Gaudi … și atât


Antoni Gaudi – studiu pentru un vitraliu

Muzeul Jahan Nama, Palatul Niavaran, Teheran
*

O lucrare din plăci colorate vitrificate luminează discret unul din pereții muzeului Jahan Nama din incinta Palatului Niavaran situat în parcul cu același nume din nordul Teheranului.
Autorul ei e celebrul arhitect catalan Antonio Gaudi pe care eu, dar am convingerea că și alții, îl asociază cu catedrala Sagrada Familia – opera care cred că îl reprezintă cel mai bine.

Antoni Gaudi (1852-1936) a avut o perioadă în care a fost inspirat de arta unor tări orientale precum Persia, India sau Japonia, dar și de Spania maură, într-o încercare de a conferi arhitecturii europene măcar ceva din exuberanța orientală.

Zic că a reușit :)

patru anotimpuri, doua culturi, o singură idee


Jahan Nama Museum, Niavaran Palace, Tehran

*

Printre lucrarile de arta moderna expuse la Muzeul Jahan Nama din Teheran am remarcat-o si pe aceasta, de dimensiuni relativ mici, dar bine echilibrata compozitional. Si mai ales simpla :)

Nu-mi era cunoscuta si nu-mi putea da seama cine ar putea fi autorul ei, insa apropiindu-ma la suficienta distanta pentru a putea citi explicatiile, dar si pentru a o privi in adanc, am elucidat misterul.
*


Herbert Bayer, Four Season (1968)

Jahan Nama Museum, Niavaran Palace, Tehran
*

Numele Herbert Bayer imi era vag cunoscut, in acel moment chiar am vizualizat ambalajul de la aspirinele Bayer, si desi fara nici o legatura cu subiectul operei de arta, am avut senzatia ca mi-e cunoscuta lucrarea.

Nu m-am chinuit sa aflu de unde, oricum nu aveam sanse sa ajung la un rezultat caci atentia, chiar daca ditributiva, tindea sa se concentreze pe tablouri, interioare si ceea ce mi-ar fi placut sa imortalizez in interiorul fiecarui pavilion vizitat.

Dar gandurile zboara … uneori foarte departe … uneori acolo unde nu trebuie  … uneori acolo unde nu vreau.
Jocul de cuvinte descoperit instantaneu mi-a adus un plus de buna dispozitie. Sa explic si de ce.

In limba persana cuvantul “fasl” inseamna anotimp, insa poate insemna si capitol (de carte). Scurtcircuitul s-a produs pe loc si m-am gandit la viata mea ca la succesiunea capitolelor unei carti.
O carte ce inca se scrie, anotimp dupa anotimp, cu rigoarea unui studiu din care nu lipsesc trimiteri la varii surse, adnotari, explicatii in subsolul paginilor, numerotari de imagini, de oameni, de stari, de evenimente …

Cand am iesit afara lumina cruda de martie m-a ametit pentru cateva secunde. Privirea mi s-a intunecat si pe fondul acela negru si fluid am vazut clar imaginea unui alt tablou si mi-am dat seama de ce lucrarea lui Herbert Bayer mi se parea cunoscuta.

Muzeul Jahan Nama se afla in subsolul Pavilionului Saheb Qaranieh din incinta Complexului Muzeal Niavaran.
Sus, adica in pavilion, ma atrageau in mod deosebit vitraliile si piesele de mobilier vechi. Dar in sufrageria pavilionului, pe un perete lateral ascuns privirii, remarcasem o opera de arta inspirata din vestimentatia femeilor din Persia medievala. In primul moment m-am gandit ca e vorba de un batic din casmir si ma intrebam ce cauta pe peretele unei sufragerii in care dejunau invitatii de onoare ai sahului :)
Am avut totusi inspiratia sa o fotografiez.
*


Patru  Anotimpuri, Pavilionul Saheb Qaranieh

Palatul Niavaran, Teheran
*

Nu cred sa fie vorba de o pictura. Mai degraba un imprimeu pe o tesatura sau o tapiserie.
Cu prima ocazie cand voi ajunge din nou la Niavaran trebuie sa ma lamuresc asupra ei si sa aflu numele autorului, caci banuiesc ca e vorba de un artist plastic iranian contemporan cu Regina Farah si nu un mester popular.
De ce afirm asta ?
Pentru ca in cele “patru anotimpuri persane” intrevad un autor subtil, cunoscator al artei vestice si cu o originala capacitate de simbioza si stilizare.

Dar sa ma reintorc la Herbert Bayer (1900-1985), artist polivalent austriac ce si-a petrecut o mare parte din viata in America – tara unde a emigrat din cauza ca nazistii l-au trecut pe lista “artistilor degenerati”, devenind ulterior cetatean american, si la impactul lui asupra artei moderne.

Nu stiam nimic despre dansul dar cautand pe net am descoperit rand pe rand fatetele unui om dedicat in intregime artei.

Herbert Bayer a fost arhitect, designer de interioare, grafician, tipograf, fotograf, pictor, sculptor, designer de spatii publice si spatii verzi.

In tinerete a fost atras de Walter Gropius si miscarea Bauhaus initiata de el. Dealtfel Herbert Bayer fost ultimul membru in viata al nucleului Bauhaus.

Acolo a studiat arta sub indrumarea lui Wassily Kandinsky, László Moholy-Nagy si Paul Klee, fapt ce a lasat amprente vizibile in opere pe care avea sa le creeze mai tarziu

Printre altele Herbert Bayer a fost director artistic al revistei Vogue din Berlin, a desenat catalogul Jocurilor Olimpice din 1936 din Berlin, a conceput un alfabet fonetic si a proiectat logo-uri si branduri complete pentru mai multe firme si institutii.

Dar operele lui principale se axeaza pe proiecte arhitectonice si de design interior, cat si pe sculpturi abstracte pentru spatii mari, deschise.
As aminti aici proiecte ca Aspen Institute (in colaborare), restaurarea Wheeler Opera House, fantana monumentala dintre cei doi zagarie nori gemeni ce compun Arco Plazza din Los Angeles, sculptura monumentala The Mill Creek Canyon Earthworks din Kent, Washington dar si nenumarate interioare in cladiri celebre din America.

Nici intr-un caz nu as vrea sa inchei fara sa pomenesc despre propria sa locuinta din Aspen al carei design modern bazat pe principiile scolii Bauhaus l-a facut pe Robert Anderson – renumitul ecologist vizionar – sa bata curios la usa pentru a afla cine e proprietarul casei si cine e cel ce a conceput-o.

Proprietarul si arhitectul reprezentau o singura persoana : Herbert Bayer.
Intre cei doi s-a infiripat o prietenie care a durat toate anotimpurile ce s-au scurs in cartea vietii lor …

 

var sc_project=6753314;var sc_invisible=1;var sc_security=”9c4f7fca”;

counter on tumblr

femeia trandafir

Salvador Dali, La Rose Rouge
Jahan Nama Museum, Niavaran Palace, Tehran
*

Mai ramân câteva momente în incinta Muzeului Jahan Nama doar pentru a o vă prezenta pe „Femeia Trandafir”, așa cum o alintă iranienii, căci în realitate, după cum ne arată plăcuța cu explicații, această opera de artă a inconfundabilului Salvador Dali e intitulată La Rose Rouge.

Dali poate fi văzut in trei muzee din Teheran: Muzeul de Arta Contemporana, Muzeul de Arte Frumoase de la Palatul Sa’ad Abad și la Muzeul Jahan Nama din incinta Palatului Niavaran (două lucrări).
Am reușit să le văd pe toate patru și deși Visul (cu fluturi) de la Palatul Sa’ad Abad e considerat cel mai valoros Dali din Iran, mie îmi place mai mult această fuziune femeie – roză.

O lucare simplă, cu un mesaj ușor de descifrat, în care Dali reamintește oricui că în spiritul feminin se regăsesc deopotrivă parfumul amețitor, finețea catifelată … și țepii :)

Cred că Dali e artistul cu cei mai mulți epigoni. In ziua de azi se întâlnesc destui pictori care pictează în stilul lui Dali, căci e ușor să pictezi ca Dali după ce ai văzut operele lui Dali … iar cei ce consideră că Dali a intrat pe o pantă a devalorizării, imagistice nu financiare, cred că au uitat, sau nu au realizat niciodată, adevăratul impact al tablourilor sale în momentul în care au fost expuse în premieră.

Însă în epoca lui Dali nimeni nu picta ca Dali !

Dali a reinventat absurdul, sau i-a împrumutat haine noi, a desființat granița dintre vis și realitate, a șocat publicul prin lucrări inedite la acea dată, i-a șocat pe critici prin afirmațiile sale și prin modul său de viață. Dali a schimbat traseul artei postbelice.

Pentru Dali imaginația reprezenta totul. Un ins fără imaginație nu avea ce căuta în artă.

Nu sunt fan Dali însă de mai multe ori i-am folosit operele pentru a-mi ilustra postările.
Pe mine Dali mă deconecteză și-mi oferă prilejul să descopăr că lumea nu e așa cum o vezi cu ochii anatomici ci așa cum o vezi cu ochii minții  :)

 

pretext american … la Teheran


Andy Warhol, Mick Jagger
Muzeul Jahan Nama, Palatul Niavaran, Teheran

*

Sa nu va lasati indusi in eroare :)
Azi nu voi vorbi despre Andy Warhol. Am facut-o cu mai multi ani in urma.

Mick Jagger, si indirect Andy Warhol, constituie un bun pretext pentru a prezenta interiorul Muzeului Jahan Nama din Complexul Muzeal Niavaran, situat in nordul Teheranului, si de a puncta alte lucrari expuse acolo.

Nu e greu sa va dati seama ca prima imagine imi apartine :) … asta e tot ce-am putut sa captez, fara blitz, cu o jucarie de aparat foto Mercury cumparat extrem de ierftin dintr-un pasaj comercial de pe insula Kish – locatie scutita de impozite si taxe vamale.
Am fotografiat prima data Jahan Nama in 2006, apoi in 2008, iar de atunci am mai fotografiat de cateva ori cu acelasi insucces :)

Ca sa va faceti o parere de ansamblu inserez o fotografie luata de pe net, dupa toate probabilitatile realizata cu flash, in care puteti vedea una din salile mini-muzeului, muzeu despre care turistii straini iubitori de arta au afirmat ca reprezinta „perla ascunsa a Teheranului „.
Peretele lateral e la fel de valoros. Alexander Calder, in culori tricolore, si Giuseppe Capogrossi, au devenit vecini, ambii tinandu-i companie tacita lui Andy Warhol.

 

 

Nu stiu cine a conceput sistemul de iluminat dar atunci cand vii de afara, intr-o zi insorita cum sunt cele mai multe zile ale Teheranului, si pasesti in subsolul pavilionului ce adaposteste colectiile de pictura, grafica si mici sculpturi antice, ai impresia ca asisti la o eclipsa solara.
Cam asa arata in realitate salonul de pictura contemporana iraniana.

 

 

Acest salon are un superb tavan, autentic, din prima parte a dinastiei Qajare, tavan ce a fost recuperat de la o resedinta din Shiraz ce urma sa fie demolata, si  restaurant datorita sprijinul direct al reginei Farah.
Dupa cum am mai spus-o de nenumarate ori, tot ce se afla expus in acest muzeu reprezinta obiecte de arta primite in dar de dansa de la diverse personalitati ale timpului cu ocazia vizitelor efectuate in Teheran, a zileleor onomastice, zilei nationale sau diverse alte sarbatori.
Din punct de vedere juridic aceste obiecte reprezinta bunuri private confiscate in mod abuziv si care pot face oricand obiectul unui proces de retrocedare.

Din cauza intunericului perceput in primele momente tavanul nu se observa, insa dupa cateva minute vizitatorul descopera cu surprindere ca deasupra capului pluteste ceva asemanator cu un covor persan.

 

 

In sfarsit, sa ma intorc la subiect.

La Jahan Nama se afla mai multe opere de arta contemporana, despre unele am vorbit de-a lungul acestui blog, artistii americani fiind si ei reprezentati.
In ciuda sloganurilor strigate ostentativ de fidelii regimului, alti oameni mai moderati ai aceluiasi regim au considerat firesc ca opere de arta ale artistilor plastici americani si evrei sa ramana acolo unde le e locul. Adica in muzee. Iar cei doritori sa le vada, si sa le comenteze, sunt destui.

 

 

Uneori in incinta muzeului se formeaza ad hoc mici grupuri de discutie iar ghidul, am observat ca de mai mult timp e acelasi tip, de abia asteapta astfel de momente.
Entuziasmul lui e molipsitor iar turistii straini raman cumva mirati la descoperirea unui altfel de Iran decat cel impus peste hotare de catre mass media iraniana (conform cu legile islamice), sau de mass media vestica care accentueaza in mod caricatural aspecte negative ce au disparut din societatea iraniana de mai bine de un deceniu.

 

 

Dar politica e politica, arta e arta, si pacat ca putini politicieni realizeaza uriasul potential al artei in stabilirea relatiilor diplomatice.

Andy Warhol s-a intalnit personal cu familia fostului sah, realizandu-le cateva portrete, si in afara acestei lucrari de la Jahan Nama mai are cateva expuse la Muzeul de Arta Contemporana din Teheran.

Bun. Acum sa trec putin in revista salonul pictorilor iranieni.

 

 

In fata se afla o lucrare caligrafica de forma circulara a unui pictor iranian despre care tot aman sa vorbesc : Charles Hossein Zenderoudi.
Pe peretele din dreapta se poate vedea unul din caii nazdravani ai lui Nasser Ovissi, o pictura din seria distrugerii identitatii realizata de Aydin Aghdashloo, iar ultima, cea pe fond negru, ii apartine pictorului si poetului Sohrab Sepehri despre care am impresia ca nu am vorbit destul.

O imagine de ansamblu mult mai buna ar fi cea pe care ‘am furat-o’ de pe situl Palatului Niavaran.

Daca v-a facut placere, data viitoare va invit la o alta escala culturala tot aici la Muzeul Jahan Nama din Teheran.

 

cheia unui vis

*

Georges Rouault, Les Trois Clowns – Trio Cirques (1928)
Oil on Canvas 76 cm x 106.5 cm
Museum of Contemporary Art, Tehran, Iran
*

Nu cred că pentru mulți dintre oamenii obisnuiti, si aici mă refer la cei care prin prisma profesiei lor nu au in nici un fel tangență cu arta, numele lui Georges Rouault să le spună ceva.
Și cu toate astea, acest artist francez intrat pe nedrept intr-un con de umbră, a realizat tablouri sugestive, originale prin puterea de a reda esenta lucrurilor, apelând la tușe grosiere si culori luate direct din tub, neprelucrate.

Motivul pentru care m-am decis azi sa scriu despre dânsul are legatură cu o secvență destul de neclară dintr-un vis … visul din noaptea trecută.

Pe Clovnii lui Rouault i-am vazut in realitate la Muzeul de Artă Contemporană din Teheran si vreau sa spun faptul ca trasaturile lor faciale se schimba in funcție de unghiul din care sunt priviți :)
Analizându-i de la mica distanță am avut senzația că există o asemănare cu reprezentarea figurativă a zeului Vishnu … că de fapt acești clovni reprezintă o triadă și că mesajul picturii trebuie căutat dincolo de lumea circului.

Dar cine e acest Georges Rouault despre care incerc sa vorbesc acum? Prin ce e deosebită arta lui?

La întrebarile astea oricine poate gasi raspunsuri satisfacatoare in wikipedia sau într-o enciclopedie de arta.

Pe mine m-au atras și cateva lucruri din biografia sa, nu doar picturile marcate de linii sinuase de culoare neagra …
Un pictor care alege să-și distrugă aproximativ 300 de lucrări, asa cum a facut-o Rouault, pe motiv ca e prea bătrân pentru a le finisa, bineînțeles ca stârnește curiozitate.
Se crede ca acele lucrări, incendiate de pictor cu putin timp inainte de a muri, ar fi valorat azi in jur de o jumatate de miliard de franci.

Georges Rouault (1871-1958) a fost incurajat sa picteze de catre mama sa. Pictura nu reprezenta tocmai cea mai buna alegere pentru un baiat sarac ca Rouault, si cred ca de aceea a ales sa invete pictura pe sticla – meștesug prin care isi putea câștiga existența. O perioada a lucrat ca pictor pe sticla si restaurator.
Pictura pe șevalet a inceput-o mai tarziu, in jurul vîrstei de optsprezece ani, iar la douazeci de ani realiza una din renumitele sale picturi : Drumul Calvarului/Drumul Golgotei.
De-a lungul vieții va picta numeroase tablouri axate pe teme religioase.
La Muzeul Jahan Nama de la Palatul Niavaran din Teheran se afla expusa o astfel de lucrare, de mici dimensiuni in comparatie cu celelalte lucrari ale muzeului, dar expresivă și cu o ciudată persistență în memorie.

 


Georges Rouault, Christ
Jahan Nama Museum, Niavaran Palace, Tehran
*

Georges Rouault a migrat de la Fauvism la Expresionism, fara sa-si altereze stilul specific, si si-a axat opera pe cateva teme distincte, puține ca număr însă.

Clovnii, Paiațele, Prostituatele, Criștii, dar si peisaje in culori ce nu respecta realitatatea naturală, compun in mare opera lui Georges Rouault.

Iata cum isi autodefinea dânsul actul creației :
For me, painting is a way to forget life. It is a cry in the night, a strangled laugh.

Mi-a placut cum l-a radiografiat Nick Sava :

„Mai ales după 1910, la început în acuarelă şi gravură, Rouault, îşi găseşte temele principale: clownii, femeile prostituate, lumea circului.
Are revelaţia că, în dosul grimei lor, paiaţele, clownii, circarii, prostituatele, sunt cumplit de trişti, de singuri, opresaţi de societatea ipocrită care defila cu morala socială şi religioasă. Lucrările lui, ca şi ale înaintaşului Daumier, sunt o critică la adresa ipocriziei şi mediocrităţii.
Simţea că, de fapt, fiecare dintre noi este o „paiaţă”, forţat de către societate să devenim la rândul nostru nişte mediocri ipocriţi.”

Aceste rânduri mi-au adus revelația secvenței visului din noaptea trecută în care mi-au apărut într-o semiobscuritate muzicală clovnii lui Georges Rouault :)