimicnicia Vieții … intelesurile lor trebuie deci cautate in literatura misticilor persani, in poezie in general, nu in realitatea imediată, palpabilă până la suferință.

 

Parviz-Tanavoli-Poet-turns-into-Heech-2007-Metropolitan-Muse.jpg
Parviz Tanavoli, Poet turn into Heech (2007)

Metropolitan Museum, New York
*

Dar Parviz Tanavoli isi va largi sfera de interpretare. Poetul ce se transforma in Nimic cred că reprezinta  prototipul omului de litere care isi abandoneaza idealul pentru a nu intra in conflict cu regimul, sau, si mai rau, pentru a-si asigura gloria si profitul material proslăvindu-l.
Menirea Poetului e cu totul alta.
Intr-un interviu acordat in 2012 ziaristei de origine iraniana Roshanak Taghavi de la New Provider artistul spunea :

”Why the poet?

This is a good question because, to me, the poet is the highest (caliber) of humanity, and I very much like to treat the poet, more than any other person, artistically. The poet embodies the last stage to full awareness and is – especially now – the philosopher of our times. The poet is a man who feels everything, senses everything but cannot change anything. Through his work, he becomes very wise and knowledgeable and through his awareness comes to discover that he is really nothingness.

It has been some time that our societies have had no philosophy. It is now the poet who determines philosophy and makes a statement and criticizes the structures of our societies. It is in fact the poet who looks at everything with his sharp eyes and tries to reflect it in his artwork.

I would like to add that what I mean by poet is not only a man who deals with writing. In my artwork and sculptures, I focus on just the theme and figure of the poet. But the poet is very symbolic of our artists as well. Artists, to me, are also poets. The artist reveals the lack of philosophy in today’s times and has also taken the place of philosophers. Through his sharp motifs and through his art, the artist tries to show all the negative and horrible things we do to the earth and to the environment.”

Deoarece Gabrielei Savitsky i-au placut in mod special lucrarile incluse in postarea de introducere a operei lui Parviz Tanavoli, îi dedic aceasta a doua postare si totodata va invit sa-i cititi poeziile.

 

44_Tanavoli_HeechInTheCage.jpg
Parviz Tanavoli, Heech and Cage V (2006)

*

Pentru a protesta impotriva detinutilor inchisi in Guantanamo sculptorul a creat o noua serie intitulata Heech in Cage. Aceste Heech-uri in cuști si colivii au o forta sugestiva aparte.

O varianta a acestei sculpturi a fost acizitionata de British Museum.

Dar se pare ca Nimicul ofera o inepuizabila sursa de inspiratie.
Dar care e culoarea Nimicului? Are Nimicul o culoare?
Desi întrebările par copilărești, in realitate nu sunt, căci la limita absurdului putem gasi cele mai fantastice raspunsuri.
crop tanavoli.png

Parviz Tanavoli, Fiberglass Heechs
*

Parviz Tanavoli a experimentat efectul cromatic asupra Heech-urilor. Pentru o scurta perioada a abandonat bronzul in favoarea fibrei de sticla, căutand noi valențe in culoare.

 

HEECH.jpg
Parviz Tanavoli, Standing Heech
(1965-67)
Palatul Niavaran, Teheran
Biblioteca Privata a fostului șahsculptură dăruită reginei Farah Diba
*

Am avut sansa de a o privi in ochi (acei „do chesm” ) si de a o atinge pe Heech. A fost o surpriza nemaipomenita, ramasesem asa ca ‘la dentist’, cand in fața rafturilor cu carti din biblioteca shahului de la Palatul Niavaran am vazut inconfundabila ei silueta …
Nu m-am grabit sa o fotografiez. Am privit-o din toate partile din care a fost posibil sa o privesc.
Am dorit sa inmagazinez in interiorul meu măcar o fărâmă din magia si emoția momentului.
Nu era prima oara cand vedeam in realitate o sculptura de-a lui Tavanoli. Mai vazusem cateva prin parcurile din Teheran si, dupa cum mi-am propus, le voi trece in revista.
Dar nici una din acele sculpturi nu reusise sa intre in rezonanță cu mine … în timp ce aceasta, da!

I’m content with this way: nonexistence.
Why so much advice about existence?
The day I die by that blade, Not-To-Be,
I will laugh at whoever cries for me.
( Rumi )

 

crop tanavoli.png

echidistanțe


imagine Yaacov Agam
Muzeul Jahan Nama, Palatul Niavaran, Teheran
*

Distanța dintre lumea exterioară și cea lăuntrică nu o poți micșora prin nici un artificiu.
E zadarnic să-ți închipui că poți și să-ți irosești timpul încercând o astfel de imposibilă apropiere.

Da, uneori poți avea falsa impresie că te-ai apropiat de cei din jur și de problemele lor cotidiene dar adevărul e că zbuciumul celorlalți, neputința sau ambițiile lor – chiar de le vei cunoaște în amănunt – îți vor rămâne străine.

Nu mă refer aici la cei puțini ce au acest har. Minoritatea lor nu face decât să întărească regula.

cât de absurd poate fi absurdul ?

bahman mohassesss - shah private library - niavaran palace.jpg

Bahman Mohassess, untitled sculpture
Shah Private Library, Niavaran Palace, Tehran

 

Vizitasem in doua randuri complexul muzeal Niavaran din Teheran dar nu fusesem tentata sa intru si in cladirea ce adaposteste biblioteca particulara a fostului sah al Iranului.
Palatul Niavaran – totodata principala cladire a complexului, Pavilionul Kushk-e Ahmad-Shahi, Palatul Saheb Qaraniyeh si Muzeul Jahan Nama, cer mult timp pentru a fi vazute pe indelete.
Asa se face ca biblioteca a ramas nevizitata.

Dar intr-o zi, dintr-o discutie, am aflat ca in biblioteca se gasesc niste piese de arta interesante.
Deci la a treia vizita imi propusesem sa nu uit biblioteca. Ghinionul insa a facut ca exact in acea saptamana de vacanta cladirea sa fie inchisa pentru reparatia instalatiilor si alte verificari de rutina.

Au mai trecut vreo doi ani de atunci, si mai bine de zece de la prima mea vizita, pana cand am ajuns din nou la Niavaran :)
De data asta norocul mi-a suras. Biblioteca era deschisa si aranjata de sarbatoare pentru a-i intampina pe vizitatorii care dorisera sa inceapa noul an, No Ruz, in incinta complexului.

Nu doresc acum sa vorbesc despre biblioteca fostului sah, desi ma cam batea gandul sa o fac.
Vreau doar sa povestesc cum am descoperit un artist iranian despre care eu, dupa atata timp petrecut in Iran, nu stiam absolut nimic.

Intr-o aripa a bibliotecii am vazut o sculptura interesanta. M-a frapat senzatia de deja vu dar imediat mi-am dat seama de unde vine.  In urmatoarea secunda am recunoscut elementele stilizate ale minotaurului. M-am grabit sa o fotografiez.
Deoarece sculptura nu avea nici un fel de explicatii a trebuit sa o intreb pe una din fetele care insoteau vizitatorii in incinta.

Am aflat ca a fost realizata de Bahman Mohassess si, din tonul fetei, am dedus ca acest Mohassess era o personalitate. Mi se parea imposibil ca dupa mai bine de un deceniu sa nu fi auzit sau sa nu fi vazut nici o lucrare de-a lui Mohassess si cautam sa descopar care e cauza acestei lacune.

Asa ca, in ignoranta mea, a trebuit sa tac … ceea ce m-a ajutat sa admir si mai mult opera de arta.
Prima impresie, pe care dealtfel am pastrat-o pana in clipa de față, e ca sculptorul a avut in vedere o reprezentare feminina.

Imediat ce am ajuns acasa m-am lansat in viteza pe net.
Surprizele s-au tinut lant si, cu fiecare lucrare descarcata sau text referitor la Bahman Mohassess, am descoperit lucruri neasteptate.

 

mohasses_bahman-minotauro~OM415300~10000_20101020_L10224_25.jpg

 

O scurta biografie a artistului e absolut necesara.
Bahman Mohassess se naste in 1931 la Rasht, un oras in apropierea Marii Caspice.
Dupa o tentativa de a studia arta in Iran, se inscrisese pe la inceputul anilor ’50 la Fine Art Academy din Teheran dar fara a participa la vreun curs, sa decide sa plece in Italia.
Decizia a fost influentata si de caderea guvernului Mosaddegh din 1953.
E vorba de guvernul condus de Dr. Mosaddegh, cel care a nationalizat petrolul iranian, guvern ce a fost inlaturat de la putere prin mașinațiuni CIA.

In Italia studiaza arta la Academia de Arte Frumoase din Roma.
In 1964 revine in Iran si pana in 1968 locuieste, sculpteaza si picteaza in Teheran. Familia regala ii comanda cateva lucrari, regina Farah Diba fiind o cunoscatoare si admiratoare a artei moderne.
Alte lucrari ii sunt comandate pentru spatii publice.
La varsta de treizeci si ceva de ani Bahman Mohassess devine un artist relativ cunoscut si apreciat de catre personalitati ale scenei politice si culturale ale vremii.

Dar cu toate astea dansul se decide din nou pentru strainatate. In 1968 se reintoarce in Italia, tara unde va ramane pana in ultima clipa a vietii …. iulie 2010.

 

Bahman_mohasses.jpg

Bahman Mohassess (1931-2010)
artist plastic si traducator iranian

 *
Bahman Mohassess a fost sculptor, pictor, realizator de colaje si … traducator.
Prima surpriza se refera tocmai la aceasta latura mai putin cunoscuta a artistului plastic: cea de traducator din italiana si franceza.
A tradus din Luigi Pirandello, Italio Calvino, Curzio Malaparte si Eugene Ionesco. De fapt dansul e primul traducator in persana al unei piese de teatru scrisa de Eugene Ionesco : Cântăreața cheală.
Informandu-ma prin mass-media de limba persana am descoperit ca Bahman Mohassess a fost un admirator inflacarat al lui Ionesco si ca nu numai a tradus piesa dar s-a si reintors la Teheran pentru ca, prin semnarea scenografiei, sa-si aduca contributia la punerea ei in scena.

Later edit

Citind si presa de limba engleza din Iran am descoperit ca Mohasses s-a reintors in 1963 in Iran pentru a pune in scena  „Scaunele” lui Eugene Ionesco.
Nu stiu ce sa cred : sa fi pus in scena ambele piese de teatru sau sa fi gresit presa de limba persana numele piesei lui Ionesco ?

Incet incet in amalgamul de imagini am descoperit firul Ariadnei, firul ce-l salvase din labirint pe Tezeu pentru a nu fi devorat de minotaur.

 

bahman mohassess sculpture.jpg

 

Bahman Mohassess primise in Iran apelativul de „pictorul absurdului”. Acum intelegeam in ce masura scrierile lui Eugene Ionesco i-au influentat universul interior.

Ramanea sa mai fac lumina in legatura cu un aspect : de ce nu-i vazusem lucrarile nicaieri in Iran?

Banuiam ca operele lui s-ar putea sa nu fi fost pe placul primelor garzi revolutionare ale anului 1979, garzi ce au vandalizat si distrus lucrari de arta pe motiv ca nu ar corespunde normelor islamice.  Totusi, dupa vreo doi ani, dupa ce acele elemente ‘emanate’ de debandada primelor luni de revolutie au fost inlaturate de la putere, viata a intrat pe un fagas cat de cat normal si multe opere declarate anterior ‘inapropriate’ au reaparut in muzee.
E laudabil faptul ca unii oameni ai garzilor, pe ascuns, incalcand ordinele sefilor de moment, in loc sa distruga operele le-au ascuns in locuri sigure. Chiar si unele statui publice au fost demontate si ascunse prin subsoluri de cladiri.

 

Piper's_statue_by_Bahman_Mohasses._Tehran,_April1979.jpg

Bahman Mohassess, Piper, Teheran
o ultima imagine dintr-un ziar din aprilie 1979

Cateva din sculpturile lui Bahman Mohassess au fost atacate de garzi :) … inclusiv cea intitulata Flut-zan (Fluieristul) – sculptura simbol a intregii sale opere.
Nu atat estetica lucrarilor i-a deranjat pe respectivii devalizatori cat faptul ca Mohassess fusese protejatul familiei sahului.
Dar Mohassess nu facuse niciodata politica. Ba chiar si cu sahul intretinea relatii reci si seci … relatii de la vanzator la cumparator de opere de arta.

Aici sunt datoare cu o explicatie.
Bahman Mohassess a fost un personaj introvertit, cu extrem de putini prieteni, rece cu propria-i familie si putin interesat de succesul pe plan artistic.

 

A doua surpriza a constituit-o descoperirea prieteniei dintre Mohassess si Sohrab Sepehri … Sepehri fiind pictorul meu preferat iranian :)

oe7v0cibvzayz7vtzbrs.jpg
pictorul si poetul Sohrab Sepehri alaturi de Bahman Mohassess (intins pe divan)

 

Deci revin la anii tulburi ai revolutiei. „Omul minotaur cu fluier” a fost dislocat de pe soclu si trimis la fier vechi. Dar nu a ajuns la topitorie.
Nu stiu cine, si cum, a adapostit sculptura intr-un loc ascuns si, dupa mai bine de trei decenii de la revolutie, autoritatile islamice se pregatesc sa o reinstaleze pe locul original :)

Dar de ce nu vazusem nicaieri in Teheran sculpturile lui Bahman Mohassess?
Incredibil, dar in fiecare vizita efectuata in Iran, Bahman si-a distrus in mod metodic toate sculpturile amplasate in locuri publice. Interesant e si faptul ca regimul nu i-a interzis sa se reintoarca in tara si nu i-a scos operele din circuitul muzeal sau cel artistic.

Ba chiar unii au indraznit sa spuna ca, dupa revolutie,  Mohassess a revenit in Iran de cateva ori doar cu scopul de a distruge tot ce a creat, pentru a nu lasa nimic celor ce au dat ordin sa dispara minotaurul.
Picturile si colajele de la Jahan Nama, de la Muzeul de Arta Contemporana din Teheran sau din colectii particulare din Iran, au supravietuit atat maniei distrugatoare a artistului cat si celei unor prea-zelosi reprezentanti ai puterii.
Ba chiar si sculpturi de dimensiuni mai mici isi fac incet incet reaparitia.

La ora actuala forurile culturale ale puterii islamice incearca sa repare nedreptatile facute.
„Omul minotaur cu fluier” va fi repus pe soclu, asta dupa ce Muzeul Jahan Nama i-a gazduit o expozitie retrospectiva cu lucrari inedite, dupa ce i s-a publicat un album de arta in excelente conditii grafice si dupa ce diverse galerii  din tara au cumparat pe bani grei lucrarile ce s-au licitat in ultimii ani la Christie’s si Sotheby.

Am remarcat cateva leitmotive in creatia lui Bahman Mohassess.
Simbolul minotaurului e cel mai pregnant, insa nu trebuie excluse celelalte.

 

 

Dupa perioada de tinerete, dominata de minotaur, artistul intra in „zodia pestilor” – intorcandu-se obsesiv pe taramul copilariei petrecute in zona Marii Caspice, dupa care urmeaza „perioada aviara” dominata fie de pasari fantastice, fie de bufnita si vultur.

 

 

 

Din cand in cand in creatia lui isi fac aparitia personaje fara gura, cu membre fusiforme lipsite de degete si cu un aspect ludico-arhaic.

Paleta coloristica e sobra, pe alocuri apasatoare, iar reprezentarile grafice au darul de a accelera imaginatia si de a stabili punti de legatura cu trecutul privitorului.
Cele mai multe din lucrarile sale sunt neintitulate, artistul nefiind interesat de a da un nume care sa ingradeasca interpretarea creatiei, dar absolut toate sunt semnate si datate cu precizie.

 

 

Sincera sa fiu, doar cateva din lucrarile lui Mohassess imi plac intr-o oarecare masura, dar asta nu m-a impiedicat sa-i dedic un post in exclusivitate.

Bahman Mohassess a revenit in peisajul artistic iranian ca o avalansa.
Sa fie vorba de predestinarea numelui?

In limba persana „bahman” inseamna avalansa si desemneaza totodata numele celei de-a unsprezecea luni a calendarului solar iranian (21 ianuarie – 21 februarie)